Bird, cel mai nou film al Andreei Arnold, este o capsulă de realism social injectat cu realism magic, trecut prin filtrul (ecranul de telefon mobil) şi ritmul sufletului (şi corpului care se schimbă) ale adolescentei Bailey. Ea locuiește ilegal într-o casă din North Kent, împreună cu Bug (Barry Keoghan), tatăl divorțat, și fratele mai mare. Într-o zi îl întâlnește pe Bird și lumea ei interioară se îmbogățește. E un film de o vitalitate rară în cinema, nu doar datorită stilului de filmare plin de secvențe explozive, chiar brutale pe alocuri, și a ritmului impus de pauze lirice în care Bailey observă natura calmă și caldă din jurul ei, ci și datorită comunității de actori neprofesioniști pe care o angajează, în mijlocul cărora echipa de filmare a locuit câteva săptămâni până au reușit să surprindă firescul vieții lor.
Interpretat de Franz Rogowski, Bird e unul dintre cele mai delicate și misterioase personaje pe care le-am văzut în ultimii ani pe marele ecran. E tandru, jucăuș, magnetic, melancolic, în parte om care-și caută trecutul, în parte ființă care zboară fără aripi. Pe actorul german l-am văzut anul trecut în Passages, de Ira Sachs, pentru care a câștigat premiul pentru Cel mai bun actor la New York Film Critics Circle Award; înainte de asta, a colaborat cu regizori precum Michael Haneke (în Happy End) și Christian Petzold (în Undine).
Cu ocazia lansării Bird în România, am vorbit cu Franz Rogowski, prin intermediul distribuitorului Bad Unicorn, despre experiența cu acest proiect cinematografic.
„Bird”
Ai acceptat să joci în Bird chiar dacă nici nu citisei scenariul, știai doar ideea principală. De ce iubești așa tare filmele Andreei Arnold?
Pentru mine, felul în care Andrea regizează și ghidează actorii și non-actorii, dând viață poveștilor ei, este unic. Adesea, actoria tradițională produce un material care, într-un fel, este „mort”; apoi folosești imaginea, cadrele care se mișcă și diverse trucuri pentru a face lucrurile să pară impresionante, chiar dacă ele nu „respiră”. Cred că Andrea nu depinde de aceste efecte. Are un mod de a portretiza oamenii care te face să simți că ce vezi pe ecran s-a întâmplat cu adevărat. Și are mai multă răbdare decât am văzut la orice alt regizor. Nu pentru că nu există presiune să iasă bine filmul, ci pentru că este cu adevărat interesată de tonuri și de texturi autentice. Iar asta a însemnat, uneori, că dacă filmam o scenă cu două copile care traversează o pajiște, am stat în pajiște și am așteptat trei ore ca ele să „ia în posesie” acel spațiu, să facă lucrurile în felul lor; în loc să le spună ea cum să traverseze pajiștea, ceea ce ar fi devenit doar o scenă cu două fete care încearcă să facă ce e corect. Văzând filmele ei, îmi dau seama că Andrea detestă ideea ca oamenii să facă ce este „corect”; își dorește ca ei să facă ce le vine natural. Vrea să surprindă momente în care personajele din scene chiar „există” în spațiile alea. Și asta iese bine doar atunci când ai mult respect pentru ce creezi, în general, și pentru oameni. Mai mult, în cazul lui Bird, pentru oamenii pe care îi portretizează, pentru lumea din care provine și ea. Andrea nu s-a apropiat de orașul din film ca un outsider, folosind culori și mișcări de cameră extravagante pentru a-și îmbunătăți ideile. Este vorba despre viața, trecutul și copilăria ei.
A trebuit să intri în pielea unui personaj despre care nu știai decât frânturi, să interacționezi cu un alt personaj despre care nu știai mai mult decât ce jucai în scenele de pe o zi pe alta. Cât de greu ți-a fost să lucrezi așa, fără să știi toată povestea de la început?
Nu am simțit nicio clipă că trebuia să știu mai mult. Pentru mine, invitația Andreei, „Uite, te vreau pe tine, știu că poți face asta, ai încredere în mine, va fi o aventură minunată”, a fost suficientă. Și nu am nevoie să știu mai mult atunci când am încredere în cineva în ceea ce privește arta. Îi ador munca, așa că pentru mine a fost minunat să nu mă pregătesc prea mult și să merg acolo fiind foarte deschis și curios.
Cea mai grea a fost transformarea de la om la pasăre. Este un proces care avea atât de multe straturi interesante pentru o performare fizică mai accentuată, dar nu pe astea le-am explorat. Am experimentat cu stop motion, iar cele mai multe dintre momentele de transformare au fost filmate așa, dar materialul nu a ajuns în montajul final. Deja de pe platou puteam să-mi dau seama că nu va funcționa. Dar la un moment dat trebuie să te predai și să lași lucrurile să meargă de la sine. Știam că puteam avea o abordare mai fizică a transformării în pasăre. Și cred că și Andrea știe că am fi putut face ceva mai mult acolo și nu am făcut, din lipsă de timp. Cine știe, poate vom face alt film despre asta într-o zi.
Cât despre Bailey și Bird, am încercat să creem o conexiune care nu se bazează pe o evoluție logică a scenelor. Legătura dintre aceste două personaje este una în care ei văd dincolo de suprafață. Se văd unul pe celălalt în spirit. Și ai putea spune că Bird este o voce dinăuntrul lui Bailey, pe care ea doar trebuie s-o descopere, fiindcă este deja acolo. Îmi place să mă gândesc că Bird este și o parte din Andrea care îi face cu ochiul personajului din film.
Dar ai o interpretare care se bazează enorm pe modul în care mergi, cum te învârți, cum țopăi, chiar și pe felul în care stai neclintit. Mișcările au venit de la tine sau ai fost ghidat de cineva pe platou, de Andrea sau de un coregraf?
Filmul avea scenariul complet, dar eu primeam scenele doar cu o zi sau cu câteva zile înainte să le filmăm. Andrea a vrut să filmăm cronologic și să nu ne pregătim prea mult, ci să fim deschiși în fața procesului. Iar partea fizică a venit de la sine. De exemplu prima scenă, în care eu o observ pe Bailey de la distanță și apoi o urmez pe străzi și pe o scară. S-a întâmplat ca eu să aleg cumva gardurile mai înalte sau zidurile. Și apoi m-am cățărat pe un șantier și am stat pe un balcon. Poate că asta a avut legătură cu imaginile pe care Andrea mi le-a arătat în etapa de pregătire. Mi-a arătat multe imagini cu un bărbat fie într-un copac, fie pe un zgârie-nori sau zburând prin aer. Și poate ele m-au făcut să mă gândesc că Bird este cineva care alege locuri la înălțime, iar asta a stabilit tonul pentru multe dintre alegerile fizice din film.
Ați filmat chiar în mijlocul comunității din Gravesend. Cum a influențat interpretarea și înțelegerea ta despre poveste locuirea acolo?
Dacă privești filmele Andreei și te întrebi cum e posibil ca aceste lucruri să pară atât de reale și, într-un fel, atât de colorate și de vii, asta este pentru că, de fapt, ea folosește oameni reali și creează experiențe reale. Ea făcea ca platoul de filmare să devină un loc real în care petreceam timp unii cu alții și fiecare decizie se baza pe ideea că nu aduceam „artilerie de producție”, camioane impresionante sau macarale, ci aveam un platou simplisim. Ne luam timp. Invitam vecinii să joace figurație. Forța Andreei este să fie în acele locuri, să simtă momentul și să-l folosească. Adesea, cinematografia este mai agresivă, ocupând spații pe care le faci să fie ale tale, din care folosești ce ai nevoie și pleci.
Este Bird (și) un film politic?
Totul este politic. Prin urmare, și Bird, dar nu cred că îți livrează un mesaj clar. Nu îți spune cum să-ți trăiești viața sau ce să faci mai departe și nu creează o lume dihotomică a binelui și a răului. Cred că este mai degrabă o lume a curiozității și a nuanțelor de gri, unde trebuie să conectezi cumva punctele și să spui „da” unei experiențe care poate nu este întotdeauna definită de logică. Poate că acesta este un mesaj politic. Dar nu cred că am creat un film cu intenția de a fi politic. Este mai degrabă despre experiența de a fi viu și despre durerea prin care treci când vezi și faci lucruri care nu-ți plac. Cred că și Andrea încearcă să creeze un univers la fiecare câțiva ani unde poate, pentru câteva săptămâni, să facă lucrurile așa cum își dorește ea. Filmele Andreei sunt mereu foarte personale, iar a face ceva personal într-un context public este, de asemenea, un act politic în sine.
Ce simbolizează Bird pentru tine?
Asociez păsările foarte puternic cu zborul. Am reușit să zbor pe droguri. Am reușit să zbor fiind îndrăgostit. Am reușit să zbor făcând dragoste. Probabil am reușit să zbor și atunci când am fost martor la ceva incredibil de frumos, ca natura; uneori am reușit să zbor și datorită oamenilor. Zborul e atunci când, pentru o fracțiune de secundă, uiți de tine, de percepția ta ridicolă despre sine și de toate ideile despre cine ești. Cred că momentele în care uiți de tine însuți sunt momentele în care poți începe să zbori.
„Bird” se poate vedea în cinematografele din țară. Aici găsești programul proiecțiilor.
