Pe Andrei Dósa îl știi în primul rând de poet și prozator. Până în 2025, anul în care va împlini 40 de ani, a publicat șase volume de poezie (Cînd va veni ceea ce este desăvîrşit (2011); American Experience (2013); Nada (2015), și Adevăratul băiat de aur (2017) Expectativa luminoasă (2020) și Ultima familie tradițională (2024, poți citi un fragment aici), două romane (Ierbar și Multă forță și un dram de gingășie) și un microroman young adult.
L-ai mai întâlnit și pe Scena9, unde a publicat un fragment de jurnal de pandemie în revista online și o proză scurtă în numărul 5 al revistei pe hârtie.
Dar ce poate nu știi — sau ai uitat, pentru că ocupațiile secundare ale artiștilor sunt adesea trecute la rubrica mai puțin glam „și altele” — e că Dósa traduce frecvent, din maghiară și engleză.
Cum cele mai recente cărți traduse de el tratează subiecte la ordinea zilei. Una dintre ele este un hibrid de biografie cu memorii ale regizorului David Lynch, care a murit recent, însă nu înainte de a ne lăsa „Twin Peaks”, „Mulholland Drive” și alte motive cinematografice de obsesie. Cealaltă este o lucidă analiză a regimului lui Viktor Orbán, care a transformat țara vecină într-un vasal al Rusiei putiniste.
L-am întrebat pe Andrei Dósa despre ambele cărți și despre munca lui de traducător în general. Iată ce-a avut de zis.
Scena9: În timp ce-l traduceai pe Lynch, ai simțit că a avut loc acel moment în care ai prins vocea autorului? Dacă da, cum s-a petrecut? Dacă nu, care-i procesul tău de traducător și cum s-a aplicat la cartea asta, de și despre David Lynch?
Andrei Dósa: Trebuie să recunosc că am trişat un pic. N-am mai aşteptat ca vocea lui să se articuleze în mintea mea pe parcursul lecturării cărţii, ci am vizionat câteva interviuri cu el, disponibile pe net. Lynch e genul de om căruia i se potriveşte expresia „ce-i în guşă, şi-n căpuşă”. Mel Brooks îl descrie ca fiind un tip care vorbea foarte direct şi avea un puternic accent din Midwest. Şi am impresia că Hollywood-ul nu l-a schimbat. Pe scurt, n-a fost greu să-i găsesc vocea. A fost ca şi cum aş fi tradus poveştile de viaţă ale unui unchi guraliv.
Spațiul viselor
Cum ai făcut să împaci cele două voci din volum, pe cea a lui Lynch și cea a Kristinei McKenna?
Pot spune că nu a trebuit atât să le împac, cât mai degrabă să păstrez linia de demarcaţie, să nu le las să se contamineze una de la cealaltă. Kristine McKenna atrage încă din prefaţă atenţia cititorului: „Ceea ce citiți aici este, în principiu, o conversație purtată de o persoană cu propria sa biografie”. Kristine rămâne discretă, lăsând profesionalismul şi meticulozitatea ei să se reflecteze în interviurile minuţios realizate cu persoanele care au influenţat viaţa şi cariera artistică a lui David Lynch, pe care apoi le îmbină cu atenţie şi talent narativ într-un tablou coerent. Capitolele în care vorbeşte Lynch sunt foarte personale, cred că Kristine a intervenit minim în timpul transcrierii. Practic, este vorba de un dialog al vocilor şi al perspectivelor, pe care am încercat să-l redau cât mai fidel.
Cam în aceeași perioadă în care traduceai cartea, ai contribuit și la antologia de poezie „Ecouri din pădurea întunecată”. Evadări din Twin Peaks. Ce ne poți spune despre contribuția ta la respectivul volum?
A fost o coincidenţă faină că invitaţia de a face parte din această antologie a venit tocmai în perioada în care traduceam Spaţiul viselor. I-am şi spus lui Andrei Mocuţa, mândru nevoie mare. Iar din poziţia asta, de proaspăt exeget lynchean, mi-a fost relativ uşor să jonglez cu conceptele, ideile şi simbolurile prezente în serial. Într-unul dintre poeme am încercat să mă identific cu spiritul lui Bob. A fost o experienţă terifiantă, dar şi satisfăcătoare, nu mă întreba de ce.
Cum ți-a schimbat experiența asta de traducere relația cu David Lynch?
Când cunoşti doar arta realizată de cineva, nu poţi afirma că înţelegi în totalitate ideile şi principiile, energia care îl mână în luptă. Ai acces doar la aceste proiecţii de vis, nu ştii cine se află în spatele lor. După ce am tradus sutele de pagini care constituie împreună acest spaţiu interior şi exterior, o adevărată capsulă a timpului, am o imagine mult mai completă asupra omului care a fost David Lynch. Îi înţeleg obsesiile, înţeleg de unde vine fascinaţia lui faţă de rău, pasiunea pentru coridoare, cortine şi tulburenţe de tot felul. Şi îi admir uşurinţa cu care a ştiut să scoată la suprafaţă materia întunecată din cele mai ascunse unghere ale inconştientului colectiv.
„Geniul“ Panoniei. Proiectul Orbán şi ameninţarea iliberală
Cum a fost să treci de la Lynch la„Geniul” Panoniei. Proiectul Orban și amenințarea iliberală? Și, în general, cum împaci subiecte atât de diferite în practica ta de traducător?
N-a fost o trecere atât de dificilă, poate şi pentru că am trecut de la povestea unui om mânat de obsesiile sale la povestea unui alt om mânat de obsesii, chiar dacă foarte diferite. M-am speriat un pic când am văzut cât de dens este textul lui Bottoni. Cartea este doldora de trimiteri, referinţe şi aproape că nu a existat pagină pe care să o parcurg şi să nu descopăr un nou termen (pentru mine, cel puţin) din domeniul ştiinţelor politice sau al istoriei, sociologiei etc., şi nu eram întotdeauna sigur de termenul corespondent din limba română. A fost o adevărată încercare pentru mine.
Cum a fost pentru tine, ca etnic maghiar din România, să plonjezi în resorturile politicilor lui Orban?
Eram oarecum familiarizat cu ele, făcusem chiar şi puţină muncă de cercetare când cei de la DoR mi-au propus să scriu un eseu despre identitatea mea de etnic maghiar. Cartea m-a ajutat să înţeleg cât de profund s-a împământenit în politica, administraţia şi economia maghiară această caracatiţă a Sistemului Naţional de Cooperare (NER), al cărui mastermind a fost şi este Viktor Orbán. Şi am reuşit să înţeleg mai îndeaproape care sunt butoanele emoţionale pe care Orbán le apasă de fiecare dată când se raportează la diaspora maghiară şi în special la maghiarii din Transilvania.
Ce skilluri din practica ta de prozator și poet crezi că se transferă în munca ta ca traducător (if any)?
Atenţia mărită la cuvinte şi fraze, la felul în care se îmbină ele şi înţelesurile lor. Dibuirea cât mai exactă a înţelesurilor. Nu cred că există vreun skill de transferat, ci mai degrabă respectul pe care-l simţi pentru literatura celuilalt. Acest respect ar trebui să se afle la baza oricărui act de traducere, ca să nu mai vorbim de un traducător care mai şi scrie. Din păcate, mă simt nevoit să recunosc că poate tocmai faptul că scriu m-a făcut să nu reuşesc să tratez cu respect tot ce-am tradus. Am tradus bestselleruri care m-au enervat. Aş fi vrut să le corectez, redactez şi scurtez. Dar nu mi-aş fi dorit să ajung într-o situaţie de încălcare a drepturilor de autor, oricât de antipatic mi-ar fi devenit autorul în timpul procesului de traducere.
Fotografie principală de Vlad Drăgoi.
