Ieri după-amiază, la Festivalul Internațional de Film de la Locarno (Elveția), a fost proiectat, în premieră mondială, Inimi cicatrizate, cel de-al patrulea lungmetraj al regizorului Radu Jude. Filmul, al cărui scenariu e o adaptare după romanul cu același titlu, publicat de Max Blecher în 1937, intră în lumea unui sanatoriu aflat la malul mării, cu tot cu poveștile de viață ale pacienților lui, dar și în istoria practicilor legate de corp și sănătate de la acea vreme. Potrivit unei cronici proaspete de pe Ostrocines, „Jude face minuni cu punerea în scenă, oferind poveștii o vitalitate stranie, luminozitate și eleganță fără ostentație, apelând când este cazul la emoție, dar și la umor negru”. Un cronicar de la Libération spune, imediat după premieră, că filmul lui Jude, unde „patul [de spital, n.r.] este centrul lumii”, vorbește despre o „singurătate veselă”, într-o „lume transparentă, unde jocul cu moartea nu e neapărat morbid”.
Până vom ajunge la cinema să vedem filmul, din distribuția căruia fac parte actorii Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Hărnuț, Șerban Pavlu, Alexandru Dabija și Fernando Klabin, tragem cu ochiul în culisele Inimilor cicatrizate, prin fotografiile lui Silviu Gheție. Gheție, ale cărui imagini, fie că sunt făcute pe platou sau pe stradă, par filme dintr-un singur cadru, a lucrat până acum pe platourile multor filme românești. De la Legături bolnăvicioase, Boogie, Eu când vreau să fluier fluier, Loverboy, Vara s-a sfârșit, până la Perfect sănătos, Un pas în urma serafimilor, Toată lumea din familia noastră și Aferim, ultimele două tot în regia lui Radu Jude. „La Inimi cicatrizate mi-a plăcut mult, mai ales că am avut parte de o vreme foarte frumoasă şi am stat mult lângă mare, care îşi schimbă încontinuu culoarea. A fost al treilea film în care am lucrat cu Radu Jude şi cu o echipă pe care deja o cunosc foarte bine. Mă-m simţit printre ei ca în vacanţa cu prietenii. Se râde mult la filmările lui Jude, atmosfera este efervescentă şi creativă”, spune fotograful din Baia Mare, ale cărui imagini se regăsesc în numeroase publicații românești și străine.
„Fotografia de platou diferă doar prin faptul că mă obligă să fiu mai prudent şi mai atent ca să nu încurc prea mult lumea cu prezenţa mea. Sunetişti i, operatorul, regizorii, actorii, toţi pot fi deranjaţi de mine dacă nu sunt atent,” explică Gheție ce are munca unui fotograf pe platoul de filmare diferit de alte contexte. „De asemenea, diferă şi prin faptul că se lucrează mult şi mă obligă să stau mult în priză şi să caut mereu alte şi alte situaţii cu potenţial. Deşi par foarte asemănătoare, limbajul fotografic diferă destul de mult de cel al filmului şi de multe ori o succesiune de cadre din film poate fi de mare efect, iar în fotografie poate arăta banal, pentru că aici îngheţi şi condesezi timpul, pe când în film el curge. Asta mă obligă să fiu foarte atent la filmări şi să speculez orice moment fotografic mi se oferă. Fotografia de platou îţi dă însă ocazia să fotografiezi de aproape o lume în miniatură, în care se petrec lucruri interesante şi în spatele şi în faţa aparatului de filmat. Îmi place că aici viaţa este într-o competiţie directă cu filmul”.
Imaginile făcute de Gheție în timpul realizării Inimilor cicatrizate păstrează din plin trademark-ul fotografului: un umor melancolic, pe care-l găsește în cele mai mici detalii ale felului în care se mișcă realitatea. „Cred că râsul e o formă de libertate, iar autoironia un semn de sănătate mintală. Ca să poţi face lumea să râdă, e necesar ca tu să poţi râde de tine. În momentul în care ne luăm prea în serios, riscăm să devenim rigizi şi necreativi. Dacă reuşesc să storc un zâmbet cuiva, ştiu că e ca şi cum aş face un cadou”, spune Gheție, ale cărui fotografii de platou se joacă mereu pe linia subțire dintre ficțiune și mecanismele care o fac posibilă.
