Ne-am uitat peste ultimul studiu Eurostat legat de consumul cultural în Europa, să vedem ce felie ne revine din „plăcinta” filmelor, cărților, muzicii și spectacolelor înfulecate în cele 28 de state membre. Ce spun cifrele despre relația românilor cu participarea la viața culturală nu e nou. Deja ne-am obișnuit ca, la fiecare barometru de consum cultural, să ne văităm în cor, de regulă sarcastic: vai, românii nu citesc, nu-s la curent cu filmul românesc, nu calcă prin muzee ș.a.m.d. - ce mai, niște inculți.
Vă propun ca, citind cele câteva informații pe care le-am adunat mai jos, să schimbăm placa: să concediem lamentația și să punem în loc un pic de analiză. Să ne-ntrebăm de ce foarte puțini români merg la teatru sau citesc o carte de plăcere? Să numărăm pe degete cinemaurile, sălile de spectacol, librăriile și bibliotecile din orașele în locuim, cu atât mai mult dacă nu trăim în cele câteva mari orașe. Să facem un calcul legat de câștigurile românilor și prețurile unor bilete la concerte sau la un film 3D. Câți ni le putem permite și câți găsim, de pildă, soluții alternative de a ajunge la cărțile pe care le vrem, dar care-s prea scumpe, soluții pe care statistica nu le poate cuantifica? Câteva explicații solide putem găsi în strategia națională privind incluziunea socială și combaterea sărăciei. Să aruncăm un ochi în manuale, ca să-nțelegem dacă, în vreun fel sau altul, e încurajată curiozitatea pentru arte & literatură, altfel decât prin mijloace îmbâciste și demult desincronizate de obișnuințele tinerilor de 2016. Să bâjbâim un pic în căutarea unor politici culturale în afara centrului - fie că e vorba de capitală sau chiar de centrul geografic al Bucureștiului. Ce și cum au făcut nenumărații funcționari ai culturii (și așa marginalizate în ordinea priorităților guvernelor) ca să ofere locuitorilor din orașe medii, mici și foarte mici spații de cultură, pe care să le și populeze cu evenimente?
În orașul unde m-am născut (puțin peste 20.000 de locuitori, aproape de Dunăre), aveam în copilărie două cinematografe. Unul, azi închis, avea chiar o grădină de vară, unde acum se întinde un talcioc. Celălalt, care găzduia frecvent piese de teatru și spectacole, e putrezit și închis. Biblioteca orășenească a fost demolată și-ngrămădită într-o sală de clasă, iar biblioteca Șantierului Naval Oltenița nu mai există de mulți ani. Din cele trei librării, n-a mai rămas nimic - doar o tonetă de cărți, într-un chioșc cu xerox. Singurul muzeu - de arheologie, cu o colecție foarte importantă - e prăfuit, iar clădirea lui a fost retrocedată, iar primăria refuză să plătească o sumă relativ modestă „pentru pietre”. În afară de bâlciul anual și de concertele electorale, se întinde deșertul. Din nefericire, nu e un caz izolat, ci portretul-robot al vieții culturale din cele mai multe orașe mici din România. În fond, la ce e bună cultura?
Foto: Festivalul de Film Arkadia Shortfest de la Băicoi
