Film

În căutarea noilor scenarii românești

De Scena9

Publicat pe 30 martie 2023

Dacă vrei să spui o poveste diferită, dacă visezi cu ochii deschiși la personaje și situații care ar merge perfect într-un serial pe net, dacă te uiți la filme și apreciezi dialogurile inteligente și schimbările line de cadru, atunci știm un proiect pentru tine.

Concursului de scenarii și pitch-uri de film WRITE A SCREEN PLAY FOR… din cadrul American Independent Film Festival își așteaptă propunerile până pe 2 aprilie 2022. Organizat de Asociația Cinemascop și sprijinit de PRO TV, concursul caută scenarii de comedie sau thriller pentru mini-serii TV sau filme de lungmetraj, care vor fi dezvoltate în cadrul unor workshopuri interactive de training sub îndrumarea lui Cristian Mungiu (regizor), Gabrielei Iacob (Head of Scripted Development, PRO TV) și a Mariettei von Hausswolff von Baumgarten (scenarist de film și televiziune). Autorii proiectelor finaliste vor participa la o serie de conferințe, master-classuri, ateliere de dezvoltare scenarii / sesiuni de training scenaristica TV la București, în perioada 21-24 aprilie.

Aflat la a 5-a ediție, concursul își dezvoltă formatul anul acesta, aplecându-se și spre piața internațională. Despre scenariile de film și seriale românești, dar și despre așteptările industriei de film de la creatorii români, am vorbit cu Diana Smeu (Asociația Cinemascop) și Gabriela Iacob (PROTV).

Cum ați spune că s-a schimbat piața locală de idei de scenarii de când organizați acest concurs?

Diana Smeu: WRITE A SCREENPLAY FOR… a fost inițiat în 2018, iar până astăzi am descoperit o multitudine de voci cu idei originale și creative, a căror evoluție am putut să o vedem în timp, în cadrul sesiunilor de feedback organizate an de an. Schimbările semnificative pe care le-am putut observa constau în calitatea scenariilor, atât din punct de vedere al șlefuirii ideilor, cât și în ceea ce privește regulile de redactare a unui scenariu, ceea ce arată că un astfel de concurs îi ajută pe scriitori (printre care și neprofesioniști) să capete experiență și tehnică. Am observat că de la an la an numărul de scenarii de mini-serie propuse începe să ajungă din urmă propunerile de lungmetraj (ceva mai popular) – piața de idei se transformă, mini-seriile luând avânt odată cu ascensiunea platformelor de streaming. Ne bucurăm că am deschis înscrierile pentru această categorie de scenarii încă de la prima ediție. O altă schimbare interesantă este dată de numărul co-scriitorilor. De doar câțiva ani au început să se înscrie grupuri de scenariști care lucrează pentru aceeași idee de scenariu. Procesul este foarte interesant și ajută la consolidarea unor echipe de scenariști a cărui nivel de înțelegere și mod lucru în echipăm este foarte promițător.

Gabriela Iacob, de anul trecut organizați ateliere de scenaristică TV pentru scenariști recomandați de casele de producție de la noi. Cum au fost până acum aceste ateliere?

Gabriela Iacob: Au fost experiențe destul de intense, dar zile tare faine. Atelierele organizate în trecut au venit ca un răspuns la cererea producătorilor sau a caselor de producție. De altminteri, procesul de selecție a participanților a presupus și recomandarea din partea unei producătoare sau a unei scenariste, pe lângă exemple de texte. Cum toate atelierele pe care le țin sunt inspirate de lucrul în writers room (n.r. writers room e un spațiu în care scenariștii, de obicei din televiziune, lucrează împreună pentru a definitiva și rafina un scenariu) și își propun si o introducere în ceea ce înseamnă acesta, atelierele sunt destinate unui număr maxim de 6 scenariști. Se lucrează destul de intens timp de două zile, prima zi fiind destinată craft-ului și a doua scrisului în echipă. Atât atelierul organizat pentru scriere TV Drama cât și cel pentru scriere TV Comedy au fost experiențe extrem de interesante. În special a doua zi a atelierului, în care am încercat fie să „break a story” (n.r. identifici și stabiliești povestea și evoluția personajelor) pentru un episod de „procedural drama” (n.r. un gen în care o problemă este introdusă și rezolvată în același episod), fie sa scriem un sketch. E un proces condensat la un număr redus de ore și funcționează ca o oglindă, atât pentru participanți cât și pentru trainer/tutor. Atelierele, în general, îți dau o imagine destul de bună despre status quo-ul în care ne aflăm astăzi ca domeniu.

Ce aduce nou concursul WRITE A SCREENPLAY FOR…  anul acesta?

Diana Smeu: Sunt multe premiere: este prima dată când concursul și laboratorul vor avea un tutor internațional. Este vorba de Marietta von Hausswolff von Baumgarten, scenaristă și consultant de scenarii din Suedia, care mentorează și în cadrul unor laboratoare internaționale precum Sundance Labs, Torino Film Lab, Biennale College Venice, Tiff Studio Toronto FF. Marietta va fi prezentă în cadrul a 4 sesiuni de feedback împreună cu Gabriela Iacob și Cristian Mungiu și va oferi feedback aplicat asupra materialelor trimise și lucrate de scenariști de la sesiune la sesiune.

Pentru prima dată vom organiza sesiunile de feeback în limba engleză pentru toți scenariștii. Deopotrivă datorită prezenței Mariettei, dar și pentru că credem că îi va ajuta pe scenariști să lucreze mai bine cu termeni specifici scenaristicii în limba engleză, pentru a le fi de folos ulterior pentru eventualele sesiuni de pitch-uri & lab-uri în care se pot înscrie în cadrul festivalurilor internaționale.

Ce fel de scenarii TV vă așteptați să primiți?

Gabriela Iacob: Aștept să fiu surprinsă. Îmi doresc mult asta, așa cum îmi doresc să descoperim povestitori. E un cuvânt pe care îl folosim prea puțin, i-am pierdut sensul. Apoi, există o vorbă, a story that reflects a country back to itself (n.r. o poveste care reflectă o țară înapoi ei însăși). Asta mi-aș dori, povești care să vorbească despre cine suntem astăzi, așa cum suntem. Și asta înseamnă să fie atât relatable cât și convingătoare. Anul acesta, în formulare am cerut să existe și motivație: de ce spui această poveste, de unde nevoia de a spune acum această poveste și nu alta, de ce ești tu cea mai potrivită persoană să spui această poveste. Asta incorporează implicit autenticitate și onestitate. Deci mă aștept să descoperim povestitori care vor să ne arate prin ochii lor ce trăim, să ne ajute să experimentam mai mult decât ce știm din experiența proprie.

30 martie 2023, Publicat în Arte / Film /

    Text de

    • Scena9Scena9

      Conștiința colectivă de pe Scena9


    Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

    OK