Oamenii de știință s-au întrebat dintotdeauna cum funcționează mintea. Munca de o viață a lui Eric R. Kandel a fost să ne aducă mai aproape de un răspuns. Volumul În căutarea memoriei este, pe de o parte, povestea descoperirilor care, de-a lungul mai multor decenii, au contribuit la nașterea „noii științe a minții”, cum o numește autorul, rezultată din fuziunea psihologiei behavioriste, psihologiei cognitive, neuroștiințelor și biologiei moleculare. Este istoria unei științe care încearcă să explice memoria și alte aspecte ale minții omenești din punct de vedere biologic, propunându-și în același timp să înțeleagă mai bine și să trateze afecțiuni psihice precum depresia, schizofrenia sau tulburările asociate procesului de îmbătrânire.
Eric R. Kandel s-a născut în 1929 la Viena și este unul dintre pionierii științei cognitive moderne. Este profesor la Columbia University și activează în cadrul Howard Hughes Medical Institute. Este director fondator al Centrului pentru Neurobiologie și Comportament din cadrul Colegiului Medicilor și Chirurgilor, Columbia University, iar în anul 2000 a fost unul dintre laureații Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în semn de recunoaștere a importanței studiilor sale privind învățarea și memoria. Este autorul mai multor lucrări, printre care Psychiatry, Psychoanalysis, and the New Biology of Mind (2005) și Reductionism in Art and Brain Science: Bridging the Two Cultures (2016), precum și coautor al volumului Principles of Neural Science (1981). De același autor, la Editura Polirom au mai apărut: Mintea tulburată. Ce ne spun ciudățeniile creierului despre noi înșine (2020) și Epoca inconștientului. Explorarea inconștientului în artă, minte și creier, din Viena anului 1900 până în zilele noastre (2023).
Înțelegerea minții omenești în termeni biologici a devenit marea provocare a oamenilor de știință din secolul XXI. Vrem să înțelegem natura biologică a percepției, a învățării, a memoriei, a gândirii, a conștiinței și limitele liberului‑arbitru. Cu numai câteva decenii în urmă, faptul că biologii vor fi în măsură să studieze aceste procese mintale era de neînchipuit. Până la mijlocul secolului XX, ideea că mintea, cel mai complex ansamblu de procese din univers, ar putea să‑și dezvăluie cele mai intime secrete în fața analizei biologice, eventual chiar la nivel molecular, nu putea fi luată în serios.
Remarcabilele realizări ale biologiei din ultimii cincizeci de ani au făcut posibil acest lucru. Descoperirea structurii ADN‑ului de către James Watson și Francis Crick în 1953 a revoluționat biologia, asigurând un cadru intelectual menit să permită înțelegerea modului în care informația conținută de gene controlează funcționarea celulei. Această descoperire a facilitat la rândul ei înțelegerea fundamentală a modului în care sunt ordonate genele, a formării proteinelor ce determină funcționarea celulelor și a modului în care dezvoltarea activează și dezactivează genele și proteinele, determinând planul construcției unui organism. Având în spate aceste realizări extraordinare, biologia și‑a asumat o poziție centrală în constelația științelor, rivalizând cu fizica și chimia.
Îmbogățită cu noi cunoștințe și plină de încredere, biologia și‑a îndreptat atenția spre obiectivul ei suprem, înțelegerea naturii biologice a minții omului. Această tentativă, considerată multă vreme a fi preștiințifică, nu era o noutate. De fapt, când specialiștii în istoria ideilor se apleacă asupra ultimelor două decenii ale secolului XX, putem fi siguri că sunt uimiți să constate că cele mai prețioase cunoștințe despre mintea omului apărute în această perioadă nu sunt produsul disciplinelor care se ocupă în mod tradițional cu mintea – filozofia, psihologia sau psihanaliza –, ci al întâlnirii dintre aceste discipline și biologia creierului, al unei noi sinteze născute de curând din spectaculoasele progrese ale biologiei moleculare. A apărut astfel o nouă știință a minții, o știință care folosește puterea biologiei moleculare pentru a elucida marile mistere ale vieții rămase încă nedezlegate.
Această nouă știință se fundamentează pe cinci principii. În primul rând, mintea și creierul sunt inseparabile. Creierul este un organ biologic complex, cu o mare capacitate de calcul, care construiește experiențele senzoriale, reglează gândurile și emoțiile și ține sub control acțiunile. Creierul este răspunzător nu doar de acte motorii relativ simple, precum alergarea sau mâncatul, ci și de activități complexe pe care le considerăm chintesența naturii umane, cum ar fi gândirea, vorbirea și crearea operelor de artă. Privită din această perspectivă, mintea e un ansamblu de acțiuni executate de creier, la fel cum mersul este un ansamblu de acțiuni executate de picioare, doar că e mult mai complex.
În al doilea rând, fiecare funcție mintală a creierului – de la cel mai simplu reflex până la cele mai ingenioase acte care țin de limbaj, de muzică sau de artă – este îndeplinită de circuite neurale specializate situate în diferite regiuni ale creierului. De aceea e de preferat să folosim termenul biology of mind când ne referim la ansamblul acțiunilor mintale efectuate de aceste circuite neurale specializate, nu pe cel de biology of the mind, care denotă un loc și implică faptul că toate operațiile mintale se efectuează într‑un singur loc din creier.
În al treilea rand, toate aceste circuite sunt alcătuite din aceleași unități elementare de semnalizare, celulele nervoase. În al patrulea rând, circuitele neurale folosesc molecule specifice pentru a genera semnale în interiorul celulelor nervoase și între acestea. În sfârșit, aceste molecule specifice de semnalizare s‑au perpetuat – adică s‑au conservat întocmai – de‑a lungul milioanelor de ani de evoluție. Unele dintre ele erau prezente în celulele celor mai vechi strămoși ai noștri și se pot găsi astăzi la cele mai îndepărtate și mai primitive rude ale noastre sub raportul evoluției: organismele unicelulare cum sunt bacteriile și drojdia, precum și organismele multicelulare simple cum ar fi viermii, muștele și melcii. Pentru a‑și organiza mișcarea în mediul lor de viață, aceste ființe folosesc aceleași molecule pe care le folosim noi ca să ținem sub control existența noastră cotidiană și să ne adaptăm la mediu. […]
La începutul carierei mele de specialist în neuroștiințe, mi‑am dat seama că oamenii care nu au cunoștințe științifice sunt tot atât de dornici să afle date despre noua știință a minții pe cât suntem de dornici noi, oamenii de știință, să le‑o explicăm. În acest context, împreună cu unul dintre colegii mei de la Columbia University, James H. Schwartz, am scris Principles of Neural Science, un manual introductiv pentru studenții din primul an și pentru facultățile de medicină, ajuns acum la a cincea ediție. În urma apariției acestui manual, am fost invitați să ținem prelegeri despre știința creierului pentru marele public. Experiența respectivă m‑a convins de faptul că persoanele fără pregătire științifică sunt dispuse să facă eforturi pentru a înțelege aspectele esențiale ale științei creierului dacă oamenii de știință sunt dispuși să facă eforturi pentru a le explica. Prin urmare, am scris această carte ca pe o introducere în noua știință a minții adresată cititorului obișnuit, care nu are cunoștințe științifice. Scopul meu este să explic în termeni simpli cum, pornind de la teoriile elaborate și de la observațiile făcute de primii savanți, noua știință a minții a devenit o componentă a științei experimentale care este astăzi biologia.
Un alt lucru care m‑a făcut să scriu această carte s‑a întâmplat în toamna anului 2000, când am avut privilegiul de a primi Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină pentru contribuția la studiul stocării mnezice care are loc în creier. Toți laureații Premiului Nobel sunt invitați să scrie un eseu autobiografic. În timp ce eu îl scriam pe al meu, mi‑am dat mai bine seama în ce măsură interesul meu pentru natura memoriei își avea originea în experiențele din copilăria petrecută la Viena. De asemenea, am înțeles mai bine, cu profundă uimire și recunoștință, că munca mea de cercetare îmi permisese să fiu părtaș la o perioadă istorică pentru știință și să fac parte dintr‑o extraordinară comunitate internațională de biologi. […]
Prin urmare, în această carte se întrețes două povești. Prima este povestea intelectuală a extraordinarelor realizări din domeniul studiului minții obținute în ultimii cincizeci de ani. A doua este povestea vieții și a carierei mele științifice din aceste cinci decenii. Ea arată în ce fel primele lucruri trăite de mine la Viena m‑au făcut să devin fascinat de memorie, fascinație care s‑a concentrat întâi asupra istoriei și psihanalizei, apoi asupra biologiei creierului și, în cele din urmă, asupra proceselor celulare și moleculare ale memoriei. În căutarea memoriei e așadar povestea modului în care încercarea mea de a înțelege memoria s‑a intersectat cu una dintre cele mai mari aventuri științifice – tentativa de a înțelege mintea din punct de vedere celular și biologic.
Fotografie realizată de Rodolfo Clix, preluată via Pexels.
