Un studiu din 2009 arată că pisicile își manipulează stăpânii printr-un fel de tors-mieunat ale cărui frecvențe sunt irezistibile pentru creierul uman. Alt studiu zice că, dacă ai pisică, poți s-o iei razna. După multe dezbateri, în sfârșit, la început de 2017, a apărut și un studiu care susține că pisicile-s la fel de deștepte ca și câinii. Și, desigur, pisicile sunt stăpânele internetului. Nu știm dacă textele din următorul volum de proză scurtă al lui Alex Tocilescu i-au fost transmise autorului de către cele trei pisici din dotare, prin tehnici feline strămoșești, dar știm că intrigile lor par de pe altă lume. În „Imperiul pisicilor”, care va apărea în curând la Editura Polirom, mai multe reprezentate ale speciei Felis catus le mărturisesc extratereștrilor că le sunt superioare oamenilor, și chiar Dumnezeu în persoană e în căutarea unei mâțe mai de Doamne-ajută. În lumea asta pisicocentristă din cartea lui Tocilescu, iadul e sub pădurea Băneasa, un bărbat își pierde mințile fiindcă subtitrările de la TV sunt sub orice critică, un porc rupe zeci de mii de ani de tăcere și vorbește românește, iar un prim-ministru primește o propunere diabolică de la un înger. Până s-apară cartea-n librării și s-o ia la puricat cronicarii, vă propunem să citiți în avanpremieră despre o întâlnire de gradul trei care-ar fi putut să schimbe istoria. Avertisment: Poate ar fi mai bine să nu citiți textul ăsta la serviciu ;) 

Un înger se arată

Muzica: Frank Ocean – „Channel Orange“

Deși premierul nu credea în îngeri, îi era totuși deosebit de dificil să încadreze în altă categorie făptura divină care îl trezise din somn. Și nu din cauza aripilor (pentru că îngerul nu avea așa ceva), nici din cauza cămășii de noapte a îngerului (care cămașă era ea albă, dar avea și o sumedenie de buline roșii, ceea ce premierului ar fi trebuit să îi dea de gândit), ci din cauza unui ceva invizibil care părea să emane din trimisul Cerului, răspândind bunătate, liniște și pace.

Inițial, premierul crezuse că visa; însă când îngerul, după ce intrase în zbor pe fereastră, se așezase pe patul său, realizase că era vorba de o persoană în carne și oase. Cum îngerul era, în plus, femeie, carnea și oasele îi stăteau chiar bine, drept care premierul se ridică în capul oaselor, fâstâcit, și își aranjă gulerul pijamalei roșii de mătase. Cu această ocazie, realiză că transpirase peste noapte, ceea ce îl fâstâci și mai mult.

— Chiar și eu mai transpir din când în când, râse îngerul prietenos.

Premierul chițăi penibil, ca o fetiță, apoi își drese vocea.

— Pază, strigă, am un intrus în cameră!

Îngerul clătină dezamăgit din cap.

— Nu trebuia să faci asta, zise, și îi trosni premierului un pumn în gură.

Capul premierului se lovi de tăblia patului.

— În plus, nu te aude nimeni, adăugă îngerul. Poftim, strigă.

— Pază!!! Pază!!! urlă premierul din nou, însă nu veni nici unul dintre cei doi bodyguarzi de nădejde. În plus, îngerul îi trase o palmă grea peste față.

— Să ne calmăm, zise făptura cerească. N-am venit ca să te bat.

Întru câtva șocat, premierul bâjbâi după ochelarii de pe noptieră, și-i puse pe nas și aprinse veioza. Îngerul era și mai frumos decât pe întuneric; dacă ar fi fost om, s-ar fi putut spune că este o fată de vreo 19 ani, cu picioare lungi, păr blond și trăsături perfecte. Doar sânii erau cam mici – mă rog, de fapt, nu erau mici, dar se văzuseră și sâni mai mari (deși nu la îngeri).

— Cine ești? întrebă premierul. Ce vrei de la mine? Cine te-a trimis?

Îngerul își dădu ochii peste cap.

— După cum se poate vedea, sunt un înger, zise ironic, și cine trimite îngeri de obicei? Ai vreo bănuială?

Într-adevăr, recunoscu premierul în sinea sa, dacă dușmanii săi i-ar fi trimis pe cineva, cu siguranță nu ar fi trimis un înger.

— Și ce vrei? repetă premierul. De ce ai venit?

— Păi, zise îngerul, am venit să-ți transmit să te astâmperi.

— Să mă astâmpăr?!

Premierul era destul de uimit de această cerere. Doar nu era un copil neascultător, ci premierul unei țări, chiar dacă nu una foarte importantă. În plus, nu își amintea ca cel care trimitea îngeri să se fi amestecat cu atâta impertinență în politică, sau cel puțin nu în ultima vreme.

— Ce fac, zise, fac numai pentru binele poporului meu! Și amestecul șefului tău în treburile noastre interne mi se pare puțin cam deplasat!

— Mă rog, n-am venit să-ți cer părerea, zise îngerul. În schimb, am fost însărcinat să-ți fac o ofertă care ți s-ar putea părea interesantă.

Așa mai merge, își zise premierul. Îi plăceau negocierile, îi plăcea să obțină chestii în schimbul unor mici servicii – iar de la cel care îl trimisese pe înger ar fi putut obține chestii destul de importante.

— Te ascult, zise deci.

— Bun. Uite despre ce este vorba: îți ofer o muie în schimbul demisiei tale.

Premierul înghiți în sec. Nu vedea rostul propunerii îngerului.

— Deci tu îmi faci o muie și eu îmi dau demisia? întrebă.

— Exact. Doar că eu, totodată, îți pot garanta că va fi cea mai bună muie de care a avut vreodată parte un om. O experiență unică, cum nu i-a mai fost oferită nimănui vreodată, și care te va transforma într-un cu totul alt om.

— Sunt destul de mulțumit așa cum sunt, zise premierul.

— Ăsta nu-i un semn bun, spuse îngerul. Însă nu este nici un răspuns.

Premierul izbucni în râs.

— Tu chiar aștepți un răspuns? zise. Nu ți-e clar că răspunsul nu poate fi decât „nu“?

— Nu, nu mi-e clar, zise îngerul.

— În primul rând, sunt căsătorit, zise premierul.

— Mă lași, spuse îngerul.

— Îmi iubesc soția.

— Hai, te rog, nu fi ridicol. O muie de la un înger, omule, tu chiar nu-ți dai seama ce noroc ai să primești așa o ofertă?

— În schimbul postului meu?

Îngerul era pe cale să-și iasă din fire.

— Tu ești nebun? zise. Te-ai uitat la mine? Te-ai uitat la gura mea? Ai încercat măcar să-ți imaginezi ce aș fi în stare să fac cu ea?

Căutătura încurcată a premierului era un răspuns suficient.

— Adică tu chiar nu îți dorești să te...  Ce fel de bărbat ești? urlă îngerul.

Premierul tăcea. Îngerul se ridică de pe pat.

— Deci refuzi? zise.

— Păi, da, spuse premierul. Din postul în care mă aflu, pot să fac mult bine poporului meu.

— Da’ cine naiba te crezi? Ce căcat de bine crezi tu că faci? Nu faci nici un bine! Faci numai... Aaaargh!

Și după acest urlet de furie, îngerul pocni din degete și îl transformă pe premier în broască. Știa că întrecuse măsura și își depășise întru câtva atribuțiile, dar nu se putuse abține.

— Scuze, zise ridicând ochii către cer – și, cum nici un trăsnet nu îl lovi în moalele capului, deduse că scuzele îi fuseseră acceptate. Privi la broasca idioată de pe pat, ridică înciudat din umeri și plecă pe geam, la fel de silențios cum și venise.

Ilustrație de Mihai Calotă