„Când armata italiană a intrat în Albania, a făcut praf tunul și tancul albaneze”, obișnuia să ne spună domnul Oprean, profesorul de istorie din liceu, rânjind satisfăcut de gluma făcută. Albania era țara aia de care putea râde și România, într-o perioadă în care bancurile cu albanezi ne mai diluau senzația că suntem păcălicii Europei.
Tot în acea perioadă, mi-a picat în mână - habar n-am cum - un fragment dintr-un tratat de taxonomie, „Sozialleben der Tiere”, tradus în românește „Căile specifice ale vertebratelor”, scris de zoologul german Adolf Remane. Bine că mi l-am notat. Iată că se dovedește util, după 20 de ani. „Urmărind comportamentul diferitelor găini în coteț, observăm că găinile de rang mai mic sunt ciocănite și cedează locul celor de rang mai înalt. În cel mai bun caz, se formează un șir liniar de ranguri în capul căruia se află supergăina, care le ciocănește pe toate celelalte. La rândul lor, cele care se găsesc în mijlocul șirului ciocănesc pe cele de rang inferior, dar respectându-le pe pe cele așezate mai sus. La capătul șirului se găsește găina cenușăreasă, care trebuie să cedeze față de toate celelalte”.
Găina cenușăreasă era, până ieri, Albania. Începând de aseară, i-a cedat locul pe cea mai de jos treaptă din coteț echipei lui Tata Puiu, care, să fim sinceri, și-a cam cerut-o, altfel nu se îmbrăca în galbenul ăla clocit și nu-și alegea selecționer un nene pe nume Tata Puiu.
Sătul să fie criticat de tot felul de neaveniți pentru felul haotic în care alcătuiește echipa, selecționerul României a arătat că este un antrenor nu doar cu fler și cu solide cunoștințe ale fotbalului modern, bazat pe temporizare, ci și unul care pleacă urechea la dorințele poporului tot atât de mult pe cât o face Dumnezeu la rugăciunile sale.
Dacă poporul l-a cerut pe Sânmărtean, domnul Iordănescu i l-a dat pe Prepeliță, pentru că și Iov a cerut vaci grase și a primit bube și ați văzut ce învățăminte folositoare a tras din asta.
România a început într-o formulă pasiv-agresivă, cunoscută și sub numele de „Focu' la ei!”, asta și pentru că moneda arbitrului ceh a dat lovitura de start jucătorilor noștri și au fost oarecum nevoiți. Alibec, care a intrat în teren cu abnegația specifică foștilor fumători, a recuperat o minge în apropierea careului albanez, i-a pasat lui Hoban, care a trimis spre Stanciu, iar stelistul a șutat puțin peste transversală (3). În redacții, au început deja calculele privind adversara din optimi a României.
După doar două minute, Hoban a arătat că nu a învățat nimic din partida precedentă și a șutat iar de la marginea careului, dar Berisha, un cunoscut jucător de rezervă de la Lazio, a prins în doi timpi.
Ilirii, clar inferiori la capitolul virtuozitate și calitate tehnică ilarilor lui Iordănescu, au început să dea ca nesimțiții la gioale. Hoban (6) a fost lovit cu crampoanele în umăr și cu ocazia asta, într-un caz clasic de acțiune-reacțiune, s-a lecuit pentru tot restul întâlnirii de șuturi la poartă.
Stancu, nemulțumit că încă nu s-a fluierat penalty pentru ai noștri, a șutat, în spirit de frondă, de la 16 metri, fără preluare, dar Berisha a parat fără emoții. Dezamăgit, „Motanul” avea să intre în grevă până la finalul partidei și nu i se va mai auzi numele decât la final, într-o înșiruire a jucătorilor care au refuzat să dea declarații după meci.
1948 - anul ultimei victorii a Albaniei contra României până la meciul de aseară. Iordănescu s-a născut doi ani mai târziu, în 1950.
Pentru că partida se juca în duminica Rusaliilor, iar adversarii erau musulmani, enoriașii lui Tata Puiu, zis „Cașchetă”, au fost protejați de îngerii păzitori în minutul 23, când Lenjani a trimis inexplicabil din șase metri peste transversală, deși Tătărușanu, plecat să-i cumpere țigări lui Alibec, aflat în sevraj, îi lăsase toată poarta goală în față. „Domnul a dat!”, a strigat Iordănescu de pe bancă, gesticulând spre văzduh.
Același Domn a mai dat o dată, peste 12 minute, când Memushaj a făcut din Prepeliță cam ce a făcut iarna din omologul acestuia din „Puiul”, de Ioan Alexandru Brătescu Voinești, dar a tras în Tătărușanu, revenit de la tutungerie la timp pentru a para șutul.
În minutul 40, Alibec a încercat un călcâi la colțul scurt, dar nu a reușit decât să-i enerveze pe albanezi, care l-au delegat pe singurul fotbalist care joacă în Liechtenstein să-i pedepsească pe aroganții români.
Sadiku a profitat de faptul că masochistul Tătărușanu a ieșit din poartă ca o căprioară în fața farurilor și a trimis cu capul, peste portarul României și peste Chiricheș, aflat „gură-cască” întâmplător și el prin zonă. „Domnul a luat”, s-a auzit, slab, dinspre banca „tricolorilor”.
Fotbalistul cu nume de manelist din Strehaia, Armando Sadiku, tocmai intrase în istorie, marcând primul gol din istoria Albaniei la un European sau Mondial. Încă nu o știa, dar a adus și prima victorie la un turneu final pentru fosta găină-beta a continentului. Iar bancurile cu virusul albanez, care te roagă respectuos să-ți ștergi un fișier nefolositor, ca să spună că și-a făcut și el treaba, au rămas definitiv în trecut.
În repriza secundă, românii s-au remarcat imediat prin intrarea lui Sânmărtean - un indiciu că încrederea lui Nea Puiu în icoane a fost serios zdruncinată, dacă a apelat la „Magician” - și prin pierderea prematură a lui Alibec, care se poate să se fi accidentat intenționat, pentru că trecuse deja peste o oră de când nu mai băgase o mahoarcă.
În minutul 58, arena din Lyon e străbătută de un uriaș suspin de ușurare. A ieșit Sadiku, semn că nu pierdem la mai mult de un gol diferență, deja cea mai bună veste a serii.
În minutul 71, arbitrul ceh Pavel Kralovec ne mulțumește pentru neimplicarea în Primăvara de la Praga și fluieră aiurea un ofsaid la Săpunaru, aflat în poziție regulamentară. Cu un sfert de oră înainte de final, celebrul Bogdan Andone în comentariile de pe Pro TV și Florin Andone în buletin șutează năpraznic în transversală, bifând prima ocazie adevărată a meciului pentru „tricolori”. De altfel, și ultima.
Albania, buturuga mică, a răsturnat carul mare, așadar, la Lyon, oraș înfrățit, conform Wikipedia, cu Craiova, localitate aflată, deloc întâmplător, nu departe de Caracal. România a reușit, totuși, să nu fie prima echipă eliminată de la Euro, această onoare revenindu-i Ucrainei, cu câteva zile mai devreme. După zece zile de vacanță la Paris, Anghel Iordănescu a oferit declarația serii, la finele pseudo-războiului balcanic recent încheiat: „Abia aștept să plec în vacanță. Albania nu mai e cea de pe vremea mea”. Lucru perfect adevărat, întrucât „pe vremea” lui Nea Puiu, în secolul 19, încă se numea Iliria.
Foto main: FRF.ro
