Recomandări / Crăciun

De Crăciunul ăsta, cumpără de la artiști români

De Scena9

Publicat pe 11 decembrie 2021

Mai ai mai puțin de două săptămâni la dispoziție să te hotărăști ce și cui îi iei cadou de Crăciun anul ăsta. E un an care ne-a lovit pe destul de mulți dintre noi - și emoțional și financiar. Așa că poate de acest Crăciun mai mult decât în alți ani ar fi frumos și înțelept să încercăm să susținem artiștii și artizanii de lângă noi. Îți venim în ajutor cu idei, de la jucării și bijuterii la globuri și d-ale gurii. Pentru un plus de inspirație poți să te uiți și la lista similară de anul trecut - iar dacă vrei să mai pui sub brad și revista Scena9 pe hârtie #4, noi ne-am bucura :)

Să curgă cadourile din redacție, acum!


Pff, de unde să încep? 

  • Printuri (poate un elefant cu coarne de cerb sau un cosmonaut melancolic sau un hamburger cu coadă de pisică sau poate chiar o Virginia Woolf) cu ilustrațiile lui Mircea Pop

  • Lumânări (briză de mare, cireșe de mai, ambră și lavandă, mmm) turnate în atelierul Cup&Candle

  • Brad șmecher de fetru de la Ciao Miki

  • Muștaruri (cu miere, hrean etc.) și sosuri (de caise cu stafide și ghimbir) mijotate într-o marmită cu elice de Chef Sosin

  • Rochii, kimonouri și prietenii lor de la Fici + Mimi, Bianca Popp, Culcuș, Ioana Ciolacu

  • Ceramică de toate felurile și culorile, pentru mese sau urechi sau pur și simplu pentru plăcerea privirii, de la Ceramic Sparrow, Diana Cojocaru și Victoria finală, inele fantastice de la Orfevru

Bonus: târgurile online Kătun - au o selecție minunată de artiști ro (Luiza)

*În imaginea principală ai așa, de la stânga la dreapta - pe rândul de sus: frumuseți moluțe de la Culcuș; o lumânare Cup&Candle din colecția „Acasă; o farfurie a Victoriei Finale; accesorii create de Orfevru; pe rândul de jos: pana&călimara lui Mircea Pop; coronițe de Crăciun de la Kătun; bradul de fetru al lui Ciao Miki.

Bile Yellow, o cărticică BD despre o despărțire, de Simina Popescu 

Opt pagini deloc autobiografice, zice autoarea, despre o despărțire - dacă ai un prieten care trece prin asta în prag de Sărbători, e posibil ca sensibilitatea și umorul Siminei să ajute. Sau să provoace lacrimi de crocodil, cine poate ști. Oricum, Simina, pe care urmează s-o vezi și în revista Scena9 pe hârtie #4, merită susținerea ta (vezi ce ilustrații pune pe instagram ca să te convingi), iar pentru cartea asta poți să donezi oricât vrei tu. (Ioana)

Zeuții, un CD jazz-rock-experimental de primit cadou după sărbători

Sunt destul de sigură că nici Mihai Iordache, nici Florin Dumitrescu, nici Diana Miron n-au nevoie de prezentări în bulă, dar, fie - Iordache e saxofonist de jazz și e mai ușor să spui cu cine nu a colaborat, decât să-i listezi toate proiectele; Florin Dumitrescu e „textier” și membru fondator al formației Sarmalele Reci; Diana Miron e unul dintre cele mai importante nume din zona sound-ului experimental de la noi. Dacă vrei să asculți al doilea album dintr-o trilogie începută cu Suita Titan (2019), donează 100 sau 150 de lei la linkul de mai sus și primești muzică, poeme și colaje foto. (Ioana)

Globuri de Crăciun din colecția Loly Romani Christmas a Zitei Moldovan

Dacă vrei să agăți în bradul tău sau al cuiva drag un glob aparte, alege unul din colecția Zitei Moldovan pictat cu simbolul steagului romilor și pe care scrie La mulți ani în limba romani - But bersha angle! Reziliența acestui popor e o sursă fantastică de inspirație de care avem nevoie ca să supraviețuim în continuare în aceste vremuri. (Delia)

Bijuterii și vase de lemn sau de cupru făcute de meșteri romi, de la Mesteshukar ButiQ

Radu Ion din București, Nicu Drăgan din Vâlcea, Viktor Clopotar din Sibiu și Zoltan Bojody din Cluj sunt meșterii romi care lucrează ca nimeni alții în argint, cupru, lemn sau nuiele. Obiectele făurite de ei nu vor trece neobservate fie că le porți la urechi sau în casă. (Delia)

Jucării din lemn de la BumbuToys

În atelierul lor din Bran (județul Brașov) meșterii de la BumbuToys fac jucării din lemn menite să stimuleze creativitatea copiilor. Cei mici le pot asambla și dezasambla, le pot picta după plac și pot învăța lucruri despre lumea din jur. Personajele, mașinuțele, puzzle-urile și căsuțele sunt din lemn de paltin, colorate manual cu vopsele non-toxice. (Vlad)

Ceramică de la Poemi

Cei de la Poemi spun despre ei că nu sunt un atelier de ceramică, ci o mână de tineri care învață și creează. Produsele lor — „imperfecte ca formă, dar finisate cu mare grijă” — sunt lucrate manual, fără roata olarului sau mulaje, iar procesul de producție se întinde de-a lungul a trei săptămâni. (Vlad)

Ilustrații de Alex Horghidan

Desenele lui Alex îmi amintesc de basmele rusești care mă cutremurau când eram mică. Are o răbdare fantastică cu lumile pe care le creează pentru privirea ta, oricât de sumbre și apăsătoare ar fi. Ilustrațiile au viață permanent în ele iar mie, una, mi-e greu să-mi iau ochii și gândul de la ele. Am deja pe birou printul cu monstrulețul, la care mă uit de fiecare dată când mă întâlnesc cu al meu monstruleț. (Venera)

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by alex (@cumsecade)

Tricouri și hanorace de la Clanul Sensibililor aka Mircea Topoleanu, care te ajută să accepți vulnerabilul din tine

Societatea românească are o mare problemă cu înțelegerea, acceptarea și primirea emoțiilor în viețile noastre. Mircea e de peste doi ani în misiune prin locurile publice unde lasă acest mesaj care mie îmi amintește că, de fapt, niciunul dintre noi nu poate fugi de propria vulnerabilitate, oricât de frumoase sunt minciunile pe care ni le spunem. Fii asumat(ă) și poartă mesajul pe tine! (Venera)

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK