Schimbare / Mediu

Hrană, apă, propagandă

De Oana Filip

Publicat pe 5 decembrie 2024

Puține lucruri ne unesc așa cum o face mâncarea. Ne adunăm cu familia și prietenii la masă, ne formăm părți din identitatea națională în jurul ei și cu toții vrem să avem acces la o hrană de calitate, la prețuri decente. Puține lucruri sunt mai necesare ca apa, de care avem nevoie pentru a supraviețui și noi, și întregul ecosistem. Potențialul lor politic e uriaș, mai ales într-un context al dezechilibrelor climatice, iar candidați populiști din întreaga lume își construiesc din ele un nucleu dur al discursului. 

În programul numit „Hrană, Apă, Energie”, candidatul ultranaționalist Călin Georgescu promite că, dacă va ajunge la putere, vom avea „o producție de hrană curată, integrală”, agricultura ecologică va fi relansată și vom asigura independența alimentare a țării. „Râurile țării vor fi transformate în «locuri sfinte», lipsite de gunoaie menajere și de reziduuri chimice toxice”, pentru că doar așa „vor ajunge iar să fie purtătoare de viață”.

Pe TikTok sau în interviuri, Georgescu susține că mâncarea de la supermarket „este plină de metale grele, cu chimicale, cu îngrășăminte”, că 90% din alimentele din țară sunt importate (informație valabilă doar în cazul cărnii de porc) și că sunt nanocipuri în Pepsi. Declarația apa nu e H2O e deja celebră. 

„Mâncarea se dovedește a fi un domeniu în mod deosebit de bogat pentru a încorpora mesaje despre identitate, tradiție, cultură și obligații față de familie, casă și țara mamă, sau narative de revoltă față de un stat nedrept sau elitele liberale”, scria experta în extremism și radicalizare Cynthia Miller-Idriss în cartea sa, Hate in the Homeland: The New Global Far Right

Tocmai în acest context am vrut să înțeleg mai bine discursul lui Călin Georgescu legat de hrană și apă, așa că i-am invitat pe antropologii Liviu Chelcea și Monica Stroe, pe Roxana Zaha, fermieră cu experiență în producție agricolă, și pe Ramona Duminicioiu, reprezentantă a unei asociații țărănești, să comenteze discursul candidatului ultranaționalist și să ne explice de ce discursul politicienilor extremiști despre apă și hrană are șanse să ajungă mai direct la oameni.

Sursa foto: arhiva Fortepan.

„Nimic despre secetă, ci mai degrabă lozinca țării alese – avem o țară minunat de bogată hidrologic.”

de Liviu Chelcea

Apa este prezentă în politica lui Georgescu pe cel puţin trei paliere: îmbăierea (cu trimiterea la mistic-religios), România ca teritoriu cu resurse hidrografice vaste (cu trimitere la naţionalism hidrologic) şi consum (cu trimiterea la sănătate). La primele două, lucrurile sunt simple. 
 
Prin îmbăiere, Georgescu trimite la ortodoxie, creştinism, puritate şi Putin – Putin, însă, fără crucea de gheaţă şi crucile pe care le-a făcut în apă. Aflat în ninsoare, la munte, Georgescu trimite la puritate trimite când spune că va înota la -6 grade: „Nu îmi este frică, nu îmi este frig, pentru că tot ceea ce fac fac prin Dumnezeu. Am încredere în sistemul meu imunitar, pentru că am încredere deplină în creatorul lui, Dumnezeu.”
 
La palierul cu România teritoriu cu foarte multă apă, lucrurile sunt discutabile. Există secetă tot mai accentuată în multe părţi din România, iar prognozele arată că majoritatea zonelor din Balcani sunt mai afectate de încălzirea climatică decât altele din Europa. Fostul ministru al agriculturii Adrian Oros spunea că în unele zone – precum Dobrogea, sudul Moldovei sau nordul Olteniei – „s-ar putea să nu avem apă de băut, nu apă pentru irigaţii; prima oară trebuie să asiguri apă pentru populaţie, apă potabilă; apoi este vorba de apa menajeră şi abia pe locul trei apa industrială sau apa pentru agricultură. Rezervele de apă din supra- şi subteran scad în fiecare an… ideea e să ai capacitatea cînd vin zăpezile sau plouă foarte mult să stochezi apa respectivă”. Nimic despre asta, ci mai degrabă lozinca țării alese – anume că avem o țară minunat de bogată hidrologic.

La consumul de apă, lucrurile sînt mai complicate. La o lectură literală şi rapidă, Georgescu dă senzaţia de prăjeală, izvorâtă din faptul că afirmațiile despre apă, fiind abrupte, sunt o sumă de aberații, exaltări și ecologism mistic. Senzaţia provine din opoziţia şi tensiunea dintre trimiterea la ştiinţă („H2O” – cam tot ce ştim din şcoală despre apă) şi referinţele la mistic şi ezoteric. 

Într-o lectură empatică a textului (presupunând că este posibil să ignorăm contextul mai larg – afirmaţii precum „totul în jur este Dumnezeu şi Dumnezeu este totul”), Georgescu pare să preia lucruri din diverse științe (e absolvent de Agronomie) și să le îmbrace într-un fel de discurs de popularizarea științei. În felul ăsta, lasă impresia emisiunilor lui Florin Condurăţeanu, sau pe cea de Formula AS şi Daniel Roxin, sau de sommelier de apă. 

De exemplu, când vorbește de apa îmbuteliată, Georgescu pare a spune că apa din plastic este contaminată, ceea desigur că este adevărat. Un specialist în politicile apei din SUA spunea că, după ce a avut cancer, singura apă pe care o bea este apa din sticlă (Seth M. Siegel). Însă când Georgescu spune că „de aceea apa a fost îmbuteliată în sticle de plastic, ca să nu îti mai dea nicio informaţie”, suntem în zona delirului. Apa a fost îmbuteliată în plastic pentru că se poate transporta uşor şi vinde la preţul de mii de ori mai mari decât apa de robinet, nicidecum din motive mistice sau informaţionale.

Când spune că ceva minunat se va întâmpla cu apa de la robinet, Georgescu este maxim de vag. Foarte probabil, însă, că se referă la eliminarea fluorului, un adaos care protejează dinții. Aceasta este o marotă a votanților republicani săraci din SUA, care percep apa de robinet cu fluor ca o mare invazie a guvernului în viața personală. Eliminarea fluorului este o ipoteză plauzibilă, ţinând cont de afirmaţiile lui Ben Oni Ardelean (PNL, însă apropiat de cercurile fundamentalist creştine ale Partidul Republican), care a spus că Robert Kennedy Jr. poate îl va susţine pe Georgescu. Robert Kennedy Jr – viitorul ministru al Sănătăţii în Guvernul Trump 2 şi autorul sintagmei „plandemia” – şi-a propus să elimine reglementările federale privind fluourul și va lăsa la latitudinea statelor să decidă dacă îl folosesc sau nu.  

Utilizarea consumului apei în politică de către Georgescu recuperează teme legitime legate de apă, fără a spune prea precis ce va face şi mai ales cu ce bani va proteja apa, în condiţiile în care propune – într-un minunat arc cu o parte însemnată din USR  – reducerea cotei unice de la 16% la 10%, o formă de impozitare regresivă, care avantajează bogăţia privată în dauna bugetelor pentru lucrări publice. 

Exemplul a doi compuşi cancerigeni care pot ajunge în apă – PFOS şi PFAS – este ilustrativ. PFOS şi PFAS – adică substanțe per- și polifluoroalchilice – sunt compuşi chimici care se descompun foarte greu au porecla de „forever chemicals” - chimicale eterne. Sunt folosiți în teflon, materiale pentru stingerea incendiilor și materiale hidroizolante. O temă legitimă și actuală despre care ar fi trebuit să vorbească Georgescu (şi restul politicienilor) este că în 2023 UE a solicitat operatorilor de apă din Uniune să măsoare şi să elimine PFOS si PFAS din apa potabilă. Momentan, reglementarea nu este aplicată, nefiind clar cine va plăti pentru calitatea superioară a apei. Eliminarea PFOS şi PFAS necesită folosirea osmozei inverse şi a nanofiltraţiei (adică membrane cu pori extrem de mici), care sunt foarte scumpe, deci vor trebui investiții publice masive. Operatorii de apă – firme private sau operatori municipali – nu vor avea de unde sau nu vor vrea sa plătească în plus pentru apa mai bună, aşteptând subvenţii. În același timp, Georgescu va reduce cota unică la 10%, făcând politicile de impozitare și mai regresive și libertariene decât au făcut-o PSD, PD, PNL. Ori, cu venituri la buget mai puține, de unde vom avea bani pentru aceste costuri suplimentare? Georgescu, lucrând pe mesianic mai degrabă decât pe teluric și fiind puţin orientat către politici, nu are ceva concret de zis. Doar amestecă afirmaţii despre calitatea şi disponibilitatea apei cu măsuri vagi și mistica României - pământ ales, care rezonează cu generații întregi de politicieni, intelectuali și elevi care asta au învățat în școală, la literatură şi istorie. 

De fapt, afirmaţiile lui Georgescu sunt sugestive pentru o situaţie politică mai răspândită global – cum este cea din Ungaria –,  în care singura modalitate în care pot fi exprimate revendicări publice pentru păstrarea bunurilor comune nu se face prin partidele de stânga – acuzate imediat cel puţin de lipsă de „realism” –, ci de extrema dreaptă, care, pe lângă rasismele de rigoare, îşi alipește teme politice asociate cu social- democraţia. De exemplu, când spune că apa este „un bun public, nicidecum o marfă!” Georgescu pare să se refere la afirmaţii scandaloase, precum cele ale unui fost director Nestle, care a spus la începutul anilor 2000 că accesul la apă nu este un drept, iar apa este o marfă ca oricare alta

Ar mai fi de spus că Georgescu nu este vreun om antisistem, un personaj de grotă (a crescut în Cotroceni, un cartier al elitei pre- şi post-comuniste) sau o aberaţie a politicii contemporane. Fiecare revoluție capitalistă, inclusiv cea din Estul Europei de după 1990, a fost însoțită de reviriment religios și mistic. Sociologul german Max Weber, printre alţii, a scris despre legătura dintre capitalism și protestantism în acest sens. Uneori, misticismul se exprimă și prin felul în care bem sau nu bem anumite feluri de apă. Explozia misticii de „hidratare” a apărut în anii lui Ronald Reagan, o perioadă a cărei exaltare a fost surprinsă bine în filmul American Psycho. Capitalismul de Silicon Valley a fost însoţit de misticismul „apei neprocesate”, ca parte a unor eforturi spirituale şi de marketing denumite „Mișcarea de conştiinţă a apei.” Un sommelier de apă şi „expert în hidratare” din România, care face reclamă la apa îmbuteliată, nu este departe de Călin Georgescu când spune că „românii iubesc să explodeze bulele în gură şi perlajul să îl simtă, să ne dea senzaţia aceea de plăcere deosebită.” Georgescu nu trebuie exotizat ca o aberație externă sistemului, este parte integrală din amestecul de turbo-capitalism, mesianism, misticism şi profeţie din spitalele, mass-media, mediul privat şi instituţiile publice din România.

Liviu Chelcea este antropolog și profesor la Departamentul de Sociologie, Universitatea din București. 

Fotografie realizată de Károly Kovács. Sursă foto: Vörös Zászló / BJM/ Azopan

„Alimentarul oferă un pretext facil pentru performări populiste”

de Monica Stroe

Programul politic al lui Călin Georgescu capitalizează din anxietatea și furia populației față de o rețea globală de producție și distribuție alimentară extrem de complexă și opacă. Întoarcerea nostalgică la forme de autarhie și/sau suveranism alimentar („independența alimentară” din program) pare, în aceste condiții, o promisiune tentantă, deschisă unei lecturi convenabile atât pentru consumatori, cât și pentru patronii de businessuri agricole și alimentare sau pentru cei din periferia agriculturii românești (forța de muncă din rural forțată la migrație sezonieră, agricultorii de semi-subzistență).

Totuși, dincolo de niște nemulțumiri difuze față de o „ordine mondială”, care produc răspunsuri anti-sistem atunci când li se oferă un debușeu sub forma unei agende extremiste, avem un istoric recent de crize alimentare foarte concrete, pe care autoritățile naționale sau europene nu le-au gestionat adecvat pentru nevoile sau așteptările populației. Putem aminti epidemiile de pestă porcină, închiderea temporară a piețelor în pandemie, criza grâului din Ucraina, confirmarea dublului standard de calitate a produselor vândute de companii în țările din Estul și din Vestul Europei, autorizarea comercializării produselor pe bază de insecte în Uniunea Europeană. Numitorul comun al acestor scandaluri alimentare este preocuparea pentru securitatea alimentară. Sursa problemei, în percepția populației, pare să fie adesea slăbiciunea instituțiilor, care lasă cetățeanul expus riscurilor, nu în ultimul rând din obediență față de Uniunea Europeană, și asta alimentează vehicularea unor explicații din sfera conspiraționistă și căutarea de soluții în zone informale, private, alternative.

E interesant totuși că teme precum suveranitatea alimentară sau localismul alimentar nu sunt specifice exclusiv agendelor conservatoare sau suveraniste. Există agende politice cu componentă socială sau protecționistă care pot să vină și din alte direcții ale spectrului politic.
 
Dacă parcurgem programul său politic, regăsim câteva teme pentru care preocupările populației se adâncesc, invers proporțional cu seriozitatea cu care guvernele și instituțiile le-au adresat în ultimii ani. Pentru producători se acutizează preocuparea pentru desfacerea produselor, eliminarea intermediarilor și accesul micilor producători în piețe, procesarea produselor primare pentru a le adăuga valoare, percepția că România e piață de desfacere pentru businessurile din Vest. Programul pare că evocă o glorie trecută a economiei românești bazate pe agricultură (mitul grânarului Europei) și descrie restabilirea acestui potențial ca pe o chestiune de siguranță națională. 

Reabilitarea figurii țăranului și a agriculturii așa-zise tradiționale sunt previzibile pentru orice partid cu agendă conservatoare, dar accentul inedit din platforma lui Georgescu este cel pus pe agricultura ecologică. Centrarea pe producția ecologică e o promisiune a purității alimentelor, care sunt astfel protejate nu doar de pesticide periculoase pentru sănătatea corpului, ci și de poluare simbolică. Promisiunea că populația va avea astfel acces la „hrană curată” (sintagma pe care programul o folosește) e coerentă cu tema purificării morale promise.

Adresarea subiectului hranei și diversele angajamente performative cu mâncarea sunt prezențe obișnuite în activitatea politicienilor. Obama l-a scos pe Medvedev în oraș și au mâncat burgeri la bufet, cu mânecile cămășii suflecate, Trump a adus McDonald’s la recepții oficiale la Casa Albă. Profilul de social media al lui Ciolacu arată ca un acces bulimic: a mâncat cozonac, pufuleți, pastramă și burgeri, a rulat covrigi și a băut borș la pet direct de la taraba din piață. Simion a făcut baie de mulțime la Festivalul Micului de Aur. Asta și pentru că alimentarul oferă un pretext facil pentru performări populiste și e foarte ușor ca prin limbajul alimentar să normalizezi niște agende politice abstracte și intimidante pentru alegători. 

Spectrul gastronaționalismului - folosirea mâncării pentru a promova o identitate națională, în scopuri economice, sociale sau politice - este larg și complex. Poate merge de la simple gesturi populiste, la politici precum interzicerea preparatelor halal în cantine publice în Franța, cu pretextul laicizării spațiului public după Charlie Hebdo sau decizia unor autorități locale din Italia de a interzice vânzarea kebabului și a altor „mâncăruri etnice” în centrele istorice, până la inițiative de protecționism sau de patrimonializare a soiurilor și raselor sau a preparatelor culinare autohtone (mangalița, plăcinta dobrogeană). Toate sunt moduri de a defini și marca teritoriul simbolic pe care trebuie să îl ocupe națiunea. 

Monica Stroe este Lector Universitar Doctor la Facultatea de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, unde predă Antropologia alimentației și Sociologia consumului. 

Fotografie realizată de István Szakáts. Sursă foto: arhiva Sándor Szakács V/Azopan

„Este o iluzie, sunt niște idei făcute din fum, ele nu au o bază reală și nu pot fi transferate în lumea reală”

de Roxana Zaha

Cred că e absolut normal faptul că mesajele legate de mâncare și de alimentația oamenilor au prins în contextul discursului lui Călin Georgescu, pentru că, cu mici excepții, alimentația oamenilor a fost complet ignorată în programele politice și există o nevoie complet reală a oamenilor, care se educă din ce în ce mai mult pe tema asta. Georgescu e unul dintre foarte puținii politicieni care au venit și au preluat tema asta și au dezvoltat-o. Problema stă în felul în care a dezvoltat-o. Sunt lucruri spuse generalist, dar cu suficientă convingere încât oamenii să-l aprobe și să ia de bun ceea ce spune el. Multe sunt scoase din context și sunt trimiteri la faptul că nu ne producem singuri mâncarea și că importăm foarte mult. Am impresia că pentru el nu e atât de mult despre alimentație în sine, cum susține el, ci că discursul ăsta îi oferă lui vehiculul necesar să vorbească despre separarea României și independența pieței alimentare.

Cred că politicienilor extremiști și populiști le e mult mai la îndemână să preia din popor teme, pe care apoi să le arunce înapoi spre oameni fără o bază de proiecte legislative. Celelalte partide simt o presiune mai mare de a veni cu soluții, într-un cadru mult mai organizat. Aceste promisiuni despre modul în care ne vom produce hrana pe care el le face nu sunt fondate în realitate, pentru că nu țin cont de costurile de producție. Agricultura, așa cum s-a dezvoltat ea după cel de Al Doilea Război Mondial, s-a făcut cu ajutorul industriei de fertilizatori, pesticide, practic de inputuri agricole chimice. Tipul ăsta de agricultură, chiar dacă-i cunoaștem efectele nesănătoase asupra sănătății, este cel care-i susține pe oameni să nu moară de foame. Este o agricultură care se face cu relativ puțin bani și o producție foarte mare. Evident, toată lumea poate să recunoască faptul că efectele asupra solului sunt extrem de îngrijorătoare și sunt foarte multe lucruri pe care le putem face să o facem mai sustenabilă, dar nu putem renunța la ea în totalitate, pentru că ne asigură că avem ceva pe masă. 

În 2021, tot sub un conducător de extremă dreapta, Sri Lanka a trecut peste noapte la agricultură ecologică. Pentru că statul era în colaps financiar, o consecință și a pandemiei, s-a hotărât că cei 400 de milioane de dolari care se investeau în inputurile agricole din afara țării să fie economisiți. Au poziționat populist decizia asta: că srilankezii au nevoie să se conecteze la rădăcinile lor ecologice, să cultive cum o făceau strămoșii lor, exact aceleași argumente ca și la Călin Georgescu. În mai puțin de șase luni, au intrat în colaps. Până în acel moment nu importau orez, apoi producția de orez a scăzut cu 20%, și, pentru că începuseră să sufere de foame, au fost nevoiți să cumpere orez în valoare de 450 de milioane de dolari, adică chiar mai mult decât banii pe care îi dădeau anual pe fertilizatori chimici. Avem un exemplu concret de astfel de politici extreme, populiste, aplicate fără o strategie bine pusă la punct și fără a înțelege, de fapt, lumea reală a alimentației. Politicienii extremiști nu fac decât să umple cu niște hârtie mototolită o gaură prin care oricum vor intra șoarecii. Este o iluzie, sunt niște idei făcute din fum, ele nu au o bază reală și nu pot fi transferate în lumea reală. 

Eu locuiesc la țară, într-o zonă foarte săracă. Nu aș putea să le spun vreodată oamenilor: Vai, trebuie să faceți alegeri mai sănătoase din punct de vedere nutrițional. Mulți oameni trăiesc foarte greu. Din păcate, oamenii de aici au votat Călin Georgescu. Suntem în Hunedoara, un județ foarte sărac și foarte amărât, unde oamenii se simt abandonați. Această divinizare a unui țăran român ideal e cât se poate de toxică, fiindcă nu ia în considerare suferința, foametea și toate lucrurile prin care țăranii români au trecut până nu demult și prin care foarte mulți dintre noi încă trecem. 

Roxana Zaha este o producătoare de legume în regim ecologic. Textul este realizat în urma unui interviu și a fost editat pentru claritate și concretețe. 

Sursă foto: arhiva Azopan

„Le-a intrat nu în creier, ci în inimă.” 

de Ramona Duminicioiu 

Noi, la Eco Ruralis [asociație care reprezintă drepturile și nevoile țăranilor și micilor producători] l-am urmărit pe Călin Georgescu de când a înființat Asociația „Pământul Strămoșesc". L-am văzut din prima clipă ca pe un om periculos, un adulator al istoriei fasciste a României, un individ cu vederi pro-ruse, care, în esență, nu are nimic de oferit țăranilor, dar care se foloște din plin de slogane care au fost inspirate foarte mult din munca Eco Ruralis. De exemplu, noi avem programe pentru dreptul la semințe, dreptul la pământ. Aceste programe au fost traduse într-un limbaj religios, pseudo-științific, pentru persoane care sunt interesate și pasionate de hrană sănătoasă, de agricultură. 

Doar că ceea ce transmite Călin Georgescu sunt mesaje trunchiate. Se folosește de niște probleme care există, dar pe care le pervertește. El duce agricultura ecologică într-o zonă derizorie de spiritualitate, unde este vorba doar de slogane, titluri pompoase, izolaționism. Nu se referă, de fapt, la niciun fel de tehnici de agricultură ecologică, la cum anume vom ajunge noi, țăranii, să producem și să satisfacem necesarul pieței din România. Izolaționismul este total împotriva intereselor țăranilor. Țăranii au suferit cel mai mult în perioada izolaționistă a comunismului.

Ne-a prins foarte nepregătiți genul ăsta de manipulare și o campanie subversivă care n-a dat șansa unei dezbateri și unei informări reale asupra programului lui. Tristețea și tragedia sunt că țăranii au căzut în mod special pradă acestei campanii de manipulare. 

Mesajele lui specifice pe agricultură și pe natură au sensibilizat. Sunt mesaje pe care nu le-a născocit acum, în campania asta electorală fulger, ci de patru ani prin Asociația Pământul Strămoșesc.


Asociaţia „Pământul Strămoşesc" a fost înființată la 1 octombrie 2021 de Călin. Conform unui comunicat al Asociației din 2023, scopul ei este de a restabili demnitatea, creativitatea şi autonomia umană în România, într-un mod profesional, economic şi social. Prin Asociație sunt organizate programe cultural tradiţionale, târguri țărănești sau tabere montane. Asociația este acuzată că promovează viziuni legionare. De altfel, „Pământul strămoșesc” este și numele unei reviste legionare fondate în 1927 și condusă de avocatul Ilie Gârneață, unul dintre întemeietorii Legiunii.

Modul în care extrema dreaptă și fasciștii acaparează discursul despre mâncare e foarte rău. Asociații ca ale noastre trebuie să facă eforturi să recupereze. Câteodată prefer să nu mai folosim o vreme anumite concepte, pentru că nu avem capacitatea să concurăm pe piața publică a ideilor și ajungem să ne asociem indirect cu ei. Eu mă gândesc de două ori dacă să mă îmbrac într-o ie tradițională, pentru că imaginea asta este acum acaparată de personaje din zona de extremă dreapta. Și problema este că prin acest tip de imagine se și infantilizează imaginea țăranului. Țăranul nu este un personaj romanțat, cu opinci în picioare și cu ie. Noi suntem niște oameni din societate, care trăim în epoca contemporană, avem idei politice, avem năzuințe, aspirații, avem planuri, dar simt efectiv că ne-au furat și ne fură în continuare identitatea. 

În general, când vine vorba de țăranii din România, există o percepție negativă, dar și un respect. Îi vedem ca niște persoane care produc o hrană sănătoasă și gustoasă, care muncesc din greu, care sunt bune, inocente, și față de care oamenii simt o duioșie, o nostalgie. Călin Georgescu folosește foarte inteligent asta, făcând apel în felul acesta într-un mod aproape direct la empatia oamenilor. Le-a intrat nu în creier, ci în inimă. 

Diferența de propagare a mesajului între asociații ca ale noastre și cele extremiste vine din bani. AUR, de exemplu, a cheltuit peste 4 milioane de lei pentru campania electorală prezidențială, timp în care a făcut și activități umanitare, politice, manifestații. Mesajele lor au avut o circulație extraordinară. Bugetul nostru pe anul acesta pentru promovarea mesajelor noastre a fost zero. Mediul academic, care ar putea fi o altă sursă de informare sănătoasă privind politicile agrare și ruralitate, este unul dintre cele mai vitregite. Banii pentru cercetare sunt întotdeauna sacrificați în detrimentul altor categorii de buget. 

Ramona Duminiciou este președinta Eco Ruralis Asociația Țăranilor și Țărăncilor din România. Textul este realizat în urma unui interviu și a fost editat pentru claritate și concretețe.

Fotografia de deschidere provine din arhiva Fortepan

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK