Seria Noii cititori, coordonată de scriitoarea Adina Rosetti și ilustrată de Oana Ispir, aduce lună de lună recenzii la cărți pentru copii, scrise de copii. În fiecare lună copiii citesc o carte, o comentează împreună și apoi scriu propria recenzie, totul sub îngrijirea Adinei, care vine de fiecare dată și cu extra context.
Tinerii sunt împărțiți în trei grupe, după vârste: 9-11 ani, 12-13 ani și 13-14 ani. Luna asta îi citim pe cei din „grupa intermediară”, care descoperă volumul Castelul mișcător al lui Urlet (care a stat la baza filmului lui Miyazaki: Howl's moving castle).
În cazul meu, recunosc că totul a început de la film! Ca fană a lui Miyazaki, văzusem Howl's moving castle cu ani în urmă, chiar de mai multe ori, împreună cu copiii mei. Așa că am ales cartea de recenzat luna aceasta atrasă de faptul că a stat la baza filmului de animație atât de îndrăgit. Am început lectura având deja în minte un univers vizual bogat și bine conturat, personajele reprezentate în felul tipic anime-urilor (but with a Miyazaki twist) și o poveste cu multe întorsături. Chestia asta nu prea a ajutat, așa că am intrat destul de greu în ritmul lent al cărții și m-am întrebat cum vor recepta copiii povestea și diferențele destul de mari dintre romanul autoarei Diana Wynne Jones (publicat în 1986, apărut în traducerea lui Ciprian Șiulea la Ed. Arthur cu titlul Castelul mișcător al lui Urlet) și ecranizarea semnată de celebrul Hayao Miyazaki (2004).
Discuția noastră s-a concentrat în jurul eternei dileme: cartea sau filmul sau amândouă? Ce se pierde și ce se câștigă la o adaptare cinematografică? Ce are literatura în plus sau în minus față de film? Cu ce e mai bine să începem? După cum veți citi mai departe, există nenumărate răspusuri și posibilități de interpretare…
Castelul mișcător al lui Urlet
🔳 🔳 🔳
M-am întâlnit cu această poveste citind prima dată cartea. Surprinzător, nu m-a captivat atât de mult pe cât mă așteptam, dar asta nu m-a oprit din citit, deși am terminat-o ceva mai greu. Mi-a plăcut foarte mult ideea de la care a pornit autoarea, o tânără fată care este transformată într-o bătrână de 90 de ani la o vârstă fragedă. Nu este o tematică des întâlnită, iar asta face povestea unică și remarcabilă.
Mi s-a părut interesant și faptul că personajele erau foarte diferite între ele, în special Urlet și Sophie. Cred că este destul de greu să creezi niște personaje atât de diferite unul de celălalt, pentru că orice personaj reflectă autorul mai mult sau mai puțin, și atunci nu este foarte ușor să păstrezi două căi separate. Mi-au plăcut atât firea năzdrăvana a lui Calcifer, cât și calmul lui Sophie, dar și Urlet mi s-a părut un personaj interesant, cu o fire obraznică, încăpățânată și amuzantă în același timp.
Filmul nu oglindește prea mult cartea, caracterele personajelor sunt distorsionate, iar unele nu apar deloc, ceea ce nu mi-a plăcut. Povestea din film este destul de diferită față de cea din carte. Mă așteptam să fie mici diferențe între carte și film, dar am fost cam dezamăgită când am văzut cât de multe lucruri s-au schimbat. Cartea dă o vagă impresie că Sophie și Urlet se plac, dar în film acest lucru este prea exagerat. Deși durează aproape două ore, nu a reușit să mă captiveze. Aș spune că sunt mai degrabă două lucruri distincte, cartea și filmul, fără să se completeze prea mult una pe cealaltă.
Totuși, am rămas cu o impresie plăcută despre poveste, după ce am citit cartea și am văzut și filmul. Aș recomanda-o mai departe, oricui are dorința să încerce ceva nou și să-și descopere părerea. (Ioana Veronica Pistol, 13 ani, Jud. Vâlcea)
🔳 🔳 🔳
Pot spune că romanul Castelul mișcător al lui Urlet și reinterpretarea sa cinematografică regizată de celebrul regizor Hayao Miyazaki sunt două povești complet diferite, ce se împletesc și-și completează lipsurile. Am văzut filmul acum doi ani, fără să fi auzit povestea inițială, fiind inspirată de numele producției, cunoscută pentru imaginile artistice colorate și pline de viață. Îmi amintesc entuziasmul care mi-a rămas după prima vizionare, deși nu prea reținusem nimic din firul narativ. Cred că experiența care m-a captivat a fost, în schimb, punerea în scenă, prin dinamica peisajelor și sensibilitatea expresivă a coloanei sonore. Atmosfera m-a fermecat mai mult decât relatarea în sine, datorită capacității impresionante de a expune o stare printr-o imagine sugestivă, fără ajutorul cuvintelor. Fragmentul care mi-a rămas și acum întipărit în minte este silueta bătrânei Sophie ce se uită în depărtare spre un câmp înverzit de la marginea unui lac înconjurat de munți. Au fost momente în care ritmul accelerat, specific filmelor, a fost înlocuit de cadre izolate ce aveau posibilitatea de a transmite, prin simplitatea lor, plăcerea de a trăi clipele frumoase, pe care uneori uităm să le prețuim. Ecranizarea m-a impresionat prin modul delicat de expunere, mai mult decât prin șirul acțiunii care, la un moment dat, și-a pierdut sensul, devenind greu de urmărit.
Volumul, în schimb, a abordat o altă tematică ce a constat în urmărirea construirii unor personaje bine definite. Ritmul lent prin care povestea își găsea cursul pune accentul pe înțelegerea personajelor prezentate și m-a ajutat să relaționez mai bine cu fiecare dintre ele, ajungând să le cunosc obiceiurile. Cred că ceea ce nu a putut fi cuprins într-o producție de două ore este chiar esența personajelor. Finalul cărții m-a lăsat uimită, deoarece m-aș fi așteptat ca totul să-și găsească încheierea în aceeași manieră, cu un deznodământ bine conturat, fiind momentul cel mai așteptat al povestirii. Însă acesta m-a dezamăgit puțin, deoarece mi s-a părut că autoarea s-a grăbit să încheie istorisirile tuturor în doar câteva capitole și a omis evidențierea punctului-cheie al acțiunii.
Dacă ar fi să compar cele două interpretări ale poveștii Castelul mișcător al lui Urlet, aș putea spune că ele se completează prin modul lor de a privi din perspectiva unor viziuni diferite mesajul transmis publicului. (Maria Bia, 14 ani, Cluj)
🔳 🔳 🔳
Când prietenii mei au aflat că citesc Castelul mişcător al lui Urlet, mi-au spus să mă uit şi la film. Adevărul este că filmul e foarte diferit de carte, dar deosebit.
Povestea din carte se învârte în jurul personajului Sophie, o fată care lucrează într-un magazin de pălării, fără să aibă în faţă un viitor prea strălucit. Însă lucrurile iau o întorsătură ciudată în ziua când o vrăjitoare rea calcă în magazin, făcând-o pe Sophie o bătrână de 90 de ani. Apoi vine ziua în care ea pleacă să-şi încerce norocul, încercând să desfacă vraja. Până aici, povestea pare una destul de clasică, dar odată ce Sophie îi întâlneşte pe vrăjitorul Urlet şi personalitatea sa ciudată, pe Michael, ucenicul său, şi pe Calcifer, demonul de foc, lucrurile se schimbă mult. În castelul mişcător, cei patru au parte de aventuri dintre cele mai ciudate, iar umorul este de asemenea unul aparte.
Deşi poate pare puţin ciudat, mi se pare că în cazul acestei povești cel mai bine este să vezi mai întâi filmul, tocmai pentru că nu are o mare legătură cu cartea. Nu este chiar o adaptare,, ci mai degrabă o interpretare. Autoarea poveştii, Diana Wynne Jones, este o scriitoare britanică, în timp ce regizorul filmului Howl’s Moving Castle, Hayao Miyazaki, este japonez. Documentându-mă mai mult, am aflat că datorită situaţiei politice din vremea aceea şi din cauza războiului din Irak, regizorul, nefiind de acord cu războiul, a decis să facă acest film care să inspire speranţă şi să arate partea bună din oameni. (Ștefania Lăzărescu, 13 ani, București)
🔳 🔳 🔳
Castelul mişcător al lui Urlet este o carte perfectă pentru cei care iubesc să se aventureze în lumea poveștilor. În carte este vorba despre o adolescentă pe nume Sophie căreia i s-au luat 60 de ani din viață. Ea încearcă să rupă vraja cu atâta hotărâre, încât este dispusă să apeleze la vrăjitorul Urlet. Povestea te învață să apreciezi ceea ce ai, iar dacă lucrurile nu merg așa cum ți-ai plănuit, încerci să vezi partea bună a lor, pentru că mereu există una!
Deși bogată în detalii, cartea te lasă să îți imaginezi personajele. Are mister și acțiune, este perfectă pentru copiii care au imaginație bogată, pentru cei care trebuie sa vadă partea bună a lucrurilor și pentru cei care trebuie să fie cu zâmbetele pe buze. Firul poveștii este unul de care te poți lega și te face să-ți închipui ce poate să urmeze, dar nu este mereu așa cum crezi. Personajele sunt amuzante, misterioase și creative, mai ales în situații de criză.
Vă recomand să citiți această carte, la început o să aveți suspiciuni, dar după câteva pagini, o veți îndrăgi și iubi din toată inima! (Anastasia Pocaznoi,12 ani, Arad)
🔳 🔳 🔳
Castelul mișcător al lui Urlet este o poveste fantasy scrisă în 1986 de autoarea britanică Diana Wynne Jones, în care se găsesc de toate: de la cofetării și o sperietoare de ciori, până la vrăjitori dispăruți și un castel mișcător dezordonat.
Sophie, o tânără din țintutul Ingary, este blestemată de Vrăjitoarea Risipei. Așa își începe călătoria pentru a găsi un mod de a rupe blestemul, în care se alătură castelului mișcător al lui Urlet, face o înțelegere cu un demon de foc, îl vizitează pe rege, deschide o florărie și face mai mult rău decât bine, încercând să ajute pe toată lumea. Cartea a devenit mai târziu și o animație de Studio Ghibli, regizată de celebrul producător, scenarist și regizor Hayao Miyazaki.
Mie mi-au plăcut mult și cartea, și filmul. Castelul mișcător al lui Urlet este o combinație perfectă între magie și lucruri de zi cu zi, dar cu destulă acțiune cât să te țină cu sufletul la gură pe tot parcursul lecturii. Mi-a plăcut cum s-a rezolvat totul până la sfârșit, chiar dacă finalul cărții mi s-a părut puțin cam abrupt.
Filmul este realizat parțial prin animație pe calculator și parțial prin animație tradițională – desenat de mână, pe hârtie. Este foarte frumos făcut, atât detaliile cum ar fi stelele căzătoare colorate, cât și fundalurile vibrante. M-a dezamăgit faptul că multe dintre personajele din carte nu apar în film, iar multe dintre cele care apar sunt destul de diferite. În schimb, personajele din carte sunt bine conturate și amuzante. Mi-a plăcut mai mult în film povestea de dragoste dintre Urlet și Sophie, pe când în carte mi s-a părut un pic forțată. Un alt lucru pe care l-am observat este că romanul este mai comic. Filmul este destul de dramatic, concentrându-se mai mult pe război, care în carte apare doar în fundal. Ambele variante au mesaje diferite, însă spun povestea într-un mod frumos. (Maria Cioflec, 13 ani, București)
🔳 🔳 🔳
Deși amândouă pornesc de la aceeași premisă, odată ce te uiți la film și citești și cartea, îți dai seama cât de diferite sunt. De la partea estetică, la aventurile și adăugarea unor personaje. Schimbarea vârstei lui Michael, ștergerea din existență a celor două surori ale lui Sophie de care se îndrăgostesc Urlet și Michael, și lista poate continua. Poate cea mai mare schimbare este aceea de a introduce o poveste de dragoste între Sophie și Howl. Eu m-am uitat prima dată la film. Ca orice rom-com, filmul se termină un sărut între Howl și Sophie. Pe parcurs, cu cât se îndrăgostește mai mult, cu atât Sophie devine mai tânără. După ce am terminat filmul, am crezut că ideea era că iubirea te întinerește, nu contează ce vârstă ai, te va face să te simți că ai din nou 16 ani. În carte, Sophie începe să-l placă pe Urlet, dar nimic nu se întâmplă mai departe. Amândoi vorbesc unul cu altul de parcă se știu de o viață și sunt prieteni de când sunt mici, dar niciodată ceva mai mult.
Cartea este destul de liniștită. În jumătate din ea, Sophie doar face curățenie. Tonul este mai relaxat, se întâmplă totul mai încet și calculat. Când citeam acestă carte, îmi aminteam de verile pe care le petrec în parc plimbându-mă cu o înghețată în mână, căștile în urechi și așezându-mă pe o bancă cu prietenii mei, iar apoi vorbind despre vrute și nevrute. Filmul, în schimb, te ține în priză tot timpul. Deși povestea se petrece într-un ținut imaginar, Ingary, apar scene pline de bătălii care amintesc de cel de-al Doilea Război Mondial.
Cred că este un alt exemplu că nu vei putea face niciodată o adaptare cinematografică loială cărții, care să-i mulțumească și pe fani. Mereu vor fi mici scene care vor fi tăiate pentru că nu sunt importante, replici sarcastice șterse. Dar cu fiecare adaptare, vedem o nouă perspectivă. Și acesta este cel mai important lucru. O carte are o mie de vieți, iar cu ajutorul adaptărilor putem avea acces la ele. (Mara Pădureț, 13 ani, București)
🔳 🔳 🔳
Cartea scriitoarei Diana Wynne Jones m-a surprins de la bun început, chiar de la titlu și ilustrația de pe copertă. Cu toate că un castel mișcător nu este ceva neobișnuit pentru o un roman din seria fantasy, felul în care ilustratorul Dan Ungureanu l-a reprezentat mi-a stârnit curiozitatea. La fel de interesant mi s-a părut numele „Urlet”, așa că, citind cartea, am căutat să înţeleg dacă acesta are o anumită semnificație, sau e doar adaptarea numelui personajului principal, care în Țara Galilor este numit „Howell”.
Pe lângă prezenţa acestui castel neobişnuit, veți întâlni în poveste vrăjitoare, demoni, pantofi fermecați, vrăji simple sau de-a dreptul înfiorătoare, alături de oameni comuni, care nu par deloc surprinşi de prezenţa magiei în lumea lor. Aceştia vin la uşa castelului mişcător să cumpere vrăji sau se luptă să desfacă farmecele care îi transformă în animale sau îi fac din tineri în bătrâni. Aşa i s-a întâmplat lui Sophie, nevoită să simtă greutățile bătrâneții, dar care nu renunță la lupta și speranța de a putea redeveni ea însăși. Mergând alături de ea, cititorii dezleagă, rând pe rând, misterele care stau în spatele vrăjitorului Urlet.
Nu e de mirare că o astfel de poveste l-a inspirat pe regizorul Hayao Miyazaki să realizeze un film de animație care, deși nu se aseamănă în totalitate cu romanul Dianei Wynne Jones, oferă o nouă poveste, cu înțelesuri diferite, bazate pe naraţiunea originală. Chiar dacă îi are în centru tot pe Sophie şi Urlet, filmul pare să pună accentul mai degrabă pe lupta dintre bine şi rău, pe contrastul dintre lumea urâţită de prezenţa războiului, a poluării şi a răutăţii şi un alt spaţiu, plin de flori şi verdeaţă, unde personajele care sunt capabile de iertare îşi găsesc până la urmă fericirea. (Sonia Abrudan, 12 ani, Oradea)
Seria Noii cititori este susținută de editura Arthur.
