Comportamentele abuzive și hărțuirea sexuală nu sunt luate în serios de universitățile românești, spun studenți, profesori, rapoarte interne și studii ale organizațiilor care luptă pentru egalitate de gen.
Uneori aceste comportamente afectează generații de studenți, cum e și în cazul lui Horea-Mihai Bădău, lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) a Universității din București (UB). Ani de zile, zeci de studente, fără să știe una de cealaltă, au fost victimele unui tipar similar de abordare. Nu au vorbit și nici n-au depus plângeri: de teamă că vor pica examene sau licențe, de rușine, crezând că au greșit ele cu ceva pentru că sunt sunate noaptea sau pentru că li se fac declarații de dragoste și avansuri.
Recent, 14 foste studente au povestit pentru proiectul „Catedra de Abuz” al RISE Project despre interacțiunile cu Bădău, confirmând vorbele care circulau în facultate de 15 ani. Tinerele descriu interacțiuni care încalcă granițele profesor-studentă, abuzuri de putere, chiar hărțuire sexuală. Psihologi, juriști și activiști confirmă că astfel de comportamente nu sunt permise în universități.
Acest articol continuă povestea cu mărturii noi: alte 12 absolvente de FJSC (și nu numai) le-au scris autorilor după primul material. Majoritatea apar în acest text doar cu prenumele, fiindcă se tem de represalii și de stigma care vine cu expunerea publică a unor interacțiuni despre care o parte a societății crede că era responsabilitatea victimelor să le oprească. (Numele marcate cu * sunt pseudonime.)
De la ele avem și înregistrările, mesajele audio și screenshoturile conversațiilor cu Bădău. Acestea arată cum escaladează o interacțiune inițiată de profesor, de la o ofertă de training la „te iubesc”; cum le-a afectat parcursul academic fiindcă nu și-au putut da licența pe care o începuseră cu el coordonator; cum o mamă ajunge să regrete că i-a permis fiicei să meargă la facultate la București.
Scopul acestui material este complementar investigației RISE Project: arătăm și alte mărturii, dar și un tipar de comportament abuziv, ca să-l putem recunoaște și preveni. De asemenea, detaliem mecanismele psihologice care fac uneori dificil de rezolvat aceste situații. În final, rezumăm ce s-a întâmplat în FJSC și în Universitatea din București de când a ieșit acest caz la iveală și ce soluții există pentru ca siguranța studentelor să devină o prioritate.
Paula
Paula l-a cunoscut pe Horea Bădău în noiembrie 2018 la Iași, unde era studentă la Comunicare. Tocmai împlinise 20 de ani, era secretar general al asociației studențești PRIME Iași, iar Bădău venise să vorbească despre Carta Etică a Rețelelor Sociale – o listă de bune practici online pe care el o crease.
„A fost adus de șeful catedrei de la noi, față de care aveam un foarte mare respect”, își aduce aminte Paula. „Dacă ei doi sunt prieteni, înseamnă că e un om care merită într-adevăr timpul nostru.” L-a etichetat ca pe-un om cu experiență, doar preda și în Franța și crease o mișcare despre etică în social media.
În sală au fost studenți și profesori, iar discuția a fost despre conduita online a celor din urmă, „dacă e OK să se publice în costum de baie sau să-și facă un cont fals. Nu a înțeles nimeni ce a vrut de la noi”, spune Paula.
După trei zile, Bădău i-a scris pe Messenger, spunându-i că poate ține un training gratuit de comunicare în social media pentru PRIME. „Vă voi livra cele mai bune informații pe care le cunosc”, i-a spus. „La nivel de Master 2, cum predau în Franța.” Însă n-au găsit o dată potrivită și trainingul nu a mai avut loc.
Opt luni mai târziu, Bădău a revenit brusc, cu mai multe mesaje audio despre cum își petrece viața în ambuteiajele din București. „A fost ciudat”, își amintește studenta. „E un profesor, un om mai în vârstă, mi-e ciudat să-l las cu seen, cum aș face cu cineva de vârsta mea.”
Paula, pe atunci studentă în anul II la Iași, nu știa ce se spunea pe holurile facultății din București despre Bădău. Nu știa nici că, pentru el, ea era încă o studentă cu care repeta un tipar de comportament. Documentând această poveste am aflat că timp de mai multe generații Bădău a contactat studente în privat (mai ales pe Facebook), le-a sunat noaptea cu pretextul unor discuții despre școală, le-a făcut diverse aluzii la compatibilitatea dintre ei – ocazional declarații de dragoste – și, în cele din urmă, avansuri explicite. A luat adesea lipsa unui „nu” direct ca fiind un consimțământ să ducă conversația mai departe. Când studentele l-au refuzat explicit, le-a dat block sau unfriend. Pe unele dintre cele care au avut curajul să se plângă colegilor despre comportamentului lui, le-a pus să-și ceară scuze public. S-a apărat spunând că, de fapt, el e cel care trebuie să le refuze avansurile.
Într-un prim articol în RISE Project, despre comportamentele lui Bădău de-a lungul anilor, am arătat, cu ajutorul unor terapeuți, juriști și experți în egalitate de gen, cum acestea trec de la încălcări de granițe ale relației profesor-studentă la abuz de putere, hărțuire și hărțuire sexuală, până la abuz psihologic. Bădău, care are 51 de ani, e din septembrie 2021 în concediu fără plată de la UB și momentan predă în Franța. Spune că e „nevinovat” și că acuzațiile sunt false.
Pe 24 decembrie 2019, la un an după evenimentul de la Iași, Bădău a revenit în mesageria Paulei ca răspuns la un like pe care ea l-a dat la o piesă postată de el pe Facebook. „Mă bucur că ți-a plăcut melodia Via con me”, i-a scris la 1:00 noaptea. „Și acest clip e și mai fain. E din filmul Vacanță la Roma, în care un ziarist se îndrăgostește de o prințesă.”
„Adaug și filmul pe listă. Pare interesant”, i-a răspuns ea. În aceeași conversație, profesorul a schimbat tonul de la unul profesional la unul prietenos și chiar de flirt, cerându-i mai întâi să își vorbească cu tu. „Eu nu sunt profesorul tău și nici nu voi fi vreodată.”
„Era incomod să vorbesc la per tu”, spune Paula, care a ales să păstreze un ton distant. „Dar am zis că dacă așa preferă, poate profii de la București sunt mai informali.”
„Mie îmi place să citesc poezie. Dacă-ți place pot să-ți citesc poezii”, i-a spus Bădău, care apoi s-a oferit să-i citească o poezie din studenție. „Puteți s-o înregistrați și revin”, i-a răspuns Paula. Au urmat 20 de mesaje audio succesive în care îi citește o poezie pe care a trimis-o, integral sau pe fragmente, mai multor studente de-a lungul timpului: „Duşul nu înghite gogoşi, râgâie, ioc apă / ioc apă, zbiară grav muezinul / mormolocii din cadă trăiesc încă / geamurile de rezervă atrag rufoși stropi”.
Paula i-a răspuns patru zile mai târziu, pe 29 decembrie, că e interesantă poezia. „Foarte frumos și mulțumesc pentru efortul de a împărtăși cu mine.”
„Acum văzând că n-ai ascultat atâta timp mi-a cam pierit elanul și cumva îmi vine să-mi cer scuze pentru deranj”, i-a spus el. „Ca un ardelean cu bun simț ce sunt.” Că e ardelean, că nu vrea să deranjeze, sunt lucruri pe care Bădău i le-a spus și Paulei, dar și altor studente în conversații în care voia să justifice o posibilă depășire a limitelor.
Ca să se asigure că nu i se părea doar ei că Bădău se comporta nepotrivit, Paula a arătat conversațiile și colegelor. Când a auzit mesajele, una dintre ele spune că a simțit „fiori de teamă, repulsie și piele zburlită pe corp. Era dubios, ciudat și indecent să primească de la el asemenea mesaje. Ni s-a părut anormal, dar cu mintea de atunci nu știam ce să-i spunem mai mult decât să-i dea block.”
Bădău nu era primul bărbat care îi scria pe social media, însă era primul profesor. Cu tipii de vârsta ei era mai simplu: seen sau block. Însă cu Bădău nu simțea că poate face la fel. „Fiind cadru didactic și asociindu-l cu profesorul [care-l chemase la Iași], era incomod”, spune Paula. „Era legat de universitate, cumva.” Soluția pe care a găsit-o a fost să întârzie răspunsurile. „Poate se prinde că nu are cu cine. Nu s-a prins.”
Paula nu i-a răspuns. Spera să nu mai revină, ca ea să se poată concentra pe munca în PRIME și cursuri. Însă peste o lună, profesorul de la București i-a scris iar și, după câteva schimburi despre sesiune și un posibil masterat al ei în străinătate, conversația s-a încheiat. „Oricând vreți să vorbim, căutați-mă”, i-a scris el, mai formal acum.
Tot el a căutat-o, două luni mai târziu, la 3:45 dimineața, în starea de urgență nou instaurată în pandemie. „S-ar putea ca virusul să schimbe planurile cu masterul în Anglia”, i-a spus, adăugând că e un semn și că nimic nu e întâmplător. „Situație în care te aștept cu drag la București.”
Timp de-o oră, au vorbit despre vremea din București, din Nisa și din Roman, unde ea se întorsese acasă. „Poate îți fac o vizită când totul va părea fără sfârșit”, i-a scris el.
Paula spune că nu i-a fost niciodată frică. „Mă gândeam că poate chiar e atât de nebun încât să vină în pandemie și să stea cu un scaun în fața blocului la mine, cum zicea”, spune ea. „Altceva ce putea să facă?”
Tot pe 22 martie, la 4:27 dimineața, Bădău i-a scris din nou: „M-am întristat când am văzut că iubești pe altcineva” și „Ai un suflet frumos. Îmi place de tine.” „Mulțumesc”, a răspuns ea, „dar mă simt tare supraestimată”. „Nu, nu, eu cunosc bine oamenii. Am văzut inclusiv din modul în care îl iubeai pe el…”, i-a răspuns Bădău.
În aceeași seară discuția a escaladat. A întrebat-o ce zodie e, i-a spus că el e „foarte afectuos și tandru”, că are nevoie de o femeie care să-l pună în ordine și că îi place mult numele ei. A vrut s-o sune; ea a încercat să-l refuze.
„Îmi e mai comod să scriu mesaje.”
„Atunci, tu scrii, eu vorbesc.”
Ce a urmat a fost o serie de mesaje vocale în care Bădău îi pronunță numele ba pe-un ton neutru, ba pe unul languros, ba pe unul răspicat. Paula, încercând să-l evite, i-a spus că le preferă pe primul și pe ultimul „Cele mai naziste forme de adresare”, i-a răspuns Bădău. „Cum ar suna o declarație de dragoste pe acest ton?”, s-a întrebat el la un moment dat. Ca să-și răspundă, i-a spus de mai multe ori: „Te iubesc, Paula!” Mai întâi pe un ton mieros, apoi pe un ton răstit, zicându-i că „voi lăsa să iasă din mine moțul”, apoi pe un ton milităresc. S-a oprit la un moment dat ca să-i spună că el nu poate vorbi așa, fiindcă este o persoană afectuoasă. „Eu sunt așa… Să ne ținem în brațe, să ne iubim, să ne giugiulim, să ne bubulubu.”
„Poți vorbi cum vrei, însă nu cred că sunt cea mai potrivită persoană pentru a-i vorbi tandru”, i-a răspuns Paula.
Azi, când vorbește despre momentul în care și-a auzit numele strigat în mesaje audio de către un profesor pe care-l văzuse o dată în viață, spune că i s-a părut „exagerat”. „De asta i-am și zis că mă simt ca o copiliță, să nu creadă că mă simt ca o iubită strigată.”
Însă asta nu l-a oprit să o caute din nou pe 29 martie și apoi pe 16 aprilie, la aproape 2 noaptea, când i-a trimis un mesaj cu emojiuri, urmat de o traducere în mesaj vocal.
În aceeași perioadă de pandemie în care-i scria Paulei, le scria și altor studente sau absolvente de la FJSC. Paula i-a răspuns tot mai puțin, până când, într-o zi, a observat că el a scos-o din lista de prieteni. „Mi s-a părut o reacție atât de copilărească.” Astăzi, spune că interacțiunea cu Bădău a fost „ceva dezgustător, ceva ce un profesor n-ar trebui să facă chiar dacă nu se adresează unui student.” Deși n-a fost profesorul ei, tot circumstanțele academice au adus-o în vizorul lui. Paula lucrează azi în comunicare și PR și spune că a decis să ne scrie după ce a citit prima parte a investigației, pentru că „poate ajută”. Iar „dacă nu ajută, măcar să se știe că nu e doar acolo, nu e doar la București.”
De ce nu sunt acceptabile comportamentele lui Bădău
În ultimele nouă luni am vorbit cu zeci de absolvente de jurnalism care îl știu pe Bădău de la cursuri sau din vorbele de pe holurile facultății. Peste 25 au trăit experiențe cu el, pe care le descriu ca „neplăcute”, „dezgustătoare”, „hărțuire” sau „abuz”.
Timp de peste 13 generații în FJSC, dar și înainte, la Universitatea Hyperion, unde a predat între 1998 și 2008, Bădău a fost profesorul prietenos și abordabil, ceea ce-l apropia inițial de studenți. Folosea apropierea pentru a iniția conversații care nu țineau de facultate sau de licențele pe care le coordona: le-a întrebat pe studente dacă au sau nu iubit, ce zodie sunt, le-a spus că zodia lui, Fecioară, se potrivește cu Taurul, Scorpionul, Berbecul etc. A repetat același lucru și cu studentele care și-au făcut orele de practică la site-urile pe care le-a coordonat. Multora le-a dat mesaje noaptea, le-a sunat, le-a scris pe Messenger. Le-a povestit despre el, despre trecutul lui, despre viața pe care o ducea în Franța și și-a imaginat viitorul lor împreună. Cu unele a avut relații.
Psihoterapeuta Diana Safta spune că experiențele împărtășite de studente reflectă „un tipar comportamental de abuz de putere și hărțuire sexuală” manifestat „asupra a generații întregi”. „E un abuz și o dependență de putere și control”, explică și Domnica Petrovai, psihologă clinician și psihoterapeută.
Bădău părea să aibă un portret robot al victimelor ideale: studente de 18-19 ani, venite la facultate din afara Bucureștiului, unele în situații de vulnerabilitate acasă. Erau tinere și, spune Petrovai, cel mai probabil nu învățaseră cum să pună granițe în relațiile cu adulții și nici cum ar trebui împărțită puterea într-un mod echitabil. Odată ce-și dădea seama că studentele nu își doreau nimic mai mult de la el în afara relației studentă-profesor, le ignora, le dădea block sau chiar le zicea că au interpretat ele greșit deschiderea lui.
Pe Erika* profesorul a văzut-o pe un grup de facultate unde era activ cu sfaturi despre admiterea la FJSC; când i-a scris prima oară și a rugat-o să-și pună la poza de profil o ramă de susținătoare a Cartei Etice Social Media, ea avea 17 ani. A început să-i scrie mai des Erikăi în vara lui 2019, înainte de primul ei an la FJSC. Majoritatea conversației care a urmat a fost tot în mesaje vocale. S-a încheiat după ce, la început de 2020, i-a trimis sfaturi despre cum crede că ea se risipește și ar trebui să aibă obiective de viitor. Apoi, a invitat-o în oraș: „Eu cred că până la urmă ar trebui să bem o cafea și să stăm la povești. 🙂” Erika nu i-a mai răspuns, iar el i-a dat unfriend.
Psihoterapeuta Domnica Petrovai spune că, deși în teorie și profesorul, și studentul sunt adulți, există un dezechilibru de putere și o lipsă a consimțământului informat. „Profesorul are mai toată puterea, tu nu o ai.” Tocmai această lipsă de claritate le face pe studente să se îndoiască de sine, să se autoînvinovățească. Alături de frica că vor fi picate la examene, e unul dintre motivele pentru care n-au depus vreodată sesizări sau plângeri „Tot jocul ăsta de apropiere, îndepărtare, respingere e un mix de emoții care face să fie complicată înțelegerea a ceea ce se întâmplă”, adaugă Petrovai.
Studenții se află într-o fază fragilă a vieții, iar profesorii le pot influența viitorul în facultate sau în profesie, spune Petrovai. „Nu poți să ceri tânărului să aibă granițe”. Responsabilitatea principală a menținerii granițelor e la profesori, adaugă ea. Dacă puterea folosită cu rea intenție înseamnă manipulare, control, dominare, solicitarea unor privilegii – chiar și sexuale –, puterea exprimată sănătos presupune sprijin, feedback și lipsa tratamentelor preferențiale.
În mediul universitar, spun experții, abuzul de putere și hărțuirea, inclusiv hărțuirea sexuală, sunt comportamente atotprezente, doar că nu vorbim despre ele. Studii ale Centrului FILIA și un raport al RISE Project în parteneriat cu Asociația ANAIS spun că jumătate dintre studentele din România știu că există comportamente de hărțuire sexuală în facultăți, și o treime le-au trăit.
„Nu vrem în primul rând să înțelegem și să admitem că avem o problemă”, subliniază Ionela Băluță, profesoară universitară la Facultatea de Științe Politice și directoare a Centrului pentru Politicile Egalității de Șanse a UB. Și problema e mai puțin la a recunoaște comportamente flagrante, care implică violență fizică. „Când un profesor îi pune mâna pe sâni sau pe fund unei studente, când un profesor încearcă să o sărute, aceste comportamente nu mai sunt discutabile”, spune Băluță. Dar, completează profesoara, nu s-ar ajunge acolo dacă noi nu am permite toate celelalte mici abuzuri: luatul unei studente pe după umăr, glumițele despre cum s-a îmbrăcat, privirile insistente, mesajele private despre zodii, invitațiile la întâlniri fără scop academic.
Încălcarea granițelor dintre profesori și studenți, abuzul de putere și hărțuirea sexuală din mediul universitar „pot crea un mediu intimidant și ostil și pot afecta în mod considerabil performanța academică”, spune psihoterapeuta Diana Safta. „Orice formă de avans sexual nesolicitat poate provoca o traumă profundă, ducând la tulburări precum stresul post-traumatic, anxietatea și depresia.” Astfel, studentele ajung să aibă mai puțină încredere în ele și chiar să evite cursurile profesorului respectiv, „costul fiind de a pierde oportunități de învățare”. Pe termen lung, adaugă Safta, pot avea probleme în relații.
Carta victimizării
Întâlnirea cu Paula a avut loc în perioada în care Bădău lansa în 2018 Carta Etică a Rețelelor Sociale. (Principiile ei spun că titlurile nu ar trebui să fie false, imaginile nu ar trebui folosite fără acordul sursei, publicitatea ar trebui marcată etc.) A avut prelegeri la universități din Iași, Timișoara, Cluj și Galați. Munca asta l-a adus și în CARFIA – Centrul de Acțiune, Resurse, Formare pentru Integritate Academică al Universității din București.
„Peste 170 de persoane – profesori, judecători, avocați, jurnaliști, antreprenori, medici, studenți, elevi au anunțat public, prin afișarea în poza de profil a textului «Susțin Carta Etică Social Media», că aleg adevărul în locul minciunii, că scriu rațional, nu emoțional pe conturile lor”, scria Bădău pe blog.
Am contactat 59 de studente și eleve al căror nume apare în lista susținătorilor. Ne-au răspuns peste jumătate dintre ele, majoritatea spunând că și-au adăugat textul în poza de profil pentru că le-au rugat Bădău sau profesorii lor. „Nu știu cum am ajuns să fiu pusă într-un articol, dar pesemne că din cauza unui frame de la poza de profil pe care am avut-o în ultimul an de liceu”, ne-a spus una dintre ele. „Eu nu-mi aduc aminte să fi susținut ceva la domnul Horea Bădău”, ne-a spus alta. Cu 11 dintre ele a încercat să continue conversații private.
„În momentul în care apare orice fel de acuzație reacția automată e de blamare a victimei. Oamenii ăștia sunt mult mai vocali decât victimele reale. Dar ei sunt abuzatorii.”
În paralel, Bădău a creat și un grup pe Facebook – Comunitatea Etică Online – unde posta doar ca să-i enumere și să-i prezinte pe cei care și-au adăugat frame-ul la poza de profil. Lăcrămioara Bozieru predă engleză la liceu în București și în perioada aceea primise un mesaj de la o fostă colegă de la Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu”, care o îndemna pe ea și pe câțiva elevi să-și schimbe poza de profil. A făcut-o și Bozieru, intrând și în grup. A crezut că vor găsi „analize etice ale unor mesaje sau articole”. Înțelegea că elevii au nevoie de ghidaj ca să știe cum să se comporte și să se păzească pe net, dar așa numita „comunitate online” nu i-a oferit nimic. „O comunitate comunică, are valori și speranțe comune și face activități”, spune astăzi Bozieru. Nu știa că numele ei și ai unor foști elevi apar pe blogul lui Bădău până nu am vorbit cu ea: „[Un] comportament de prădător în mediul online fără discuție. A profitat de acel moment. Și-a agățat 170 de badge-uri în piept ca armata chineză și nord-coreeană medaliile, ca să dea bine la CV”.
În aceeași perioadă, Bădău a schițat o serie de principii de comportament online al profesorilor, pe care pare că le încalcă chiar el. „Profesorul nu va folosi conturi false în rețelele sociale” e unul dintre principii, pe care l-a încălcat când a transformat, cândva după 2017, unul dintre conturile lui într-unul care pretinde că e medic. Știm că a fost al lui după taguri, din discuții cu absolvenți și din postări încă publice. Contul are acum numele Mihai Gândaru și în 2020 a promovat pe zeci de grupuri de Facebook mesaje electorale pentru un candidat PSD la CJ Ilfov. (Bloggerul Zoso, cu care Bădău e în conflict de mai bine de 10 ani, enumerase și alte discrepanțe dintre ce spune și ce face profesorul.)
Profesorul ar trebui să folosească un limbaj în acord cu statutul său profesional, mai spune Bădău, iar „polemicile din rețelele sociale ar trebui să se poarte într-un mod civilizat, cu evitarea emoțiilor și privilegierea argumentelor raționale”. Nu așa s-a comportat după articolul din RISE Project. A scris atunci, în postări publice și în comentarii pe grupul studenților și absolvenților FJSC, că demersul e preocupat doar de „hăituirea mea și de ștergerea mea de pe fața pământului” și că se încearcă „executarea” lui la comanda partidului USR. Și-a acuzat colegii că fac „sex cu studentele în birouri sau în stagii de practică” și a sugerat că el este victima studentelor care i-au făcut avansuri și le-a refuzat („o femeie refuzată se răzbună”). Bogdan Oprea, directorul Departamentului de Jurnalism, l-a scos pe Bădău din lista administratorilor grupului FJSC, mai ales după ce acesta a permis accesul „unor conturi cu comportament inautentic”.
„Ăsta e profilul”, spune psihoterapeuta Domnica Petrovai. „În momentul în care apare orice fel de acuzație sau feedback negativ, reacția automată e de blamare a victimei. Oamenii ăștia sunt mult mai vocali decât victimele reale. Sunt oameni care nu-și asumă nimic și din păcate par foarte emoționali. Dar ei sunt abuzatorii.”
După articolul din RISE Project, Comisia de Etică a Universității din București a primit mai multe plângeri, inclusiv de la victime de-ale lui Bădău, din partea profesorilor, cât și din partea studenților actuali. Comisia va da o hotărâre în următoarele zile; orice sancțiuni ar propune vor trebui puse în practică fie de Rectorul UB, fie de Consiliul de Administrație.
De asemenea, Adunarea Generală a CARFIA l-a suspendat pe Horea Bădău până la decizia Comisiei de Etică. Universitățile din Franța la care a predat, inclusiv cea actuală, Université de Lorraine, spun că nu au primit plângeri din partea studenților.
Bădău spune „eu sunt nevinovat”
L-am contactat pe Horea Bădău pentru un punct de vedere legat de mărturiile fostelor sale studente. Inițial, a cerut mai mult timp decât 24 de ore și apoi a adăugat: „Nu sunt vinovat de niciuna dintre faptele de care mă acuzați tendențios prin întrebările dvs.”.
A continuat spunând că foste studente se răzbună pe el și a repetat că are nevoie de mai mult timp să răspundă, deși esența întrebărilor pe care i le-am pus este aceeași de aproape o lună (nu a răspuns nici atunci): „Dacă chiar realizați o anchetă și nu doar o execuție, vă invit să urmăriți cu cine au făcut licența persoanele care au întrerupt licența cu mine, în cât timp și în ce condiții. Eu nu am acceptat niciodată favoruri sexuale și nu am oferit niciodată favoruri academice, în niciun fel de condiții. Ceea ce mă face acum ținta unor răzbunări.”
A insistat într-un al treilea email că studentele sunt cele care l-au sunat pe el noaptea și că suntem răuvoitori sau ne lăsăm manipulați. În ultimul email, ne-a amenințat că ne dă în judecată: „Numărul persoanelor care profită de dorința dvs. de a mă executa, pentru a face acuzații false la adresa mea, se va reflecta în valoarea despăgubirilor pe care le voi cere în instanță. Aceasta nu e o amenințare. Numai infractorii consideră instanța o amenințare. Pentru că acolo se află adevărul”.
Miruna și Georgiana
Miruna și Georgiana tocmai terminaseră anul II la Publicitate, la FJSC, când l-au cunoscut pe Bădău, în Vamă, în vara lui 2018. Făcuseră cunoștință cu un grup, iar cineva de acolo îl prezentase pe Bădău, profesor la facultatea lor. Au conversat de complezență, au schimbat numere de telefon și s-au mai văzut pe la terase. Georgiana, cea căreia Bădău îi scria pe Messenger să-i spună pe unde e (i-a trimis și un selfie cu el la cafea), spune că i s-a părut „exagerat de prietenos” și „puțin intruziv” pentru un profesor, dar a pus-o pe seama contextului de vacanță. (Ambele aveau 21 de ani, iar Bădău 45.)
Surpriza Mirunei și a Georgianei a venit la final de ianuarie 2024, după publicarea articolului din RISE Project, în care am citat o altă studentă la Publicitate căreia Bădău i-a trimis mesaje vocale pe Messenger. În ele, îi explica că pot conversa în privat, fiindcă ea e la altă specializare decât cele la care predă el, Jurnalism și Comunicare.
Din articol, Bădău a presupus că studenta era Georgiana sau Miruna și a făcut o serie de afirmații despre ele pe care conversațiile pe care le-am văzut nu le confirmă. „A încurcat foarte tare persoanele”, spune astăzi Georgiana, care a decis să vorbească fiindcă Bădău i-a dat numele întreg în postările în care comenta articolul (a făcut-o de două ori, apoi a șters, respectiv a editat). „Probabil a avut atât de multe interacțiuni negative cu studente, încât a ajuns singur să se dea de gol, să scoată și mai multe lucruri negative de sub preș.”
Bădău a sugerat că Georgiana l-a căutat pe el, că „a insistat foarte mult” căci voia să vorbească „ca prieteni”, iar apoi ea și colega ei au tras de el să le coordoneze licența, deși el era ocupat. A mai scris că cereau întâlniri în afara facultății ca să profite de prietenia sa și să-l convingă să le scrie el lucrările de licență. „Și acum văd că s-a răzbunat pentru că nu am acceptat acest abuz la adresa mea”, a concluzionat el.
Însă conversațiile de pe Messenger cu Georgiana și Miruna pe care le-am văzut și înregistrările pe care le-am ascultat spun altă poveste, mai simplă. Ele n-au insistat în mesaje. Din contră: Bădău e cel care le-a scris primul după vacanță, tot el le-a acceptat cu bucurie la licență, dar ulterior a încercat să o îndepărteze pe Georgiana și să-i facă avansuri Mirunei. Comportamentul lui le-a creat atât de multă anxietate, încât ambele au renunțat să-și ducă licența la capăt în 2019. Bădău nu e o victimă a unor studente insistente, ci, spun ele, e chiar cel care le-a răpit șansa să termine FJSC-ul odată cu ceilalți colegi.
Bădău e cel care i-a scris Georgianei apoi și nu i-a luat mult să-i spună că din Ploiești, orașul din care vine ea, e și fosta lui soție, „deci… I love Ploiești”. (Face adesea aluzii la foste relații, deși n-au legătură cu discuția.) Când l-au întrebat dacă le primește la licență, a zis că se bucură și că face o excepție pentru ele. Ulterior, niciuna nu a simțit că primește suficient sprijin: nici cu temele și nici cu redactarea. De la întrebări legate de formatare au și început tensiunile.
În realitate, Bădău o repezea pe Georgiana pentru a o îndepărta de Miruna. Îi spunea acesteia din urmă că are o prietenă „tupeistă” și că ar trebui să vorbească singură cu el, nu prin intermediar. Apoi, sub pretextul că au de vorbit despre licență, a sunat-o de câteva ori, dar nu i-a vorbit despre lucrare, ci despre zodii și compatibilitatea dintre el Fecioară și ea Taur, și cum ar putea s-o ajute să iasă din carapace, căci o considera prea timidă.
Miruna a făcut în acea perioadă două înregistrări audio pentru prietenul ei, ca să-i explice ce a vorbit seara târziu la telefon cu profesorul. În prima îi povestește despre ce-i zice Bădău de compatibilitatea dintre zodii și cum a încercat să se eschiveze. „Dar el tot continua și se cam dădea la mine”, spune Miruna în înregistrare. „Când încercam să aduc subiectul de licență îmi dădea cu flit și vorbea despre orice altceva. Asta e ideea, că proful de licență tocmai s-a dat la mine.”
Într-o altă convorbire, Bădău i-a repetat Mirunei să se prefacă că nici n-o cunoaște pe Georgiana – dacă are întrebări, să le pună ea. Ba chiar i-a spus că ea are în continuare privilegiul de a-i scrie pe Messenger. „[Mi-a zis] să ies din bula mea”, spune Miruna într-o altă înregistrare pentru prietenul ei. „Să ies din chestia asta și să fiu și eu mai tupeistă.”
Amândouă își amintesc că erau anxioase, panicate și frustrate. Nu înțelegeau ce se întâmplă, se gândeau că nu ajung nicăieri, nu primesc nici suficient ajutor la licență și sunt și prinse într-un punct în care profesorul vrea să le întoarcă una împotriva celeilalte.
„N-am vorbit nici cu colegele de la facultate, nici cu prietenele mele din exterior”, spune astăzi Miruna. „Nu am vorbit pentru că m-am tot gândit ce o să zică, cine o să zică, poate o să fiu blamată de ce i-am răspuns la apeluri.”
Georgiana spune că acum îi e clar cum încerca el să manipuleze situația. Pe atunci, nu știa cum să catalogheze aceste interacțiuni și pentru că, odată venită la facultate, „nu am mai știut exact care este raportul corect de la student la profesor. Nu spun că ar trebui să fie un cadru atât de stiff [ca la liceu], dar erau liniile destul de blurry între ce era normal și ce nu era normal.”
Mulți tineri vin în facultate fără să fi învățat să gestioneze o relație de la adult la adult, spun experții. „Ei rămân în tiparul adolescent-profesor, adolescent-părinte”, spune Ionela Băluță, profesoară la Facultatea de Științe Politice a UB. Asta îi face să accepte multe comportamente din partea profesorilor fără să le chestioneze: cereri să aranjeze clasa, participări la activități extracurriculare, conversații cu ei la ore nepotrivite. „Nici nu le trece prin cap că ei pot să pună limite”, spune Băluță, care consideră că e responsabilitatea ei să-i ajute. „Mi se pare că dacă vrem să-i transformăm în adulți și cetățeni responsabili, care să nu accepte manipulări, asta ar trebui să facem.”
Miruna admite că nu știe „dacă a fost abuz, ce fel de abuz a fost, dar știu și simt că nu e OK. Pe parcursul acelor luni am fost mai mult anxioasă decât liniștită în ceea ce-l privește pe domnul Bădău”. Nu s-a gândit să depună plângere sau să spună vreunui profesor. În primul rând pentru că „nu știam dacă am dreptate, dacă chiar nu e OK ce se întâmplă. Poate cumva am greșit eu de fapt”. În al doilea, „de frică. Dacă cumva pățesc ceva?”. Frica venea din bănuiala că facultatea nu va lua în seamă ce se întâmplă, ba mai mult, că-l vor proteja pe Bădău.
După ce Bădău le-a avertizat că nu au făcut suficient la teorie, au început să evite întâlnirile de licență din prima parte a anului, până când, în mai, au decis că nu pot continua cu susținerea. (Au dat și au luat examenul scris, însă). El s-a arătat surprins, dar acolo s-a încheiat interacțiunea.
Într-o seară de iulie din același an, la 10 seara, Bădău a apărut iar în mesageria Mirunei: „Bună, ce faci?”. „Brusc, fiind în concediu, probabil a uitat că el este un cadru universitar și mi-a scris din nou la per tu”, spune Miruna. Ea i-a răspuns că se relaxează, iar el că e pe malul lacului Herăstrău, unde ia cina și face live-uri. După un emoji îmbujorat, a scris: „Dacă vrei să vorbim, sună-mă”.
În postarea în care a presupus eronat că Georgiana e studenta de la Publicitate din articolul din RISE, Bădău spune că ea „s-a supărat și s-a dus la alt profesor. Ce a făcut cu el e interesant de văzut, dar va urmări cineva asta?”.
E genul de insinuare pe care Bădău o face des. Răspunsul, însă, e simplu. Abia patru ani mai târziu au ales-o amândouă pe Mădălina Moraru, o profesoară în care au avut încredere și cu care spun că au avut o experiență bună: le-a ghidat și în conținut, și în formă și le-a dat feedback constant. (Miruna a vrut neapărat să evite un coordonator bărbat.) Moraru a aflat despre experiența lor cu Bădău abia după publicarea primei părți a acestui articol.
Miruna a luat licența în vara anului trecut, iar Georgiana anul acesta în februarie. Încă se tem de posibile represalii sau repercusiuni – și din partea lui Bădău, dar și din partea facultății. Însă au ales să povestească, spune Miruna, fiind inspirate de mărturiile altor studente. N-au vrut să lase, zic ele, „minciunile” spuse de Bădău să fie singurul adevăr care există în lume.
Georgiana speră ca alți studenți în astfel de situații „să aibă curajul de a vorbi cu cineva”, iar în facultate să existe spații sigure, unde să găsească sprijinul necesar. „[Trebuie] luate măsuri concrete, palpabile. Comunicatele oficiale într-un limbaj de lemn nu fac decât să lărgească bariera dintre studenți și profesori.”
Loteria licenței cu Bădău
Bădău a coordonat la licență mai multe studente din generația Mirunei și a Georgianei. Pe multe le-a sunat și le-a ținut în conversații private. Cele care au dat licența la timp au decis să nu-l supere confruntându-l.
Irina* ar fi trebuit să termine FJSC în 2017. L-a ales coordonator fiindcă era specialist în social media. În plus, la cursuri, lectorul i-a tot validat scriitura și a încurajat-o că poate să-și creeze un brand personal. Fosta studentă ține minte că o presa încă de la început, îi spunea câte pagini să scrie de la o întâlnire la alta, dar fără multă altă îndrumare.
Irina e printre studentele care deplâng astăzi felul în care le-a coordonat lucrările, amestecând presiune cu laude și cu acuze personale, în loc să ofere sfaturi constructive și ghidaj. În plus, o bulversa faptul că auzea că pe alte colege le suna noaptea. Apoi, când Bădău i-a spus că nu o bagă în licență pentru că nu-i plăcea ce strânsese pentru teorie, s-a panicat. (Spune că nu înțelege nici azi de ce îi spunea să caute informații despre picturi rupestre dacă lucrarea ei trebuia să fie despre jurnalism online și Facebook.)
„De aici a început și coșmarul vieții mele pentru că eu după ce am aflat că nu mă bagă în licență am stat toata vara în depresie în casă, plângeam din orice, nu mai voiam să mă întorc în București.” Și-a picat și examenul scris și, de atunci, nu s-a întors să le mai susțină. Lucrează ca editor de imagine, e căsătorită, dar momentul licenței n-a părăsit-o.
„Am crezut că putem să avem o relație bună profesor-student. Ca apoi el să fie călăul meu. Inițial, de asta n-am vrut să vorbesc. Că n-am vrut să par frustrată de faptul că nu m-a băgat în licență. Că nu sunt nici prima, nici ultima care nu și-a dat licența. Doar că e vorba de relația pe care a avut-o el cu mine în timpul ăsta. Să zică că da, ești foarte bună, ca după aia să-mi zică că el nu poate să se ducă în fața comisiei cu o lucrare mediocră, că el e cel mai bun. Că nu poate să se facă de rușine cu o lucrare scrisă prost.”
Am vorbit cu alte două studente care ar fi putut absolvi în 2018: au început licența cu Bădău, însă, spune una dintre ele, „nu avea niciodată timp să ne auzim și să discutăm despre licență, nu mi-a zis niciodată ce structură trebuie să aibă”. La un moment dat, pe ambele le-a sunat seara târziu și le-a vorbit despre viața lui privată. Combinația dintre coordonatorul care nu părea de ajutor și profesorul care voia să vorbească noaptea la telefon era derutantă. Fiindcă se simțeau și în urmă, dar și fiindcă voiau să oprească dinamica, i-au spus în primă fază că vor să amâne licența. „Bănuiesc că, dacă mai continuam, mergea mai departe”, ne-a spus una dintre ele. Una și-a luat licența în 2019, cealaltă în 2020. Niciuna nu i-a spus noii coordonatoare de ce a venit de fapt la ea. (O absolventă din generația 2018, care a dus totuși licența la capăt cu el, spune că ajunsese să o sune seara „și să mă țină de vorbă cu orele la telefon sub pretextul că îmi corectează lucrarea, dar se comporta fix ca un îndrăgostit care vrea să povestească toate nimicurile. Țin minte că mereu căutam să mă eschivez când depășea scopul apelului și era greu, pentru că nu era cel mai direct în ceea ce privea intențiile sale, dar eu le înțelegeam în mod evident. Foarte greu scăpam de el.”)
„Dacă nu am putut să-mi fac dreptate mie pe vremea aia, măcar persoanele din urma mea să primească suportul necesar și să nu treacă prin ce am trecut eu."
Povestea s-a repetat și cu studenții de la învățământ la distanță (ID). Daniela a făcut Comunicare și Relații Publice la ID, fiindcă lucra în același timp. Fiind și gamer, a vrut să-și facă lucrarea de licență pe e-sports și social media, iar Bădău i s-a părut potrivit. În iunie 2020, cu câteva zile înainte de a se înscrie la licență, Bădău a sunat-o într-un call video care a durat mai bine de-o oră. Daniela își amintește că i-a spus că e frumoasă, că radiază, că ar putea să vină la el să lucreze la licență, după care ar putea să cineze împreună. Spune că încerca să aducă discuția înapoi înspre lucrare, iar el îi zicea să nu-și facă griji, că o înscrie, trebuie doar să se prezinte. Liviu Rugină, prietenul ei cel mai bun, era într-un apel pe Discord cu Daniela, așa că a ascultat toată conversația. La fel și mama acesteia, care a auzit-o din sufragerie. „Am fost scârbit de modul de abordare, de insistențe și de avansurile lui libidinoase”, spune astăzi Rugină. „Îi scriam Danielei să aibă grijă și să încerce să readucă discuția asupra licenței, ceea ce a încercat, dar în zadar.” Peste câteva zile, Daniela spune că Bădău a sunat-o iar și i-a zis că e dezamăgit că ea a fost în Vamă, locul lui de suflet, fără el. Și că, dacă are timp de Vamă în iunie, poate să-și dea licența și în septembrie.
Daniela n-a mai vrut atunci să dea licența cu Bădău. A abordat-o pe profesoara Georgeta Drulă, care spune că a acceptat s-o primească în coordonare la rugămintea conducerii, însă cu condiția să facă „o lucrare nouă”. Au început lucrul la licență – profesoara spune că a și corectat o primă variantă –, însă Daniela a decis să se oprească, pentru că nu voia să refacă lucrarea de la zero. (Nu i-a transmis și profesoarei). Studenta își amintește și că i-a spus lui Drulă despre apelul video al lui Bădău și aceasta i-ar fi zis că nu are ce face fără dovezi. Am întrebat-o pe profesoară dacă își amintește o astfel de conversație, dar nu ne-a dat un răspuns direct. A spus că „nu obişnuiesc şi nici nu mi se pare normal să fiu confidenta studentului” și că „îmi doresc din tot sufletul ca acest comportament deviant să nu se mai repete”.
ERATĂ: O versiune anterioară a paragrafului de mai sus spunea, incorect, că profesoara Georgeta Drulă i-a spus studentei Daniela că nu o preia la licență. Reporterii i-au cerut inițial un punct de vedere, fără a da toate detaliile, pentru a proteja sursa. Profesoara nu a răspuns la nicio întrebare. După publicare a spus că nu a considerat că vreuna dintre întrebări adresa, direct sau voalat, situația Danielei.
Daniela speră să își dea totuși licența în următorii doi ani. Lucrează în IT și spune că a ales să vorbească acum fiindcă „dacă nu am putut să-mi fac dreptate mie pe vremea aia și n-a avut cine să mă ajute, măcar persoanele din urma mea să primească suportul necesar și să nu treacă prin ce am trecut eu”.
Cum au reacționat FJSC și UB
Conversația Danielei cu profesoara care i-a spus că are nevoie de dovezi dacă vrea să spună ceva despre Bădău e încă un exemplu că în FJSC se știa despre comportamentele lui.
Unele cadre didactice i-au auzit explicit numele de la studente care căutau sfaturi și, în unele cazuri, chiar le-au sfătuit să depună plângeri. Alții au auzit vorbe. De exemplu, în mai 2020, o studentă reprezentant a trimis un mail tuturor cadrelor didactice din Consiliul Facultății din acel moment, în care a enumerat problemele FJSC – inclusiv un profesor „care și-a depășit de mulți ani atribuțiile și se bagă în viețile studentelor (încălcând norme etice și morale pe care ne batem în piept că ni le-am însușit)”. Referința era la Bădău. Ține minte că i-au răspuns doar 2 persoane din peste 30, și acelea în privat. Inclusiv Marian Preda, rectorul Universității din București, a primit acel email.
Dezamăgirea pe care mulți absolvenți o au a fost vizibilă și în felul în care a fost primită poziția oficială a Consiliul Facultății despre cazul Bădău. Comunicatul FJSC nu-l numea și nu făcea nici o referire la îngrijorările exprimate de peste 200 de studenți actuali într-o scrisoare trimisă Comisiei de Etică. (Și FJSC și Universitatea din București au repetat public că instituția are „toleranță zero față de orice forme de abuz”.)
Pentru că reacția facultății a părut evitantă și pentru că unele cadre didactice, care au avut inclusiv funcții de conducere, au susținut că nu au știut despre comportamentele lui Bădău, am vrut să le dăm tuturor ocazia să vorbească. Am considerat că e important să înțelegem cum a fost posibilă repetarea unui comportament abuziv atâția ani la rând într-o facultate a uneia dintre cele mai mari universități din țară și ce-ar trebui făcut ca să nu se mai întâmple.
La final de ianuarie am trimis întrebări către 46 de cadre didactice din FJSC; majoritatea le-au primit pe cele de mai jos. Unii, mai ales dacă au avut și responsabilități de conducere, au primit câteva în plus:
1. Ce știați despre comportamentele lui Horea Bădău descrise în materialul din RISE Project?
2. Ați auzit vreodată, de la studenți sau colegi, de comportamente de-ale lui Horea Bădău care încălcau granițele a ce considerați o relație potrivită profesor-student?
3. Ați auzit vreodată, de la studenți sau colegi, despre existența unor comportamente abuzive sau hărțuitoare în facultate, cu sau fără nume atașate?
4. Absolventele cu care am vorbit, dar și studenții actuali reprezentați de Asociația Studenților la Comunicare, plus foști studenți spun că în FJSC nu se simt/nu s-au simțit nici ascultați, nici în siguranță. De ce credeți că spun asta?
Am trimis 46 de emailuri. 7 profesori ne-au răspuns la întrebări. O profesoară cerea anonimitate. Cinci dintre cei șapte au vorbit și pentru articolul precedent. Cele două candidate pentru funcția de decan 2024-2028 nu au răspuns la întrebări.
Cei care au răspuns au reiterat că e nevoie de plângeri din partea studenților și de implicarea lor în orice schimbare vor să provoace; că, dacă au fost conversații despre Bădău, au fost informale, dar și că probabil studenții nu s-au adresat FJSC fiindcă „instituția nu a creat mecanisme de sprijin și nu a oferit comunicare, transparență”.
În ultima joi din ianuarie, FJSC și UB au organizat o întâlnire deschisă pentru a discuta starea lucrurilor, întâlnire la care a fost prezent și rectorul Marian Preda. La începutul discuției, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al UB și directorul Departamentului de Jurnalism al FJSC, a cerut ca ce se vorbește în întâlnire să nu fie folosit într-un material jurnalistic. Am decis că e relevant să spunem că mai multe persoane cu funcții de conducere în FJSC și UB au vorbit timp de 35 de minute în deschidere, au distribuit broșuri informative și au enumerat pârghiile existente în universitate de care studenții se pot folosi dacă sunt hărțuiți. O singură persoană a spus „îmi pare rău”.
Ulterior întâlnirea s-a transformat în dialogul deschis promis. Au luat cuvântul studenți, profesori, inclusiv victime de-ale lui Horea Bădău. „Am încredere că lucrurile se vor îndrepta spre bine”, a scris un student după întâlnire.
Psihoterapeuta Domnica Petrovai consideră că este mai ales responsabilitatea profesorilor să creeze un mediu în care studenții să se simtă în siguranță. De aceea, concluzionează ea, nu putem blama tinerii pentru ce li se întâmplă și cum reacționează. E mai degrabă „o responsabilitate colectivă”, fiindcă „nu doar [Bădău] e vinovat. E o cultură care a susținut și a menținut asta”.
Alexandra Nistor e în anul I la masterat la FJSC și absolventă de licență la aceeași facultate. Este și membră a Asociației Studenților la Comunicare (ASC), unde coordonează podcastul Purple Talks. Crede că relația cu FJSC s-ar îmbunătăți dacă ar fi „mai multe întâlniri cu facultatea, din care studenții să simtă că sunt întrebați, ascultați. Să nu ne mai comportăm de parcă studenții sunt deja adulți care își pot rezolva singuri problemele. Da, își pot mări o notă sau promova seminarul, dar nu să rezolve singuri un abuz”.
Vara trecută, Alexandra a lucrat la o investigație alături de jurnalistul Ovidiu Vanghele, în care au încercat să elucideze condițiile în care s-a oferit contractul pentru noua identitate grafică a facultății. Articolele au arătat că fostul prodecan Dan Podaru a semnat contracte între facultate și apropiați din PNL, dar și că studenților care au lucrat la site nu li s-a creditat munca. Ulterior, managing directorul agenției WOPA, care a realizat identitatea FJSC, i-a dat în judecată și pe Vanghele, și pe Alexandra. Podaru îl dăduse anterior în judecată pe Vanghele pentru niște postări pe Facebook și recent a cerut modificarea acelei acțiuni pentru a lua în calcul și articolele, dar și pentru a o adăuga pe Alexandra procesului.
Alexandra crede că „prăpastia” dintre studenți și facultate o face conducerea instituției. „În cei patru ani ai mei de FJSC, nu am văzut să se preocupe de vocile studenților care aveau nevoie de siguranță. Încrederea se recâștigă greu, mai ales dacă pe lista priorităților noului decan și noilor prodecani nu se va afla bunăstarea studenților.”
Denisa
Denisa ține minte că l-a văzut pe Bădău prima oară, în iarna lui 2019-2020, la facultate. Erau mai mulți studenți, s-au salutat și, după câteva zile, spune că a primit cerere de prietenie pe Facebook. „Nu mi s-a părut nimic ciudat, pentru că mai aveam și alți profesori la prieteni”, spune ea.
Bădău a continuat cu like-uri la postările și fotografiile ei și apoi, își amintește Denisa, a revenit cu mesaje în care i-a scris că e frumoasă. „La fel, am zis că este profesor, să nu fiu nepoliticoasă sau să-i spun ceva care l-ar deranja pentru că nu am de unde să știu cum o să mă lovesc de el în viitor”, își amintește Denisa. „Așa că i-am mulțumit și atât.”
Însă Bădău a continuat, repetând același tipar: a invitat-o în oraș, i-a spus că i-ar plăcea să meargă în Vamă împreună. Ba chiar, își amintește Denisa, i-a scris că e la mare singur și că ar vrea să fie și ea acolo. „Rămăsesem înmărmurită”, spune Denisa, care avea atunci doar 21 de ani. Bădău avea 47. „Nu-mi venea să cred că un profesor și un om de vârsta lui îmi poate lăsa așa ceva în privat.”
Le-a arătat și unor colege mesajele. Ne-au confirmat și ele că și le amintesc. Fiindcă nu voia să continue conversația, Denisa l-a rugat să nu-i mai trimită astfel de mesaje. În câteva zile, o scosese de la prieteni.
În toamna lui 2020, în primul semestru din anul III, cu școala făcută online din cauza pandemiei, Denisa l-a reîntâlnit pe Bădău la Jurnalism Online. Imediat după ce a prezentat un proiect de care el nu s-a arătat prea încântat, a început o discuție între colegi pe WhatsApp-ul grupei, în care Denisa le-a scris că „s-a dat la mine anul trecut”. Ce a urmat e un șir de mesaje în care colegii ei se arată fie amuzați, fie indignați, fie îi cer mai multe detalii. „Și după aceea, până la scandal, a fost doar un pas”, spune ea.
În nici o oră, vestea despre discuție a ajuns la Bădău. Nici Denisa, nici colegii ei cu care am vorbit nu știu cum s-a întâmplat. Cert e că Bădău i-a scris imediat lui Alexandru Baboi, student în aceeași grupă, că auzise de o „discuție defăimătoare” și că voia „un drept la replică”. Ambele sunt tactici pe care Bădău obișnuiește să le folosească – numește discuțiile care îl vizează ca fiind „defăimătoare” și cere „drept la replică” și față de studenți, și între colegii cadre didactice, și în media. Când le primește, le folosește să mute vina pe alții.
În aceeași seară, Bădău i-a scris și Denisei, spunându-i că a aflat că l-a „defăimat” și „calomniat” public și apoi a amenințat-o că „dacă veți continua să spuneți minciuni la adresa mea, voi înainta cazul Comisiei de Etică a Universității din București.”
Denisa s-a speriat. S-a apărat spunând că n-a făcut altceva decât să zică că a fost invitată în niște grupuri de Facebook, că nu s-ar răzbuna niciodată, iar dacă prezentarea de la seminar a fost slabă, a fost din vina ei. Bădău i-a scris: „Mințiți când spuneți că v-am făcut avansuri”. Denisa s-a oferit să-și ceară scuze public, iar el a încheiat cerând ca dreptul lui la replică să fie postat pe grup.
Baboi este cel către care Bădău a trimis „dreptul la replică”: chiar screenshoturile conversației în care o acuză pe Denisa de calomnie. „Adevărul e că nu spunea nimic”, spune astăzi Baboi, care i-a fost alături Denisei și e printre cei cu care ea mai ține legătura. „Mai mult decât nimic.”
Grupul a explodat după publicare: unii și-au făcut griji pentru Denisa, alții pentru binele lor, întrebându-se dacă scandalul le va afecta nota, alții au început să înjure persoana „sifon” care l-a informat pe Bădău.
Totul s-a întâmplat în doar câteva ore.
La seminarul de săptămâna următoare, Denisa a fost nevoită să-și ceară scuze public. Spune că era „atât de agitată și atât de speriată, încât țin minte doar că el se uita foarte urât”.
„Mi-am cerut scuze, am spus că totul este o minciună. Și mi-aduc aminte că toți colegii mei aveau camerele pornite.” A fost cam singurul seminar în care toți le-au avut așa, „să mă vadă pe mine, cum îmi cer scuze și cum recunosc că am mințit, deși eu nu mințisem cu nimic”.
A simțit că nu are alături decât vreo trei-patru prieteni – toți cred că au primit o notă mai mică la final de semestru pentru că i-au fost alături Denisei public pe grup. Baboi n-a fost la acel seminar, dar alte colege ale Denisei, da. „Era nedreaptă toată discuţia, iar noi (Denisa mai ales) nu aveam niciun avantaj din cauza raportului student-profesor”, spune Sabina Apostu. „M-a deranjat super mult că dreptatea era la el doar pentru că era în postura să prelucreze lucrurile în favoarea lui.”
„M-am simţit neputincioasă”, spune o altă colegă, care n-a vrut să fie citată cu numele fiindcă e încă la masterat în FJSC și nu vrea „să fie taxată”.
Daniela Apopei își amintește că Bădău era supărat și pe cei care i-au ținut partea Denisei, inclusiv pe ea. I s-a părut nedrept momentul și astăzi regretă că n-au făcut mai mult. „Pentru că noi am mers pe ideea asta că nu am fi avut sprijinul facultății, dar nu am încercat să facem ceva. Poate dacă aveam puțin mai mult tupeu și făceam mai multă zarvă pe tema asta, reușeam să facem ceva totuși. Dar eram mai mici.”
Denisa nu s-a gândit atunci că ar fi putut apela la cineva. „Dacă colegii mei n-au crezut ceea ce am spus, ce rost mai avea să mă duc eu la un profesor?” Mamei i-a spus abia acum. De ce nu i-a zis atunci, a întrebat-o aceasta. „Mi-a fost frică și chiar mă gândeam că o să mă exmatriculeze.” I-a dat mamei să citească și articolul din RISE. „Mi-a zis că, dacă știa, nu mă mai trimitea la facultate. Mă lăsa acasă.”
Motivul pentru care Bădău a reușit să manipuleze situația în favoarea lui ține de frica Denisei, dar și a celorlalți studenți. El avea aproape 50 de ani, ei puțin peste 20. Când începuse să-i scrie în privat Denisei, ea a crezut că e din cauza postărilor de pe Facebook. „Adică mă gândeam, «băi, dacă poza asta nu este OK și poate poza asta chiar îl face pe un bărbat să-mi dea un mesaj de genul acesta».”
Astăzi înțelege mai bine ce s-a întâmplat și cum profesorul ei, ca și în cazul altor studente, s-a folosit de momentul de tranziție în care ea se afla: mutarea de la liceu la facultate și dintr-un oraș mic la București: „Eu am fost învățată să am rușine, să fiu respectuoasă. Și mă gândesc că acolo fiind altă lume, cine o să mă creadă pe mine, venită de la Găești. Nu aveam pe nimeni de partea mea. Sau cineva care să mă cunoască 100% să își dea seama că eu chiar spun adevărul.”
După pandemie, nu s-a mai întors la București – și situația cu Bădău și dezamăgirea trăită cu facultatea au determinat-o să rămână acasă, unde lucrează la o companie care administrează site-urile unor afaceri locale. Spune că nu ar mai sfătui pe nimeni să dea la FJSC. Baboi și alți colegi de an stabiliseră să-și dea licența cu Bădău în toamna lui 2021, însă acesta a plecat brusc și fără să-i anunțe în concediul fără plată în care se află și acum.
„Mi-aș dori ca el să nu mai profeseze și chiar mi-aș dori să primească o pedeapsă”, spune Denisa despre Bădău. „Ca pe viitor, alte fete să nu mai pățească ce-am pățit eu. Îmi doresc din suflet lucrul ăsta. Pot să-l spun de față cu toată lumea.”
Ce urmează după abuzuri
Denisa a fost doar una dintre absolventele care au fost nevoite să accepte o umilire în fața unei grupe de colegi. E ceva ce a trăit în februarie 2019 și Roxana, o studentă de la Comunicare care își începuse licența cu Bădău în anul școlar anterior. Recunoaște și ea că primele 15 pagini pe care i le-a trimis au fost fușărite, cu fragmente luate din articole de pe internet. Spune că n-a continuat așa, însă Bădău deja o ștampilase ca plagiatoare.
Când a povestit pe un grup de Facebook de la Jurnalism Online ce a pățit, Bădău a replicat cu o postare lungă, în care spune că Roxana și o prietenă de-ale ei nu depuneau niciun efort la licență în ciuda sprijinului lui – ba chiar plagiau și erau agramate. Însă nu s-a oprit la evaluarea academică. A spus despre Roxana că „este fiica unui avocat foarte important implicat în multe cazuri mai mult sau mai puțin murdare”, iar despre colega ei că ea i-a făcut avansuri și că a venit „foarte rujată, îmbrăcată provocator etc. pregătită special”. La finalul postării, le-a amenințat și pe ele cu o sesizare scrisă la Comisia de Etică.
Roxana își amintește că s-au speriat atunci „Era cuvântul tău împotriva unui profesor”, adaugă ea. „Eram destul de mică, eram naivă. M-am simțit prost față de colegii mei care chiar credeau ce spunea el.” Soluția pe care au găsit-o Roxana și prietena ei a fost să nu mai dea licența. „Pentru mine toate s-au oprit la el”, spune ea. „Din cauza lui. Dacă nu era el, dacă nu făcea așa ceva, poate că aveam și eu licență. Poate eram altundeva acum.”
Prietena ei nu vrea să vorbească de acea perioadă – una în care, spune ea, Bădău era cel care îi făcuse avansuri. A luat până la urmă licența, cu sprijinul mai multor profesoare. Cea care a primit-o cu o temă nouă spune că a făcut o lucrare de 10, pe ultima sută de metri. A luat 9,66 la susținere.
Experții cu care am vorbit spun că faptul că au ieșit la iveală comportamentele lui Bădău e o șansă pentru FJSC să se reclădească ca un spațiu al educației și siguranței studenților, dar și a profesorilor. Conducerea tocmai s-a schimbat: decan nou (Romina Surugiu), șefi noi de departamente. Și există o serie de inițiative deja anunțate: un training pentru studenți alături de Centrul FILIA la început de martie și traininguri despre egalitatea de gen pentru boboci, de la începutul anului universitar viitor.
„Cred că pasul zero este să acceptăm cu toții că avem o problemă.”
Cristina Praz, expertă în egalitate de gen la Centrul FILIA, a fost la întâlnirea de la rectorat și spune că un prim pas important pentru recâștigarea încrederii a fost făcut: „începerea unui dialog real cu studentele și studenții. Dincolo de asta, adoptarea unei proceduri clare privind discriminarea de gen și hărțuirea sexuală, iar apoi promovarea acestei proceduri sunt lucruri care pot fi făcute rapid”.
Asociația Studenților la Comunicare (ASC) a început să strângă printr-un formular anonimizat și alte situații de abuz și hărțuire cu care se confruntă studenții și promite să ofere sprijin. Ciprian Lazăr, președintele ASC și student masterand la FJSC, spune că și-ar dori ca facultatea să ofere mai multă încredere asociației și să încurajeze noii studenți să facă voluntariat la ASC. Își dorește și întâlniri lunare pe care să le facă profesorii sau conducerea facultății cu studenții, unde ASC să fie moderator.
Aceste conversații sunt esențiale, spune și psihoterapeuta Domnica Petrovai, care crede că un corp profesoral mai unit și cu scopuri comune poate îmbunătăți experiența în școală a tuturor. E important, adaugă ea, ca profesorii „să își dea voie să înțeleagă ce se întâmplă de fapt, înainte de soluții”.
Recent, UB a adoptat o procedură instituțională nouă pentru sesizarea hărțuirii sexuale la Comisia de Etică – schimbarea principală e că aceasta va analiza cazurile cu sprijinul unor specialiști în egalitate de gen – și a creat un Birou de Incluziune, Echitate și Egalitate de Șanse, unde studenții pot veni inclusiv pentru consiliere. Pe site-ul biroului sunt din februarie postate și noua procedură și un model de sesizare.
Am întrebat FJSC și UB ce alte măsuri vor lua, însă până la momentul publicării, n-am primit un răspuns. Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al UB și directorul Departamentului de Jurnalism al FJSC, ne-a răspuns în câteva rânduri că tratează întrebările noastre în conformitate cu Legea 544 a accesului la informații, deși la investigația din RISE Project UB n-o invocase. Asta înseamnă că își acordă 10 zile lucrătoare pentru răspuns, în condițiile în care am trimis șapte întrebări, dintre care trei cereau o listă de inițiative, și am oferit UB ocazia să răspundă la oricare poate în timpul existent. Oprea a menționat și că prezența lui Bădău în Comisia de Etică „obligă Universitatea din București la formularea unor răspunsuri strict în limitele legii care să nu poată fi folosite împotriva ei sau a reprezentanților ei în procese civile”.
Ionela Băluță, profesoară la Științe Politice în UB, vede și alți pași pe care Universitatea poate să-i facă cu această ocazie. „Cred că pasul zero este să acceptăm cu toții că avem o problemă.” Apoi, crede ea, e nevoie de: „înscrierea foarte clară în codul de etică a tipurilor de comportamente care sunt identificate drept abuzive și hărțuitoare, cu sancțiuni precise”, modele care există deja și în munca Centrului FILIA, dar și în universități din afară.
Mai este nevoie de informare și de o sensibilizare atât a studenților, cât și a cadrelor didactice despre stereotipuri de gen și comportamente abuzive. „Dar făcute pe bune”, spune Băluță, nu doar un ghid pus pe site, ci sesiuni de informare și discuții la început de an, și cu studenți și cu cadre didactice. Și, un ultim pas, o clarificare a procedurilor administrative și o recunoaștere că, în general, „nicio studentă nu o să se ducă din prima la Comisia de Etică”.
„Unu la mână, pentru că de multe ori nu e sigură, «dar oare a fost, dar oare n-a fost». Pe urmă este rușine, reacția tipică în cazurile de violență împotriva femeilor. Ne e rușine, pentru că există toată cultura aceasta care ne spune că «ceva ai făcut tu, dacă ți s-a întâmplat». Și tot timpul ne întrebăm, «dar poate că am fost eu prea drăguță, de ce i-am răspuns la 11 noaptea?».”
O soluție ar fi existența, la nivelul fiecărei facultăți, a unui grup care știe să gestioneze situații de hărțuire, format din oameni în care studenții să aibă încredere. „Să aibă un regulament foarte clar prin care să afirme că tot ce se discută acolo, rămâne acolo”, spune Băluță. Ulterior, grupul poate îndruma spre consiliere psihologică, poate explica pașii pentru sesizări sau găsi alte soluții. „Eu am învățat, cu timpul, că lucrurile trebuie puse pe masă și spus de la început cadrul, chiar dacă uneori ți se pare evident sau banal”, adaugă ea.
Elena este printre femeile ale căror mărturii au apărut în primul text sub pseudonim. (Acum apare cu prenumele.) Crede că o victimă care își face curaj să vorbească merită respect și apreciere, dar le primește rar. De la colegii din FJSC nu simte că le-a primit, „ci am fost considerată o fată prostuță, motiv pentru care Bădău îmi scrisese”. După publicarea articolului însă, și-a făcut curaj să povestească despre ce-a trăit și colegilor de la masterat, și Ionelei Băluță, care astăzi îi este profesoară. „Mi-au spus să le zic dacă am nevoie de sprijin și să nu uit că nu sunt singură în povestea asta.”
S-a gândit cu teamă și dezgust la momentele în care simte că i-a picat în plasă lui Bădău și a plâns citind mărturiile celorlalte absolvente. „M-a durut fiecare cuvânt pe care l-am citit știind că un profesor a putut să își bată joc de tinere care voiau să învețe meserie și să își croiască un drum în industrie”, spune ea. „Pe de altă parte, am simțit satisfacție știind că faptele sale imorale sunt publice și că mărturiile noastre pot ajuta alte generații să fie mai atente și mai prudente în discuțiile cu profesorii.”
Editor: Luiza Vasiliu. Au contribuit: Lavinia Niță, Alina Cristea, Tudor Pană.
RESURSE: Ghidul FILIA despre cum pot universitățile să combată hărțuirea sexuală e disponibil aici. Poți descărca un model de sesizare a unor comportamente de hărțuire sexuală aici; cel al universității din București e aici.
