Anul trecut, o fată de 15 ani din Suedia a devenit un model pentru adolescenți din toate colțurile lumii. Protestele Gretei Thunberg pentru salvarea mediului, din fața Parlamentului suedez, din fiecare zi de vineri, au devenit o mișcare îmbrățișată și menținută de tot mai mulți tineri: Fridays for Future. Anul ăsta, în septembrie, un milion de studenți din 123 de țări și-au părăsit sălile de clasă ca să protesteze împotriva schimbărilor climatice și a ignoranței politicienilor, care ori neagă pericolul în care ne aflăm cu toții, ori nu-i găsesc loc pe agenda lor politică.

Tinerii din România s-au alăturat cauzei și au protestat pentru o lume cu mai puțin plastic, mai puține defrișări și mai multă grijă atunci când poluează. Adulții le-au călcat pe urme și au ieșit în stradă chiar duminica trecută.

Cele mai importante discursuri ale Gretei, care au convins și mobilizat milioane de tineri și adulți să lupte pentru salvarea planetei, au fost unite într-o carte, tradusă în limba română de Felicia Ienculescu Popovici, care va avea lansarea la Editura Seneca, pe 14 noiembrie. În continuare, vă invităm să citiți un fragment din ea:

Am și eu un vis

Discurs în Congresul SUA, 18 septembrie 2019

Numele meu e Greta Thunberg, am 16 ani și sunt din Suedia. Sunt recunoscătoare că sunt aici, cu voi, în SUA. O țară care, pentru mulți oameni, e țara visurilor lor. Am și eu un vis.

Visez că guvernele, partidele politice și corporațiile își dau seama de urgența crizei climatice și ecologice, își unesc forțele în ciuda divergențelor – așa cum e cazul într-o situație de urgență – și iau măsurile necesare pentru a asigura condiții demne de viață pentru toți locuitorii pământului. Pentru că doar atunci, noi, milioanele de tineri care facem grevă școlară putem să ne întoarcem la școală.

Am un vis, că cei aflați la putere și mass-media încep să trateze criza ca pe o urgență existențială. Astfel încât să mă întorc acasă la sora mea și la câinii mei. Pentru că mi-e dor de ei.

De fapt, am mai multe visuri. Dar suntem în 2019. Și nu e nici timpul, nici locul potrivit pentru visuri. E timpul să ne trezim. E momentul din istorie când trebuie să ne trezim de-a binelea. Da, avem nevoie de visuri, nu putem trăi fără visuri. Dar fiecare lucru se face la timpul lui. Și visurile nu pot să te împiedice să spui lucrurilor pe nume.

Și totuși, oriunde merg, parcă aș fi în lumea poveștilor cu zâne. Oameni de afaceri, oficiali, persoane reprezentând întregul eșichier politic își petrec timpul inventând și spunând povești de adormit copiii ca să ne liniștească, ca să ne facă să adormim la loc. Sunt povești care ne fac să ne simțim bine, despre cum o să reparăm tot ce s-a stricat. Cât de minunat va fi când vom fi rezolvat totul. Dar problema cu care ne confruntăm nu e că ne lipsește abilitatea de a visa sau de a ne imagina o lume mai bună. Problema e că e nevoie să ne trezim. E timpul să ne confruntăm cu realitatea, cu datele, cu știința.

Iar știința nu ne vorbește în primul rând despre „mari oportunități de a crea societatea pe care ne-am dorit-o întotdeauna”. Vorbește despre suferințe umane de nedescris, care, cu cât întârziem să luăm măsuri, cu atât vor fi  mai mari – dacă nu începem să ne schimbăm chiar de acum. Și da, o lume sustenabilă și transformată va avea și o mulțime de alte beneficii. Dar trebuie să înțelegeți. NU e vorba în primul rând despre o oportunitate de a crea locuri de muncă verzi, noi afaceri sau creștere economică verde. E vorba despre o criză înainte de toate, și nu una oarecare. E cea mai mare criză cu care s-a confruntat omenirea.

Și trebuie să o tratăm ca atare. Astfel încât oamenii să înțeleagă și să-și asume urgența. Pentru că nu poți rezolva o criză fără să o tratezi ca atare. Nu le mai spuneți oamenilor că totul va fi bine când de fapt, după cum  se vede, nu va fi “bine”. Nu e ceva ce poți împacheta frumos și vinde sau la care să dai “like” pe rețelele sociale.

Încetați să mai pretindeți că voi, ideea voastră de afaceri, partidul vostru politic sau planul vostru va rezolva totul. Trebuie să acceptăm că nu avem încă toate soluțiile. Suntem departe de a le avea. Cu excepția cazului când acele soluții înseamnă să ne oprim din a face anumite lucruri.

Nu ne ajută să înlocuim o sursă dezastruoasă de energie cu una un pic mai puțin dezastruoasă.

Să ne exportăm emisiile în alte țări nu înseamnă o reducere a emisiilor.

„Ingineriile” în contabilizarea emisiilor nu ne vor ajuta. De fapt, aici e chiar rădăcina problemei.

Unii dintre dumneavoastră au auzit probabil că la 1 ianuarie 2018 mai aveam 12 ani să ne reducem emisiile de carbon la jumătate. Dar presupun că aproape nimeni nu a aflat că e vorba despre 50% șanse să rămânem sub pragul de 1,5° Celsius creștere a temperaturii medii globale peste nivelul din perioada preindustrială. 50%.

Aceste calcule științifice, cele mai bune pe care le deținem, nu includ punctele critice non liniare precum și majoritatea buclelor de feedback neprevăzute cum ar fi gazul metan, un gaz extrem de puternic, care iese la suprafață din permafrostul arctic în proces de topire. Sau încălzirea care deja s-a produs, dar al cărei efect e ascuns de poluarea cu microparticule a aerului. Sau de aplicarea principiului echității, al justiției climatice.

Deci 50% șanse -  ca atunci când dăm cu banul – în mod clar nu va fi de ajuns. Din punct de vedere moral, e inacceptabil.

Cineva de aici s-ar urca într-un avion dacă ar ști că există 50% șanse să se prăbușească?
Mai mult decât atât: v-ați urca propriii copii la bord?

De ce e așa de important să rămânem sub limita de 1,5°Celsius? Pentru că e ceea ce cere comunitatea științifică pentru a evita destabilizarea climei și declanșarea unei reacții în lanț ireversibile pe care omenirea nu o va putea controla. Chiar încălzirea cu 1°Celsius vedem cu ochii noștri că produce pierderi inacceptabile de vieți omenești și de bunuri materiale.

Deci de unde începem?

V-aș sugera să ne uităm în raportul special Încălzirea Globală de 1,5 al IPCC la capitolul 2, pagina 108, raport dat publicului în acest an.

E scris acolo că, pentru a avea 67% șanse să limităm creșterea temperaturii globale sub 1,5°Celsius, dispuneam la 1 ianuarie 2018 de aproximativ 420 giga tone de CO2 pe care puteam să le emitem în cadrul acelui buget de carbon. Desigur, aceste cifre sunt mult mai mici azi. Emitem aproximativ 42 giga tone de CO2 pe an, dacă includem și dioxidul de carbon generat de utilizarea terenurilor.

La nivelul actual de emisii, bugetul rămas va fi consumat în mai puțin de opt ani și jumătate.
Aceste cifre nu sunt părerile mele personale. Nici nu sunt părerile sau opiniile politice ale nimănui. Acestea sunt informațiile științifice cele mai bune de care dispunem în acest moment. Deși mulți oameni de știință cred că aceste cifre sunt prea moderate, sunt cele acceptate de toate țările membre, prin IPCC.

Vă rog să observați și că aceste cifre sunt globale și ca atare nu spun nimic despre aplicarea principiului echității, stipulat clar de mai multe ori în Acordul de la Paris. Care e absolut necesar pentru a face ca acordul să funcționeze la scară globală. Asta presupune că țările mai bogate trebuie să-și asume obligații suplimentare și să ajungă la zero emisii mult mai rapid, astfel încât să ofere șansa țărilor în curs de dezvoltare să-și ridice standardul de viață construind infrastructuri pe care noi le avem deja, cum ar fi drumuri, școli, spitale, rețele de apă potabilă, electricitate etc.

SUA sunt cel mai mare poluator din istorie. Sunt și cel mai mare producător de țiței. Cu toate acestea, sunteți singura țară din lume care și-a manifestat intenția puternică de a părăsi Acordul de la Paris.

Pentru că, citez, “a fost o negociere proastă pentru SUA”.

420 giga tone de CO2 rămase de emis la 1 ianuarie 2018 pentru a avea 67% șanse să limităm creșterea temperaturii medii globale sub 1,5°Celsius.

Acum acea cifră s-a redus deja la mai puțin de 360  giga tone.

Aceste cifre sunt foarte incomode. Dar oamenii au dreptul să știe. Și marea noastră majoritate nu avem nicio idee că aceste cifre ar exista.

Ce să mai vorbim despre politicieni.

Și totuși ei par atât de siguri că planul lor politic va rezolva întreaga criză.

Dar cum putem rezolva o problemă pe care nici măcar nu o înțelegem în întregime? Cum putem ignora toate aspectele și datele oferite de știință?

Cred că e un mare pericol să procedăm așa. Și indiferent cât de mult e implicată politica în această criză, avem datoria să nu lăsăm să rămână un subiect de partizanat politic. Criza climatică și ecologică se situează dincolo de politicile de partid. Inamicii noștri principali de acum nu sunt adversarii noștri politici. Principalul nostru inamic e fizica. Și nu putem “negocia” cu fizica.

Toată lumea spune că a face sacrificii pentru supraviețuirea biosferei – asigurând condițiile de viață pentru generațiile viitoare și prezente – e un lucru imposibil.

Americanii au făcut într-adevăr mari sacrificii pentru a depăși situații dificile în trecut.

Amintiți-vă de soldații curajoși care s-au grăbit să ajungă primii la țărm, pe plaja Omaha, în Ziua Z.

Amintiți-vă de Martin Luther King și de ceilalți 600 de lideri ai mișcării pentru drepturi cetățenești care au riscat totul ca să meargă în marș de la Selma la Montgomery.

Amintiți-vă de Președintele John. F. Kennedy anunțând în 1962 că America “alege să meargă pe Lună în acest deceniu și să facă celelalte lucruri nu pentru că sunt simple, ci pentru că sunt dificile…”

Poate că e imposibil.

Dar dacă ne uităm la aceste cifre – dacă ne uităm la cele mai bune date științifice de care dispunem, asumate de toate țările – la asta trebuie să facem față.

Dar nu ar trebui să vă petreceți timpul visând sau să priviți asta ca pe o luptă politică care trebuie câștigată.

Și nu ar trebui să lăsați ca viitorul copiilor voștri să fie decis de cum cade o monedă aruncată în aer.

Ar trebui în schimb să vă uniți în susținerea științei.

Să luați măsuri.

Să faceți imposibilul.

Pentru că nu putem lua niciodată în considerare varianta să renunțăm.

cover: Dan Perjovschi