Înainte de lansarea noului sezon din „Gomorra”, am stat de vorbă (la un press junket) cu regizorul Claudio Cupellini și cu Marco D’Amore & Salvatore Esposito, actorii principali din acest serial-fenomen care s-a clasicizat deja în Italia și care a ajuns în aproape 200 de țări.
Mai întâi a fost Gomorra, cartea lui Roberto Saviano, jurnalistul italian care a documentat și expus activitățile criminale ale Camorrei, mafia din regiunea Campania. (Începând din 2006, când a publicat investigația, Saviano a fost amenințat în mod constant și a trăit ani de zile sub escorta poliției.) Mai apoi a fost filmul Gomorra (r. Matteo Garrone), urmat de serialul cu același nume, o adaptare a cărții lui Saviano care se-ntinde pe cinci sezoane.
Gomorra-serialul spune povestea unui clan (ficțional) din Napoli, familia Savastano, și e centrat pe luptele de putere care se duc în Camorra napolitană. Figurile centrale sunt Gennaro (Salvatore Esposito), fiul lui Don Pietro Savastano, și Ciro (Marco D’Amore), un membru important al Camorrei. Ca doi prieteni vechi și ca niște mafioți napolitani adevărați, Ciro și Gennaro se iubesc, se urăsc, se iubesc și tot așa până lucrurile o iau razna complet.
Încă după primul sezon, Gomorra a primit laude din toate direcțiile și a fost comparat cu The Sopranos, The Wire și Breaking Bad. Curios este însă că serialul a apărut într-un moment oarecum nepotrivit, în care era deja cam fumată etapa cu filme despre mafioți & bărbățoi burtoși și sentimentali care ordonă asasinate între o porție de spaghete și un espresso.
Găsești clișee din astea și în Gomorra, dar mai găsești și altceva: un realism intens care îți dă impresia de documentar, mai ales prin felul în care e captată viața din Scampia, cel mai periculos cartier din Napoli. Coloana sonoră (Mokadelic) e excelentă, la fel și distribuția, formată din actori profesioniști, cei mai mulți napolitani, dar și neprofesioniști, adolescenți și tineri crescuți aici.
„Nu mă consider un documentarist atunci când vine vorba de Gomorra”, spune Claudio Cupellini, cel care a regizat cele mai multe dintre episoade. „Pe de altă parte, pot să zic că, lucrând cu atâția actori neprofesioniști din Napoli, am avut multe de învățat. Mai ales că eu sunt născut în nordul Italiei, o zonă cu totul diferită. Oamenii ăștia aduc adevăr în ceea ce facem noi, ei știu cum stau lucrurile în cartier și au multe povești. Am făcut multe modificări la scenariu în funcție de ce ne-au spus și ei. Trebuie să fii cu ochii deschiși, scenariul cu care vii de acasă nu e de ajuns, trebuie să-l adaptezi, să-l îmbogățești. Mare parte din succesul serialului li se datorează lor.”
Unele voci spun că, spre deosebire de The Sopranos, în Gomorra băieții răi nu sunt prea simpatici, motiv pentru care nu empatizezi așa ușor cu ei. E o lume mai puțin glamorizată și în care nu mai vezi mafioți bine îmbrăcați (ca în Nașul), după cum observa și un cronicar de la The Guardian. Membrii Camorrei - așa cum sunt prezentați aici - par să nu țină atât de mult la ideea de cod de onoare și la principii, cum vedem atât de des în filmele de Hollywood; ba din contră, aceștia încalcă regulile constant și nu se feresc să elimine și „civili” (oameni din afara Camorrei).
Cu toate astea, în ultimii ani, creatorii serialului au fost criticați chiar la ei acasă, în Italia, unde li s-a reproșat faptul „că umanizează” membrii unei organizații criminale (legitimând astfel violența) și că promovează o imagine (și mai) proastă a orașului Napoli.
„E amuzant cum unii politicieni obscuri se folosesc de Gomorra doar ca să-și vadă numele la știri”, zice Cupellini oftând. „E ridicol să spui că acest serial duce la creșterea infracționalității în rândul tinerilor. Atunci ce facem cu toată literatura și cu toții marii scriitori care vorbesc despre rău în cărțile lor? Ce facem cu Shakespeare? Evident, nu vreau să zic că noi suntem la nivelul lui Shakespeare, dar încerc să explic contextul. Nu e ca și cum noi avem o plăcere în a reprezenta răul și zicem: ia uite ce fascinante sunt toate crimele astea. Nu, doar încercăm să observăm la rece și să arătăm cât de dură și cât de grea e viața acolo.”
Ceea ce spune Cupellini e legitim, dar la fel de adevărat e că, în ciuda violenței și a cruzimii, personaje precum Ciro și Gennaro au ajuns să fie foarte populare în Italia. „Totul s-a schimbat pentru noi încă după primul sezon”, spune Salvatore Esposito (Gennaro). „Noi nu mai putem duce o viață normală în Napoli. Nu mai ai cum să ieși în oraș la o pizza că ești imediat asaltat de fani care te iau în brațe și vor să te pupe. Evident, mă bucur să văd că există atât de multă afecțiune, e chiar copleșitor, dar în același timp nu mai putem face lucuri normale în orașul ăsta pe care îl iubesc atât de mult.”
Acest succes nu e suprinzător în condițiile în care „Gomorra s-a infiltrat în limba și cultura italiană” (vezi acest articol din The New York Times); anumite expresii, accesorii vestimentare și referințe din serial sunt preluate și reproduse „în stradă”, în presă sau chiar în unele campanii electorale din regiune.
La rândul lui, Marco D’Amore, interpretul lui Ciro Di Marzio și regizor în echipa Gomorra, are o legătură strânsă cu Napoli: „Când eram student la școala de teatru din Milano, profesoara mă întreba: Marco, când o să încetezi să fii așa napolitan? Și eu îi răspundeam: niciodată. N-am cum să desprind de această moștenire, voi fi napolitan pentru totdeauna.”
Ambii actori vorbesc despre o chimie care există între ei și pe care au simțit-o încă de când s-au cunoscut, cu ani în urmă, pe un platou de filmare. Personajele lor sunt însă foarte diferite. În cazul lui Gennaro, e fascinant e să urmărești transformarea lui în timp - el e „inocentul” care urmează să fie inițiat, cum se întâmplă cu Michael Corleone în Nașul sau cu Malik El-Djebena în filmul lui Audiard, Un profet.
Ciro, în schimb, are ceva demonic din start și asta se vede în primul rând în ochii lui. Vorbește puțin și observă tot. „Mă gândesc la personajul ăsta ca la un fel de Iago din Othello”, spune D’Amore. „Am încercat mereu să-l văd pe Ciro ca pe o ființă complexă, cu slăbiciuni și fragilități, și nu doar ca pe un criminal. Ca și Iago, Ciro e și el un soldat, dar e și un strateg cu o minte complexă.”
Marco D’Amore și-a făcut debutul în teatru, într-o companie fondată de Toni Servillo, unul dintre cei mai importanți actori italieni contemporani. „Toni a fost ca un tată pentru mine. De la el am învățat tot”, zice D’Amore, care e încă nostalgic după teatru. „Dacă vrei să vezi când un ospătar e bun, te duci la restaurant. Dacă vrei să vezi când un actor e bun, te duci la teatru. Scena e locul unde arăți ce poți. Nu spun că nu poți să faci asta în film sau în televiziune, dar acolo ai și alte lucruri de care te poți sprijini. Pe scena de teatru ești singur și se vede imediat dacă o dai în bară.”
Una dintre întrebările care tot planează în jurul Gomorrei este următoarea: cum se face că, după apariția cărții, Roberto Saviano a devenit imediat un dușman al mafiei, în timp ce creatorii serialului au putut să-și vadă liniștiți de treabă fără să fie amenințați?
Diferența e următoarea: Saviano a dat nume reale. În schimb, personajele din serial, chiar dacă sunt inspirate din realitate (inclusiv de cartea lui Saviano), rămân totuși ficționale.
„Nu m-am simțit niciodată în pericol”, spune regizorul Claudio Cupellini. „Și asta pentru că celor din Camorra le place să fie reprezentați artistic într-un fel sau altul. Același lucru se întâmpla și cu filmele cu mafioți din anii '70-'80.”
Cupellini își amintește cum l-a cunoscut pe Saviano în Caserta, chiar în preajma apariției cărții acestuia. „Nimănui nu-i păsa de Saviano pe atunci. Era doar un puștan de 26 de ani și atât. O săptămână mai târziu, după ce au fost divulgate numele reale ale celor din Camorra, viața lui s-a schimbat complet. Am fost șocat să văd cum a avut loc această transformare în doar câteva zile.”
Salvatore Esposito avea 20 de ani când Saviano a publicat Gomorra și ține minte ce impact puternic a avut asupra lui. „Eu am crescut într-o suburbie din Napoli și credeam că știu multe despre lumea aia, dar până și pentru mine a fost șocant să citesc cartea asta. O să-i rămân recunoscător toată viața.”. Același șoc l-a simțit și Marco D’Amore, care a fost și coleg de școală cu Saviano în Caserta. „Am fost profund impresionat de curajul lui. Știam deja niște lucruri, dar el m-a făcut să văd lumea cu adevărat. Ne-a pus realitatea în fața ochilor și ne-a spus tuturor: treziți-vă și uitați-vă în jurul vostru.”
Serialul este disponibil pe HBO GO.
Foto main: Emanuela Scarpa
