„Salut, eu sunt George și înregistrez sunete”. Așa sună prezentarea de pe site-ul Mindful Audio, unde George Vlad povestește despre expedițiile sale prin lume și despre filmele la care a lucrat ca inginer de sunet. Printre ele, Mufasa: The Lion King și Dune 2, pentru care a înregistrat sunetele deșertului. Între naveta Europa - SUA și o expediție în Africa, am povestit cu George de la distanță despre copilăria lui în Moldova și relația cu sunetele naturii, despre călătoriile lui prin jungle, munți, deșerturi & despre cum a fost să fie parte din echipa blockbuster-ului Dune 2.
George Vlad s-a născut în județul Iași și a crescut la țară cu bunicii. S-a lăsat de liceu când avea 18 ani și a plecat în Italia, unde a lucrat o vreme pe mai multe șantiere. Așa a reușit să strângă bani pentru a-și deschide un mic studio și a învățat producție muzicală. S-a întors în Iași pentru a-și termina școala la seral, după care s-a dus să studieze sound design la Edinburgh Napier University.
A fost în numeroase expediții prin lume, din Amazon și Borneo până în Zambia și Madagascar, și a înregistrat sunetele naturii pentru Planet Earth III, seria BBC narată de David Attenborough, sau Africa from Above, pentru seriale hit ca Outlander și House of the Dragon, dar și pentru podcasturi și jocuri video, cum ar fi Dune Awakening.
George s-a stabilit în Scoția, în 2013, dar e mereu pe drumuri. În România se întoarce de două-trei ori pe an și atunci explorează locuri sălbatice din Moldova, Transilvania, Bucovina și Dobrogea. „Munca mea în România se rezumă tot la înregistrări din natură”, spune el.
Cum a influențat mediul în care ai crescut ceea ce faci acum?
Am crescut la țară, în județul Iași, și am avut norocul să am o copilărie destul de sălbatică, fără multe reguli sau limite. Încă de când aveam 5-6 ani, eram liber să cutreier pe dealuri și prin păduri cu prietenii mei, ceea ce m-a făcut să apreciez natura de mic. Am făcut școala în oraș, la Iași, și astfel am fost expus la lucruri complet diferite – limbi străine, tehnologie, cărți –, dar în fiecare vacanță mă întorceam la țară și îmi luam doza de natură. Natura mă făcea să mă simt fericit și calm. Și tot așa am aflat ce înseamnă să lucrezi pământul, să depinzi de vreme, în loc să lupți împotriva ei, să te bazezi pe propriile resurse și să faci parte dintr-o comunitate mică.
Ce sunete îți amintești din copilărie?
Țin minte că primăvara dealurile răsunau de cântecul păsărilor, de la pițigoi și cuci până la privighetori și granguri. Iar când ieșeam pe câmp cu bunicii, la munci agricole, ascultam greieri, cosași, prepelițe și ciocârlii. Toamna și iarna peisajul sonor era mai limitat, dar în același timp foarte interesant. Atunci se auzeau corbii, ciorile și gaițele. Și îmi aduc aminte cu plăcere de sunetele satului: câinii care lătrau noaptea, cântecul cocoșilor.
De unde crezi că vine interesul tău pentru sunet?
Mi-a luat mulți ani să-mi dau seama că așa funcționează creierul meu - prefer să aud și să ascult mai mult decât să-mi folosesc simțul vizual. Multă vreme am crezut că toată lumea e așa, dar pe la 20-25 de ani a realizat că mă înșelam. Nu aș putea descrie un anume moment, a fost o schimbare de percepție foarte gradată și organică.
Când ți-ai dat seama că vrei să fii inginer de sunet?
Eram adolescent când am descoperit muzica electronică, am lucrat și ca DJ o perioadă.
Muzica mă fascina, dar voiam să îmi adaug amprenta mea și așa am început să mă inițiez în ceea ce înseamnă un soft de producție. Nu a fost ușor, mai ales că la începutul anilor 2000 erau foarte puține surse de învățat online. Am fost nevoit să experimentez și să învăț din greșeli, ca să nu mai zic că o lungă perioadă am folosit doar calculatoarele prietenilor, pentru că eu nu aveam unul acasă. Asta nu m-a descurajat, ba dimpotrivă. Cu cât părea mai dificil, cu atât voiam să învăț mai mult și până la urmă să fac niște pași importanți.
Călătorești mult. Poți numi un loc preferat dintre cele pe care le-ai vizitat pentru a înregistra?
E foarte dificil să aleg un singur loc, și asta pentru că am avut norocul să călătoresc în foarte multe locuri faine. Mi-a plăcut foarte mult în Gabon și în pădurea ecuatorială din Congo, pentru că am găsit acolo locuri pline de animale sălbatice. În deșertul Namib am găsit surprinzător de multe animale, de la elefanți și lei până la șopârle și șerpi. În Madagascar, densitatea de animale și plante endemice e uriașă. Nu în ultimul rând, pădurile noastre din Bucovina continuă să mă surprindă pentru că adăpostesc o faună foarte interesantă. Vorbim de râși, lupi, urși și acvile, care nu mai există în multe țări din Europa. Abia aștept să mă întorc în țară și să mai petrec câteva săptămâni cutreierând sălbăticia pe urmele acestora.
Poți descrie câteva din momentele acelea despre care vorbești când te cufunzi în sunete? Când te afli în deșert, de exemplu, sau în Amazon.
De obicei asta se întâmplă în locuri faine, departe de haosul urban sau rural, trafic, avioane, industrie etc. Acum doi ani eram pe valea râului Javari în Brazilia și stăteam la cort în junglă cu un grup de cercetători. După cină stăteam în jurul focului cu toții și povesteam aventuri și peripeții de prin locuri similare. Sunetul ambiental era foarte intens, aproape asurzitor - o grămadă de insecte, broaște, păsări de noapte și chiar mamifere se auzeau încontinuu. Fără sa îmi dau seama, pur și simplu am uitat de conversația pe care o aveam și am început sa analizez sunetele pe care le auzeam. Le împărțeam pe categorii, încercam să identific locația și distanța, să înțeleg ce specii se auzeau. Am petrecut o bună bucată de timp așa, până când colegii m-au scos din reverie, crezând că adormisem.
Anul trecut eram în Patagonia la începutul primăverii australe. Vremea era super schimbătoare, cu grindină, ninsoare, vijelii și soare puternic în intervale de câteva ore. Când am ajuns în Torres del Paine am făcut un popas pe vârful unui deal de unde puteam vedea „Cuernos del Paine” – o serie de vârfuri de granit care arată super dramatic. Ca prin minune, la câteva minute după ce m-am așezat, vântul s-a oprit și soarele a ieșit dintre nori. După zile lungi de furtuni și vreme rea, mă simțeam de parcă pluteam. Nu era nimeni împrejur la distanță de mulți kilometri, și liniștea era absolută. Inițial mi s-a părut ca nu era niciun sunet, dar încetul cu încetul auzul mi-a devenit mai ascuțit și am început să observ micro-sunete peste tot. În imediata apropiere aveam plante uscate care se mișcau odată ce apa se evapora de pe ele în lumina soarelui. La distanțe relativ mici erau câteva păsări care ciripeau încet, și o turmă de guanaco păștea în vale. Fiindcă aerul era foarte curat și lipsit de praf, puteam vedea la distanțe foarte mari. În depărtare, la vreo 10 km, era o cascadă glacială pe care în mod normal nu aș fi putut-o auzi, dar în momentul respectiv sunetul ei ajungea până la mine, filtrat de atmosferă. În tot acest timp trebuia sa fiu foarte atent să nu fiu surprins și atacat de o pumă, pentru că Torres del Paine are cea mai mare densitate de aceste feline mari din lume. Deja văzusem câteva în expediția respectivă, dar din fericire momentul de liniște a trecut fără incidente.
Cu ce fel de pericole te-ai confruntat până acum?
Am avut norocul să nu trec prin prea multe situații limită. Pe de o parte, îmi plănuiesc expedițiile cu grijă și calculez riscurile în așa fel încât să nu mă pun singur în pericol.
Pe de altă parte, riscuri există oriunde. Lucrând cu oameni care au crescut în mediile respective, reușesc sa minimizez riscurile si să-mi fac treaba fără mari probleme.
Cu toate astea, s-a întâmplat să fiu urmărit de un urangutan în Borneo, să fiu atacat de un mascul de gorilă în Gabon, am dat nas în nas cu tigri de două ori, în India și în Nepal. Și ar mai fi și altele… M-am și îmbolnăvit de câteva ori în expediții după ce am luat viermi intestinali, ciuperci de piele, infecții de la căpușe etc. În 2017, când eram în Senegal cu un amic și cu ghidul nostru, ne-am rătăcit în savană. S-a lăsat noaptea și am fost nevoiți să ne oprim și să ne punem corturile. Nu am reușit să dormim niciun minut pentru că auzeam în depărtare zgomote super ciudate. Am crezut că erau hiene, așa că ne-am adapostit în mașină de frică. Dimineața, când a răsărit soarele, ne-am dat seama că sunetele veneau de la niște capre și că noi ne opriserăm chiar la marginea unui mic sat. Localnicii au fost foarte surprinși să ne găsească acolo, dar ne-au ajutat să ne orientăm și așa ne-am întors pe drumul cel bun.
Care sunt sunetele tale preferate? Ce sunete te enervează cel mai mult?
Îmi plac majoritatea sunetelor legate sau cauzate de apă - râuri care curg domol, valurile oceanului pe nisip sau stânci, ploaia căzând pe frunze și vegetație, ghețari mișcându-se în lagune și oceane, balene comunicând sub apă ș.a.m.d. Îmi plac, de asemenea, sunetele rare sau greu de înregistrat. Câteva exemple ar fi răgetul unui leu în savană, larve de gândaci care consumă un trunchi de copac din interior, vibrațiile infrasonice ale unui crocodil sau caiman.
Cum ți-a afectat munca cu sunetul felul în care te raportezi la muzica & filmele pe care le consumi, dar și relația cu mediul înconjurător? Auzi altfel orașul acum?
Cu siguranță sunt mai critic față de media pe care o consum. Muzica mixată sau masterizată prost, sau filmele cu sunet mediocru mă fac să nu le pot asculta sau urmări cu plăcere. Cu mediul înconjurător am învățat să trăiesc, chiar dacă anumite elemente mă deranjează (trafic zgomotos, alarme, sirene etc.). Când ies în natură sau când plec în expediție, apreciez mai mult puritatea sunetelor ambientale pentru că știu cât de dificil e să le găsesc.
Cum s-a modificat de-a lungul timpul relația ta cu natura? Ți se întâmplă vreodată să te saturi de tehnologie și de medierea pe care o reprezintă în relația ta cu realitatea?
Relația mea cu natura s-a schimbat atunci când am neglijat echilibrul dintre muncă și viața personală. În 2013 studiam în Edinburgh și abia ieșeam din casă pentru ca mai aveam și un job în paralel. După mai multe luni foarte dificile, am ajuns la burnout și am fost nevoit să-mi iau o vacanță forțată. Mi-am închis telefonul și am ieșit în natură ca să-mi revin. De atunci m-am întors la obiceiurile din copilărie și acum ies des în păduri, pe dealuri, la mare, pe râuri etc. Sunt sătul de tehnologie în mod constant, dar din păcate nu îmi pot face munca altfel. Ca orice altă unealtă, poate fi benefică sau utilizată în mod dăunător. Ține doar de mine să găsesc echilibrul, iar cu timpul devine mai ușor să fac asta.
În ce măsură se schimbă, de la un proiect la altul, mijloacele tehnice și dispozitivele de înregistrat?
În general sunt câteva reguli pe care le stabilesc înainte de a pleca în expediție. În unele situații am nevoie de microfoane și recordere mici care sunt dificil de detectat, astfel încât animalele să le ignore, în loc să le distrugă. Dar în deșert nu am avut problema asta și am folosit microfoane mai mari. Trebuia însă fiu atent pentru ca nisipul să nu ajungă în recordere sau în alte aparate.
Cum a fost să lucrezi la Dune 2?
Un vis devenit realitate, chiar asta a fost. Citisem romanele lui Frank Herbert în adolescență și fusesem fascinat de lumea de pe Arrakis. Iar Dave Whitehead și Richard King sunt doi dintre sound designerii mei preferați, cei doi au lucrat la filme care au marcat generații întregi. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că voi ajunge să lucrez împreună cu ei! Când Dave mi-a scris și m-a întrebat dacă sunt interesat să colaborez cu el, eu deja fusesem în mai multe expediții în deșerturi din Africa, Asia și America de Sud. De aceea pot să spun că munca depusă în Algeria pentru Dune 2 nu a fost diferită de experiențele mele anterioare. Doar că eram conștient că nu era loc de erori sau de muncă mediocră în acest proiect. Din fericire, aveam o experiență în spate și știam la ce să mă aștept în teren. Am înregistrat sute de ore de surround sound ca să fiu sigur că pot livra exact ce trebuie în film. Când am fost la Hollywood, în iulie 2023, Richard King și colegii lui mi-au spus cât de bucuroși au fost că am lucrat cu ei și cât de bine s-au potrivit sunetele în film. A fost un moment super fain, care mi-a validat perseverența și munca depusă timp de ani de zile.
Care a fost cea mai mare provocare legată de Dune 2?
Au fost câteva… În primă fază, am avut niște probleme cu viza și cu birocrația din Algeria, pe care le-am rezolvat în cele din urmă. Apoi a fost căldura din deșert – în jur de 45 de grade ziua –, de aceea era foarte dificil de lucrat imediat ce soarele răsărea. Mă trezeam pe la 3-4 dimineața și lucram pe întuneric, când temperaturile erau încă ok. Din fericire, ghizii mei tuaregi m-au ajutat să găsesc locurile cele mai bune printre Munții Tadrart și se ocupau de tot ce însemna gătit, pregătit corturile, condus mașina în fiecare zi. În acest fel eu am putut să mă concentrez 100% pe înregistrări și pe data management.
Ce a însemnat pentru tine colaborarea cu seria BBC Planet Earth III?
A fost o surpriză plăcută atunci când m-au invitat să contribui cu înregistrările mele din Borneo și Amazon la BBC Planet Earth III. Producțiile de genul ăsta sunt făcute în Bristol, aici în UK, și e dificil de intrat în lumea asta. Din fericire, marketingul pe care l-am făcut eu (mai mult sau mai puțin conștient) prin canalul meu de Youtube și prin LinkedIn mi-au fost de folos în acest caz.
Cum vezi tu componenta de sunet a producțiilor video, unde focusul e în mod obișnuit pe imagine? Care sunt lucrurile cele mai importante și de finețe, de care trebuie să ții cont?
Sunetul e mult mai important decât s-ar crede în mod obișnuit, pentru că majoritatea elementelor sunt percepute în mod subconștient. Imaginea poate fi mai slabă calitativ sau puțin neclară fără să aibă un impact asupra percepției, dar sunetul prost afectează experiența mult mai profund. Pe scurt, imaginea oferă informații, iar sunetul adaugă emoție.
Aspectul cel mai dificil e crearea unei lumi fictive (sau realiste) pornind de la detalii minuscule în soundscape. Sunetele mari și importante sunt relativ ușor de creat pentru un profesionist cu ani de experiență, chiar dacă necesită multă muncă. În schimb, finețea și subtilitatea se regăsesc în lucruri aproape imperceptibile. În natură nu există liniște absolută. Oriunde ai fi, există un sunet de fundal care e suma unei multitudini de detalii microscopice. Aceste ambianțe subtile ne afectează în moduri semi/sau subconștiente, și fără ele o producție ca Dune sau The Lion King nu ar avea același impact.
