Profit de vremea ploioasă pentru a recomanda câteva romane polițiste. Și profit de vizita lui Franco Moretti la Cluj pentru a face un mixt între romane polițiste și geografie. Moretti, unul dintre cei mai mari critici și comparatiști ai ultimelor decenii, a asortat în studiile lui revoluționare (unul tradus de curând la Editura Tact) cele două genuri, transformând cărțile de critică literară în volume pline de hărți și de date geografice în care nu o dată vine vorba de Conan Doyle și de detectivul său Sherlock Holmes.
Ca lectură complementară în materie de geografie literară – minus, hélas, polițismele – recomand cartea Bucureștiul literar. Șase lecturi posibile ale orașului de Andreea Răsuceanu (Editura Humanitas, 2016) – autoarea este probabil prima de la noi care a utilizat creativ geografia literară a lui Moretti.
Berlin
Emil și detectivii de Erich Kästner (trad. Ana Canarache, ilustrații de Walter Trier, Editura Arthur, 2015) rămâne un evergreen nu doar al literaturii pentru copii. Aventurile puștanilor – conduși de micul provincial Emil, tocmai sosit cu trenul în capitală – care-l urmăresc pe răufăcător prin Berlinul interbelic nu și-au pierdut farmecul.
În decorul aceluiași oraș se mișcă și seria Berlin Noir a lui Philip Kerr (tradusă de Mihaela Negrilă la Polirom), având în centru anchetele unui detectiv particular în plin regim nazist. Universul moral gri-negru al epocii servește exemplar conceptul de noir. Din păcate, Polirom nu a mai publicat volumele ulterioare (ceva mai slabe, e drept), cu aventurile lui Bernie Gunther după căderea celui de-al Treilea Reich.
Betleem
Britanicul Matt Beynon Rees exploatează în Crimele din Betleem (trad. Mihaela-Magdalena Dumitru, Editura Niculescu, 2009) tensiunile (eufemism pentru „butoi de pulbere”) dintre evrei și palestinieni. Detectivul său este un amator, profesor de istorie palestinian, care își duce ancheta prin zonele labirintice de conflict ale orășelului. Este primul volum din Cvartetul Palestinian (din care Editura Niculescu a publicat până acum primele trei volume – pot fi citite independent).
Budapesta
Maj Sjöwall și Per Wahlöö sunt considerați creatorii noir-ului nordic în anii '60, deși a fost nevoie de Stieg Larsson pentru ca acesta să devină un fenomen planetar. Romane ca Roseanna (1965) figurează în mai toate topurile romanului polițist all time. Însă am ales Dispărut fără urmă (trad. Andreea Dragu, Editura Allfa, 2014) pentru că îl extrage pe detectivul Martin Beck din zona sa de confort nordică pentru a-l duce în Budapesta comunistă (dar nu lipsită de subsoluri infracționale), în căutarea unui jurnalist suedez dispărut.
Buenos Aires
Jorge Luis Borges nu a scris, desigur, romane – în primul rând pentru că disprețuia prolixitatea genului. Însă Moartea și busola (în volumul Moartea și busola. Proză completă 1, Editura Polirom, 2015) are complexitatea unui roman. Din tot ce s-a scris în materie de literatură cu detectivi, rămâne capodopera supremă. Decorul e un Buenos Aires modificat într-un sens cosmopolit de imaginația lui Borges (care declara că a citit Don Quijote mai întâi în engleză): toponimiile au rezonanțe franțuzești (neuitata quintă Triste-le-Roy), iar numele personajelor cu îndeletniciri cabalistice transmit sonorități nordice (Erik Lőnnrot). N-aș putea compara rezultatul cu adevăratul Buenos Aires, în care n-am ajuns niciodată (cum de altfel n-am ajuns în majoritatea orașelor amintite aici), dar îl cred pe Borges pe cuvânt.
Chicago
Dan Simmons este un scriitor briliant, preferatul meu dintre contemporanii care activează în genurile SF/horror. A cincea cupă (trad. Ruxandra Toma, Editura Nemira, 2015) orchestrează o improbabilă întâlnire între detectivul ficțional Sherlock Holmes și scriitorul Henry James. Romanul începe pe malurile Senei, în ale cărei ape un Sherlock deprimat vrea să se arunce, și continuă într-un carusel care străbate oceanul și Statele Unite prin Washington și New York pentru a sfârși la Chicago în timpul Expoziției Mondiale din 1893. Cunoscătorii operei lui James și a lui Conan Doyle vor primi puncte bonus la citirea acestei cărți pline – ca toate scrierile lui Simmons, de altfel – de referințe literare; ceilalți se vor mulțumi cu plot-ul irezistibil.
Același decor (Chicago în 1893) apare în nonfiction-ul (best-seller ani la rând) lui Erik Larson Diavolul din orașul alb. Crimă, magie și nebunie la expoziția care a schimbat America (trad. Alex Moldovan şi Mariana Buruiană, Editura Publica, 2016), care reconstituie crimele în serie ale doctorului H.H. Holmes (!).
Concord, New Hampshire
N-aș fi ajuns (cel puțin cu acest prilej) în New Hampshire dacă n-ar fi fost romanul preapocaliptic al lui Ben H. Winters, Ultimul polițist (trad. Dan Doboș, Editura Paladin, 2015). Pământul urmează să fie distrus de un asteroid, iar Hank Palace este chiar ultimul polițist care mai încearcă să ducă o anchetă până la capăt. Cartea a câştigat Premiul Edgar și e prima dintr-o trilogie – totuși, cred că o să rămân la asta: mi-a plăcut, dar mi-a ajuns.
Londra
Londra e un spațiu clasic al literaturii polițiste, probabil chiar Spațiul (împărțind această onoare cu Parisul lui Auguste Dupin). Am ales din ofertă Goana după bani de Oliver Harris, (trad. Bogdan Perdivară, Editura Trei 2012) pentru că panoramează mulțumitor orașul și oferă un concept relativ original de detectiv (Nick Belsey rezolvă cazul din greșeală, în timp ce încearcă să pună mâna pe averea victimei – un miliardar rus).
Los Angeles
Los Angeles este fieful lui Philip Marlowe, detectivul lui Raymond Chandler. Doar că n-am ales acum seria clasică (disponibilă la Editura Nemira), ci continuarea publicată de curând de Benjamin Black, Blonda cu ochi negri (trad. Oana Chițu, Editura Nemira, 2015). Benjamin Black este pseudonimul lui John Banville, marele scriitor irlandez cotat și anul acesta cu șanse mari la Nobel.
Florența
Inferno (trad. Adriana Bădescu, Editura Rao, 2016) e o întoarcere la formă a lui Dan Brown, după plictiseala cu numele Simbolul pierdut. Cum este construit pe trimiteri la Divina Comedie a lui Dante, zarurile au căzut pe Florența (dar figurează în roluri secundare și Veneția și Istanbul). De la Ponte Vecchio la grădinile Boboli, orașul e plimbat pe catwalk în toată splendoarea lui turistică. S-a făcut și un film, care intră luna asta și în cele douăj’ de cinematografe câte mai sunt prin România (plus niște mall-uri).
Paris
Cum nu s-au tradus până acum în română scrierile lui Jean-Patrick Manchette, recomand doar Seria Maigret a lui Georges Simenon (Editura Polirom), cu un Paris mai vechi și mai frust, care astăzi mai poate fi văzut doar în filmele turnate până prin anii 60. Merge și Fred Vargas (publicată la Humanitas și la Trei), dar nu mă omor după ea (deși are un ochi atent la genul de detalii prin care autorii bărbați trec de regulă ca un surd prin Ateneu, intrigile tind să fie cam trase de păr și nu-l au, cel puțin pentru mine, pe je ne sais quoi).
Reikiavik
Din câte noir-uri nordice am citit, Yrsa Sigurdardóttir rămâne preferata mea, fiind cea mai apropiată de un gotic care de altfel se asortează de minune cu nopțile și cețurile Islandei. Ultimul ritual (trad. Sanda Munteanu, Editura Humanitas, 2007) e primul titlu din seria Thóra Gudmundsdóttir: detectiva face echipă cu un neamț spilcuit, producând ceva comedie civilizațională (de la „ciocnirea civilizațiilor”) ca divertisment pentru tema principală (ceva cu ocultism). Editura Trei a mai scos câteva titluri de Yrsa Sigurdardóttir (nu toate în seria Thóra).
Altfel, în Reikiavik și-a petrecut ultimii ani din viață Bobby Fischer, geniul nebun al șahului. Aștept un roman polițist islandez care să-l aibă ca personaj.
Veneția
Ca și celelalte romane ale americancei Donna Leon, Să mori din dragoste (trad. Mihaela Buruiană, Editura Trei, 2016) are ca decor Veneția și ca personaj principal pe inspectorul Guido Brunetti. Prefer acest titlu pentru că se petrece în umbra operei La Fenice (ca și Moarte în La Fenice). Mai pasionantă decât misterul propriu-zis este acuitatea cu care autoarea prezintă societatea venețiană, intoxicată de un dispreț autosuficient față de străini (unde străinii sunt nu doar turiștii, ci și „veneticii” din sudul Italiei).
Un alt roman care performează în zona atmosferei melancolice și decrepite a Veneției este Furtuna de Juan Manuel de Prada (trad. Lavinia Similaru, Editura Rao, 2006), desenat în jurul celui mai enigmatic tablou al lui Giorgione.
După cum se poate constata, există și locuri mai nasoale decât Bucureștiul într-o toamnă ploioasă. Evident, când zic asta mă refer doar la New Hampshire înainte de apocalipsă.
