În luna august, galeria Mobius din București a dus la New York expoziția de grup „Homo Deus”, pe care a prezentat-o într-un nou tip de galerie.
Chiriile în continuă creștere, profiturile străvezii și circuitul solicitant al marilor târguri de artă forțează galeriile mici și mijlocii să găseacă soluții creative, prin care să atragă clienți noi ca să țină piept galeriilor celebre și mult mai bine susținute financiar. Unele galerii, cum ar fi Condo în New York, ProyectosLA și Ruberta în Los Angeles, precum și Okey Dokey în Kohln și Dusseldorf, aleg să-și pună resursele la un loc și să găsească tot felul de moduri ingenioase în care folosesc spațiile de expunere. Un astfel de model este timeshare gallery, un tip de spațiu expozițional pe care îl folosesc mai multe galerii prin rotație. De obicei, galeria-gazdă nu percepe comision din vânzările galeriilor-musafiri, ci își acoperă doar costurile de instalare și întreținere. E un model hibrid de business în lumea artei, la intersecția dintre un spațiu fizic de galerie, ce presupune un angajament de durată lungă, și un târg de artă care durează doar câteva zile. De asemenea, este un fel convenabil pentru galeriile mici și medii, prin care pot să se prezinte într-o piață nouă, cu acces la public și colecționari noi.
Nu e o surpriză că în luna mai s-a deschis Vacation, a doua galerie timeshare din New York, într-unul dintre cele mai dinamice cartiere ale Manhattanului - Lower East Side, la 24A Orchard Street.
Orchard St. e coloana vertebrală a Lower East Side, un cartier din sud-estul Manhattanului, situat între Bowery și East River, cu o istorie fascinantă. În 1775, pe vremea când New York era New Amsterdam, strada era o livadă de meri, și așa i-a rămas numele. Apoi, de pe la mijlocul secolului 19, împreună cu străzile din împrejurimi, a devenit principalul loc de debarcare al imigranților veniți cu vapoare din Lumea Veche. Cunoscut inițial drept Kleinedeutchland - Mica Germanie, o dată cu noile valuri de emigranți irlandezi, italieni, polonezi, români, ruși, unguri, Lower East Side (LES) s-a transformat în centrul celei mai mari comunități de evrei, în marea lor majoritate est-europeni. Odată cea mai aglomerată zonă din lume, LES își păstrează și astăzi caracterul pestriț. Orchard St. străbate LES de la nord la sud și pe vremuri era cunoscută drept artera magazinelor cu marfă la preț redus, întreținută de o forfotă constantă de vânzători ambulanți ce împingeau tarabe cu de toate: ochelari, ciorapi, cărți, jucării, covrigi, alune, orice ar putea fi de folos muncitorilor care locuiau în cartier și nu aveau timp să meargă la cumpărături. E amuzant să ne gândim că frații Joseph si Lyman Bloomingdale, fondatorii luxosului magazin universal Bloomingdale’s din Upper East Side, au început cu un mic magazin în LES. Pe măsură ce reușeau să strângă bani, locuitorii înstăriți părăseau LES pentru zone mai bune și lăsau locul noilor veniți, într-un flux continuu. Azi, magazine cu lenjerie, ciorapi, pălării, haine ieftine și valize se amestecă tot mai mult cu restaurante șic, micro-magazine hipsterești, studiouri de tatuaje, ocazionale spa-uri chinezești și, mai nou, copiii teribili ai galeriilor de artă.
Vacation reunește 10 galerii din toată lumea, care iau în primire spațiul de la 24A Orchard pe rând, câte o lună. După o expoziție de grup inaugurală, organizată de galeria fondatoare R/SF din San Francisco, au expus Andrew Rafacz din Chicago, Clima Gallery din Milano, Mobius Gallery din București, iar în septembrie a fost rândul Gildar Gallery din Denver.
Galeriei Mobius din București i-a venit rândul în luna august, când a adus o doză proaspătă de Europa de Est în mijlocul LES. Homo Deus e o expozițe de grup, curatoriată de americanul Anton Svyatsky, ce reunește lucrările a 7 artiști: crocodilePOWER (Rusia), Andrei Gamarț , Bianca Mann, Lea Rasovszky, Roman Tolici (Romania), Claudia Larcher (Austria) și Sándor Szász (Ungaria). În săptămâna lansării, Homo Deus a fost semnalată de către prestigiosul Artnet.com în topul expozițiilor de neratat în New York.
În cea mai tropicală zi de la sfârșitul lui august, i-am prins la o țigară în fața galeriei pe fondatoarea galeriei, Roxana Gamarț, curatorul Anton Svyatsky și pictorul Roman Tolici. Așa am aflat că ideea expoziției a pornit de la lucrarea lui Roman Tolici, Homo Deus, o pânză uriașă, din cadrul căreia un copil blond, îmbrăcat în alb, te fixează cu o privire calmă și impenetrabilă, în timp ce ține în mână un ciob ascuțit. În spatele lui poate fi un simplu fundal sau poate fi tot Universul, astfel încât copilul capătă potențiale dimensiuni cosmice. Privindu-l, pare mai presus de orice întrebare: fată sau băiat, cum a ajuns acolo, cât de mare e, de fapt, ce face cu ciobul de sticlă - „pare făcut, nu născut”, în cuvintele lui Roman. E o lucrare care nu te lasă să treci nepăsător, te confruntă, iar spațiul îngust al galeriei, care nu-ți permite să iei distanță, ajută grozav la senzația de „stop joc”, te țintuiește. Printr-o coincidență, în aceeași perioadă, Anton Svyatsky a început să citească cartea Homo Deus, scrisă de Yurval Noah Harari, care are subtitlul O scurtă istorie a viitorului, și care prevestește un viitor sumbru al omenirii în umbra progreselor tehnologice. Astfel s-a născut tema expoziției, pe care Anton o formulează așa: „Homo Deus reprezintă ceea ce un număr restrâns de Homo sapiens privilegiați se străduiesc să devină, într-o nouă încercare de a cuceri Olimpul. Dacă vor reuși, Homo deus va aduce aceeași soartă asupra lui Homo sapiens cu cea pe care Homo sapiens a adus-o asupra lui Homo Neandertal.” Așa cum Epoca de Piatră a fost definită prin uneltele din silex, epoca lui Homo deus va fi definită prin algoritmi și tehnologie.
Anton Svyatsky propune să ne imaginăm „ce s-ar întâmpla dacă algoritmi hiperinteligenți ar penetra fiecare segment al societății, fiecare piață și fiecare proces decizional - o rețea omniscientă care te cunoaște mai bine decât de cunoști tu însuți. Zeitgeistul scenariilor de viitor a captivat imaginația omenirii peste tot în lume. Asistăm la o invazie a algorimilor: algoritmi care determină viitorul cu precizie din ce în ce mai mare, algoritmi care previn epidemii prin faptul că îți monitorizează emailurile; determină ce ar trebui să cumperi, unde ar trebui să mergi sau cu cine ar trebui să te întâlnești. În goana contemporană după fericirea absolută, valorile umane sunt subminate de mașini tot mai inteligente. În viziunea lui Harari, fericirea absolută aparține lui Homo deus și înseamnă viață eternă, extaz etern și putere nelimitată.”
Expoziția reflectă această temă a anixetății față de un viitor tehnologizat: cei 7 artiști expun lucrări figurative, inspirate dintr-un black mirror în care tehnologia se infiltrează în viețile noastre spre un final nesigur. Fiecare artist prin mediul său, pictură, sculptură mixed-media, colaj, sculptură în bronz, meditează la fricile colective ale umanității în legătură cu viitorul. Chiar la intrare, dioramele mixed-media ale Leei Razovsky, Dl. Vio și Tatăl omului, sunt metafore pentru niște valori umane pe care tehnologia nu ve la lăsa neschimbate. În pictura lui Andrei Gramarț, Escape Room with a Painting II, un munte masiv, înzăpezit, are vîrful retezat cu precizia unui laser: natura a fost supusă puterii imaginației sau tehnologiei - două concepte despre care futuriștii spun că vor deveni nediferențiabile. Sculptura cu o mie de fețe a Biancăi Mann explorează o căutare de sine într-o cacofonie de identități. La o primă vedere, sculptura The Catcher a grupului CrocodilePower, în care o siluetă umanoidă cu cap de animal își face un selfie, este o critică la adresa dependenței de acest mediu, dar funcționează și ca o invitație către schimbarea perspectivei: smart-phone-ul, cu mulțimea sa de algoritmi optimizați să răspundă cît mai bine nevoilor noastre, este totodată o oglindă a inferiorității intelectuale a umanității. Colajele lui Sándor Szász ilustrează o lume apocaliptică, în care siluete umane fragile sunt expuse în situații amenințătoare, înconjurate de peisaje post industriale. Colajele Baumeister Series ale Claudiei Larcher explorează expansiunea unor algoritmi urbani din care a dispărut orice prezență umană.
Homo Deus a fost primit cu multă curiozitate de către un public new yorkez dezinvolt, lipsit de inhibiții și ezitări, dar puțin expus la arta est-europeană, povestește Roxana Gamarț, de la Mobius. „Se simțea un alt tip de dinamică din partea celor care intrau în galerie, or asta cred că se întâmplă și datorită faptului că scena de artă este mult mai densă acolo, oamenii își creează o obișnuință din a intra în galerii, în muzee sau spații dedicate artelor vizuale. Și atunci sigur, când oamenii trăiesc în prezența artei și ajung să o integreze cumva în existența lor, comunicarea e mult mai fluidă. Spre exemplu, o chestie care mi-a plăcut mult a fost că își făceau timp să scrie câteva impresii sau să își lase datele de contact în jurnalul expoziției, pentru a rămâne în legătură cu galeria. Unul dintre vizitatori a scris că expoziția este una destul de grea și, în același timp, conține o cantitate fină de umor, un amestec care dezvăluie partea întunecată și fricile ascunse în societatea omenească, făcând însă apel către o nouă speranță. (The show is quite heavy and it contains a nice level of humor, while reavealing the darkness & fears within humans society, it also calls for a new hope.)” Per total, spune Roxana, luna în care galeria din București s-a mutat temporar la New York a fost foarte benefică, cu multe lucruri de învățat. „Mi-am dat seama ce avem noi și ce nu mai au ei. Ce nu avem noi este o piață reală care să susțină dezvoltarea organică a scenei. Avem în schimb artă care se susține de la sine, care nu are nevoie de pretexte și note de subsol.”
Foto: Galeria Mobius
Dacă vreți să aflați mai multe despre artiștii din expoziția Homo Deus:
„Vulnerabilitatea e cel mai mare atu pe care îl avem”. În atelier la Lea Rasovszky
