„Gabi este un băiat grozav”, spun clienții despre un curier de 22 de ani, proaspăt tată, care deservește o zonă ultracentrală a Bucureștiului. Livrează cam 120 de colete pe zi și adesea pachetele cântăresc aproape cât el. L-am însoțit într-o tură la serviciu, pentru a afla cât e de grozav, dar și cât de grea îi e munca.
Nu prea auzi vorbe bune despre firmele de curierat, ci mai degrabă toată lumea se plânge de curieri, veșnica barieră în calea întâlnirii cu obiectul dorit. Fie nu preiau comanda suficient de repede, fie nu o livrează când și unde trebuie, fie nu aduc la ușă pachetul greu și voluminos, fie nu au să dea rest la plata ramburs – lista plângerilor e lungă. În ultimele luni, însă, am dat peste mai multe postări pe facebook în care autoarele aveau numai cuvinte de laudă despre Gabriel. Tânărul de 22 de ani, zis și Gabi, face livrări într-o zonă ultracentrală din București.
Înarmat cu întrebările principale, „Cât de grozav e Gabi?” și „Cât de grea e munca lui?”, am plecat la drum.
Drumul a început cu eternele ambuteiaje bucureștene, amplificate și de perioada anului – final de decembrie, în prag de sărbători. După aproape o oră de traversat capitala, am ajuns în Pipera, un Eldorado capitalist autohton, unde blocurile în construcție și clădirile înalte de sticlă ale corporațiilor se sprijină pe chioșcuri cu de toate, de la merdenele la preșuri auto. La 9:30 am întâlnire cu Roberto Carlos Gabriel Ghilase, tătic al unui băiețel durduliu și sănătos născut cu doar 11 zile înainte, prieten al clienților și, preț de o zi, maestrul meu într-ale livrărilor. Parcarea firmei de curierat arată ca un mușuroi de dubițe albe, care ies în continuu pe poartă. Se simte că doar câteva zile ne mai despart de Crăciun – agitația livrărilor e la cote maxime. Un băiat față-n față cu un munte de pachete începe să le așeze atent în mașină, ca și cum ar rezolva un cub Rubik supradimensionat. De organizarea pachetelor în mașină la începutul turei depinde eficiența cu care vor fi apoi distribuite. Mă întâlnesc cu Gabi, pe care deja l-am întârziat cu bâlbâielile mele în parcare, și dăm startul turei de muncă.
Deși suntem blocați în trafic, cu claxoane și miros de eșapament din toate direcțiile, Gabi e relaxat, foarte bine dispus și îmi povestește că lucrează de aproape 10 ani, adică de la 13 ani. A trecut prin toate: a muncit la o tipografie, un Mega Image, o spălătorie auto, un call center, a bifat și câteva luni la muncă prin Cehia, Germania și Irlanda. Spune că cele mai neplăcute experiențe în străinătate le-a avut, paradoxal, cu conaționalii. După un an și jumătate, a hotărât împreună cu prietena lui Alexandra să se întoarcă. „Ne lipseau cei de acasă.”
În fiecare zi, Gabi face cam 30 de kilometri (adică vreo trei ore în trafic) doar pe drumul de acasă până la serviciu și înapoi. Locuiește cu socrii în orașul Pantelimon de lângă București. Cu toate astea, tânărul e tot un zâmbet, mai ales că Moș Crăciun și Alexandra i l-au adus în dar pe Achim Dominic Gabriel, sau Matei cum îi spune toată lumea, cu două săptămâni înainte de sărbători. „Două lucruri îmi mai doresc și pentru astea trag tare acum. Vreau să putem face botezul la anul și să ne cumpărăm o mașină, cu care să ne putem deplasa pe unde avem nevoie. În Pantelimon transportul în comun este foarte slab, practic microbuzele vin când vor șoferii”, îmi spune, impasibil la haosul din trafic.
După niște zeci de minute bune, ajungem în zona Sălii Palatului, adică în burta Bucureștiului. De-aici Gabi nu mai face cale întoarsă decât după ce și-a golit mașina de pachete. Oprim în fața unei clădiri unde aflu că ne vom petrece următoarele ore. Imobilul cu pricina e o lume în sine, o navă-mamă pentru nenumărate sedii de instituții publice și firme private. Sortate atent, pachetele își găsesc loc în brațele lui Gabi și aventura începe. „Am 53 de kilograme și, de multe ori, am pachete aproape la fel de grele… Nu am ce face, cumva trebuie să le livrez.” Vreo două ore și câteva zeci de pachete mai târziu simt că am intrat, ieșit, umblat, urcat și coborât cu liftul într-o singură clădire mai mult ca-n oricare alta.
Indiferent dacă pe ușă scrie Direcția Națională Anticorupție, Director sau alte funcții și titulaturi intangibile pentru muritorii de rând, fiecare dintre ele se deschide larg în fața lui Gabi. În unele birouri, tânărul curier face scurte pauze, pentru că îl opresc oamenii ca să le arate fotografii cu Matei. „În medie livrez cam 120 de pachete pe zi. Am făcut un calcul și, în cei aproape doi ani de când lucrez aici, am făcut cam trei milioane de pași.” Adică aproximativ 3.000 de kilometri parcurși la picior.
„Dacă dorești să mergi la baie, aici e singura ocazie”, îmi spune undeva între holuri și instituții. „Așa e meseria asta. De multe ori apuc să mănânc abia seara când ajung acasă. Plec de acasă dimineață la 6:30, ajung la depozit, încarc duba și merg pe traseu, unde nu am timp de nimic.” Într-o zi obișnuită, Gabi revine la depozit cu mașina goală pe la 6-7 seara, iar acasă bine după ora 8. Îmi spune că anul trecut nu și-a luat nici o zi de concediu. „Sunt tânăr și am planuri. Până la 25 de ani vreau să avem casa noastră și, dacă vrea Dumnezeu, încă un copil, poate o fetiță. Dar deocamdată salariul se duce tot pe facturi… Noroc cu tipsurile, cu ele ne mai ajutăm”, îmi spune Gabi, în timp ce parcurge holurile în grabă, cu capul întors spre mine, aflat deja la metri buni în urma lui.
„Bună ziua, Gabi sunt, cu colețelul… Da, vă rog? Sigur că vin… Perfect. Dacă nu puteți, vă ajut eu.” Sunt refrenele lui Gabi, pe care le aud ori de câte ori își sună un client. Nu-mi scapă că-și păstrează politețea, în timp ce face o muncă extrem de solicitantă fizic și intensă ca ritm. Profit de o pauză de țigară ca să remarc că Gabi nu va avea mereu 22 de ani și să-l întreb ce are de gând pe mai departe. „Evident, sunt conștient că nu pot face asta toată viața”, îmi spune. Visul lui și al iubitei lui este să-și deschidă o patiserie în Pantelimon, pe care s-o numească „La Matei”. „Dar e greu când ai idei, planuri, dorințe și efectiv nu ai cum, nu ai bani și nu poți, pentru că nu ține totul de tine…”. Dăm colțul clădirii cât o lume și ne iese un tânăr în cale. E un client care a coborât să-l întâmpine pe Gabi la stradă. Ia pachetul din brațele curierului, îi strecoară ceva în mână și-i spune: „Asta este pentru că ne-am tot văzut anul ăsta”. Ne întoarcem spre mașină, unde, foarte încântat, Gabi îmi arată cei 20 de lei pe care tocmai i-a primit.
Au trecut câteva ore și suntem cam la jumătatea cantității livrate. Coletele trebuie reașezate în permanență, în funcție de strada pe care ajungem. În timp ce-și mută un pic mașina ca să onoreze comenzile dintr-un bloc din zonă, tânărul recunoaște că face meseria asta pentru că-i place să vorbească cu oamenii, nu ar putea altfel. La un magazin de reparat telefoane, Gabi aduce un pachet și se interesează dacă sunt gata husele noi la care lucrează tipul de la magazin. Câteva străzi mai încolo, livrăm un pistol Beretta unei doamne. „Probabil cadou la nepoți”, zice Gabi, după care se grăbește să adauge: „E pentru Airsoft”.
Îmi povestește cât de diferite sunt zilele și oamenii, cum era să fie bătut o dată de un client care a dat vina pe el că i-a întârziat coletul și cum a trebuit să fugă. Dar „nu este problemă, sunt optimist, n-am treabă. Așa sunt unii”. Ajungem la o intersecție unde, în timp ce aranjează pachetele rămase, câțiva clienți se apropie de locul de parcare. „Știți, sunt vecina d-nului Moculescu, îl știți, nu?... Gabi este un băiat grozav, îl apreciem foarte mult”, îmi spune o doamnă care a venit să-i predea un pachet.
Un ultim bloc pe care îl străbatem în toate direcțiile. Ușa se deschide și, pe lângă colet, Valentina din Ucraina îi dă lui Gabi și un cadou. „Mulțumesc și sărbători fericite să ai!”, îi urează din pragul ușii. E un bloc cu peripeții, îmi povestește curierul. Odată, a găsit o geantă și a petrecut apoi trei ore la telefon cu Poliția ca să dea de urma proprietarei. În cele din urmă, s-a dovedit a fi o locatară a respectivului bloc. „Mi s-a spus că erau aproape trei mii de lei în [geantă], dar nu m-aș fi atins de ei. Am rămas prieten cu doamna și acum ne salutăm și povestim când ne întâlnim. Pentru mine asta e mult mai important decât banii.”
Mă așez în dubă, fericit că este după-masă și mașina e în sfârșit goală. „Bun, gata tura asta, să mergem la Sala Palatului, unde ne întâlnim cu băieții de la depozit care ne încarcă la loc”, spune Gabi zâmbind. Probabil îmi citește uimirea din privire, așa că îmi explică sistemul după care funcționează FAN Courier, cea mai mare firmă de curierat din țară. Pleci cu mașina plină de dimineață și după-masă, pe când o termini de descărcat, vin alți colegi și-ți fac din nou plinul. Și uite-așa „o luăm de la capăt”, zice tânărul.
De doi ani așa arată zilele pentru Gabi: pachet după pachet, client după client, zi după zi. Îmi spune că pentru sărbători își dorește doar să fie sănătoși cu toții – el, Alexandra și Matei, de care să se poată bucura. Iar în 2024 va continua să economisească leu cu leu, lună de lună, ca să poată organiza botezul. Face tot ce ține de el pentru asta. Singura variantă, îmi spune, e să-ți faci munca cât de bine poți.
