Nu vă lăsați înșelați de titlu: Francofonia nu e un documentar despre țara cocoșului galic, ci o meditație asupra artei, asupra războiului și a alegerilor care ne definesc umanitatea. E un eseu cinematografic ce reconstituie câteva momente din cel de-al Doilea Război Mondial amestecând istoria cu ficțiunea și filmările de arhivă cu imaginile de pe Skype, în care regizorul dialoghează cu căpitanul unei nave imaginare.
După Russian Ark, turul său de forță din 2002, care se desfășura în culisele Ermitajului din St. Petersburg, Aleksandr Sokurov pune lupa istoriei pe Luvru și pe cei doi oameni care i-au decis soarta la începutul secolului XX: Jacques Jaujard (Louis-Do de Lencquesaing), directorul muzeului în anii ’40, și Contele Franz Wolff-Metternich (Benjamin Utzerath), reprezentantul ales de Hitler pentru conservarea bunurilor culturale din teritoriul ocupat.
În vreme de război, arta e fie valută forte, fie pradă numai bună de înmagazinat pentru timpurile de după, fie simbolul diferențelor între civilizații pe care preferi să-l distrugi decât să-l înțelegi, de teamă să nu-ți zdruncine cumva credințele care te poartă în luptă. Învingătorii se aleg cu muzeele pline, după cum ne mărturisește chiar fantoma lui Napoleon, și e meritul lui Jaujard că a știut să ascundă din timp cele mai importante lucrări de artă prin castelele aristocraților din provincie. Fiu de nobili germani, care la rândul său adăpostise posesiunile cele mai valoroase ale muzeelor germane din calea bombardamentelor aliate, Metternich a ferit cât a putut artefactele cele mai de preț ale Luvrului de lăcomia lui Hitler, Goering ori Goebbels.
Merită să treceți de primele 10 minute ale filmului lui Sokurov, în care apar haotic și cam fără rost Tolstoi, Cehov și Marianne, eroina-simbol a Franței, debitând obsedant sloganul Liberté, égalité, fraternité, ca să ajungeți la povestea colaborării suprinzătoare între ofițerul nazist și muzeograful francez, uniți de pasiunea comună pentru artă. Ca să aflați istoria acestui centru al culturii europene și să-i cercetați câteva dintre exponatele mai de preț: statuile vechi de 9000 de ani, basoreliefurile asiriene, din soiul celor distruse cu furie tâmp-ideologică de trupele ISIS, Victoria de la Samothrace ori mumiile egiptene, cu chipurile lor înfășurate în pânză, expuse într-un prim-plan fascinant și neliniștitor. Ca să vă amintiți de ororile blocadei de la Leningrad, acolo unde, lăsată în voia ei, mașinăria de război nazistă a distrus laolaltă sursele de hrană ale orașului și patrimoniul lui cultural. Pentru că istoria, precum o mare furtunoasă, îngroapă în cimitirul său anonim oameni și frumusețe deopotrivă.
În viziunea lui Sokurov, conservarea artei este esențială pentru conservarea civilizației, și colaborarea lui Jaujard cu ocupația germana e perfect scuzabilă din perspectiva unui scop a cărui importanță depașește granițele individului. Rămâne să răspundeți voi la dilema morală pe care o ilustreaza nava încărcată cu opere de artă, surprinsă de furtună în mijlocul oceanului: păstrăm încărcătura cu riscul de a scufunda întregul vas, sau o aruncăm peste bord, în încercarea de a salva ce se mai poate.
Filmul rulează în cinematografele din România de pe 22 iulie
