Continuând povestea din Scandalul și Noi contra voastră, ultimul roman al lui Backman ne propune un final răvășitor pentru povestea unei echipe de hochei în declin și a unei comunități mici, dar plină de secrete.
Învingătorii începe la doi ani de la evenimentele care au transformat micul oraș Björnstad, frângând destinele celor mai inocenți - dintre cei loviți puternic, unii au plecat sperând să scape de amintirile dureroase, iar cei care au decis să rămână nu și-au regăsit niciodată liniștea.
Peter, fostul director al echipei de hochei, este subiectul unei investigații jurnalistice care l-ar putea arunca în închisoare; aproape alcoolic, Amat, speranța echipei de hochei, refuză să se mai antreneze și e pe cale să piardă tot; iar Matteo, un puști care îți pierde sora, vrea să-și facă singur dreptate.
Reîntorși în oraș pentru a conduce pe ultimul drum o pe cineva apropiat, Maya și Benji sunt atrași în vârtejul vechilor probleme.
Autorul cărții, Fredrik Backman este editorialist, blogger și unul dintre cei mai populari scriitori suedezi contemporani. Cărțile sale au fost traduse în peste patruzeci de țări.
Romanul său de debut Un bărbat pe nume Ove, a cărui ecranizarea suedeză a fost nominalizată la Oscar pentru Cel mai bun film străin (2016), va fi excranizat și în limba engleză. Filmul urmează să fie lansat pe 13 ianuarie 2023.
Volumul Învingătorii poate fi găsit în premiera la Târgul Gaudeamus 2022, la standul editurii Art. Citește un fragment din carte.
Cu ceva ani în urmă, în Hed creșteau doi băieței. Fiecare era singurul prieten al celuilalt și nici unul, nici celălalt nu aveau alt termen de comparație pentru ce e prietenia. Unul era mare, celălalt mic, unul fără teamă, celălalt speriat de orice. Băiatul cel mic a fost hărțuit de alții pe strada lui fiindcă era ultimul care învățase să meargă pe bicicletă, să citească sau să patineze. Băiatul cel mare i-a alungat, nu fiindcă ar fi fost mai puternic sau mai periculos decât ei, ci pentru că era imprevizibil. Băieții de pe stradă îi ziceau celui mic „mongoloidul“, iar celui mare „psihopatul“ – fiindcă n-avea frâne, o știau deja toți.
Băieții au început să se joace împreună în pădure ziua, iar seara se uitau la filme acasă la cel mic. Locuia singur cu mama lui, iar asta îi plăcea celui mare, fiindcă avea patru frați și doi părinți mânioși, așa că în casa lui nu se auzea niciodată televizorul. Cel mic și-ar fi dorit să aibă și el patru frați și doi părinți. În viață, invidia nu ocolește niciun copil.
Prima dată când s-au întâlnit, cel mare i-a întins mâna și i-a zis: „Eu sunt Rodri.“ Cel mic i-a luat mâna, dar nu știa ce să facă, fiindcă niciun alt copil nu-l întrebase vreodată cum îl cheamă. Rodri a zâmbit cu gura până la urechi și i-a zis: „O să-ți zic Guriță, fiindcă îți ții mereu gura! N-are nimic! Mie îmi place să vorbesc!“
Rodri l-a învățat pe Guriță să patineze. Au mers împreună la primul antrenament de hochei în Hed și Rodri a fost cel care și-a dat seama că Guriță ar trebui să se facă portar: „Că atunci nu-i nevoie să știi să patinezi bine și nici nu trebuie să-ți fie teamă că mănânci bătaie, fiindcă nimeni n-are voie să se atingă de portar, că sare toată echipa să te apere! E un fel de regulă secretă. Și chiar dacă te fac mongoloid, pe gheață ești doar portarul!“ A fost cel mai frumos cadou pe care i l-a făcut cineva vreodată lui Guriță – să se poată ascunde sub protecțiile și casca de portar și să fie și el parte din echipă. Și au jucat câțiva ani buni. Visurile lui Rodri erau mari, dar talentul prea mic. Cu Guriță lucrurile stăteau invers.
Se întâlneau în fiecare zi după școală. În vacanța de vară erau nedespărțiți. Rodri era cel care inventa jocurile. De cele mai multe ori, de-a războiul. Visa să devină erou și era în stare să petreacă ore în șir făcând scenarii în care salva copii din case în flăcări sau femei lipsite de apărare din mâinile unor criminali sângeroși. Stăteau adesea acasă la Guriță, se uitau în anuarele școlare și discutau ce fete ar prefera să salveze și cum le-ar mulțumi ele după aceea. Fetele nu știau bineînțeles cine erau Rodri și Guriță, dar în curând aveau ele să vadă ce-au pierdut, Rodri era sigur de asta.
Dacă Rodri ar fi fost mai bun la hochei, poate că sportul l-ar fi făcut un erou, dar a simțit mereu că antrenorul nu-i dă șansa să arate ce poate. Întotdeauna trimitea pe teren vreun alt băiat mai bogat, mai popular, mai arătos. O nedreptate insuportabilă pe care Rodri n-a putut-o înghiți niciodată: băieții cu care toate fetele oricum voiau să se culce erau și cei mai buni la hochei. La un antrenament, Rodri s-a luat la bătaie cu un coechipier și, când antrenorul a sărit să-i despartă, Rodri i-a tras una bărbatului de i-a spart maxilarul. „Puștiul n-are frâne, n-a avut niciodată, psihopat de mic!“ a zis un alt antrenor, care locuia pe aceeași stradă cu Rodri. Așa a fost Rodri dat afară din club. Guriță a rămas. Era atât de tăcut, nu deranja pe nimeni, așa că nimeni nu s-a gândit că încă era cel mai bun prieten al psihopatului. Guriță era portar și de portar nu se atinge nimeni.
Rodri a continuat să vină la el acasă seara. Îl aștepta în fața patinoarului să termine antrenamentul. Guriță era tot mai bun la hochei, dar aproape nimeni nu băga de seamă. Rodri era tot mai periculos, dar nimeni nu băga de seamă nici asta. Au devenit adolescenți. Într-o zi, Rodri a venit la patinoar pe o motoretă. A zis că i-a făcut rost de ea unul dintre frații lui. Avea și țigări cu el. În scurt timp, l-a învățat pe Guriță totul despre droguri, fără ca Guriță să încerce vreunul dintre ele. Rodri obișnuia să se întindă pe pat și să turuie ca un maniac, ore întregi, despre ce a văzut pe internet: politică, conspirații, filme porno, arme, chimie. Visa să facă singur metamfetamină, să se îmbogățească. Nici nu era nevoie de multe chestii, a zis el. Puteau s-o facă acolo, acasă la Guriță. La Rodri nu se putea, zicea că frații lui ar fi înghițit toate drogurile. Pe urmă Rodri vorbea despre fete, cum făcea întotdeauna de când erau în școala primară. Încă nu se culcase cu niciuna, dar în curând, l-a asigurat el pe Guriță. Cuvintele pe care le folosea când vorbea despre fete s-au schimbat treptat, aproape pe nesimțite. „Aia drăguță“ a devenit „aia mișto“ care apoi s-a preschimbat în „aia sexi“. „Aia cu ochi frumoși“ a devenit „aia cu țâțe mari“, iar „aia rea“ a devenit „târfulița aia dată dracu’“. A început să-i arate lui Guriță în anuarele școlare cele mai rele târfe din școală, una după alta. Și să-i spună care cu ce tip s-a culcat la toate petrecerile la care el și Guriță n-au fost invitați niciodată. Cele mai rele târfe erau, bineînțeles, târfele hocheiștilor, zicea Rodri, fiindcă se culcau doar cu jucători de hochei. Adică trișau. Fiindcă aceia erau oricum cei mai mari, și mai tari, și mai populari. Aveau deja totul. Într-o seară, întins pe pat ca de obicei, Rodri i-a zis lui Guriță: „Feminismul a futut tot pentru toți bărbații! E o chestie biologică, știi? Femeia e făcută să stea acasă, să facă plozi și să aibă grijă de gospodărie, iar bărbatul e făcut să clădească societatea și să apere familia! Femeile zic că vor egalitate, dar nu caută decât tiranie, pricepi tu? Nu vor niciodată tipi ca noi. Că noi suntem loseri pentru ele. Da’ noi suntem o specie pe cale de dispariție. Gagicile nu vor să se culce decât cu porci. Nu-i vor decât p-ăia cei mai răi. Zic ele că vor să fie libere, dar de fapt vor să fie dominate. E biologic, e în natura lor. Vor să fie lipite de-un zid. Știi tu câte tipe au fantezii cu hoți care dau spargeri? Adică să intre un mascat peste ele și să le atace. Nu visează eroi. Aia e doar în filme. Eroii n-au parte de gagici în realitate!“
Guriță nu l-a luat în serios. Sau nu l-a înțeles. A dat doar din cap, ca să nu-și supere singurul prieten. Când drogurile și-au pierdut efectul, Rodri a început să asude, apoi l-a luat cu frig. A împrumutat o bluză de trening roșie a lui Guriță, din echipamentul de antrenament pentru hochei. A adormit pe podea, lângă pat. A dormit acolo și a doua seară, fiindcă frații lui aveau probleme cu niște indivizi din oraș și era posibil să se lase cu scandal acasă, a zis Rodri. Înainte să adoarmă, i-a povestit o nouă fantezie, despre cum el și Guriță ar putea da piept cu indivizii ăia, i-ar putea omorî și ar deveni eroi.
A doua zi au devenit eroi în toată puterea cuvântului.
