Vara asta, am fotografiat colţuri de natură ale Bucureştiului, cu gândul la un oraș imaginar care va fi treptat înghiţit de vegetație. De altfel, în anumite zone, orașul seamănă deja cu scenariul care imaginează cum ar arăta lumea dacă oamenii ar dispărea peste noapte.
Când mă gândesc la Bucureşti, nu prea văd un loc verde. Prima imagine care îmi vine în minte e o spălăceală gri făcută în acuarelă la grădiniță, pe care a păstrat-o maica-mea. Tema era orașul meu.
O parte din copilărie am petrecut-o în cartierul Berceni. Peste bulevard, cum mă uitam eu din balconul nostru veşnic însorit de la ultimul etaj, mi-a rămas în minte imaginea unui alt bloc gri. Ceva mai târziu ne-am mutat în Militari, într-o zonă cumva mai verde și mai aerisită, deblocuri cu patru etaje. În Militari nu sunt însă parcuri și dacă vrei să ieși dintre blocuri, e nevoie să schimbi câteva mijloace de transport în comun. Un autobuz cu care să ajungi în Cișimigiu sau un autobuz și apoi un tramvai ca să ajungi în Parcul Moghioroș sau în Parcul Crângași. Cu copiii de la bloc, ne mulțumeam să ne urcăam prin copaci şi să alergăam toate verile prin hățișurile din grădini.
Anul ăsta, de când a început pandemia și am petrecut mult timp în apartamentul din București, am început să mă plimb prin arhiva foto de pe harduri. Fie prin pădurile din Făgăraș de vara trecută sau prin grădinile botanice din Paris și Berlin. Am revăzut versanții făcuți scrum de incendii pe o insulă în Grecia în urmă cu 3 ani și m-am plimbat iar pe sub pinii crescuți pe malurile stâncoase ale lacurilor finlandeze. Când mi se mai uscau ochii în monitor, mă uitam pe geam la coroanele copacilor și la verdele ăla crud din aprilie.
Mă simţeam parcă internat în spital și am început să simtnevoia de a fi cât de cât aproape de natură. Așa că de la începutul lunii mai am început să fotografiez zilnic plante, mai întâi prin cartier, după care am extins câte puțin cercul. Îmi plăcea şi ideea asta de a lucra într-un spaţiu arhicunoscut, unde credeam nu mai am nimic nou de văzut. Într-o zi m-am oprit din mers să văd o alee năpădită de plante mici care își făcuseră loc printre dalele din piatră. După o perioadă ploioasă, am găsit o ciupercă cam cât o minge de fotbal crescută lângă rădăcinile unui copac.
Cu ochii după frunze, am mai fotografiat o tufă urcătoare de Luleaua turcului (Campsis Radicans) pe la două dimineața în zona Arcului de Triumf, unde am avut noroc să văd la câțiva metri de mine într-un copac şi un ciuf pitic. Pe bulevardul Dacia, chiar în centrul Bucureștiului, aproape de o ambasadă, am tras cu blitz într-o curte sălbăticită ca-n Grey Gardens. Într-o altă noapte pe la Unirii, în zona cu case de pe la 1800, cineva a chemat poliția pentru că aparent „făceam parte dintr-o grupare infracțională care filează proprietățile oamenilor”. De fapt, încercam să găsesc unghiul și lumina potrivite pentru niște grădini năpădite de verdeață. Pe la 5 dimineața am dat o tură cu bicicleta prin răcoare să văd un arbore de Sequoia (Sequoiadendron) aclimatizat în Parcul Carol.Tot aclimatizat, am fotografiat un bananier (Musa × paradisiaca) înalt de peste 6 metri, într-o curte din zona Polonă.
Bucureștiul nu e nici azi un oraș generos cu spațiul verde, care din 1990 până acum s-a înjumătățit. Cele mai recente măsurători, făcute în 2014, arată că fiecare locuitor al Capitalei dispunea de 9,86 de metri pătrați de spațiu verde, iar în ultimii șase ani, autoritățile n-au făcut mai mult loc copacilor, ci construcțiilor. Ca să avem un punct de orientare, în 2018, un vienez avea la dispoziție 95,37 metri pătrați de verdeață, iar un praghez 220 de metri pătrați. Primăriile nu doar că nu oferă bucureștenilor mai multe resurse verzi, ba chiar duc o politică constantă de ostilitate față de copacii care trăiesc în oraș: îi îngroapă în tartan, îi sugrumă cu bitum și îi măcelăresc după ureche. În tot acest timp, aerul respirat în oraș devine tot mai toxic. Hăituită cu sălbăticie de autorități, verdeața s-a refugiat pe unde a putut: prin garduri și prin crăpăturile asfaltului, prin curțile oamenilor și prin locurile abandonate, devenite adevărate grădini spontane. Acestor spații le sunt dedicate fotografiile de mai jos.
