Fotografii au fost mereu în căutare de situații ieșite din comun, oameni cu povești deosebite, contraste, locuri atipice. În timp ce unele fotografii de acum 100 de ani au căpătat note absurde cu trecerea timpului și schimbarea fundamentală a modului în care trăim, altele au surprins oameni printr-o unicitate care nu e afectată de timp sau spațiu, așa cum sunt, de exemplu, personajele fotografiate de Diane Arbus.
De când învățăm să trăim în condiții de pandemie, experiențe banale din viața de zi cu zi au început să-mi pară suprarealiste. Așa că m-am plimbat prin arhiva Shorpy și am colecționat câteva momente cu note de absurd din alte vieți, din alte vremuri. Shorpy are categoria savuroasă bizarre, sub care au adunat tot soiul de personaje cu un pas înaintea sau în afara timpului lor, momente mișto- stranii, amuzante sau triste. Sub tag-ul ăsta găsim căței îmbrăcați în costum de mire, un portret al lui Maud Stevens Wagner- prima femeie tatuator din America, polițiști care măsoară lungimea costumelor de baie pe o plajă, magicieni, pești gigantici și alte minuni. Lor le putem adăuga instantanee din viața noastră cotidiană, cu al căror absurd se vor delecta peste vreo sută de ani următoarele generații.