În urma burselor oferite cu un an în urmă, Centrul de Fotografie Documentară lansează în curând primele șapte albume din Colecția CdFD, prima colecție dedicată fotografiei documentare din România. Sunt în lucru 13 povești noi, 7 mini cărți foto și - încă o premieră pentru spațiul .ro -, primul proiect de grup de fotografie documentară realizat exclusiv de fotografe. Primele șapte albume din Colecția CdFD, vor fi lansate pe 6 decembrie la Rezidența BRD Scena9.
Până acum, am aruncat un ochi în proiectul lui Cosmin Bumbuț - Copilul lui Natural, despre copiii nerecunoscuți de tații lor - și în cel realizat de Bogdan Croitoru în Delta Văcărești, din mijlocul Bucureștiului. Azi, l-am invitat pe Lucian Bran să ne povestească pe repede înainte despre explorările lui prin zonele din România unde au căzut meteoriți.
În ultimul an, Lucian Bran a mers pe coclauri prin țară, pe urma meteoriților despre care se spune că au căzut în ultimii mai bine de 150 de ani pe teritoriul actual al României. Dacă de relicvele corpurilor cerești i-a fost mai greu să dea, a găsit în schimb o mulțime de urme lăsate de evenimentele cosmice în imaginarul oamenilor și-al comunității. „Propunerea mea urmărește o analiză asupra modului în care aceste
evenimente sunt integrate în mentalul colectiv și ce sensuri pot căpăta,” scria Lucian în statement-ul proiectului, pe care l-a intitulat Săgeată, floare, foc. Titlul „este, de fapt, un vers dintr-o poezie a lui Lucian Blaga - Cereasca atingere, publicată în 1933. Este o poezie scurtă, foarte frumoasă, despre căderea unui meteorit,” explică Lucian. Proiectul, prin care fotografia documentară trimite în egală măsură spre artă și antropologie, și prin care astronomia se întâlnește cu poezia, cu gândirea magică și spiritul antreprenorial, e încă work-in-progress.
Întrebările administrative: cât timp ai lucrat la proiectul ăsta, care au fost zonele în care ai fotografiat și cum ai făcut documentarea pentru a afla care ar fi aceste locuri în care au căzut meteoriți?
Am început să fotografiez anul trecut, însă ideea este mai veche. Acum vreo patru ani am aflat despre The Meteoritical Society, o organizație internațională dedicată promovării cercetării și educației în domeniul științelor planetare, cu accent pe studiul meteoriților. Aceasă organizație găzduiește o bază de date cu meteoriți căzuți pe pământ, iar în România sunt înregistrați începând cu anul 1850. Pe atunci lucram la Teritorii Împrumutate (proiect despre care am stat de vorbă aici, n.r.), și genul de peisaj pe care-l fotografiam era oarecum asemănător cu cel oferit de acestă nouă pistă – peisaj anonim, care poartă o oarecare amprentă istorică.
Am păstrat ideea, și contextul oferit de bursa CdFD a fost unul potrivit pentru a începe acest proiect. Locurile de impact le-am găsit în această bază de date, care s-a dovedit a fi destul de precisă. Până acuma am acoperit jumătate din locații: Pleșcoi, Gresia, Șopot, Tuzla, Mociu, și urmează să continui cu celelalte și să studiez un caz fals. Mi-am propus să finalizez proiectul până la sfârșitul anului următor.
Mai există urme ale căderii mereoriților sau chiar bucățile de meteorit în sine, ori totul e mai degrabă conservat în memoria oamenilor? Au fost aceste fenomene studiate de oameni de știință din România, care să fi mers la fața locului?
Fragmente din meteoriți se află în cea mai mare parte în colecția muzeelor de la noi din țară. Cea mai importantă colecție se găsește la Muzeul de Mineralogie al Universității Babeș Bolyai din Cluj, unde am și fotografiat eșantioanele. Mai sunt expuse câteva fragmente și la Muzeul Grigore Antipa, Muzeul Național de Geologie din București și la Muzeul Olteniei, Craiova. În afara țării, cea mai mare colecție se găsește la Muzeul de Istorie Naturală din Viena, asta deoarece majoritatea meteoriților din Transilvania au căzut înainte de Marea Unire, când regiunea aparținea Imperiului Austro-Ungar, și toate descoperirile importante erau duse la Budapesta sau Viena.
Despre cratere nu poate fi vorba, cel putin nu în cazul meteoriților pe care îi documentez, căzuți după 1850 și înregistrați în baza de date mai sus amintită. Cu siguranță că meteoritul de la Mociu, care cântărește 35kg (bucata principală), a produs un mic crater, dar în peste 150 de ani de la impact el s-a acoperit.
Toți meteoriții au trecut prin expertiza muzeologilor înainte de a fi recunoscuti. Doamna Luminița Zaharia de la Muzeul din Cluj mi-a povestit că sunt contactați frecvent de oameni care susțin că au găsit meteoriți, însă aproape de fiecare dată sunt doar niște „vânători de recompense”.
Îmi imaginez că locurile astea unde au aterizat meteoriți sunt cât se poate de aleatorii și diferite - cum se raportează, însă, oamenii din aceste locuri foarte diferite la acest evenimente? Care sunt lucrurile pe care le împărtășesc în atitudinea lor față de fenomenul ăsta cosmic (foarte banal, în fond, dacă ne gândim la scara și viața de zi cu zi a universului)?
Toți meteoriții pe care-i documentez au căzut în zone rurale și, deși aceste locații sunt răspândite în toată țara, oamenii reacționează peste tot la fel. Cei care au fost implicați direct în eveniment, adică în curtea cărora a căzut bolidul, nu vor să fie deranjați. Au fost două situații în care „proprietarii” acestor corpuri cerești nu au vrut să fie fotografiați. Domnul din comuna Gresia, județul Teleorman, nu a recunoscut că la el în grădină a căzut un meteorit, deși există în baza de date din care m-am documentat un raport în care se specifică că o parte din acesta este la muzeu și una este la porprietar. Ulterior am aflat că dânsul se ferește de oameni care vin la el cu acest subiect, de teamă să nu rămană fără meteorit.
După cum spuneam, există și foarte multe cazuri în care diverși oameni susțin că au găsit un meteorit. Aceștia vor atenția presei și cei mai multi cred că se pot imbogăți de pe urma acestuia. Ionuț Crăciun din comuna Lopătari, județul Buzău, susține că a găsit doi meteoriți la el în curte în ianuarie 2015. Fragmentele n-au fost recunoscute, însă Ionuț a rămas o vedetă locală, pe care vecinii sunt oarecum geloși. Când l-am căutat vara trecută, nu l-am găsit acasă, însă în sat toată lumea știa povestea lui. „N-au vrut să cadă la mine în curte, doi metri mai la dreapta. Acuma eram eu celebru”, mi-a mărturisit un vecin.
Ai descoperit legende locale legate de locurile astea și de corpurile cerești?
Cele mai multe legende le-am găsit în presă. De aici am aflat că în septembrie 1852 a fost găsit un meteorit în localitatea Mădăraș, județul Mureș, care cel mai probabil a căzut în timpul Perseidelor, la sfârșit de august. Localnicii au observat ploaia de meteoriți și se spune că au căzut mai mulți într-un lac din apropiere. De atunci acest lac se numește Lacul lui Dumnezeu.
Legendele „serioase” vin din Evul Mediu Târziu, când fenomenul era profund misticizat și de fiecare dată anunța dezastre. Spre exemplu, am aflat dintr-o culegere despre astfel de fenomene că o simplă ploaie cu pulberi la Roman, rezultată în urma căderii unor meteoriţi, fenomen cunoscut în popor ca „ploaia cu sânge”, l-a determinat pe Ştefan cel Mare, în 11 august 1484, să sisteze imediat lucrările începute la cetatea din acest târg, considerând că este un semn nefast al mâniei divine faţă de răutatea şi necredinţa oamenilor de acolo.
În istoria recentă, lumea a început să înțeleagă fenomenul și comunitatea se folosește de el pentru a-și crea un renume. Dacă ar fi să mă refer la urmele lăsate de meteoriții pe care îi fotografiez, satul Mociu, din județul Cluj, este localitatea vedetă în acest caz. Acolo, echipa de fotbal se numește AS Meteor și în centrul localității există un birt numit Terasa Meteor. Astrul a lăsat o amprentă și asupra Clujului, unde există Restaurantul Meteor și un hotel cu același nume.
Ce te-a interesat să documentezi vizual în aceste locuri pe care le-ai inclus pe harta ta?
Când am gândit prima oară proiectul, am vrut să fie ceva mai degrabă documentaristic – să fotografiez locațile și meteoriții, după care să fac asocierea.
Apoi am început sa fac research și am descoperit o mare varietate de articole pe internet, de la bloguri din zona fenomenelor paranormale, până la studii știintifice, antropologice sau diverse cercetări în zona poeziei, centrate mai ales pe poezia lui Eminescu. Este binecunoscut faptul că acesta era pasionat de astronomie și în multe din poeziile sale poetul se referă la cer, lună și stele. Se pare că în poezia Luceafărul există o referință la ploaia de meteoriți Eta – Aquarid, ce are loc în fiecare primăvară, iar povestea de dragoste dintre Luceafăr și Cătălina are loc primăvara, când astrul coboară către ea în fiecare noapte.
Toate aceste date și felul în care lucrez în ultima perioadă, experimentând tehnic și încercând să aduc ceva nou cu fiecare proiect, m-au determinat să ofer subiectului o interpretare personală, mai mult decât o simplă indexare a locațiilor si meteoriții aferenți. Având în vedere că acest eveniment astronomic este unul neașteptat, și prin urmare privit ca un accident, am expolatat această direcție folosindu-mă de imagini greșite tehnic sau intervenind peste negativ după fotografiere, rezultatul fiind oarecum imprevizibil. Acolo unde au trecut foarte mulți ani de la căderea meteoritului și oamenii nu știu despre impact, am căutat clădiri care ar putea fi martore evenimentului – cum e cazul bisericii din satul Șopot, județul Dolj, sau detalii arhitecturale și efecte luminoase care să sugereze un fenomen astral.
Care ar fi cele mai importante câteva lucruri pe care le-ai învățat lucrând la proiectul ăsta?
Pot spune că este unul dintre cele mai ofertante proiecte la care am lucrat până acum, și ca subiect și ca posibilități de interpretare. Mă incită fiecare caz în parte și încerc să prezint în mod diferit locurile de impact. Asta mă face să caut diverse metode de intervenție in peisaj inainte de a fotografia locația sau pe negativ, după fotografiere. Procesul de lucru ține mult de experiment, și nu mai este atât de riguros sau prestabilit ca în proiectele anterioare. Încerc să mă folosesc de simbolistică și caut să prezint referințe vizuale la modul în care acest fenomen a fost abordat în trecut.
Totodată, este pentru prima oară când trag portrete cu o camera large format și mi se pare interesant cum oamenii se relaxează și devin naturali în timp ce eu pregătesc camera și cadrul. De altfel, în tot procesul ăsta nici nu-și dau seama când sunt fotografiați.
Aș putea spune că știu ce caut, dar sunt surprins de ce descopăr.
Fotograful Lucian Bran e unul dintre cei mai curioși și originali exploratori ai peisajului. Proiectele lui, fiecare cu o miză conceptuală solidă, pornesc de la natură ca punct de pornire pentru discuții pe teme foarte diferite: „Borrowed Territories” (transformat și în carte) vorbește, de pildă, despre felul în care cinematografia poate transforma un spațiu, „Promised Land” intră în lumea fototapetelor și a naturii-simulacru, „Alienated Structures” merge pe urma unor rămășițe construite și reluate în stăpânire de natură.
Acest material este realizat în parteneriat cu Centrul de Fotografie Documentară- proiectul unui grup de fotografi pasionați de fotografia documentară, care și-au propus să grupeze într-o arhivă digitală, alături de propriile proiecte, tot ce consideră reușit în fotografia documentară românească. Inițiatorii sunt Petruț Călinescu, Ioana Cîrlig, Marin Raica și Ioana Călinescu.
Aceste proiect este co-finanțat în 2017-2018 de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
În aceeași serie, găsiți și:
