Pe vremuri, iernile erau ierni - cu zăpadă, viscol și ger, nu se mai fac ierni ca altădată… Oricât ar fi de naiv-înduioșător paseismul, când vine vorba despre schimbarea climei, o astfel de atitudine are un sâmbure de adevăr. În 2021-2022, imediat după trecerea dintre ani, vremea de-afară era primăvăratică în multe zone ale țării. Chiar dacă aceia dintre noi care nu apreciază nămeții s-au bucurat câteva zile, costurile ascunse ale dispariției iernilor sunt considerabile, iar în ultimii ani le-am tot suportat. Absența zăpezii și a înghețului peste iarnă, spun cercetătorii, sporește riscurile unor veri caniculare, cu incendii de vegetație și furtuni extreme (precum cele de anul trecut din Europa).
În acest peisaj pe care-l privim cu îngrijorare, am vrut să vedem cum se uită colegii noștri fotografi la iarna în curs. I-am rugat să intre în arhiva din telefon și de pe facebook/instagram și să ne trimită câteva cadre reprezentative pentru iarna lor de până acum. De la Baia Mare până-n Constanța, cu soare, păduri și urși, ne-au răspuns Andrei Becheru, Petruț Călinescu, Ioana Cîrlig, Daniela Groza, Maria Guțu, Ioana Moldovan, Vlad Petri, Andrei Pungovschi, Mircea Struțeanu și Hajdu Tamás.
Andrei Becheru
Când nu caută natură veche și locuri misterioase prin Carpați, îi poți vedea fotografiile pe Scena9.
Andrei Pungovschi
Fotojurnalist, colaborator la Agence France-Presse, DOR și Scena9. Co-fondator al proiectului Documentaria. Pe instagram e @pungovschi.
Daniela Groza
Este artistă-fotograf, conduce taxiuri la New York și a fondat proiectul BE KIND FOR REAL.
Hajdu Tamás
E veterinar și fotografiază cotidianul în Baia Mare. Pe instagram îl găsești aici.
Ioana Cîrlig
E fotografă și editorul foto Scena9, unde mai și scrie. A co-fondat Centrul de Fotografie Documentară. Ăsta e site-ul ei, iar pe instagram e de găsit la @ioanacirlig.
Ioana Moldovan
Face fotografie documentară și e membră a colectivului Documentaria. Cel mai recent proiect al ei e The Bear Necessities, despre urșii din România.
Maria Guțu
S-a născut în 1996 în Republica Moldova și a absolvit Imagine de Film la Academia de Arte din Chișinău. În în 2019 a fost aleasă de Maison Photo pentru 30 female photographers under 30. A participat la programul de internship al Centrului de Fotografie Documentară, în urma căruia a luat parte la expoziția de grup Realități posibile (Rezidența BRD Scena9, 2020). Poți s-o urmărești aici.
Petruț Călinescu
Fotograf, co-fondator al Centrului de Fotografie Documentară. Printre proiectele sale pe termen lung se numără Periferia B, La Garaje și Mândrie și Beton, cel din urmă reluat anul trecut, alături de Ioana Călinescu.
Vlad Petri
Semnează fotografia principală. E documentarist, fotograf și călător. Pe Scena9 îl găsiți aici, iar proiectele lui își au casa pe acest site.