Dansul urșilor din Comănești a apărut în publicații prestigioase, de la The New York Times la National Geographic și The Telegraph. Deși tradiția datează cu siguranță de secole, istoria ei modernă se leagă de Festivalul de Datini și Obiceiuri Strămoșești, care a ajuns anul ăsta la ediția cu numărul XXV. La festivitățile din 2022, care au început vineri, 30 decembrie, primarul localității Comănești, județul Bacău, a declarat că „acest festival este cel mai grandios din întreaga noastră galaxie”, conform Radio România.
Fotojurnalistul Andrei Pungovschi a fost la Comănești, ca să surprindă cea mai celebră tradiție de pe Valea Trotușului. Se spune că dansul urșilor vorbește despre belșug în noul an și trezirea naturii la viață. În ritm de tobe, ursul moare, pentru ca apoi să reînvie în pași de dans. A găsit acolo un amestec de tradiție și modernitate, tineri și vârstnici, costume populare și firme moderne, festivisme locale și obiceiuri revendicate (cum altfel) direct de la geto-daci.