Ieri, 15 iunie, a fost mult soare și oleacă de răcoare, vreme de terase. Și e plin de terase în Sibiu, în Piața Mică, în Piața Mare și peste tot pe lângă. Ce se întâmplă e că la fiecare 4 pași tot dai de oameni cunoscuți la masă. Eventual te așezi, poate comanzi ceva și se întâmplă întâmplă, în buclă, același și același scenariu. Întrebi chelnerul cât durează să-ți aducă wurst-ul, schnitzel-ul, almdudler-ul (băutură răcoritoare austriacă din plante alpine) și îți zice că „5, hai 10 minute”. Te uiți la ceas și stai liniștit, că următorul spectacol e abia peste 50 de minute. Jumătate de oră mai târziu te impacientezi, tu și oameni de la alte 5 mese. Toată lumea are bilete la ceva ce începe la fix, și, nu știu cum, toată lumea reușește să-și primească comanda și să și ajungă la spectacol. Și pentru că a venit vorba de spectacole, ieri a fost ziua regizorilor tineri, și totodată cea mai bună zi pentru sufletul meu de iubitor de teatru.
Copii la atelierul de circ Malle Balle
Alice
Spectacolul, scris de Yann Verburgh, cu câțiva sâmburi de la Lewis Caroll și regizat de Eugen Jebeleanu se bucură de un text excelent, adresat adolescenților, dar care poate să pună orice om mare pe gânduri. Costumele sunt niște bijuterii de-a dreptul, iar LED-urile care-și schimbă culorile pe fiecare scenă te înfig cu totul în zilele noastre.
#minor
Al doilea spectacol care mi-a facut ziua e scris și regizat de Bogdan Georgescu. #Minor este al doilea episod dintr-o trilogie pe care Georgescu a lucrat-o împreuna cu actorii masteranzi de la Sibiu și care întoarce pe toate părțile drama copiilor româno-norvegieni care au fost răpiți din sânul familiei de catre autoritățile norvegiene. Echipa spectacolului îndreaptă atenția spre incompetența și neprofesionalismul autorităților române, care nu știu exact cum sa apuce problema. În paralel, asistăm la scene din timpul protestului de la Opera Națională din București, când instrumentiștii scandau „afară cu străinii din țară”. Spectacolul, ca și Antisocial, primul episod al trilogiei, vine cu discuție la urmă. Echipa mizează pe acest dialog non-formal, pentru că indiferent dacă subiectele la care se referă se rezolvă, într-un fel sau altul, la final, merită reiterate cu titlul de studiu de caz.
Pe la miezul nopții, sălile de teatru și piețele din orașul vechi ramân goale, iar cine se mai plimbă pe străzile din orașul vechi poate sa creadă liniștit că s-a întors vreo 500 de ani în timp, că zidurile de-atunci sunt.
