Hayao Miyazaki, regizorul poveste-fără-sfârșit, face încă din 1979 povești animate cu fete și femei independente, dușmani pedepsiți din vreme, cât să și învețe ceva până la final, prietenii de le pui pe rană după ce le-ai trecut prin toate probele focului sau finaluri nu tocmai fericite, pentru că uneori viața e și așa.
Miyazaki are părul alb complet și este bunicul cu povești, atâta doar că în loc să stea la capul patului să le citească, el le desenează cadru cu cadru (este dintre ultimii mohicani ai animației desenate de mână, a rezistat peste 40 de ani în arta asta acum foarte pe cale de dispariție). Regizorul fondator al unuia dintre cele mai iubite studiouri de animație - Ghibili, naște poveștile cam ca un scriitor, care dă viață romanului cuvânt cu cuvânt. Ghidul este emoția, iar asta face ca filmele lui să se simtă aproape, în ciuda fabuloasei distanțe de kilometri și cultură. Fetele și băieții lui Miyazaki trăiesc pe bune. Nu sunt doar bunii, răii și amuzanții.
Dacă în Japonia filmele lui sunt experiențe pentru toată familia, în restul lumii, până de curând, ele rămăseseră producții vizionate de cinefili pasionați. De curând, însă, pe Netflix se poate degusta pe îndelete întreaga filmografie a regizorului plus o delicioasă selecție de filme produse de studiourile Ghibli. Pe parcursul unui mini-maraton cot la cot cu fiica mea de șase ani, am descoperit o minunată sursă de subiecte de discuție.
Natura e prietena ta
My Neighbor Totoro (1988)
Să spui că Vecinul meu Totoro este un film pentru copiii de trei ani înseamnă să ignori adulții care iubesc animalele moi și pufoase, pădurile dese și legendele care spun că există un spirit în toate lucrurile din lumea asta. Filmul este cu două surori care au rămas singure cu tatăl lor, un profesor zăpăcit, după ce mama lor s-a îmbolnăvit. Cei trei se mută într-o casă veche dintr-o zonă rurală mai aproape de spital, iar acolo fetele îl cunosc pe Totoro, un spirit ca un urs panda gigantic, rotund, cu ochi mici și o gură foarte mare.
Știți că animalele reacționează altfel în fața copiilor pentru că nu îi percep ca pe niște dușmani? Ei bine, așa și cu natura și spiritele ei. Sora cea mică nimerește pur întâmplător peste Totoro și, după ce dă nas în nas cu creatura, adoarme pe burta lui. Sora cea mare își împarte umbrela cu spiritul burtos într-o noapte ploioasă, într-o stație unde tatăl lor întârzie să apară. Drept răspuns, Totoro le invită pe amândouă la o călătorie în autobuzul pisică, de departe cel mai moale mijloc de transport din universul Miyazaki.
În lunga așteptare a unei vești despre însănătoșirea mamei, copilele sunt protejate de natură, iar Totoro le învață să danseze în jurul semințelor semănate pentru a le face să crească peste noapte cu un spor pe care doar la vrejul de fasole al lui Jack l-am mai văzut. Cât e imaginație și cât e adevăr doar un ochi de adult rațional poate spune, ori în Vecinul meu Totoro oamenii mari privesc prin ochii copiilor. Știu și ei că e o fereastră care nu stă deschisă prea mult timp.
Părinții decid pentru copiii mici, chiar dacă copiii mici sunt foarte foarte șmecheri.
Ponyo (2008)
Bine, ca un copil să fie șmecher, trebuie și părintele să dețină ceva calități extraordinare, iar la Ponyo se bifează. Tatăl micuței peștișor a fost om, dar a părăsit pământul pentru viața sub ape, ca soț al reginei mărilor și vrăjitor apărător al adâncurilor. Care adâncuri trebuie apărate de oamenii care poluează fără măsură și discernământ.
Ponyo aproape cade victimă când rămâne înfiptă cu capul într-un borcan și e luată de valuri până la țărm. Din fericire acolo o găsește și o salvează Sosuke, un băiețel de cinci ani. Așa ajunge Ponyo, într-o căldare, în lumea oamenilor, de care se îndrăgostește total. Peștișoara aurie, curioasă din fire, apucase să-și bage serios nasul în vasele cu poțiuni magice ale tatălui și înghițise destule cât să dezvolte puteri. Este așadar perfect capabilă mai întâi să învețe rapid să vorbească și apoi să se transforme într-un pui de om hiper-vesel și hiperactiv. Mai are și puterea să mărească lucrurile, așa transformă o barcă de jucărie în navă adevărată, astfel încât să poată pleca în căutarea mamei prietenului ei.
Și ce dacă oamenii mari au treburi importante de rezolvat? Copiilor li s-a pus pata să nu se mai despartă niciodată. La cinci ani dragostea e o chestie importantă care ocupă întregul univers. Ponyo e ok să renunțe total la forma ei de pește și la puterile magice, iar Sosuke promite să îi fie mereu alături. Știți reacția aia de părinte înmărmurit în fața drăgălășeniei absolute: ce bine ar fi dacă ar rămâne la vârsta asta? Miyazaki s-a ocupat de asta, a făcut Ponyo.
Oare cum ai trăit 10 ani fără să știi că prietenul tău de suflet este un balaur argintiu?
Spirited Away (2001)
Am vrut să fac un film special pentru fiicele prietenilor mei. A ieșit Spirited Away.
Chihiro, fetița care intră pe urmele părinților în lumea spiritelor și ajunge foarte rapid să îi piardă acolo, nu are puteri magice sau abilități extraordinare. Este doar o fetiță și după ce bocește bine și realizează că nu îi va rezolva nimeni problema, se ghidează după cele câteva sfaturi pe care le primește și se angajează la baia comunală a spiritelor. Este singurul mod de a rămâne în lumea aceea, altfel interzisă unui muritor. Patroana, vrăjitoarea Yubaba, îi fură numele și de acolo pare că nu mai există scăpare.
Chihiro trebuie foarte rapid să învețe să distingă între prieteni și dușmani, să-și folosească intuiția, și mai presus, să se uite dincolo de prima impresie. Așa reușește să obțină aprecierea unui foarte bătrân spirit de fluviu, să comunice cu FărăFață, un spirit care picură aur pe jos și îi înfulecă pe cei care-l culeg și să descopere adevărata identitate a lui Haku, dragonul argintiu. Totul pe drum spre răspunsul la întrebarea: cum va reuși să o convingă pe Yubaba să îi transforme părinții din porci înapoi în oameni și să le dea drumul de acolo. Pe imagini din stampe japoneze și cu personaje din folclorul lor, care dă viață chiar și unei căpățâni de ridiche.
Cum te-ai purta cu lucrurile sau locurile prin care treci dacă ai ști că sunt populate de spirite de toate formele și culorile? Ai fi mai puțin grăbit, te-ai uita mai atent, ai îndrăgi mai repede, ai îngriji mai mult? Ia toate întrebările astea, pune-le în contextul unei prietenii și vezi cum empatia te ajută să nu fii niciodată singur, în orice lume te-ai afla.
Ce s-ar fi făcut Harry Potter dacă nu exista Hogwarts?
Kiki's Delivery Service (1989)
Kiki este o tânără vrăjitoare care ajunge să facă curierat rapid pe mătură. Atât de simplu. La 13 ani, fetița, conform unei datini stabilite de generații, trebuie să urce pe mătura zburătoare și să-și găsească un oraș în care să se stabilească și să se descurce singură. Un fel de ucenicie din floare. Or, e un pic greu să te remarci ca vrăjitoare când ești o preadolescentă care abia învață să conducă bine mătura și te mai bate la cap și un băiat șocat de aptitudinile tale aerodinamice înnăscute pe care el abia le buchisește din cărți și cu motor. Și mai greu e când brusc nu mai pricepi limba lui Jiji, pisica ta care dădea sens și formă condiției de purtătoare a artelor magice. Și nu mai pornește nici mătura. Să fie un tip de blocaj artistico magic din cauze pământene de tânără amorezare?
Văzut astăzi, Kiki este alternativa animată a unui manual al bunelor maniere, povestit cu umor și sarcasmul propriu oricărei pisici negre care se respectă. Kiki ajută în stânga și-n dreapta și se dă peste cap, respectiv mătură, pentru a-și ține promisiunile astfel încât să aibă lumea încredere în afacerea ei. Mai greu decât pare - „Te-ai gândi că oamenii ăștia n-au mai văzut în viața lor o fetiță și o pisică pe mătură.”
Lumea este mai mare decât îți imaginezi și tu trebuie să înveți să te adaptezi
Arrietty (2010, Miyazaki semnează doar scenariul)
Arrietty are 14 ani și trăiește împreună cu părinții săi într-un apartament cochet, asamblat sub podeaua unui conac imens. Sunt minusculi. Pe vremuri, proprietarul fusese de acord cu prezența lor acolo, ba chiar se apucase să le construiască o casă miniaturală, perfect utilată și funcțională, în care familia să locuiască. Din păcate, proprietarul a murit, ei au rămas ascunși, iar restul oamenilor i-au trecut la categoria legende.
Li se spune oameni mici, ei își spun Împrumutători, pentru că seară de seară fac incursiuni periculoase în casă și împrumută lucruri fără valoare: un șervețel, un cub de zahăr, un bold. Ok, Arrietty are și un cercel care o ajută să escaladeze o perdea într-un moment cheie, iar părul și-l ține legat cu un cârlig de rufe. Problema este că par singuri pe lume, iar când noul locatar al conacului, un băiețel de vârsta lui Arrietty, îi descoperă, familia se vede în situația de a-și schimba complet stilul de viață și a pleca în căutarea unei noi locuințe.
Cum e să trăiești ca specie pe cale de dispariție, o ciudățenie a naturii, mereu ascuns, împrumutând ceea ce tu știi că celorlați le prisosește, dar mereu în pericol de a fi numit hoț? „O încercare de încurajare a oamenilor care trăiesc în vremurile astea haotice și nesigure”, asta spune Miyazaki despre povestea familiei îndrăznețe care își învață fiica ce înseamnă curajul, abilitatea de a te reinventa și mai ales de a găsi frumosul în jurul tău chiar atunci când viața te lovește.
Frumusețea nu contează de fapt, ba uneori mai tare strică
Howl’s Moving Castle (2004)
Sophie nu a fost niciodată o frumoasă, așa că nu se teme atunci când aude că vrăjitorul Howl e prin zonă. Nu sunt destul de atrăgătoare să îi atrag atenția, spune ea. Întâlnirea se produce oricum, iar Howl este chiar mai superb decât anunțau șoaptele. În plus, e urmărit de ființe malefice pe care le fentează agil, în zbor lin și clinchet de cercei verzi. Sophie este topită, dar până să aibă timp să rumege lucrurile, apare o vrăjitoare care o vrăjește să îmbătrânească. Blestemul nu are leac și nici nu poate fi spus.
Uite-așa pleacă Sophie, șontâc-șontâc și adusă de spate, în aventura vieții ei, cu castelul zburător al vrăjitorului, pe post de menajeră. Curățenie, mâncare și sfaturi, asta bifează fata. Și ajută că viața deja o pregătise pentru asta, dar ce realizează pe parcurs e că, debarasată de povara tinereții și a așteptărilor de înalte îndrăgosteli și finaluri fericite sub clar de lună, orizontul devine mai clar și mai ușor de cuprins, răbdarea se lățește, iar noțiunea de dragoste capătă altă greutate.
Castelul pe picioare de fier este o aglomerare steampunk de bucăți de clădiri și fiare, pe dinăuntru poate arăta oricum, iar din el se iese prin aceeași ușă în mai multe ținuturi. Motorul este activat de Calcifer, un foc demon și el cu mari probleme de atitudine și identitate. Și totul ar fi fost o copilăreală continuă dacă de jur împrejurul lor nu era război serios, cu puști și bombe mânuite de luptători reali și magici.
Ce te faci cu un vrăjitor pe care îl doare mai tare că menajera i-a amețit poțiunile pentru păr și a ieșit roșcat, decât că în încercările sale de a fugi de responsabilități s-a dat drept doi vrăjitori fictivi și acum este chemat la luptă în ambele ipostaze? Howl este despre maturizare și cum ea vine uneori pe neașteptate, la grămadă cu dorința de a proteja oamenii la care ții.
Atunci când două tabere se luptă pe furie și ură, amândouă pierd
Nausicaä of the Valley of the Wind (1984)
Nausicaa este o prințesă din Valea Vântului care are darul de a se înțelege cu insectele gigantice care populează pământul și reușește astfel să oprească distrugerea regatului ei. Insectele, creaturi teribil de periculoase dacă sunt supărate, păzesc jungla toxică, o bucată de natură distrusă de oameni unde ei mai pot intra doar cu mască de oxigen. Războinicii din regatul vecin plănuiesc distrugerea atât a junglei, cât și a viețuitoarelor dinăuntru, iar Nausicaa este singura care înțelege că jungla se regenerează, iar insectele o apără pentru a proteja acest proces. Filmul este o scrisoare de amor totală pentru Asimov sau Dune și momentul în care mii și milioane de ochi de ohmi adulți își schimbă culoarea în albastru este poate una dintre cele mai puternice secvențe de pace așteptată.
Întrebat de ce a ales o femeie pentru personajul principal, Miyazaki răspunde: „Ei bine, nu ar fi părut credibil ca un bărbat să aibă genul ăla de puteri. Femeile sunt capabile să perceapă și lumea reală și cealaltă lume, ca un medium. În cele mai vechi variante ale poveștii cu Cenușăreasa, fata putea călători liber între lumi prin vatră, asta îi dădea putere. Nausicaa înțelege atât lumea oamenilor cât și pe cea a insectelor, iar asta îi dă putere. Bărbații sunt doar agresivi și numai în sfera umană - foarte superficial. (râde)”
Nausicaa e puternică și pentru că are răbdarea de a cerceta, de a se uita la problemă pe toate părțile până o înțelege și i se arată răspunsul. Plus curajul de a nu se întoarce cu spatele atunci când ce se întinde în fața ei este inexplicabil și terifiant. Fata este un pui de conducător căruia i-ai da și astăzi lejer pe mâini o țară.
Princess Mononoke (1997)
Prințesa Mononoke este un fel de Mowgli, însă crescută de lupi zei, într-o pădure fermecată condusă de un mare spirit cerb, singurul cu puterea de a-l vindeca pe un mic prinț bun la suflet cu care pornim în călătoria printre munți și sate, până la valea unde o matroană a construit o fabrică de fier pentru gloanțe și puști. Nisipul pentru fier este scos din muntele defrișat, care fusese căminul zeilor mistreți, acum furioși. Aceeași soartă o va avea și pădurea unde crește Mononoke, iar prințul nostru pică în mijlocul acțiunii și încearcă, fără succes, să convingă și oameni și zei să înceteze lupta și să comunice. Mai ușor de spus decât de făcut, când la mijloc stau mândrii umflate de generații care spun că onoarea se apără cu vărsare de sânge. Care sânge țâșnește șuvoaie.
Se moare în Prințesa Mononoke, se moare pe capete, astfel încât până să ajungi la speranța renăscută din final, ți se usucă gâtul în timp ce repeți și tu, și copilul, cot la cot cu personajul, că dreptatea e de toate părțile dacă știi cum s-o privești și dacă înțelegi că nimic vreodată pe lumea asta nu se va rezolva cu furie și violență.
Prințesa din turn e salvată și apoi abandonată de erou iar asta este foarte bine
The Castle of Cagiolstro (1979)
Lupin realizează că grămezile de bănet pe care tocmai le-a furat de la un cazino sunt contrafăcute, pleacă pe urmele falsificatorilor și dă de o prințesă răpită. Dublu vinovatul este un duce rău care trăiește într-un castel plin de capcane despre care se spune că au servit ca inspirație pentru filmele Indiana Jones. Urmăriri de mașini, parkour pe acoperișuri, bătăi cu săbii, degete care se termină în cuțite mânuite de ninja blindați, munți de oase și urmăriri subacvatice, Lupin le are pe toate.
Prințesa greu salvabilă, cu ochi foarte albaștri, care stă trist și drept în fața ferestrei din cel mai înalt turn, este fetița care odată demult l-a salvat pe marele hoț. Drept pentru care după ce o vrăjește un pic în timp ce o salvează, la final hoțul o lasă și pleacă spre următoarea aventură. Fata rămâne să aibă grijă de domeniul proaspăt eliberat și doar un împătimit al poveștilor Disney în care fetele dorm trei sferturi din film își poate dori altceva pentru ea.
Bonus - Ce e mai cool decât să zbori cu avionul? Să știi să-l construiești
Porco Rosso (1992)
Varianta între două vârste a lui Lupin este Marco/Porco, un vânător de recompense pe care un blestem l-a redus la forma de porc. După ce rămâne fără avion, se trezește că toți bărbații de la atelierul mecanicului sunt plecați iar soarta aparatului de zbor stă în mâinile femeilor, respectiv în mintea unei tinere care se propune și reușește să obțină rolurile de constructor, mecanic și partener de aventură. Plin de urmăriri cu avioane și cu un aer afumat de film noir, Porco Rosso este o excelentă aventură cu pirați ai aerului în care femeile salvează situația.
Știți povestea cu broscoiul care trebuie sărutat de o prințesă pentru a-și recăpăta forma perfectă de prinț? Cam așa și cu Porco cel veșnic imperturbabil, doar că răsplata primită vine nu din clasicul amor, ci ca urmare a deciziei de a avea încredere în puterile unei tinere, de a se lăsa protejat de ea și a o proteja la rândul său. Moment în care înfățișarea încetează să mai conteze pentru că îl iubești deja, sub orice formă.
„Unica diferență dintre filmele pentru copii și cele pentru adulți e că în filmele pentru copii ai mereu opțiunea de a porni din nou, de a crea un nou început. În filmele pentru adulți lucrurile nu mai pot fi schimbate. Ce s-a întâmplat, rămâne întâmplat.” Hayao Miyazaki
