„and you tried to change didn't you?
closed your mouth more
tried to be softer
prettier
less volatile, less awake”
În vremurile astea tulburi și tremurate, în care corpul și identitatea femeii sunt iar subiect de discuție pe câmpul ideologic de la noi și de-aiurea - avort, familie, „feminitate”, frumusețe etc. -, Colorhood, galeria oline de ilustrație românească, organizează, prin zâna perpetuă Ramona Chirica, o expoziție de grup cu ilustrații făcute de fete, cu fete. „Fete de fete” are vernisajul marți, 28 martie, de la ora 19.00, la Apollo111 (Str. Actor Brezoianu, nr. 23-25) și ține până pe 18 aprilie. Puteți să vedeți (și să cumpărați) acolo desene ale unora dintre cele mai bune ilustratoare din România: Aitch, Alina Bohoru, Alina Marinescu, Amina Burloiu (Mina • Bu), ana ban ana, Ana Kun, Andreea Chirică, Andreea Dobrin Dinu (Summerkid), Camellie, Carine Arnakis, Cristina Barsony, Evelin Bundur, Georgiana Chițac, Ioana Șopov, Irina Dobrescu, Kadna, Livia Coloji, Livia Fălcaru, Loreta Isac, Maria Surducan, Mădălina Andronic, Paula Rusu, Sorina Vazelina, Tuan Nini, Neacșu Vero.
Am întrebat 5 dintre ilustratoarele „Fete de fete” ce-nseamnă să fii gagică/fată/femeie în 2017. Ne-au răspuns în imagini și cuvinte, după cum urmează:
Livia Coloji
Trăiesc în libertate (iluzorie, desigur).
Am norocul să fiu înconjurată de familie, prieteni, colegi, colaboratori, toți cu toleranța la purtător. În partea mea de zid e cald și bine, dar știu că 2017 nu e la fel de bun cu toate femeile.
Andreea Chirică
Eu zic că în 2017 să fii gagică înseamnă că poți să fii orice. Dar nu adjectiv. O sufragetă pe la 1900 a spus „I would have girls regard themselves not as adjectives but as nouns” și cred că abia acum începem să facem asta.
Andreea Dobrin Dinu
Răspunsul meu la întrebarea asta se zbate confuz în jurul ideii că a fi gagică în 2017 nu e cu nimic mai bizar sau mai puțin bizar decât a fi om în 2017. De dragul temei, însă, mă voi rezuma la „gagici”, iar pentru că atmosfera e un pic mai relaxată, voi lăsa la o parte chestiunile deep și mă voi opri doar la eterna noastră obsesie pentru imaginea proiectată. Instrumentul cu care mă privesc întotdeauna din afară este următorul: „Dacă extratereștrii ar veni acum, ce ar crede despre ce văd?”. Suntem un spectacol fascinant, întotdeauna am fost, dar acum avem Snapchat, urechiușe de elfi, emoticon pisicuță cu inimi în ochi, contouring, strobing, BB Cream, CC Cream, DD Cream (?!), aranjamente de cappuccino cu frunzuliță bine plasată și filtru sau, după caz, #nofilter #nomakeup. Am văzut azi o doamnă, o „gagică” deci, care insista să își facă un fel de selfie la cizma dreaptă punându-și piciorul pe o balustradă la un târg de carte (picior la nivelul capului). Am felicitat-o în gând pentru flexibilitate, dar perseverența feroce de a prinde în cadru și târgul și cizma m-a făcut iar să mă gândesc la extratereștri. Relația noastră cu oglinda parcă nu mai e chiar ce-a fost, prin simplul fapt că poți să o arăți tuturor. Cert e că rezultatul e ceva de la care fie nu îți poți lua privirea, fie îți iei nava și te cari.
Ioana Șopov
Când eram mică, îmi doream în secret să fiu băiat. Poate pentru că auzisem o poveste despre cum, după prima ecografie, maică-mea fusese informată că voi fi băiat. Poate pentru că mi se părea că aș fi luată mai în serios la sala de jocuri a tatălui meu. Poate pentru că băieții mi se păreau super cool fără să depună prea mult efort. În fine, până la urmă mi-am dat seama că nu-mi doream de fapt să fiu băiat. Cel mai mult îmi doream să fie irelevant faptul că sunt fată.
Sorina Vazelina
Să fii gagică în 2017 e mai lejer față de 1800, cred, ai mai multe opțiuni și șanse. Poate că nu e la fel de roz treaba în România ca în vest, dar e mai stabilă ca în est. Nu am căutat vreodată răspunsuri la întrebarea asta, la un moment dat am citit în trecere spusele lui Simone de Beauvoir „One is not born, but rather becomes, a woman” și m-am mai liniștit. Căutarea identității e posibil să fie mai cu sărituri de garduri ca la tipi, în România, fiindcă aici nu e suficient să te descurci în zona ta de activitate. Ca gagică ar fi bine să ai un copil, să întemeiezi o familie până la o anumită vârstă, cel puțin ai mei asta-mi tot repetă de aproape zece ani. Poate și la bărbați e presiune, habar n-am, nu vreau să discriminez, dar la noi ceasul biologic tinde să dezechilibreze situația. Apoi, if you aim to please, ai o viață destul de lejeră, și în ilustrație. E de preferat să te situezi într-o zonă de comfort vizual și de acolo să explorezi direcțiile realității „plush safe”. Dacă ai porniri feministe, sau devieri de la norme, ești mai greu de înghițit deocamdată. În contextul artistic poate ajută, dar nu prea am habar cum merg lucrurile în artă, bâjbâi mai mult decât înțeleg. Dacă ilustram răspunsul, probabil ar fi arătat ca un labirint de întrebări, răspunsul e un șantier cu ramificații subterane prin care încerc să-mi găsesc drumul.
Ilustrație main: detaliu din afișul expoziției, făcut de Mura
