Cele câteva festivaluri „ca afară” care se întâmplă în țara noastră arată binișor anul ăsta. Pe lângă ce-au cules de la Sizget (Arctic Monkeys, Steve Aoki, Caribou, Jungle, Princess Nokia, Inhaler și Channel Tres – în locul tuturor, aș fi preferat Dua Lipa), avem și câteva surprize: Gorillaz (și Delia!) la Electric Castle, Future Islands la Summer Well sau J. Balvin la Untold. O altă surpriză e festivalul Șaraimanic, poate singurul care iese în evidență printre cele de anvergura celor menționate mai devreme. Iată o listă cu câteva favorite personale, pe care poate abia le descoperi și merită văzute.
Altin Gun @ Electric Castle (13-17 iulie)
Apărut în vremurile recente când Occidentul, via case de discuri precum Finders Keepers, Pharaway Sounds sau Sublime Frequencies, a descoperit că are un fetiș pentru muzica balcanică și orientală – îți aduci aminte, probabil, de explozia unui Omar Souleyman în cluburile și festivalurile din vestul Europei, sau interesul presei mainstream pentru cântăreața turcă Gaye Su Akyol – proiectul pus la cale de basistul olandez Jasper Verhulst în 2016, dar cu cei doi vocaliști, Merve Daşdemir și Erdinç Ecevit Yıldız, de origine turcă, e realmente o „postinvazie anatoliană” a rock-ului pishedelic șaizecist (vezi Erkin Koray sau Barış Manço). Ba chiar mai mult decât atât, pentru că recentul lor album, Yol, îmbogățește compozițiile cu sintetizatoare optzeciste (o referință locală ar fi Karpov not Kasparov) și space disco à la Lindstrom. Aș paria că va fi unul dintre cele mai bune performance-uri de anul ăsta. Și nu doar de la Electric Castle.
Molchat Doma @ Electric Castle (13-17 iulie)
Rămânem în Balcani, dar ceva mai spre nord, și îți recomand trupa de post-punk din Minsk, ale cărei influențe se găsesc în genul cu același nume popular în Rusia prin anii ‘80 (Joy Division în varianta slavă, piperat cu hauntology, un curent apărut pe la începutul anilor 2000 în subgenuri precum chillwave sau hypnagocic pop). Pornită în 2017, Molchat Doma a făcut mai întâi senzație pe YouTube (al doilea lor album, Этажи, adunând peste trei milioane de vizualizări), a trecut prin Control Club în februarie 2020, cu puțin timp înainte de pandemia Covid-19, iar apoi a inundat TikTok în videocolaje nostalgice care adună frânturi din viața de zi cu zi în minunatul spațiu postsovietic. Astfel, vei avea parte de un trip dulce-amar, atât dansant, cât și contemplativ, iar tot ce pot să sper e că organizatorii nu-i vor programa să cânte pe lumină. Bonus: cântă în aceeași zi cu Altin Gun.
Alogte Oho & His Sounds of Joy @ Șaraimanic World (29-31 iulie)
Alogte Oho, împreună cu trupa și corul său Sounds of Joy (Lizzy Amaliyenga, Patricia Adongo și Florence Adooni), vor veni la Brezoi tocmai din nordul Ghanei, din zona de savană Bolgatanga, una dintre zonele muzicale fertile ale continentului african (la doi pași, în Bongo, s-a mai născut și „vedeta” ghaneză King Ayisoba), pentru un concert încins de gospel & folk să-i-zicem-afro cu origini în cultura frafra (uite o compilație diversă, care trece adună mai multe nume importante ale acestei scene muzicale). Descoperit în 2013 de Max Weissenfeldt, toboșar și interpret la vibrafon din Germania, care a pus bazele casei de discuri Philophon, acesta l-a încurajat și ajutat să înregistreze împreună single-ul „Zota Yinne”, care datorită ritmului dub a avut succes în subscultura reggae internațională, iar câțiva ani mai târziu — discul Mam Yinne Wa. De fapt, cam toate numele de pe afișul festivalului, atât cele locale, cât și de aiurea, sunt exact ce trebuie pentru un weekend inedit, cum rar găsești în industria noastră.
Princess Nokia @ Untold (4-7 august)
Când a venit în 2017 la Control Club, în cadrul festivalului Rokolectiv, Destiny Frasqueri, aka Princess Nokia, a provocat o coadă la intrare lungă până în Calea Victoriei. Era anul cu albumul ei de debut, 1992 Deluxe, și cu excelentul single devenit viral „Tomboy”, un manifest trap feminist & queer: „With my little titties and my phat belly / I could take your man if you finna let me / It's a guarantee that he won't forget me / My body little, my soul is heavy”. În anii următori, a devenit un nume tot mai popular pe afișele din țară: ar fi venit la Electric Castle în 2020 dacă toate festivalurile mari nu s-ar fi anulat, iar anul trecut show-ul ei a fost cel mai dinamic dintre toate cele trei zile ale Summer Well. La Untold ajunge după un dublu album, Everything Sucks și Everything Is Beautiful, două discuri antagonice, primul neastâmpărat și energic, celălalt mai afectuos și destins. Dacă încă n-ai prins hype-ul din jurul ei, atunci mergi neapărat la scena ei, te va converti.
Lea Porcelain @ Summer Well (12-14 august)
Duo-ul nemțesc, o combinație între un rocker, Markus Nikolaus, și un producător de muzică electronică, Julien Bracht, a creat valuri serioase în țara de baștină și mai departe (alt-J i-au folosit în deschiderea turneului), topind inimi cu un amestec între new wave, synthpop și indie rock excelent executat din 2016 încoace, de când au scos primul lor EP, Out Is In. Au mai trecut pe la noi prin țară de două ori, la Control Club, iar anul ăsta li se oferă binemeritat scena principală de pe domeniul Știrbei. Bref, te poți aștepta la microterapie în grup pentru nostalgie și anxietate, înecată în sintetizatoare optzeciste care vor pica la țanc în caz că ai Kate Bush în topul ascultărilor recente.
Future Islands @ Summer Well (12-14 august)
Dacă Elton John ar mai avut 30 de ani și s-ar fi cuplat la scena synthpop propăvăduită post-2010 de nume precum Metronomy sau Beach House, cel mai probabil ar fi sunat ca trupa lui Samuel T. Herring, vocalistul care s-a viralizat în 2014 în urma unui live (și a unui dans) remarcabil în cadrul Late Show with David Letterman, unde a cântat cel mai cunoscut single al lor, „Seasons”. Și deși e trecută abia pe poziția a patra pe afișul festivalului, după Arctic Monkeys (ce-i drept, organizatorii Summer Well ar fi putut face această ediție doar cu ei și n-ar fi comentat nimeni), Nothing But Thieves și Jungle, aș zice că Future Islands sunt mult mai importanți de atât: pe lângă șarmul lui Herring atunci când e pe scenă, trupa are un sound sofisticat, chiar dacă poate părea desuet astăzi, după atâția ani de reciclări New Order și The Cure, iar versurile uneori bizare completează un melodramatism hipnotizant care te răsucește între agonie și extaz.
