Smida Jazz Festival 2023 s-a petrecut weekendul trecut, în Parcul Natural Apuseni, și a reunit trei headlineri a căror energie a iluminat ca licuricii platoul înconjurat de brazi, Norzeatic & Qinta Spartă, Oceanvs Orientalis & Ilhan Ersahin și Guillaume Perret – Simplify. Voi la ce vă gândiți atunci când ziceți Smida Jazz?
„Dacă aş asocia Smida Jazz Festival cu o carte, ar fi Pendulul lui Foucault. Pentru că te învârți în jurul propriei axe, apoi afli că axa e în afara ta, apoi urmează un roller-coaster de emoţii pentru ca în final să afli marele secret: nu există niciun secret. Este doar muzică şi munte şi libertate.”
Un participant.
Ca să închei la toți nasturii cum se cuvinte un festival de felul celui care are loc anual la „coada lacului” Beliș, am jucat un fel de telefonul fără fir cu senzații ale unor participanți vechi și noi. Hai, închideți ochii și spuneți-mi repede la ureche, la ce carte vă gândiți atunci când ziceți Smida Jazz sau ce muzică auziți pe fundal?
M-am gândit așa: că o carte bună e una care ți-a rămas în memoria afectivă pentru că te-a scos din timp și ai trăit, o vreme, într-un alt loc și-ntr-un alt timp, alături de oameni împrumutați, dar pe care ai senzația că îi cunoști de o viață. Și am realizat că eu așa mă simt mereu, în fiecare an, după ce urc dealul acela dinspre parcare la checkpoint-ul festivalului și-mi arunc în iarbă sacul de dormit și bagajele. E ca și când aș relua totul de la un punct în care am rămas anul trecut.
E mult zen legat de acest loc, la Smida, poate și de aia sună cumva mai bine decât realitatea. Și fiindcă n-am avut încredere numai în propria minte golită de idei, am cerut și altora să mă corecteze. Dar am cerut cu insistența celui care știe că are, de fapt, dreptate și întregul experiment a devenit la final un dialog între mine, un Walter Sobchak răspopit, și o mulțime de The Dude „luați” de frumusețea unui loc. Și a unei stări. Am I wrong?... No you're not wrong!... Am I wrong???
„Smida Jazz Festival este locul unde muzica se iubeşte cu natura şi cântă împreună. Pentru mine, coloana sonoră a Smidei este Ilhan Ersahin”, mi-a spus Vasile. E un tip cu gesturi fluide de căpitan Sparrow, jovial și cu o bărbuță corectă întinsă pe o față lată. La prima ediție a urcat la munte cu motocicleta și a fost absorbit de magie, adaugă. Și mai are și alte referințe elocvente, dar sunt deja din zona de pictură impresionistă sau din oenologie și m-a pierdut. Mi-a zis că Smida e „imaginea ceţii care se ridică după ploaie din brazi și culoarea galbenă cu reflexii verzui a vinului Tenuta Sant’Antonio Scaia Garganega Chardonnay, un duet italiano-francez de struguri Garganega şi Chardonnay care dă un recital excelent în pahar”.
O fi ceva în aer (sau în paharul ăla de Chardonnay) că răspunsurile pe care le-am primit au fost încărcate de poezie. Laura e un om care debordează de viață. Când râde, explodează, înveselește pe toată lumea în jur. „Îmi dă multă energie bună locul ăsta, acel good vibe, mă încarcă intens, sunt zen, plutesc. Rezonez profund cu acest loc la un alt nivel față de alte locuri”, îmi spune.
Zice că e o portiță prin care a redescoperit Parcul Natural Apuseni, fiindcă Smida e un fel de gemă pitită între păduri, suficient de sălbatică încât să te simți singur cu gândurile tale, dar și eficient de accesibilă, ca să fii în siguranță. De la Smida, cu multă-muuultă răbdare, ajungi la Giurguța de Sus sau Poiana Horea, sau la Padiș și Glăvoi, două tărâmuri aproape de mit pentru cei care călătoresc venind dinspre Cluj, fiindcă drumul e atât de prost și de spart, încât rareori se mai încumetă cineva să-l dovedească.
„Îmi place că este un festival pet friendly, țin minte de la prima ediție că pentru mine a fost așa fain să văd atâția căței simpatici la un loc, mergeam la oameni și le ceream voie să mângâi cățeii, să îi smotocesc și pupăcesc, să le fac poze”, își amintește Laura. De atunci pozez cățeii din festival. E tare fain cum se amestecă la Smida oameni faini de toate vârstele și felurile, copii, câini, activități multe și diverse de la discuții interesante, la ateliere creative, foto, ceramică, explorări outdoor, yoga, caiac, biciclete, drumeții, observator astronomic, ciupercărit”.
La ciupercărit e de fapt locul unde eu mă opresc, păstrez aventura gastronomică între rulotele cu plăcintele cu brânză de la Stan și Bran și cele cu păpică vegetariană, la mare căutare în acest anturaj de cavaleri ai experiențelor inedite. Dar Laura continuă. „Calci parcă pe niște perne de aer, mirosul de ciuperci e îmbătător, e fabulos să bântui prin păduri și să găsești minunații gălbiori printre mușchi, cum luminează cu culoarea lor de un galben-portocaliu intens prin verdele acela crud al mușchilor. La fel e super fain să descoperi hribii grăsunei printre brazi”.
De altfel, anul acesta participanții de la Smida Jazz s-au înscris pe capete la un workshop dedicat care s-a chemat „Cum să nu culegi ciuperci, dar să înveți ceva despre ele”. „Am ezitat foarte mult timp să accept propuneri de a duce grupuri în tururi ghidate la ciupercărit. Asta pentru că nu sunt micolog, nu sunt expert atestat, sunt un culegător amator de ciuperci. Și, atunci, ce să mă recomandă pe mine ca ghid într-o asemenea aventură? Anul acesta mi-am dat seama ce mă recomandă: faptul că sunt în viață după ce am încercat peste 100 de feluri de ciuperci. Da, le-am numărat”, zice Antoniu Bumb, trainerul de ciuperci.
Și pe acest cadru vorbesc și cu Alexandra de la Crearium, o antrepriză pornită de la zero care livrează aranjamente cu plante suculente și care a fost invitată la cortul destinat strategiei business-urilor creative. „Chiar dacă ideea mea de coloană sonoră a atmosferei Smida Jazz Festival nu vine din sfera acustică a jazz-ului, ea încapsulează bine (pentru mine) modul în care aș descrie senzorial evenimentul. E un loc în care timpul parcă se dilată și lasă loc contemplației și sentimentului că nimic nu te grăbește. E un soi de sentiment de libertate cu fundal verde, natural, care „ună lent, ca-n acordurile piesei alese de mine, dar e presărată cu momente dinamice ale reîntâlnirii cu oamenii și bucuriei de a vedea artiștii pe scenele festivalului.” Piesa aleasă de Alexandra e „A Deafening Distance” de la God Is An Astronaut.
Cât despre mine, cronicarul acestor rânduri, și un cititor întârziat de literatură SF, Smida înseamnă o atmosferă care mă transpune în cartea a treia din Dune. Acolo Leto primește acea a doua piele, care îl face să se confunde cu mediul înconjurător și să se piardă în universul fremenilor, oamenii aceia care făcuseră din apă și vegetație o religie. Când stai pe platorul de la Smida, cam același efect are asupra ta muzica și apusul. Ai senzația că se „curbează aerul rece al serii”, îmi completează Vasile seria gândurilor.
Și când mă uit deasupra liniștii, aud clar în minte piesa asta super trippy de la Villagers Of Ioannina City, care spune așa: „Stay close to the river and cry and the river's gonna feel you're the God of Rain”.
