Publicată în engleză în 2000, și tradusă în română în acest an la editura ULBS, cartea Feminismul e pentru toată lumea reunește o serie de eseuri ale celebrei autoare și gânditoare feministe bell hooks. Într-o formulă scurtă, dar cuprinzătoare, autoarea explorează ce este feminimul, de ce este nevoie de el și în prezent și care îi sunt cele mai importante teme și provocări.
Cartea funcționează ca o introducere pentru oricine este pasionat de acest subiect, indiferent de gen, și îndeamnă la reflexie, atât față de societate, cât și față de prorpiul comportament.
Pe numele real Gloria Jean Watkins, bell hooks s-a născut în 1952 într-o familie afro-americană din clasa muncitoare. Pasionată de citit, hooks s-a îndreptat spre studii de literatura. A debutat în 1978 cu volumul de poezii And There We Wept. În 1981 a publicat Ain’t I a Woman: Black Women and Feminism în care analizează efectele rasismului și sexismului asupra femeilor de culoare. În 1984 publică In Feminist Theory: From Margin to Center o critica asupra rasismului din mișcarea feministă. Ambele au fost extrem de influente pentru feminsmul intersecțional, care analizează relațile dintre rasă, gen sau clasă.
bell hooks a murit în 2002, la vârsta de 69 de ani.
Feminismul pentru toată lumea
3 | Suroritatea e încă puternică
Când sloganul „Suroritatea e puternică” a fost folosit pentru prima dată, a fos extraordinar. Mi-am început participarea adevărată la mișcarea feministă în al doilea an de facultate. Pentru că am fost la o facultate doar pentru fete cu un an înainte să mă transfer la Stanford University, simțisem pe pielea mea diferența dintre încrederea în sine a femeilor și ambiția lor de a se impune în săli de clasă ocupate numai de femei versus cele în care erau prezenți și băieții. La Stanford, băieții făceau legea în fiecare clasă. Femeile vorbeau mai puțin, luau mai puțin inițiativa și, deseori, când vorbeau, abia puteai să auzi ce spun. Vocilor lor le lipsea puterea și încrederea. Și, ca să fie lucrurile și mai grave, profesorii ne spuneau din nou și din nou că nu eram la fel de inteligente ca băieții, că nu puteam să fim „mari” gânditoare, scriitoare și așa mai departe. Aceste atitudini mă șocau, pentru că veneam dintr-un mediu ocupat doar de femei, unde meritul și valoarea noastră intelectuală erau constant afirmate de standardul de excelență academică pe care îl setau profesoarele noastre pentru noi și pentru ele însele.
Într-adevăr, îi eram datoare profesoarei mele albe de engleză favorite, care a crezut că nu primesc îndrumarea academică de care aveam nevoie la colegiul nostru de fete, pentru că nu aveau un program intensiv dedicat scrisului.
M-a încurajat să merg la Stanford. Credea că, într-o zi, o să devin o gânditoare și o scriitoare importantă.
La Stanford, abilitățile mele erau mereu chestionate. Am început să mă îndoiesc de mine însămi. Apoi, mișcarea feministă a zguduit campusul. Studentele și profesoarele cereau oprirea discriminării de gen înăuntrul și în afara sălilor de curs. Uau, a fost o perioadă intensă și minunată. Acolo am făcut primele cursuri de women’s studies, cu scriitoarea Tillie Olsen, care i-a constrâns pe studenții ei să se gândească, înainte de toate, la soarta femeilor din clasa muncitoare. Acolo, cercetătoarea care într-o zi avea să devină biografa lui Anne Sexton, Diane Middlebrook, a distribuit anonim unul din poemele mele la cursul de poezie contemporană și ne-a rugat să identificăm dacă autorul era bărbat sau femeie, un experiment care ne-a făcut să gândim critic judecarea valorii scrisului pe baza prejudecăților de gen. Acolo am început să scriu prima mea carte, la vârsta de 19 ani, Ain’t I a Woman: Black Women and Feminism. Niciuna dintre aceste transformări incredibile nu s-ar fi întâmplat fără ca mișcarea feministă să fi creat o fundație pentru solidaritate între femei.
Fundația era clădită pe critica noastră asupra a ceea ce numeam atunci „inamicul dinăuntru”, referindu-ne la sexismul nostru internalizat. Toate am simțit pe pielea noastră că am fost socializate ca femei de către gândirea patriarhală să ne vedem inferioare bărbaților, să ne vedem ca mereu și doar în competiție una cu cealaltă pentru validare patriarhală, să ne uităm una la cealaltă cu gelozie, frică și ură. Gândirea sexistă ne-a făcut să ne judecăm fără compasiune și să ne pedepsim aspru una pe cealaltă. Gândirea feministă ne-a ajutat să ne dezvățăm de ura de sine specifică femeilor. Ne-a dat putere să ne eliberăm de gândirea patriarhală care ne-a ocupat conștiința. Conexiunea pe care o aveau bărbații între ei era un aspect acceptat și afirmat al culturii patriarhale. Era un dat faptul că bărbații luptau unii pentru ceilalți în grupuri, că se sprijineau unii pe ceilalți, că erau coechipieri, că puneau binele grupului deasupra câștigului și al recunoașterii la nivel individual. Conexiunea feminină nu era posibilă în cadrul patriarhatului, era un act de trădare. Mișcarea feministă a creat un context pentru legătura feminină. Nu ne-am legat una de cealaltă împotriva bărbaților, ci pentru a ne proteja interesele ca femei. Când ne-am chestionat profesorii care nu ne predau cărți scrise de femei, nu era pentru că nu ne plăcea de acei profesori (de multe ori, ne plăcea); pe bună dreptate, voiam să oprim discriminarea de gen în sala de curs și în curriculum.
Transformările feministe care se întâmplau în colegiul nostru mixt, la începutul anilor 1970, se întâmplau și acasă, și la muncă. În primul și în primul rând, mișcarea feministă îndemna femeile să nu ne mai vedem pe noi și corpurile noastre ca fiind proprietatea bărbaților. Ca să ne revendicăm controlul asupra sexualității noastre, asupra metodelor de contracepție eficiente și asupra drepturilor reproductive, ca să punem capăt violurilor și agresiunilor sexuale, trebuia să fim solidare. Ca femeile să schimbe situația discriminării la locul de muncă, trebuia să ne sprijinim una pe cealaltă ca grup pentru a schimba politicile publice. Chestionarea și schimbarea gândirii sexiste feminine era primul pas spre crearea surorității puternice care avea să zguduie, într-un final, națiunea.
În continuarea revoluției pentru drepturi civile, mișcarea feministă din anii 1970 și 1980 a schimbat fața națiunii noastre. Activistele feministe care au făcut posibile aceste schimbări au avut grijă de bunăstarea tuturor femeilor. Am înțeles că solidaritatea politică dintre femei, exprimată în suroritate, merge dincolo de notorietatea pozitivă a experiențelor femeilor și chiar și dincolo de compasiunea pentru suferința colectivă. Suroritatea feministă își are rădăcinile în angajamentul colectiv de a lupta împotriva nedreptății patriarhale, indiferent de forma pe care o ia această nedreptate. Solidaritatea politică dintre femei subminează mereu sexismul și pregătește terenul pentru abolirea patriarhatului. În mod semnificativ, suroritatea nu ar fi fost niciodată posibilă dincolo de granițele rasei și ale clasei dacă femeile nu ar fi fost pregătite la nivel individual să renunțe la puterea lor de a domina și exploata clasele subordonate de femei. Cât timp femeile se folosesc de clasă sau rasă pentru a domina alte femei, suroritatea feministă nu poate fi realizată cu adevărat.
Pe măsură ce mai multe femei începeau, în anii 1980, să revendice în mod oportunist feminismul fără să treacă prin ridicarea nivelului de conștientizare feministă care să le învețe să renunțe la propriul sexism, relația lor cu alte femei era condusă de preconcepția patriarhală că cei mai puternici trebuie să-i domine pe cei mai slabi. Odată ce femeile, mai ales femeile albe privilegiate cărora li s-au luat drepturile, au început să ajungă la puterea de clasă, fără să renunțe la sexismul lor internalizat, diviziunile dintre femei s-au intensificat. Când femeile de culoare au criticat rasismul din întreaga societate și au atras atenția asupra felurilor în care rasismul a format și influențat teoria și practica feministe, multe femei pur și simplu au întors spatele viziunii de suroritate, închizându-și mințile și inimile. Și acest lucru era la fel de adevărat vizavi de problema clasismului dintre femei.
Îmi amintesc când feministele, majoritatea femei albe cu privilegiu de clasă, dezbăteau dacă să angajeze sau nu ajutoare domestice, încercând să găsească o cale să nu participe la subordonarea și dezumanizarea femeilor mai puțin privilegiate. Unele dintre aceste femei au reușit să creeze legături pozitive între ele și femeile pe care le angajau ca să existe un progres reciproc într-un context mai larg al inegalității. În loc să abandoneze viziunea de suroritate, pentru că nu puteau să ajungă la vreun stat utopic, au creat o suroritate reală, una care lua în considerare nevoile tuturor celor implicați. Aceasta era adevărata muncă a solidarității feministe între femei. Din păcate, oportunismul s-a intensificat în cadrul feminismului. Când câștigurile feministe au fost banalizate și luate de-a gata, multe femei nu au mai vrut să muncească din greu pentru a crea și menține solidaritatea.
Un grup mare de femei pur și simplu a abandonat noțiunea de suroritate. Femeile care au criticat și chestionat cândva, în mod individual, patriarhatul s-au realiniat cu bărbații sexiști. Femeile radicale care s-au simțit trădate de competiția negativă acerbă dintre femei, pur și simplu s-au retras de cele mai multe ori. Și, în punctul acesta, mișcarea feministă, care își propunea transformarea pozitivă a vieților tuturor femeilor, a devenit mai stratificată. Viziunea surorității, care fusese strigătul de luptă principal al mișcării, părea să nu mai conteze pentru multe femei. Solidaritatea politică dintre femei, forța care avea să implementeze schimbarea pozitivă, a fost și este și acum constant subminată și amenințată. Drept consecință, avem mare nevoie de un nou angajament pentru solidaritatea politică între femei acum, așa cum aveam când a început mișcarea feministă contemporană.
Când a început mișcarea feministă contemporană, am avut o viziune a surorității, fără să înțelegem munca concretă pe care trebuia să o depunem pentru a transforma solidaritatea politică în realitate. Prin acumularea de experiență și muncă grea și, da, prin învățarea din eșecuri și greșeli, acum avem un corp de teorie și o practică comună implementate, care pot învăța noi adepți ai politicilor feministe ce trebuie făcut pentru a ne crea, menține și proteja solidaritatea. Pentru că masele de femei tinere știu puține lucruri despre feminism, și multe presupun că sexismul nu mai e o problemă, educația feministă pentru o conștiință critică trebuie să fie constantă. Gânditoarele feministe mai în vârstă nu pot să presupună că femeile tinere vor obține pur și simplu cunoștințe despre feminism în drumul lor spre maturitate. Au nevoie de îndrumare. Per total, femeile din societatea noastră uită de valoarea și puterea surorității. Mișcarea feministă reînnoită trebuie din nou să ridice stindardul pentru a declara din nou că „Suroritatea e puternică”. Grupurile radicale de femei continuă angajamentul nostru de a construi o suroritate, de a face solidaritatea politică feministă dintre femei o realitate continuă. Ne continuăm munca de a forma legături dincolo de rasă și clasă. Continuăm să implementăm gândirea și practica anti-sexiste, care afirmă realitatea că femeile pot ajunge la auto-împlinire și succes fără să se domine una pe cealaltă. Și avem norocul de a ști, în fiecare zi a vieții noastre, că suroritatea e posibilă cu adevărat, că suroritatea e încă puternică.
4 | Educația feministă pentru o conștiință critică
Înainte de cursurile de women’s studies, înainte de literatura feministă, femeile învățau despre feminism în grupuri. Femeile din aceste grupuri au fost primele care au început să creeze teorie feministă, ceea ce includea și o analiză a sexismului, strategii de chestionare a patriarhatului și noi modele de interacțiune socială. Tot ce facem în viață își are rădăcinile în teorie. Fie că explorăm, în mod conștient, motivele din spatele unei perspective anume sau luăm anumite măsuri, există și un sistem subiacent care ne modelează gândirea și practica. La începuturile ei, teoria feministă își propunea în principiu să explice femeilor și bărbaților cum funcționa gândirea sexistă și cum puteam să o chestionăm și să o schimbăm.
În acele timpuri, majoritatea dintre noi fusesem socializați de părinți și societate să acceptăm gândirea sexistă. Nu ne-am dat timp să înțelegem de unde veneau prejudecățile noastre. Gândirea și teoria feministe ne-au îndemnat să facem asta. La început, teoria feministă era diseminată prin viu grai sau prin newslettere și broșuri prost editate. Evoluția publicațiilor dedicate femeilor (în care femeile scriau, tipăreau și controlau producția la toate nivelele, inclusiv marketing) au devenit locul pentru diseminarea gândirii feministe. În timp ce prima mea carte, Ain’t I a Woman: Black Women and Feminism, scrisă în anii 1970 și publicată în 1981, a fost produsă de o colectivă socialistă mică, South End Press, cel puțin jumătate din membri erau feminiști, și toți membrii erau anti-sexism.
Producția unui corp de literatură feministă, împreună cu nevoia de a recupera istoria femeilor, a fost una dintre cele mai de succes intervenții ale feminismului contemporan.
În toate sferele scrisului literar și academic, lucrările academice scrise de femei au primit, de-a lungul istoriei, puțină sau zero atenție din cauza discriminării de gen.
Este remarcabil că, atunci când mișcarea feministă a expus prejudecățile din curriculum, multe dintre aceste lucrări uitate și ignorate au fost redescoperite. Implementarea programelor de women’s studies în colegii și universități a oferit legitimitate instituțională atenției spațiului academic pentru lucrările scrise de femei. În urma cercetărilor din black studies, women’s studies a devenit locul în care puteai să înveți despre gen, despre femei, dintr-o perspectivă lipsită de prejudecăți.
Contrar stereotipurilor populare, profesorii cursurilor de women’s studies nu criticau și nu critică munca bărbaților; vorbim despre gândirea sexistă arătându-le că munca femeilor e deseori la fel de bună, la fel de interesantă, dacă nu și mai interesantă decât munca bărbaților. Așa-numita literatură măreață a bărbaților e criticată doar pentru a arăta prejudecățile prezente în evaluarea valorii estetice. Nu am participat și nu am auzit vreodată de un curs de women’s studies unde munca bărbaților să fie considerată neimportantă sau irelevantă. Critica feministă a canoanelor literare sau academice formate doar din bărbați expune prejudecăți bazate pe gen. E important de menționat că aceste expuneri erau esențiale pentru a crea un loc pentru recuperarea muncii pe care o făceau femeile și un loc contemporan pentru producția de noi lucrări de și despre femei.
Mișcarea feministă a luat avânt când și-a făcut loc în spațiul academic. În săli de cursuri de peste tot din țară, minți tinere puteau să învețe despre gândirea feministă, să citească teoria și să o folosească în explorările lor academice. Când eram masterandă și mă pregăteam să scriu o teză de disertație, gândirea feministă mi-a permis să aleg să scriu despre o scriitoare neagră care nu era foarte citită la momentul acela, Toni Morrison. Exista foarte puțină cercetare despre scriitoarele negre înainte de mișcarea feministă. Când Alice Walker a început să devină faimoasă, a participat la recuperarea Zorei Neale Hurston, care a devenit, la scurt timp, cea mai canonizată scriitoare neagră din literatura americană. Mișcarea feministă a creat o revoluție atunci când a cerut respect pentru munca academică, recunoașterea acesteia în trecut și în prezent și sfârșitul prejudecăților de gen în curriculum și pedagogie.
Instituționalizarea cursurilor de women’s studies a ajutat la răspândirea feminismului. A oferit un loc legitim pentru trecerea spre gândirea feministă prin faptul că a susținut un grup de minți deschise. Studenții care participau la cursurile de women’s studies erau acolo ca să învețe. Voiau să știe mai multe despre gândirea feministă. Și, la acele cursuri, mulți dintre noi am înviat din punct de vedere politic. Am înțeles gândirea feministă chestionând dominația masculină din familia noastră patriarhală. Dar simplul fapt că ești victima unui sistem exploatator sau oprimant și chiar că îi opui rezistență nu înseamnă că înțelegi de ce există sau cum să-l schimbi. Convertirea mea la politica feministă s-a întâmplat cu mult înainte să intru la facultate, dar sala de curs feministă a fost locul în care am învățat gândirea și teoria feministe. Și, în acel loc, am primit încurajarea să gândesc critic și să scriu despre experiența femeii negre.
De-a lungul anilor 1970, producția gândirii și teoriei feministe era o muncă de colaborare în care femeile erau constant în dialog pentru idei, testând și remodelând paradigmele noastre. Într-adevăr, când femeile negre și alte femei de culoare au ridicat problema prejudecății rasiale drept factor care remodela gândirea feministă, a existat o rezistență inițială la ideea că multe din lucrurile pe care femeile din clasa privilegiată le-au identificat ca fiind relevante pentru experiența femeilor ar putea fi false, însă, cu timpul, teoria feministă s-a schimbat. Chiar dacă multe gânditoare albe puteau să-și recunoască prejudecata fără să se obosească să regândească, tot era o schimbare importantă. Până la finalul anilor 1980, o mare parte din cercetarea feministă reflecta o conștientizare a diferențelor de rasă și de clasă. Cercetătoarele care erau cu adevărat angajate în mișcarea și solidaritatea feministe erau nerăbdătoare să producă teorie care să adreseze realitățile majorității femeilor.
Cu toate că legitimitatea academică era importantă pentru progresul gândirii feministe, ea crea un nou set de dificultăți. Dintr-o dată, gândirea feministă, care a apărut direct din teorie și practică, a primit mai puțină atenție decât teoria feministă, care era metalingvistică, creând un jargon exclusiv; era scrisă special pentru un public academic.
Era de parcă o mare parte din gânditoarele feministe s-au adunat să formeze un grup elitist pentru scrierea de teorie care putea fi înțeleasă numai de persoanele „inițiate”.
Femeile și bărbații din afara spațiului academic nu mai erau considerați un public important. Gândirea și teoria feministe nu mai erau legate de mișcarea feministă. Politicile academice și obsesia pentru carieră eclipsau politicile feministe. Teoria feministă a început să fie găzduită de un ghetto academic care avea puțină legătură cu lumea de afară. Munca academică a fost și este, de multe ori, vizionară, dar aceste perspective rareori ajung la mulți oameni. Drept consecință, academizarea gândirii feministe în acest fel subminează mișcarea feministă prin depolitizare. Deradicalizată, e ca orice altă disciplină academică, singura diferență fiind că se concentrează pe gen.
Literatura care ajută la informarea maselor, care ajută indivizii să înțeleagă gândirea și politica feministe, trebuie să fie scrisă în diverse stiluri și formate. Avem nevoie de lucrări care să țintească cultura tânără. Nimeni nu produce acest tip de lucrări în contexte academice. Fără să abandonăm programele de women’s studies, care deja riscă să dispară din colegii și universități atunci când conservatorii vor să șteargă schimbările create de lupta pentru dreptate de gen, avem nevoie de studii feministe care să fie situate în comunitate. Imaginați-vă o mișcare feministă de masă în care oamenii se duc din ușă în ușă, distribuind literatură, făcându-și timp (așa cum își fac grupurile religioase) să explice oamenilor ce înseamnă feminismul.
Când mișcarea feministă contemporană era la potențialul ei maxim, prejudecățile sexiste din cărțile pentru copii erau criticate. Au fost scrise cărți „pentru copii liberi”. Odată ce ne-am oprit din a fi vigilenți din punct de vedere critic, sexismul a început să reapară. Literatura pentru copii e unul din aspectele cele mai importante pentru educația feministă în ceea ce privește conștientizarea la nivel critic, tocmai întrucât credințele și identitățile sunt încă în formare. Și, de cele mai multe ori, gândirea îngustă vizavi de gen continuă să fie norma la locul de joacă. Educația publică pentru copii trebuie să fie un loc în care activistele feministe continuă să muncească pentru a crea un curriculum fără prejudecăți.
Mișcarea feministă a viitorului trebuie neapărat să se gândească la educația feministă ca la o parte importantă din viața tuturor. În ciuda câștigurilor economice ale feministelor, a multelor femei care au acumulat averi sau au acceptat contribuția bărbaților bogați și care sunt aliatele noastre în luptă, nu am reușit să creăm școli bazate pe principii feministe pentru fete și băieți, pentru femei și bărbați. Prin faptul că nu am reușit să creăm o mișcare educațională de masă pentru a învăța pe toată lumea despre feminism, permitem mass-mediei patriarhale să rămână principalul loc unde oamenii învață despre feminism, și majoritatea lucrurilor învățate sunt negative. Să învățăm pe toată lumea despre gândirea și teoria feministe înseamnă că trebuie să mergem dincolo de spațiul academic și chiar dincolo de cuvântul scris. Maselor de oameni le lipsesc abilitățile de a citi majoritatea cărților feministe. Cărți audio, cântece, radio și televizor, toate sunt modalități de a disemina cunoașterea feministă. Și, bineînțeles, avem nevoie de o rețea de televiziune feministă, care nu e același lucru cu o rețea pentru femei. Strângerea de fonduri pentru a crea o rețea de televiziune feministă ne-ar ajuta să răspândim gândirea feministă la nivel global. Dacă nu putem să deținem o rețea, haideți să plătim pentru un spațiu într-o rețea existentă. După ani în care revista a fost deținută de bărbați, care nu erau toți anti-sexiști, Ms. e acum deținută de femei foarte dedicate principiilor feministe. Acesta e un pas în direcția bună.
Dacă nu muncim pentru a crea o mișcare de masă, care să ofere educație feministă tuturor, femei și bărbați, teoria și practica feministe vor fi mereu subminate de informația negativă produsă în majoritatea mediei mainstream. Cetățenii acestei națiuni nu pot afla contribuțiile pozitive pe care le-a avut mișcarea feministă în viețile noastre dacă nu subliniem aceste câștiguri. Contribuțiile feministe constructive la bunăstarea comunităților și a societății noastre sunt adesea apropriate de cultura dominantă, care proiectează apoi reprezentări negative ale feminismului. Majoritatea oamenilor nu înțeleg multitudinea de moduri în care feminismul a schimbat în bine viețile noastre. Răspândirea gândirii și practicii feministe susține mișcarea feministă. Cunoașterea feministă e pentru toată lumea.
Imagine principală preluată de pe Pexels.
