Amenințările cu moartea și mesajele de ură primite de curând de către actrița Maia Morgenstern, directoarea Teatrului Evreiesc de Stat, reaprind discuția publică despre antisemitism și alte forme de extremism în România. Istoricul Adrian Cioflâncă trece în revistă câțiva dintre catalizatorii lor.
1. Impunitatea. Extremismul înflorește acolo unde exprimările și acțiunile care încalcă legea nu sunt penalizate și blamate. Extremismul este incrementalist, adică se bazează pe o radicalizare graduală, infracțiunile mari fiind precedate de altele mai mici, rămase nepedepsite. Impunitatea încurajează. Extremismul este și viral, circulă repede, se ia, iar știrile despre impunitate circulă cel mai repede.
2. Oboseala civică. Nicăieri extremismul nu a prins aripi fără să stârnească proteste. Doar că în unele locuri protestul este viguros, proporțional cu situația, din ce în ce mai puternic dacă este nevoie. În alte locuri, lumea obosește mai repede; resursele civice sunt mai puține. Protestele civice de la un moment dat pot crea iluzia că societatea știe să răspundă și să reziste, dar abia o evaluare pe termen lung ne poate spune cum stăm.
3. Complicitatea instituțiilor. Dacă în rândul instituțiilor menite să aplice legea și să educe – poliția, justiția, armata, școala, biserica - poziționările extremiste atrag adepți peste o masă critică, atunci ajungem în situația în care o parte din sistem funcționează antisistem. Fantasmele pedagogice imaginează un public educabil dincolo de instituțiile statului, dar de multe ori problema este chiar în interiorul acestora.
4. Falsa cunoaștere. Extremismul are priceperea de a oferi forme alternative de cunoaștere și comunicare - simple, eficiente, spectaculoase, profitabile, mobilizatoare. Traduce seducător complicații. Cunoașterea extremistă promite să spună ceva ce lumea nu știe, ce i-a fost ascuns și care o va salva. E contracultură, inovație, eroism și redempțiune. Mase mari de oameni pot crede în lucruri absurde, să nu vă îndoiți de asta. Asta dacă statul și societatea nu produc comunicatori raționali credibili care să poată face diferența.
5. Statul nedrept. Dacă statul se lasă tentat de practici autoritare și nedrepte, radicalii vor promite eliberare și dreptate. Dacă statul nu are proiecte integratoare, extremismul va minți că are unul și va ști să mobilizeze lumea în siajul acelei ficțiuni colective. Dacă statul abuzează de puterile sale în numele unei cauze bune, extremiștii se vor victimiza până la martirizare. Statul nedrept ajută extremismul să paraziteze marile cauze și să le distrugă dinăuntru. Radicalii simulează discursul justițiar, practicile democratice și revolta anti-tiranică pentru a produce, în final, o altă formă de oprimare.
6. Necunoașterea codurilor. Extremismul nu apare din senin. Se revendică de la o istorie, învață dintr-o tradiție sau mai multe. Comunicatorii și publicul lor au o anumită intimitate culturală cu tradițiile și tendințele extremiste și au putut dezvolta coduri de comunicare care nu sunt ușor de înțeles pentru externi, mai ales pentru cei care vor să interpreteze fără să pună mâna pe carte. Dacă iei literal ce spun extremiștii, riști, cum se zice în fotbal, să fugi după fentă. Extremismul este cameleonic și este cameleonic pentru a fi ucigaș.
7. Raționalizarea violenței. Extremismul este o patologie ideologică, dar asta nu înseamnă că adepții săi sunt neapărat nebuni. Extremiștii par raționali și eficienți prin uzurparea violenței legitime a statului. Acționează ca vigilante pentru a corecta o situație, pe care ei și mulți alții o consideră scandaloasă, cu instrumentele violenței, în condițiile în care, spun ei, statul nu poate sau nu vrea să facă ce trebuie. Violența este prezentată ca ultimă și unică soluție, după ce soluțiile intermediare, adică invectiva și amenințarea, nu au funcționat.
8. Minimalizarea. Cumpătarea are capcanele ei. În fața extremei, pare rezonabil să nu te panichezi, să reacționezi cu reținere pentru a nu intra în spirala radicalismelor. Minimalizarea este capcana moderației, forma ei coruptă. Există o lungă tradiție în a minimaliza extremismul. Radicalii profită de natura teroristă a puterii lor: sunt puțini la număr, nu atrag atenția, dar pot produce efecte devastatoare.
9. It’s the education, stupid. Da, trebuie invocată și vorba asta bătrânească: ignorarea sistematică a educației și cercetării ne-a adus unde suntem. A produs mase de inepți aroganți și creduli. A, și nu este vorba de „popor” prima dată, ci de „elitele” acestea care vor să ne civilizeze, să ne salveze și să ne administreze.
10. Modernismul antimodern. Se știe din literatura de specialitate, extremismul produce acest tip de modernism îndreptat împotriva propriilor valori. Radicalii simt mai bine decât ceilalți care sunt tendințele, sunt mai adaptabili, reacționează mai repede. Pentru unii, sunt de preferat monotonilor democrați. Se pricep să extragă din subsolul societății resursele de resentiment, ură, invidie și exclusivism care se bucură de un soi de consens clandestin. Știu să găsească vinovați. Să mobilizeze oameni buni pentru cauze rele. Să se folosească de istorie, de tradiție, de democrație, de marile idei pentru a produce ceva nou, un mutant nemaivăzut – încă unul.
Foto: Paradă a mișcării legionare, București, 1940. Sursa: Wikimedia
