Expuși, un spectacol regizat de Vlad Bălan pe un scris pe care l-a scris împreună cu Ionuț Sociu, este un spectacol solicitant pentru public. O dată pentru că paradigma se tot schimbă, fiecare nouă formulă o invalidează pe precedenta, până în momentul în care una este revalidată (meta-deconstrucții de format performativ), astfel încât spectatorul se află tot timpul pe un teren incert, între realitate, convenție și ficțiune. Apoi spectacolul urmărește procesul polarizării sociale și antagonizării unor clase sociale (precari versus clasa de mijloc), dar și procesul de radicalizare a tinerilor pe fondul unor inechități sociale și modul în care diversitatea (identificată la modul general cu mișcarea woke) ajunge să coaguleze ura socială. Se deschide și o dezbatere despre artă, despre relația dintre cultură, bani, activism și impostură.
Cadrul de început al spectacolului nedumerește din cauza senzației de real pe care o dă – vernisajul expoziției colective a unor artiști tineri, debutanți, finanțată din fonduri publice (o pastișă la AFCN), cu elemente performative în program. Nu pare că evenimentul este pus în scenă, deși sigur că este, ceea ar sugera un format artistic mai aproape de performance decât de teatru. Spectacolul devine însă explicit unul de teatru odată cu hijacking-ul pe care îl fac câteva personaje tinere, aparent din public, care dinamitează paradigma performativă a vernisajului: micile bruiaje pe care „spectatorii” le fac pe parcursul vernisajului se întețesc și explodează într-un conflict deschis cu luare de ostatici, agresivitate fizică și psihologică. Blow-up-ul vine cu o puternică încărcătură violentă ca antidot la prețiozitatea formalistă a evenimentului cultural, schimbă performance-ul pe un teatru aproape naturalist, accelerează ritmul de la lent la rapid și schimbă tonul, de la intim la agresiv. Într-un minut, întreaga construcție spectaculară se răstoarnă. Unul dintre personaje filmează cu telefonul și face livestream pe internet, aducând în discuție și dependența de mediul online, cu toate implicațiile aferente.
Spectacolul atinge pe parcurs diferite subiecte care au o contribuție variabilă la conflict, producând o reflecție asupra elementelor care conduc la adâncirea fracturilor sociale și la creșterea fascismului. Ciocnirea între conservatorism și contemporaneitate în artă este refractată către societate, în lupta dintre tradiție și progresism și apariția curentului populist-suveranist. Unde este autenticul și unde impostura, atât în artă, cât și în societate? Pot fi trasate linii clare între ele? Este dificil de făcut o demarcație între bine și rău, între pozitiv și negativ, căci lucrurile nu se disociază în alb și negru, dimpotrivă, se ajustează reciproc într-un carusel de cauze și efecte, de perspective obiective și subiective care produc o continuă fluctuație a veridicității argumentației de o parte și alta.
Este o imensă luciditate în modul în care textul și spectacolul nu stabilesc vinovății, deturnând continuu simpatia publicului de la victime la agresori și invers, și pe măsură ce motivele fiecăruia ies la suprafață, se observă nu doar justificarea acțiunilor, unele discutabile, altele reprobabile ale personajelor, dar și deturnarea unor revolte motivate social către violență și extremism. Se face o demonstrație inteligentă a exploatării injustițiilor sociale de către ideologiile radicale, ca debușeu pentru furia acumulată colectiv. Sub ochii și la picioarele publicului, o inofensivă expoziție de artă devine ținta urii colective și pretext pentru eliberarea violentă a acesteia. Va detensiona asta societatea? Nu cred, dar asta deja nu mai este cuprinsă în rama spectacolului.
„Adică mereu apar unii din ăștia rebeli, antisistem, neafiliați politic, nu? Și în cele din urmă sfârșesc în poziții de putere, poziții autoritare... Și noi ce facem? Stăm și ne uităm la ei ca la teatru. (Pauză) Scuze, nu vreau să te plictisesc, ziceai că nu te interesează politica, nu? Ce-ai mă, suntem la teatru. Ce te-ai panicat așa. Deci nu ești cu politica, nu? Uite, se deschide ușa. Nu ești, nu? Suntem la teatru.” Vlad Bălan, Ionuț Sociu, Expuși (text integral aici)
Excelent jucat de tineri actori-studenți de la Craiova și Cluj – e o șansă pentru ei că la început de carieră au participat la crearea acestui spectacol, atât de conectat cu realitatea cotidiană —, Expuși are câteva aluzii și la profesorii abuzatori din universitățile de teatru, cazuri deja cunoscute. Din păcate, și curentul privind actualizarea eticii în artă și în învățământul artistic, prin incriminarea abuzurilor și stabilirea unor norme clare în relațiile de muncă și școală, a rămas la noi într-un stadiu incipient, iar pe fondul ideologiei MAGA, riscă să fie îngropat.
Expuși răspunde performativ la întrebarea retorică cum am ajuns aici (unde aici înseamnă valul de populism suveranist care duce la regimuri autoritariste în multe părți din lume, inclusiv în democrații vechi, care nu au cunoscut astfel de sisteme politice până acum). Este un dispozitiv teatral care reproduce concentrat fenomene sociale reale, urmărind consecințele lor. Spectacolul identifică polarizarea socială, exploatarea nemulțumirilor de către adepții ideologiilor extremiste, inadecvarea artei în raport cu crizele societății și impotența activismului pentru diversitate de a schimba mentalitatea colectivă, ceea ce duce la demonizarea lor și la creșterea fascismului. E un întreg traseu aici pe care spectacolul îl arată: precaritate / nemulțumiri sociale - revoltă - violență - stigmatizarea celor diferiți de norma socială conservatoare (cineva trebuie să fie ținta furiei populare) – autoritarism.
Racordat la dinamicile social-politice efervescente din ultima vreme, Expuși investighează performativ (re)nașterea fascismului contemporan și concluziile sunt îngrijorătoare. Ușurința cu care nemulțumiri legitime sunt deviate spre extremism este dezarmantă. Arta dovedește o tristă defazare fașă de realitate, deși voci lucide există și aici. Unul dintre finalurile spectacolului (fiecare paradigmă dramatică are finalul ei) constă într-o pledoarie și o demonstrație că arta este politică (altă dezbatere locală neaprofundată) făcută de „un spectator” - este în stilul acestui spectacol să deconstruiască nu doar paradigmele, ci și rolurile pe care le avem în societate.
Într-un format performativ nonconformist și provocator, Expuși vorbește abrupt despre noi astăzi, despre ceea ce ne transformă și despre răul din noi.
Spectacolul se joacă pe 28 și 29 martie la Reactor de Creație și Experiment Cluj.
Expuși
de Ionuţ Sociu și Vlad Bălan
Regia: Vlad Bălan
Distribuţie: Alexandra Harapu, Denisa Tudora, Călin Deneş, Alexandra Iovan, Bianca Mălăel, Bogdan Ifodi, Mihnea Presură, Georgiana Dincă, Darius Feraru, Adrian Stancu, Bogdan Scăfariu
Spectacolul este realizat în cadrul unei rezidențe la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, sub îndrumarea regizorului Bobi Pricop, asistent Mihai Gligan, și reunește studenți ai Facultății de Teatru și Film UBB Cluj-Napoca și ai Departamentului de Arte și Media din Craiova
