Am fost la expoziția Teodor Graur - „NATURE - CULTURE / STAR & GREY (Made in Romania)”, la Galeria Nicodim din București
Dacă iei autobuzul 331 de la Romană și mergi până la Casa Presei Libere și dacă mai mergi încă trei stații dup-aia, ajungi sub un pod de cale ferată. Faci la dreapta, urci scările și înaintezi pe marginea unei șosele pe lângă șinele de tren până dai de o clădire cu patru etaje – fostul Combinat al Fondului Plastic. Intri pe poarta din dreapta și mergi înainte, pe lângă liceul de artă, până când vezi pe partea din dreapta o ușă mare, lângă care e montat în zid un semn pe care scrie – Galeria Nicodim.
Când intri, dai de un spațiu enorm, peste care se ridică un acoperiș boltit de fibră de sticlă. Între el și pereții albi, foarte înalți, o rețea de neoane luminează întreaga sală de expoziție. Spațiul e impresionant și pe bună dreptate, aici era locul în care se turnau statui. Nu mai e nimic din toate astea acum când în locul spațiului de muncă e o galerie, care prezintă munca unui artist român, cunoscut pentru acțiunile sale de dinainte de 1989, dar și pentru activitatea sa în duo-ul artistic Euro Artist, în care lucra împreună cu Ovidiu Bandalac.
Dacă ar fi să facem acum un kit de înțelegere rapidă a expoziției, ar trebui ca în momentul ăsta să punem în mișcare o întreagă didactică a privirii, dar și o istorie a artei contemporane. La asta s-ar adăuga și toată istoria artistului Teodor Graur, din care o mare parte se află în spațiul în care să zicem că ai intrat. Asta ar însemna ca în jumătatea de pagină de mai jos sa înțelegi rapid niște lucruri care iau ani de zile de lecturi și de întâlniri cu obiectele sau cu acțiunile artiștilor.
Sau am putea forța un pic lucrurile. Ți-am putea spune că obiectele sunt plasate undeva între Duchamp (cărucioarele, cazmalele), Arte Povera (cărămizile), Malevici (inserturile de geometrie și culoare) și Brâncuși (coloanele infinite, celelalte obiecte din lemn). Că ele aparțin ca metodă lucrului cu citatul, legat de postmodernism. Că artistul are umor și că obiectele sunt senzuale și seduc privirea. Că în ele se ascunde un zâmbet ce e suprapus peste gri-ul existenței din jurul anilor ’90 (construit în parte și cu ajutorul privirii occidentale). Că Graur e conștient de poziția sa de artist estic. Si că Erwin Kessler greșește atunci când vorbește despre perioada comunistă ca „anti-modernă”, pentru că tocmai modernitatea și esecul ei e subiectul principal pe care îl abordează artistul.
Ca să fim mai preciși, am vorbi doar despre o lucrare – stelele cu cinci colțuri făcute din fiare găsite, în anii ’90. Ar trebui să îți imaginezi ce înseamnă asta – să se termine comunismul și să te trezești printre dărâmături, pe terenul viran, căutând bucați de metal, ca să îți asamblezi din ele niște stele. Ar trebui să îți dai seama ce bucurie e să poți manevra un simbol care până atunci era al statului. Steaua roșie. Ce hohot de râs (nu lipsit de oarecare tristețe) te bufnește când emblema unei întregi ordini sociale e facută din oale sparte. Sau cât de tare te pune pe gânduri faptul că steaua nu mai e roșie, e gri, e aproape albă, e aproape americană. Și tot din oale sparte e făcută și tu ești tot între dărâmături. Și atunci înțelegi imediat de ce mai încolo o să vezi în expoziție o cuvă de mașină de spălat automată în care au fost montate, în stea, coloana infinitului, turnul Eiffel și turnul de comunicații din Toronto. Un teoretician post-colonial ar vorbi aici despre „rufele murdare” ale modernității, care se spală la fel și în centru și în perifierii.
Un istoric de artă ar vorbi despre ruinele modernității și despre fragmentele dintre dărâmături – scaune, lemne, bucăți de mașinării stricate. Un estet ar aprecia frumusețea fragmentului, a lucrului stricat, inutil, care e mult mai frumos decât lucrul bun, care merge. Un artist conceptual ar aprecia cel mai important obiect din expoziție – schela cu scaune rupte, prezentate acolo ca materie primă – diferită de obiectele de artă de pe pereți, de pe socluri. Și-ar zice probabil – uite ce interesant e să vezi că s-au folosit de materia primă pentru a crea un context.
Un artist critic ar întreba de ce nu vede deloc o critică a sistemului pieței de artă la un artist atât de conștient de locul său în lume. Iar un entuziast ar întreba de ce nu aplică Teodor Graur aceleași metode de lucru și materialelor contemporane. În fine, un împătimit al tehnologiei s-ar întreba cum ar funcționa toate operațiile astea făcute asupra obiectelor vechi dacă ar fi făcute cu ajutorul, sau asupra tehnologiei celei mai recente. Tu ce ai întreba?
Expoziția Teodor Graur - NATURE - CULTURE / STAR & GREY (Made in Romania) este deschisă la Galeria Nicodim până pe 26 noiembrie.
