În vreme de pandemie, când oamenii orașelor caută din ce în ce mai mult natura și fiecare apartament încearcă să reconstruiască mici grădini improvizate prin balcoane, Tranzit Iași reîncepe seria de evenimente de artă cu expoziția Plante exotice. Cu toate restricțiile stării de alertă, experiența unei expoziții a devenit pe cât de așteptată, după trei luni de pauză, pe atât de personală, datorită numărului redus de persoane care pot intra în încăpere în același timp.
Colecția de cactuși care i-a aparținut sculptorului Géza Vida (1913-1980) e pretextul de a aduce în același spațiu lucrări realizate special pentru acest proiect de patru artiști din Iași și București (Andreea Cioară, Andrei Timofte, Alexandru Paul și Andrei Nacu) și o artistă invitată din Brazilia (Maria Thereza Alves).
Artist cu discurs critic, interesat de rolul social al artei și cu un trecut politic activ, revoluționar și luptător antifascist în Brigăzile Internaționale din Războiul Civil Spaniol (1936-1938), Géza Vida a fost un sculptor român de etnie maghiară. A expus după cel de-Al Doilea Război Mondial în cele mai multe capitale europene, dar și la Cairo sau Damasc, și a fost prezent în două dintre edițiile Bienalei de Artă de la Veneția (1958 și 1976), din partea României.
Prezența sa centrală în expoziția Plante exotice curatoriată de Florin Bobu și Livia Pancu, este legată de perioada revenirii sale în România, după războiul din Spania, de unde se presupune că a adus semințe ale cactușilor deveniți mai târziu Colecția de Cactuși „Géza Vida”. Dintre plantele cultivate de artist, inginerul István Lőrincz a făcut o selecție de cactuși și plante suculente, găzduite în prezent de serele publice din Baia Mare.
Interesul sculptorului Géza Vida pentru natură a fost generat de legătura lui intimă cu spațiul maramureșean în care și-a petrecut copilăria, perioadă în care era preocupat de cioplitul diverselor figuri sau păsări, lemnul fiind materialul său de lucru preferat. Experiența războiului, dar și crezurile sale politice au făcut ca lucrările să capete treptat tot mai multe valențe mitologice, inspirate din legende populare, iar grupurile sale statuare demonstrează preocuparea pentru contextualizarea istoriei în limbajele specifice realismului socialist. Curatorii expoziției, Livia Pancu și Florin Bobu, au construit în jurul discursului de stânga al lui Géza ramificații prin care diferite practici artistice vorbesc despre relația dintre proprietate privată și proprietate publică, practica colecționării sau acumulării, ori natura ca element generator de conținut, deopotrivă fizic și metaforic.
În spațiul de la Tranzit sunt distribuite, pe diagonală, cele două componente ale proiectului fotografului Andrei Nacu: un copac recompus din fragmente de crengi pe care artistul le-a tăiat în ultimii ani din lămâiul său, planta originală fiind expusă în apropierea reflexiei sale artistice, asamblată de Andrei pe peretele galeriei. „În urmă cu vreo 30 de ani, bunicul mi-a dat, într-un ghiveci, un copăcel ieșit dintr-o sămânță de lămâie,” explică Andrei Nacu, aflat într-o rezidență la Tranzit Iași. „Îl am și acum, îi spun lămâiul meu. Încerc să am grijă de el, dar de câteva ori era să moară din cauza păduchilor țestoși și a puricilor. De fiecare dată am reușit să-l fac bine. În ultimii ani, când i-am curățat crenguțele uscate am ales să le păstrez, creând astfel un fel de arhivă ce devine tot mai mare pe măsură ce copacul crește și alte ramuri se usucă. (...) În acest proces noțiunea de contingență și materializarea trecerii timpului joacă un rol esențial.” Fragmentele vegetale din această instalație vor fi distribuite unor cunoscuți și unor instituții de artă după închiderea expoziției, într-un proces simbolic de transformare a proprietății personale (lucrări de artă), în proprietate colectivă. Clauza impusă de artist este ca lucrarea să să poată fi reconstituită în viitor doar dacă se vor întâlni cel puțin 70% din proprietari: lămâiul meu devine astfel lămâiul nostru, un simbol atât pentru efemeritate, cât și pentru continuitate.
Andreea Cioară, care a studiat ceramică, dar lucrează cu medii diferite, de la fotografie, la performance, a adus cu ea drept suvenir din Spania, unde a avut o bursă, câțiva pumni de pământ și semințe de plante, pe care le-a plantat într-un ghiveci. Într-o serie de desene așezate cursiv, pentru a obține profilul unui câmp imaginar, artista propune o proiecție mentală: își închipuie cum ar fi evoluat, crescut și înflorit semințele din micro-grădină dacă ar fi rămas în natură. Simulând un tip de relație între imaginar și realitatea obiectivă, lucrarea rămâne în sfera proiectelor experimentale care implică deopotrivă colectarea, documentarea și imaginarul artistic.
Cu o practică artistică interesată de dimensiunea socială și documentară a fotografiei, Andrei Timofte construiește o arhivă a lucrărilor pe care diferiți artiști le-au donat sau au fost nevoiți să le lase în diferite tabere de creație, rezidențe, expoziții la care au participat. Problematizarea condiției schimbului și monetizarea lucrărilor de artă devine intrinsecă lucrării lui Andrei Timofte, care contextualizează relația dintre autor, lucrări și viceversa și constituie o referință la trecutul activist al lui Géza Vida, cunoscut pentru implicațiile în politica de stânga a perioadei. Andrei Timofte spune că „deseori, opera de artă rămâne în memoria artiștilor sub forma unei descrieri vizuale precise, prin care reprezentarea poate fi reactivată. În abordarea conceptuală a proiectului mă interesează să aflu care este valoarea unei lucrări de artă în circuitul local și prin ce mijloace poate aceasta echivala într-o manieră echitabilă alte bunuri, servicii și schimburi între oameni”.
Expuse pe un monitor, fotografiile lui Alexandru Paul apar organizate în tripticuri, construite dintr-o serie de imagini care documentează diferite specii de cactuși, așa cum ar fi fost aceștia arhivați în fotografii produse în anii `60, `90, `20. În acest mod, Alexandru Paul aduce în atenția publicului pe de-o parte condiția istorică și tehnologică a mediului fotografic, iar pe de alta își asumă funcția de materializare a unor colecții imateriale. „Dacă aceste plante ar fi fost fotografiate în anii 60-70, când Vida Géza se ocupa personal de ele, probabil am vedea niște fotografii alb/negru de calitatea celor făcute la vremea respectivă pe aparate pe film, de fabricație sovietică, printate pe hârtie AZO în laboratorul din baia unui apartament de bloc din Baia Mare. Dacă ar fi fost fotografiate în anii 1990-2000, când colecția, neglijată și în mare parte distrusă, era mutată din sera sculptorului (dispărut între timp), în serele orașului, probabil am vedea niște fotografii făcute cu pocket camera pe film color Kodak, printate într-unul din laboratoarele întâlnite la orice colț de stradă în acea perioadă. (...) Filmul este o arhivă falsă care încearcă să materializeze caracterul imaterial al acestei colecții”.
M-am raportat la video-ul realizat de artista braziliană Maria Thereza Alves ca la un liant între lucrările expuse în Plante exotice, datorită modului narativ în care lucrează cu discursurile conceptuale specifice proiectelor expuse la Tranzit. Video-ul este rezultatul unei cercetări artistice realizate pe parcursul a 10 ani, între 1990 și 2009, care urmărește evoluția și adaptarea florei din balastul folosit de navele comerciale pentru stabilizare. Ca în fiecare mare oraș port, odată ajunse în Marsilia, navele documentate de Alves descărcau amestecul de balast, nisip, pământ care conținea semințe, spori, bacterii provenite din zonele tranzitate. Analizând evoluția florei de balast, lucrarea prezintă într-o manieră nouă relațiile comerciale, dar și trecutul colonial, respectiv post-colonial al Europei, devenind în acest context un bun colonial în sine.
Expoziția „Plante exotice” poate fi vizitată până la 1 septembrie 2020 la Tranzit Iași. Expoziția este cofinanțată de AFCN, prin asociația 1+1.
