Dacă, să zicem, vrei să cunoști cele mai noi generații de artiști din București, de unde începi? Cu întrebarea asta am pornit în minte astă-vară, în căutarea unor spații unde să le găsesc lucrările și să înțeleg mai bine care sunt întrebările, curiozitățile și contribuțiile lor. N-a fost deloc ușor, chiar dacă în fiecare an sunt mult peste o sută de absolvenți de arte în capitală.
Singurul moment în care am reușit să arunc o privire în laboratoarele personale ale celor mai tineri artiști a fost la finalul anului universitar, când atelierele de la Universitatea Națională de Arte au fost deschise publicului și când am apucat să văd pe fugă câteva dintre expozițiile de absolvire împrăștiate prin oraș. Mi-aș fi luat câteva zile să le văd în tihnă, dar cele mai multe expoziții cu lucrările de licență ale artiștilor sunt întâmplări efemere, care traversează agenda culturală ca niște comete. Majoritatea expozițiilor au trăit între 24 și 48 de ore, iar harta lor mereu schimbătoare nu-i tocmai accesibilă. Astfel încât întâlnirea cu arta celor mai fresh generații devine un fel de speed dating. Mai târziu e aproape imposibil de recuperat, pentru că, după ce se încheie sezonul de licență, sunt absurd de puține spațiile și instituțiile care să înlesnească întâlnirea publicului cu lucrările și ideile lor.
În semi-maratonul de expoziții de la începutul verii, am ratat A Bounding Situation, deschisă timp de 22 de ore la Galeria Mobius. Când i-am cunoscut pe Nikita Dembinski și Robert Antoniac, care alături de Andreea Badea concepuseră împreună expoziția pentru proiectele lor de licență, mi-a părut cu atât mai rău. Pentru că, după multe expoziții despre care studenții îmi spuseseră că fuseseră organizate de „dom' profesor / doamna profesoară”, după caz, au fost primii care m-au privit mirați: „Cum? Noi singuri am făcut totul! Dacă nu învățăm acum, atunci când?”. Am vrut să aflu mai multe despre cei trei proaspăt absolvenți de Foto-Video, toți abia trecuți de 20 de ani, care într-un context unde școlile de artă din România nu le oferă întotdeauna studenților uneltele necesare să descifreze mecanismele din „lumea artelor”, n-au mai așteptat mâna invizibilă a „sistemului”. Cu ajutor din partea câtorva profesori, s-au pus singuri pe treabă și și-au organizat pentru prima oară pe cont propriu o expoziție de la zero.
Care a fost drumul parcursul vostru artistic până în momentul ăsta, când ați terminat foto-video la Universitatea de Arte din București?
Robert a urmat liceul de arte plastice Nicolae Tonitza din București, absolvind secția de grafică. A activat în perioada respectivă ca ilustrator al unei reviste locale dedicate adolescenților, iar în ultimii ani de liceu s-a îndreptat către industria modei, fiind interesat de imagine și direcție artistică. În ceea ce îl privește pe Nikita, muzica a fost dintotdeauna o pasiune, astfel urmând studii la liceul de muzică George Enescu, iar apoi un an la secția Jazz a Conservatorului de Muzică București. Cât despre despre Andreea, care a absolvit Școala Centrală București, interesul ei față de fotografie a început încă din primii ani ai liceului. A urmat diferite cursuri de fotografie și a fost participantă în cadrul unor expoziții colective. Deși fundalul fiecăruia dintre noi este diferit, interesul pentru imagine, film, modă este unul dintre factorii care ne-au determinat să alegem această secție.
Care ar fi lucrul cel mai important pe care l-ați învățat la facultate? Și care-ar fi cea mai importantă problemă pe care ați întâmpinat-o, în calitate de studenți la arte, și pe care credeți că ar fi de folos să fie reparată pe viitor?
Probabil cel mai important lucru conștientizat pe parcursul studiilor universitare este faptul că domeniul artistic este supus continuu chestionării. Iar în ceea ce privește problemele întâlnite, cea mai importantă, din punctul nostru de vedere, este lipsa fondurilor, având în vedere că acest domeniu este dependent de producție, iar producția se realizează cu ajutorul unei susțineri financiare solide.
Povestiți-ne un pic despre expoziția A Bounding Situation și despre cele trei proiecte de fotografie din care ați construit-o.
A Bounding Situation este alcătuită din trei proiecte diferite, fiecare având o însemnătate personală pentru noi.
Premisa proiectului lui Nikita, Adevărata Realitate se află în arta actorului, mai exact în actul de a juca. Cercetarea în cauză s-a născut odată cu realizarea faptului că există o relație interdependentă între jocul actorului si comportamentul uman în general. Actorul este omul ce mimează mai multe personalități, dar acest act se poate transpune în viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. Așadar, relația dintre cele două este întocmai principalul subiect al proiectului, în așa fel încât să se poată ridica un semn de întrebare asupra onestității. Metoda prin care au fost realizate imaginile presupune punerea în scenă a unor situații jucate de către actori profesioniști, într-o manieră exagerată, cu scopul de a sublinia similaritățile despre care vorbeam.
HABIT(US) este proiectul lui Robert, în care analizează chestiuni legate de gest, tactilitate și intimitate. Acesta vine ca urmare a unei obsesii vizuale pentru iconografia mâinii și codurile ei gestuale. Imaginile se află la limita dintre fotografie regizată și instantaneu, urmărind astfel totodată factorul ritualic al respectivelor situații, dar și modul în care putem ajunge să dezvoltăm un anumit tip de relaționare cu tehnologia și diversele gadget-uri pe care le folosim atât de frecvent.
Prin 2019. Consuming Space, Andreea documentează mișcările iraționale din interiorul spațiului personal, ca un fel de descriere a termenului de lucru inutil. Contextul acestei documentări provine din aspectele vieții de zi cu zi, mai precis din gestionarea tabieturilor părinților săi în spațiul intim. Procesul analizează antagonismul dintre mișcările involuntare, reprezentate prin imagini alb-negru, și construcțiile conștiente, reprezentate prin naturile statice fotografiate color.
Deși proiectele au fost gândite separat, am decis să colaborăm împreună astfel încât să alcătuim expoziția care a avut loc la Galeria Mobius. Numele A Bounding Situation traduce „o situație de apropiere”, care este precis lucrul prin care am trecut toți trei, unul cu altul, încă de la începutul cursurilor de pregătire de dinaintea admiterii.
A fost greu să puneți pe picioare expoziția asta? Ați găsit susținere în afara școlii? Care-a fost cea mai mare problemă de care v-ați lovit?
A fost dificil, dar nu ne așteptam și nici nu ne doream să fie neapărat ușor. Am avut noroc de susținerea echipei de la Galeria Mobius, care a fost extrem de deschisă și binevoitoare, dar și de neobosita îndrumare și răbdare a profesorilor noștri coordonatori, Alexandra Croitoru și Nicu Ilfoveanu. Probleme mari nu au fost, poate doar faptul că procesul de a găsi o galerie dispusă să ne găzduiască lucrările a fost unul destul de lent, proces care în mare parte se bazează de obicei pe notorietate, ceea ce este perfect normal și de înțeles.
Cum îi ajută facultatea de arte pe studenții ei să se pregătească pentru lumea din afara școlii? De exemplu, ați învățat în școală cum se face o expoziție sau mai degrabă ați făcut asta pe cont propriu? Ați avut ocazia să stați de vorbă cu artiști de la care să aflați cum funcționează „lumea artelor”?
Nu știm în ce măsură își ajută Universitatea Națională de Arte studenții să se pregătească pentru lumea de afară, dar cert este faptul că departamentul Foto-Video o face cu siguranță în ceea ce privește chestiuni legate de management cultural, studii culturale, iar realizarea licenței este o dovada a faptului că această secție antrenează pentru ceea ce înseamnă demararea unei expoziții. Un curs dedicat exact acestor problematici este cel ținut de d-na prof. Aurora Kiraly în anul trei, prin care am avut ocazia să cunoaștem destul de mulți artiști din domeniu și problemele ce vin totodată cu gestionarea unei cariere în arta, în aceasta perioadă.
Cum vi se pare în momentul acesta lumea culturală și artistică din România? Cum credeți că ar putea fi ea mai artist-friendly când vine vorba de oameni tineri și foarte tineri și ce schimbări credeți că ar fi important să se petreacă?
Lumea culturală și artistică din România pare tot mai fluidă din punct de vedere al diversității proiectelor. Credem că acest subiect legat de artiști tineri ține iarăși de notorietate și lipsa vizibilității pe piață. Probabil că ar trebui un pic mai multă deschidere în general față de proiecte, avand în vedere că niciodată nu poate fi prea multă deschidere față de artă.
Ce planuri aveți pentru viitorul apropiat? Continuați studiile, vă căutați joburi? Cum aveți de gând să faceți echilibristica asta între muncă și artă?
În mare parte, ne pregătim de cursurile de master și continuăm să lucrăm împreună la câteva proiecte. Fiecare dintre noi a avut diferite joburi până acum, în domeniu sau nu. Cele din domeniu constau în mare parte în shooting-uri pentru reviste sau publicații, cum ar fi Glamour, Men’s Health, District 40, sau pentru diferiți creatori de modă și designeri locali. În momentele în care un job nu era angrenat în domeniul artistic însă, echilibrul dintre cele două era într-adevăr dificil de menținut, în mare parte din lipsa timpului, care era dedicat majoritar jobului respectiv.
Care e cel mai important lucru pe care ați vrea să-l realizați prin proiectele voastre artistice?
Chestionare.
Acest material face parte din proiectul „Artists in Progress”, realizat de Scena9 și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Prin acest proiect, vrem să înțelegem mai bine lumile din școlile de artă românești și să cunoaștem cele mai tinere generații de artiști.
Parteneri: Universitatea Națională de Arte din București, Facultatea de Teatru și Film a Universității Babeș Bolyai din Cluj, Liceul de Arte Plastice din Timișoara, Cerc. Artă Contemporană din Târgu Ocna
Parteneri media: Ideo Ideis, Dissolved Magazine, SUPER, SUB25
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
