Într-o după-amiază primăvăratică de februarie la New York, m-am întors în cartierul Chelsea, ca să revăd expoziția Adrian Ghenie - Recent Paintings, organizată de Pace Gallery. În Chelsea sunt peste 200 de galerii de artă, iar Pace este una dintre dintre cele mai prestigioase galerii de artă contemporană din lume, care îi reprezintă pe unii dintre cei mai importanți artiști din secolele 20 și 21. În portofoliul ei de aproape o sută de nume, se numără și Mark Rothko, Pablo Picasso, pictorul chilian Roberto Matta, Mao Yan, unul din cei mai cunoscuți autori de portrete din China, Isamu Noguchi, unul din numele mari ale sculpturii din secolul trecut. Și Adrian Ghenie.
Ghenie, care anul ăsta împlinește 40 de ani, este cel mai bine cotat artist român contemporan, recunoscut internațional drept unul dintre cei mai proeminenți reprezentanți ai generației lui, pentru picturile în ulei ce diluează granițele dintre figurativ și abstract. În 2015, a reprezentat România la Bienala de la Veneția, iar lucrările sale sunt achiziționate de muzee și instituții prestigioase din toată lumea: Hammer Museum și Museum of Contemporary Art (Los Angeles), Museum van Hedendaagse Kunst (Antwerp), SFMOMA (San Francisco), S.M.A.K. (Ghent) & multe altele.
Prima dată am văzut expoziția în ianuarie, la vernisaj, printre pâlcuri de colecțonari, galeriști și vorbitori de limba română veniți să vadă prima expoziție solo a pictorului român din ultimii patru ani din New York. Marc Glimcher, președintele Pace Gallery, a anunțat că expoziția avea încă din noiembrie o listă de așteptare de 134 potențiali cumpărători. Toate galeriile declară liste de așteptare ca să creeze presiune și un sentiment de anticipare, dar și după o lună, la finisaj, când am vizitat-o a doua oară, galeria era încă plină, cu un public ceva mai tânăr și preponderent asiatic.
De unde vine această cerere extraordinară pentru lucrările lui Ghenie? Un articol publicat în New York Times depistează o serie de factori care contribuie la succes: un trend general de creștere a cererii pentru pictură, numărul limitat de lucrări semnate de Ghenie (numai 10-15 pe an), absența de pe piață a capodoperelor consacrate, un preț mic, comparativ cu vârful pieței și un fanbase sârguincios de cumpărători cu dare de mână. Multe dintre lucrările lui sunt cumpărate din galerii cu prețuri în jur de $650.000 și apoi sunt revândute la licitații cu prețuri fabuloase, de până la $9.000.000, cum a fost cazul tabloului Nickelodeon, vândut anul trecut la Christie’s cu suma-record de 9 milioane de dolari. Chiar dacă numele lui Ghenie apare în presa din România aproape exclusiv legat de cifrele mari de la licitații, zerourile lor nu înseamă că Ghenie devine milionar din astfel de tranzacții secundare. Legislația europeană nu permite artistului să primească mai mult de 12.500 euro din prețul cu care a fost vândută o lucrare pe piața secundară de artă — oricât de mare ar fi acest preț. În procente, echivalentul ar fi 0,15% pentru Nickelodeon. O explicație detaliată a scris Cristian Neagoe aici.
Cum expozițiile lui Ghenie în România sunt foarte rare, iar lucrările îi sunt destul de puțin cunoscute acasă, abia așteptam întâlnirea cu noile lui lucrări și cu Ghenie-pictorul versus Ghenie-superstarul. Expoziția de la Pace din New York aduce 12 picturi noi și 5 colaje, care indică o înclinație și mai mare a pictorului către abstract, fără să renunțe în același timp figurația alegorică cu aluzii la istorie și prezent.
Câteva lucrări, Rest during the Flight into Egypt, The Storm, Crossing the Sea of Reeds, Moloch, Saint Cristopher, au ecouri biblice și în același timp m-au dus cu gândul la fugile, fricile și mările care sunt acum traversate, noapte de noapte, de convoaie de refugiați. Culorile sunt așezate în straturi groase, viscerale, pline de energie efervescentă. Culoarea dominantă e un roșu intens, ce pare că se prelinge dintr-o lucrare în alta. Un detaliu de arc între istorie și cultura pop e o aluzie la logo-ul Nike de pe pantofii unuia dintre călătorii aflați în prim-planul picturii Rest during the Flight into Egypt, același logo pe care-l poartă și Darwin la întâlnirea cu Satirul, în lucrarea din 2014 a lui Ghenie, expusă la Bienala de la Veneția.
Lucrarea care m-a împresionat cel mai tare este Alpine Retreat (foto main). Este un tablou uriaș, în care o siluetă feminină stă pe un șezlong cu perne albastre aflat pe o terasă de unde se văd munții. În clipa în care am văzut lucrarea, mi-am amintit de fotografiile de vacanță ale cuplului Hitler-Eva Braun și mai ales de senzația de ireal pe care am avut-o acum mulți ani, când am văzut pentru prima dată imaginile de la Berghof: un cuplu ca oricare altul, într-o casă de vacață la munte, înconjurați de prieteni, cu copii râzând în aer liber. Era pentru prima dată când îl vedeam pe Hitler altfel decât în uniformă. O viață tihnită, senină, perfect paralelă cu ideea de război, deportare, moarte. Părea un trucaj.
Cred că Alpine Retreat pornește de la acele fotografii, Scottish Terrier-ul negru din prim-plan și șezlongul cu perne albastre stau mărturie. Poate n-o să știm niciodată ce gânduri i-au trecut prin cap lui Ghenie atunci când văzut pentru prima dată imaginile cu Hitler în vacanță, dar privindu-i de aproape pictura, straturile de culoare ce par întinse direct cu mâinile care acoperă munții, roșul aprins care stă lângă albastru rece, figura și mâinile Evei, m-am simțit copleșit de o sumedenie de gânduri și emoții în același timp.
Nu cred că e întâmplător faptul că în vecinătatea acestei lucrări este expus Moloch, zeul păgân care cerea copii drept jertfe. Moloch este înfățișat pe aceeași terasă de unde se văd munții și are gura deschisă, pregătit să-și primească victimele.
Dacă ar fi să ne luăm după felul în care sunt aranjate lucrările în expoziție, lucrarea centrală este Degenerate Art - un portret deconstruit al lui Van Gogh, în dreptul căruia este instalată singura banchetă din galerie. În jurul ei sunt trei autoportrete și două colaje - o ocazie bună să trag cu ochiul la felul în care își construiește Ghenie lucările de mare întindere. Recent, artistul a început să folosească colaje pentru a-și dezvolta structura picturilor. E un demers interesant să observi cum elemente din colaje sunt traduse în culoare pe pânză, în timp ce alte detalii sunt înlocuite complet. De exemplu, ochiul stâng al lui Van Gogh era cu totul altfel în colaj decât ochiul negru de pește-cyborg care a ajuns în pictura finală.
După acest tur al celor mai recente lucrări ale lui Ghenie, am descoperit un pictor în același timp calculat și visceral, care se uită curios și lucid la lumea în care trăiește și îi chestionează compoziția. La Ghenie, totul are legătură cu textura, de la straturile de istorie care se așază peste un concept, până la straturile de culoare pe pânză. M-aș bucura să-l văd mai des expus în România și mai ales într-un solo show la MoMA sau Tate Modern, pentru ca discursul despre vânzări să facă loc discuțiilor despre lucrări și substanță.
