La tema lunii, unde v-am mai povestit despre dezvoltare personală și v-am dat niște date despre fericire, am decis să luăm situația în propriile mâini. Am făcut experimente personale în redacție, în căutarea fericirii:
- Vlad Odobescu a citit și a aprins lumânări pentru hygge;
- Andra Matzal a pornit către atelierul de iubire de sine;
- Ioana Pelehatăi a aplicat 24 de rețete pentru fericire în 24+ ore.
Am găsit fericirea și-am adus-o în redacția Scena9? Citiți mai departe, dăm tot din casă.
O lumânare pentru hygge
Hygge este o sub-specie daneză de fericire, obținută prin consumul de cafea și prăjituri, purtatul puloverelor și al șosetelor de lână, asigurarea unei atmosfere propice prin intermediul lumânărilor și nu numai, uitatul la filme și plimbările cu bicicleta. Termenul are mai multe definiții, dar cea mai corectă ar fi „stare de bine”.
Iar nordicii iau treaba asta foarte în serios, altfel nu s-ar afla tot timpul pe locuri fruntașe în clasamentele anuale cu privire la fericire. Activează în Danemarca și instituții specializate. Se ocupă de hygge lucrătorii Institutului de Cercetare al Fericirii, care-și propun să îmbunătățească viața în lume. Ei au scos și enciclopedia* din care am rezumat la început.
N-am șosete de lână și nici cafea nu beau la miez de noapte, așa că am încercat partea cu lumânările. Am găsit în dulap una cumpărată în Arizona acum vreo doi ani, cu aromă de Desert rain, adică de nimic. Am aprins-o pe un colț de masă, am deschis geamul, am luat laptopul în brațe și m-am apucat să scriu. Flacăra a pâlpâit mai întâi timid, apoi s-a lungit, tot mai încrezătoare.
Cică danezii aprind cele mai multe lumânări din Europa: fiecare cetățean consumă șase kilograme de ceară pe an, de aproape două ori mai mult decât ocupanta locului doi, Austria. 28% dintre locuitorii țării nordice aprind lumânări în fiecare zi, iar 31% dau foc la mai mult de cinci deodată. Când e vorba de fericire, danezii nu se zgârcesc.
Mai dau un Google să aflu despre lumânări, iar ipohondrul din mine află că nu-s tocmai bune în locuințe, pentru că cel puțin alea parfumate pot provoca astm și afecțiuni pulmonare. Dar am face cu toții bine să nu ne băgăm între danezi și lumânările lor. O persoană care le strică plăcerea sau cheful celor din jur se numește acolo lyseslukker, adică „cel care stinge lumânările”. Nu cred că vrem să strige danezii lyseslukker! după noi pe stradă, mai ales că sună ciudat.
Scriu, mai citesc, mă uit la lumânare, iar lumânarea nu mă face deloc să uit că trebuie să termin textul ăsta într-o seară de duminică, pentru că mâine începe o săptămână din aia care ține stomacul strâns. Probabil că trebuia să port și-un pulover ca să ating hygge, poate că trebuia să aprind mai multe lumânări, sau poate că trebuia să fiu în Danemarca. (Vlad Odobescu)
*Meik Wiking, Mica enciclopedie Hygge. Rețeta daneză a fericirii, Editura Litera, 2017
Atelierul de iubire de sine
Drumul meu în căutarea iubirii de sine a început cu un detur. Când m-am trezit sâmbătă dimineața, nu mai aveam niciun chef să merg la workshopul Love Your Body la care mă înscrisesem. Afară era frig și pe mine mă luase o lene de zile mari. Dar cu lenea nu faci nimic, mi-am zis - dacă vrei să-nveți să fii fericită ca la carte, trebuie să te zbați. Așa că mi-am pus niște haine colorate, să-mi ridice moralul, și-am luat microbuzul din Bolintin Vale spre Autogara Militari, un fel de Coney Island al navetiștilor, unde aterizez de fiecare dată când merg la birou. De-acolo am luat metroul, apoi autobuzul, și-n tot acest timp încercam să întremez o mantră interioară, destul de firavă altminteri, despre cum uite, e ok să te bați cu rutina, simți cum deja începe să lucreze niște iubire de sine suplimentară. Una peste alta, mă simțeam destul de ridicol să știu că merg la un atelier despre cum să te iubești mai mult și mai bine. La dracu’, mai e nevoie de cursuri de narcisism în lumea asta unde ne fotoșopăm toți viețile ca să le transmitem în rețelele sociale?
Eu nu-s în stare nici măcar un selfie să-mi fac fără să mă bântuie un soi de rușine că-mi cultiv vanitatea. Poate tocmai de-asta mi-ar prinde bine niște ajutor specializat, să mă relaxez un pic.
Când am ajuns la capătul Herăstrăului, eram deja în întârziere. Google Maps indica 20 de minute de mers pe jos până-n Cartierul Francez, unde urma să aibă loc atelierul care-mi promitea nu doar o gândire pozitivă, ci și o piele mai elastică. Dar fuck, mi-am dat seama că mai aveam doar 5% baterie și nicio priză prin copacii care-și vedeau liniștiți de treaba lor de copaci, în timp ce mie-mi creștea anxietatea. Mai plătisem și vreo sută de lei pentru cele 4 ore de curs - bani aruncați pe geam, bombăneam grăbită printre cuplurile care făceau jogging în treninguri scumpe.
Am vrut să merg la workshop ca să-nțeleg însă tocmai ce-nseamnă să fii nefericit din cauza propriului corp, dar mai ales ce metode și-a dezvoltat specia noastră ca să regleze treaba asta.
Mă abonasem la newsletterul „centrului de transformare corporală” care organiza workshopul după ce dădusem întâmplător peste un alt eveniment al lor, ceva cu „dezlănțuie zeița din tine!”. Atunci n-avusesem curaj să mă înham la o asemenea misiune, dar când am aflat că urmează un curs de Love Your Body, n-am mai rezistat. N-am mari probleme legate de corpul meu, în afară de faptul că, de multe ori, mă iau cu treaba și aproape uit că am un corp de care trebuie să mă-ngrijesc. Mănânc aiurea, la ore absurde, beau cam multă cafea și fumez, înțepenesc pe scaun și n-am călcat în viața mea la o sală de fitness. Și da, mă enervează că am burtă și când mă uit în oglindă o văd cum se lăfăie rotundă pe sub haine, fără să-i pese de frustrările mele. Am vrut să merg la workshop ca să-nțeleg însă tocmai ce-nseamnă să fii nefericit din cauza propriului corp, dar mai ales ce metode și-a dezvoltat specia noastră ca să regleze treaba asta.
Și cum să nu vrei să mergi la un curs, unde trainerița principală - life coach, women influencer și video comunicator - se prezintă-n felul ăsta: „A absolvit cursurile și metoda SILVA, curs de medicină biologică GUNA- Milano, curs dezvoltare chakre, curs reiki, curs fitness conștient, curs Essence Foundation, curs domoterapie și feng shui, inițiere numerologie, inițiere hipnoterapie, modulul de terapii corporale , modulul noțiuni de psihologie și grupuri de dezvoltare personală Anatecor, curs dans contemporan, cursuri tango, curs contact improvisation”? Când am căutat numele Luanei Ibacka pe Google, am văzut-o numai în poze în care radiază de fericire. Mai mult, centrul de transformare corporală care urma să găzuidască atelierul se mândrea în prezentare că „a reuşit să topească peste 3,500 de kg de grăsime si 20,000 de centimetri din talie în doar câteva luni de la deschidere, ceea ce a atras şi mai mult atenţia presei”. Cu siguranță cele câteva sute de grame de grăsime din jurul taliei mele n-aveau să-i dea bătăi de cap.
Așa că am grăbit pasul, urmând cu sfințenie linia punctată de pe ecranul telefonului, care însă în doar două minute și-a dat obștescul sfârșit. Alerta de panică m-a făcut să mă crispez și s-o iau bezmetică pe alei, doar-doar o s-ajung măcar de la a doua oră. Uite, asta îmi lipsește, disciplina, mă gândeam cu un puseu de înțelepciune spontană numai bun de canalizat într-un manual de self-help. Dintr-o dată, mi s-a revărsat în minte o găleată de gânduri, toate deadline-urile pe care le ratasem în ultima vreme și toate deadline-urile pe care aveam să le ratez dacă nu-mi schimbam atitudinea, toate chestiile pe care mi le-am propus și de care nu mă ținusem, toate încercările de a deveni happier, fitter, more productive. Și tot mergeam, mergeam, ba la stânga, ba la dreapta, și lacul din Herăstrău nu se mai termina. Ba promitea un pod care, după o cotitură, se dovedea iluzoriu, ba pur și simplu nu se mai suprapunea cu amintirile mele vagi despre hartă. Când mi-am luat inima-n dinți și-am întrebat o joggeriță unde-i Cartierul Francez, mi-am dat seama că mersesem fără să vreau în direcția opusă și că centrul de transformare corporală era deja la dracu-n praznic.
Încă un sprint scurt și disperat, în timp ce motivaționalul din capul meu ajunsese la capitolul despre prezență: așa-ți trebuie dacă stai cu nasu-n telefon, în loc să te uiți în jur, ca să te orientezi mai bine. Și tot așa, până când, aproape fără să vreau, am încetinit pasul și mi-am dat seama că de jur împrejur erau numai culori turbate, copacii o luaseră razna și undeva printre nori mai vedeai câte-un flash de soare, aerul era umed și numai bun de respirat. Pe lângă mine treceau urmașii primilor oameni care alergaseră prin păduri după sălbăticiuni, cupluri în pas alergător, cu iPhone-uri care le măsurau kilometrii și caloriile, familii cu copii călare pe role, skate-uri și biciclete, pensionari înstăriți, ieșiți să facă mișcare. Nu cred că mai ajung la niciun atelier, mi-am zis și-aproape-am început să râd imaginându-mi cum arăta un scurtmetraj rom-com cu toată aventura mea ratată. O fată de la țară merge la oraș să învețe cum e cu iubirea de sine, dar se rătăcește și abia când nu mai încearcă disperată să ajungă la workshopul despre fericire, își dă seama că, de fapt, e chiar fericită. Și dacă o plimbare printre copaci, într-o dimineață liberă, într-un oraș abia trezit din somn pe o planetă f&*%$ă, nu te mai face fericit, atunci nimic n-o mai poate face. (Andra Matzal)
Fericire în 24 de rețete/24h
În săptămâna în care Scena9 a împlinit un an, am decis să scriu despre fericire, împreună cu colegii mei Andra și Vlad. Full disclosure: deși n-aș zice că sunt un om nefericit, am uneori puseuri pesimist-fataliste, provocate de anxietate și o vagă predispoziție către episoade depresive. O zi în care să mă străduiesc conștient să fiu fericită mi s-a părut, când m-am autopropus pentru experimentul ăsta, o idee foarte bună. Sau ceva de genul.
Acum că-mi știi contextul și motivația, să trecem și la metodologia extrem de solidă dpdv științific, care a constat, practic, în preluarea de sfaturi de pe internet. Pentru că tot ce e pe internet e adevărat și contează ajunge la mulți oameni. Pentru că, spre deosebire de mine, mulți oameni n-au banii și timpul să facă psihoterapie de-aia adevărată, cu un profesionist, așa că se păcălesc tratează singuri, cu sfaturi de la șarlatani life coachi și autori-guru de citate motivaționale.
Practic, am vrut să văd dacă există vreo brumă de adevăr în rețetele de fericire de pe net. O să mai menționez că n-am niciun strop de răbdare pentru bullshitul pozitivist-inspirațional de tipul „iubește-te!”, așa că mi-am permis să sar peste toate sfaturile care insinuau că fericirea e o simplă problemă de voință personală. M-am concentrat mai degrabă pe soluții practice, care veneau cu un minimum de argumentație/dovadă științifică/studiu sociologic, antropologic, psihologic sau neurologic care să le ateste eficiența. Sursele pe care le-am selectat acoperă o plajă relativ diversă, de la influenceri pozitiviști la bloguri inspiraționale mai mult sau mai puțin roz, la surse online cât de cât creditabile pentru sănătate fizică și psihică, la publicații populare printre progresiști. Decent. Cât de cât.
Miza inițială era să aplic 24 de astfel de soluții practice în 24 de ore. Ce s-a întâmplat, de fapt, pe parcursul experimentului? Oare autoarea noastră a reușit să atingă fericirea adevărată sau a decis să-și accepte natura grumpy for life? Există o rețetă validă a fericirii pe Internet? Ca să afli cele 24 de metode SECRETE pentru fericire, pe care PSIHOLOGII NU VOR SĂ LE ȘTII, SCROLL, LIKE & SHARE în continuare!
1. Dormi. Dormi mai mult. Dormi exact cât trebuie
Teoria: Eu una am probleme cu somnul, dintr-alea care nu se rezolvă nici măcar cu somnifere. Cu toate astea, înțeleg că igiena somnului e importantă și că statul cu ochii în surse de lumină artificială până târziu în noapte ucide toate oițele pe care le-aș număra înainte de somn. Mai știu și că cercetătorii americani tot descoperă cât și cum trebuie să dorm eu ca să fiu fericită: cică 60-90 de minute în plus (în plus față de ce?). Sau, de fapt, cică idealul e de șase ore și un sfert - nici mai mult, nici mai puțin.
Practica: Am dormit cinci ore și jumătate. Am încercat să dorm mai mult, dar știam că am de lucru și m-aș fi trezit super-nervoasă dacă aș fi început ziua de lucru prea târziu. Aș încerca să mă țin de cele 6h15’, doar pentru că se apropie aproximativ de cât dorm deja în mod normal.
2. Ascultă muzică – e mai util decât mersul la masaj
Teoria: Din nou, cercetătorii americani. De data asta au descoperit că persoanele care au ascultat muzică în mod curent de-a lungul a trei luni și-au redus simptomele de anxietate cu 50% mai mult decât persoanele care au mers cu regularitate la masaj în aceeași perioadă.
Practica: La asta nu necesit muncă de convingere. Muzica a fost acolo pentru mine în cele mai gri-negre perioade, ca să-mi aducă aminte că nu se termină și nu pleacă niciodată. (Spre deosebire de, să zicem, relații și oameni.) Din păcate, mă conformez studiului ăstuia, care zice că gusturile muzicale ni se blochează la un moment dat – în perioada aia misterioasă când se termină tinerețea. În ziua experimentului m-am binedispus cu piesa de mai jos, în drum spre magazinul de la colț de unde-mi iau cola și țigări în fiecare dimineață. QED.
3. Învață-i și ajută-i pe alții
Teoria: Cu cât îi ajuți mai des pe cei din jur, cu-atât ești mai fericit, zice studiul ăsta. E chiar mai eficient dacă ținta înțelepciunii și-a sprijinului tău complet dezinteresat e un coleg de muncă, zic niște universitari din Wisconsin, Madison. Pay it forward, fii mai bun, (nu doar) de Crăciun etc.
Practica: În practică, zic eu, există o linie subțire între a oferi unui om sprijin și sfaturi de care chiar are nevoie și a te băga în viața lui ca un micuț Mesia de cartier, pe care nu l-a întrebat nimeni nimic. Exemple concrete din dimineața mea: s-o întreb pe bătrânica de la magazin, care se chinuia să ajungă la un produs de pe un raft superior, dacă are nevoie de ajutor – OK. Să mă fi apucat s-o învăț pe doamna de la casă cum să schimbe mai rapid rola de bonuri (deși aș fi putut să presupun că se pricepe mai bine decât mine la propria ei meserie și să n-o zoresc doar ca să ajung eu mai repede acasă) – not OK. Binele cu forța nu ajută decât la ego-ul propriu, zic.
4. Lasă de la tine
Teoria: E cam ca-n șlagărul lui Adi Minune: „Mai lasă de la tine, de la tine, de la tine/ Că eu dau de la mine, de la mine, de la mine/Totul sa fie bine pentru mine, pentru tine/S-avem parte de fericire.” Mă rog, de fapt teoria asta, care se cheamă REACH (de la Recall-Empathize-Be Altruistic-Commit-Hold on) a fost inventată de un psiholog, Everett Worthington Jr., într-o carte despre iertare. Pentru că prefer ficțiunea literaturii de self-help, mă autoconving că funcționează teoria asta amintindu-mi de discursul lui David Foster Wallace despre prețuriea umanității fiecăruia dintre noi:
Practica: Uneori îmi iese, alteori nu. De exemplu, când casiera de la Mega nu-mi răspunde la „bună ziua” și „mulțumesc”, mă gândesc, cum zice și Wallace, că are o slujbă de căcat și că, pe deasupra, poate a mai avut și o zi proastă. Când, în schimb, un șofer îmi taie fața pe trecerea de pietoni, îmi scapă o înjurătură printre dinți. În care dintre situațiile astea sunt mai fericită? Greu de zis, sincer.
5. Cumpără experiențe, nu obiecte
Teoria: Cercetătorii (ai ghicit, nu cei din Siberia, ci unii de la Cornell) zic că e mai bine să cumperi vacanțe, ieșiri cu prietenii, cine, date-uri (preferabil cu partenerul/partenera, dar, hei, nu judec pe nimeni). Mai bine decât gadget-uri, țoale și, în general, chestii care-ți marchează statutul social.
Practica: Cu câteva săptămâni înainte să fac experimentul ăsta îmi cumpărasem o vacanță, așa că în dimineața Fericirii am stat un pic pe net, înainte să mă apuc de muncă, ca să rezerv bilete la muzeu în orașul cu pricina. Și, sigur, m-am entuziasmat la gândul că o să merg în locuri frumoase și o să văd chestii interesante. Dar, deși apreciez direcția un pic mai anti-consumistă decât media a concluziei studiului de mai sus, nu pot să zic că nu mă face să mă simt un pic incomod. Eu îmi permit, poate și tu îți permiți. Dar dacă fericirea depinde chiar și într-o mică măsură de consum, asta-nseamnă că cei care nu-și permit sunt condamnați la nefericire – sau?
6. Închide televizorul (sau, în 2017, internetul)
Teoria: La origini, teoria zice să închizi televizorul, pentru că nu te provoacă intelectual, deci nu te ajută să fii fericit. În 2017, teoria zice că există patru rețele de socializare care ne fac nefericiți, pentru că se joacă leapșa cu stima de sine a fiecăruia dintre noi: Instagram, Snapchat, Facebook și Twitter. Cel mai mare vinovat e Instagramul, se pare, pentru că acolo toată lumea pare într-o perpetuă vacanță, unde mănâncă numai toast cu avocado și arată splendid cu filtre aplicate peste față. Ca să fiu fericită, trebuie să le-nchid, cică.
Practica: Ușor de zis. Dar, ca și pentru mulți alții din așa-zisa „clasă creativă”, Facebookul ține azi loc de Skype, telefon și mail. Parte din jobul meu este pe social media. Încerc să minimizez întreruperile, pentru că până și Harvard Business Review confirmă că un mic scroll în feed, un mic verificat de mail „costă” în medie 20 de minute pierdute. Nu zic că fericirea mea depinde exclusiv de eficiența în muncă. Dar e o legătură acolo, așa că, pe cât posibil, încerc să dau zgomotul social media la minimum.
7. Să nu faci naveta
Teoria: Când au fost întrebați (de cercetători, duh) care-i factorul cel mai important care-i face nefericiți la muncă, oamenii au zis că naveta lungă e moartea pasiunii profesionale. Navetele care-ți iau mai mult de 90 de minute pe zi cresc riscul de colesterol mărit, stres și dureri fizice cronicizate. Pe scurt, cu cât e munca mai aproape de casă, cu-atât e mai bine.
Practica: Lucrez și de-acasă și de la birou. Locuiesc la periferie, deci naveta îmi ia 45-50 de minute. În ziua experimentului am lucrat de-acasă, să văd dacă asta îmi maximizează fericirea. Am constatat că n-or fi navetele lungi bune, dar parcă adevărul e mai degrabă în ce zice The Oatmeal: lucratul de-acasă e și magic și sinistru.
8. Intră în flow
Teoria: Una dintre cele mai populare noțiuni contemporane legate de muncă și fericire e cea de flow, a psihologului Mihaly Czikszentemihaly. E o stare destul de vagă, un fel de hiperconcentrare, cu următoarele caracteristici: te concentrezi intens pe momentul prezent; acționezi și ești conștient de modul în care acționezi; nu mai ești conștient de sine și nu mai reflectezi la ce faci; îți păstrezi, totuși, senzația de control și agency asupra activității; ți se alterează experiența subiectivă asupra timpului; în cele din urmă, experimentezi activitatea ca intrinsec aducătoare de satisfacție (sau „autotelică”). Mai bine îl las pe psiholog să-ți explice:
Practica: În teoria asta pot să cred – pentru că în zilele mele bune, intru în starea asta. Mă apuc de scris și uit cât e ceasul, că trebuie să mănânc sau că n-am spălat vasele (kek, asta cam aleg să uit, ca să fiu sinceră). Mă apuc pe la 10 dimineața și deodată e 7 seara. Mă bucur când îmi iese o frază, când e gata articolul – indiferent de trafic, reach, share. Însă, cum zice și Czikszentemihaly, lumea în care trăim și muncim nu-i concepută să favorizeze starea asta. E ușor să fii distras (v. punctul 6).
9. Râzi, zâmbește, rânjește
Teoria: Știi tu, endorfine. La asta ajută râsul. Studiul ăsta, întreprins de Richard Wiseman pe 26.000 de participanți, a constatat că oamenii care rânjesc(!) cinci minute pe zi chiar devin mai fericiți. Cu 6% decât cei care nu fac nimic activ pentru fericire, dar, hei, e mai bine decât nimic.
Practica: Femeie fiind, am o problemă să mi se spună să zâmbesc. (Și, da, sufăr de resting bitch face, pe care-o port ca mască de protecție împotriva atenției nedorite de când mă știu. Multe dintre noi fac asta și e ok.) În plus, lucrez preponderent singură, cui să-i zâmbesc? Câinelui? Da, cică ar fi și asta o idee bună, apropo de fericire. În fine, lucrez pe net, deci nu duc lipsă nici de meme cu pisici, nici de video-uri cu căprițe cățărătoare și nici de motive de râs. Doar că nu prea mi-a ieșit să fac asta la modul programat.
10. Ieși afară
Teoria: Legătura dintre o apreciere profundă pentru natură și fericire e confirmată și para-confirmată de studii psihologice. De ele și de o gașcă de gânditori și oameni de cultură (Emerson, Beethoven, Goethe, Bismarck). Nu pot să nu remarc filonul germanic. De altfel, nemților le place atât de mult conceptul încât își trimit copiii la grădiniță în pădure, unde-i învață să fie cercetași de mici (iar asta se pare că-i ajută și să devină autonomi pe termen lung).
Practica: La un moment dat acum câțiva ani, după vreo 3 ani de lucrat de-acasă, între patru pereți care delimitează o arie de circa 55mp, am conchis că nu se mai poate așa. Mi-am luat câine (v. mai jos) și m-am obligat astfel să ies zilnic măcar 10 minute din casă. La modul ideal, dau două ture de parc cu câinele, adică petrec 40 de minute pe zi în fosta pădure de pe domeniile boierului Bazilescu, care formează azi parcul cu același nume. Dovada din ziua experimentului:
11. Ia-ți un animal de companie
Teoria: Psihologul Allen Mc Connell a descoperit că un animal de companie poate să fie la fel de util pentru bunăstarea ta psihică ca și sprijinul unui membru al familiei. Cică proprietarii de animale de companie au mai multă stimă de sine, sunt mai puțin deprimați și se simt mai puțin singuri. Ba cică fac și mai multă mișcare. În plus și câinilor (ba până și pisicilor) le place să și-o ardă cu noi. Deci de ce să nu-ți iei patruped de casă?
Practica: Pentru că s-ar putea să nu fie tocmai etic, zic bioeticienii și activiștii pentru drepturile animalelor. Bun, să zicem că trecem peste asta – eu una am un câine și-o pisică, deci nu pot să aplic argumentele lui Peter Singer și ale găștii lui. Mai sunt și costurile (mâncare, veterinar, nisip litieră) și efortul (plimbări, curățat litieră, deparazitări etc.). Nu toată lumea își permite animal de companie. Dincolo, însă, de toate astea, eu una cred cu tărie că nu-i ok să-ți iei animal de companie doar ca să fii tu mai fericit. Nu-i vorba de ultimul iPhone, de o pereche de pantofi sau un concediu, ci de o ființă care simte durerea și e capabilă de atașament. Dacă te ajută cu ceva, până și McConnell zice că teoria cu animalele de companie funcționează mai bine pentru persoanele care au deja o viață socială sănătoasă.
12. Fă mișcare
Teoria: Pe principiul eliberării de endorfine în organism și punctul ăsta ar trebui să fie de la sine înțeles. Cică mișcarea te ajută mai mult decât antidepresivele, când tragi linie și aduni. În plus, beneficiile pentru sănătate sunt atât de recunoscute încât nu-mi mai bat capul să le înșir aici.
Practica: Da, e costisitor și-ți mănâncă timp să mergi la sală. Da, anumite tipuri de cardio pot fi plictisitoare pentru mulți dintre noi. Da, la finalul zilei de lucru poate nu mai ai energie să ridici greutăți/faci pilates/alergi pe bicicleta statică. Iar mie una nici nu mi-a plăcut vreodată sportul. Îmi place, în schimb, foarte mult să merg pe jos – așa că mi-am luat niște greutăți pentru glezne și încheieturi și bag 30-40 de minute de parc sau, când e nasoală vremea, de alergare pe loc în casă. (Un fel de treadmill, dar aproape pe gratis, cu aplicația asta care numără caloriile arse și kilometri parcurși.) Merită? Dincolo de endorfine și beneficii pe termen lung, am făcut niște super gambe. Care, da, mă fac foarte fericită.
13. Meditează
Teoria: Punctul ăsta nu putea să lipsească. Da, există studii care zic că funcționează să meditezi 20 de minute pe zi: poți să faci asta inclusiv când te plimbi prin parc, când vii cu metroul acasă de la birou sau înainte să adormi. Ideea e să „stai în corpul tău”, să „fii conștient de gândurile tale, dar fără să le dai curs – doar să iei act de prezența lor”. Să trăiești mindfully.
Practica: Practica, însă, e problematică – din atâtea motive încât nici nu știu de unde să încep. Din punct de vedere ideologic, s-a scris deja că e instrumentalizată de corporații pentru a convinge angajații să fie mai placizi, mai eficienți; și, în plus, McMindfulness-ul occidental nu prea are nimic de a face cu filosofia zen din care s-a născut practica. Sigur, ai o tonă de aplicații la dispoziție dacă vrei să încerci. Eu una am testat-o la psihoterapie și nu-i pentru mine. Prefer exercițiile de imaginație – pe care în ziua experimentului le-am practicat ca de fiecare dată, în timp ce-mi plimbam câinele prin parc.
14. Nu întârzia
Teoria: Guru-ul de self help și motivaționale Brad Aronson scrie aici că și-a permis, de la un punct încolo, să aibă mai puține întâlniri una după alta, ca să-și dea și timp să respire și ca să nu mai întârzie cronic.
Practica: Eu sunt genul de om care întârzie cronic. În ziua experimentului, după ce am încheiat munca și mișcarea și plimbarea și non-meditația, m-am pregătit din timp să ajung la o petrecere. Și am ajuns la timp. Am ajuns chiar printre primii. M-am simțit bine? Da, măcar nu mai întârziasem de data asta. M-am simțit și vag penibil, pentru că nu știam ce să discut cu ceilalți oameni care ajunseseră la timp? Absolut. Verdictul: o să-mi aleg mai bine evenimentele și întâlnirile la care ajung sau nu la timp.
15. Petrece timp cu prietenii
Teoria: Încă una care-ar trebui să fie de la sine înțeleasă, dar uite și niște dovezi bazate pe studii, dacă mai e cazul: 1. Până și introvertiții, care, tehnic vorbind, trebuie să se cam forțeze să-și facă prieteni, au numai de câștigat de pe urma chestiei ăsteia. 2. Vorbim de prietenii pe bune, de-alea în care știi că poți să suni omul la 12 noaptea, dacă arde, nu de conversații superficiale, de complezență. 3. În fine, un argument mai degrabă emoțional, dar posibil eficient, e că unul dintre principalele regrete exprimate de oameni pe patul de moarte e că n-au petrecut suficient timp cu prietenii.
Practica: În cele din urmă, prietenii mei, care au tendința să întârzie la fel de mult ca și mine, au sosit la petrecere. Am râs, am consumat băuturi alcoolice, ne-am distrat. Unii dintre ei sunt din categoria „de sunat la 12 noaptea”. Nu mulți, dar exact despre asta e vorba în continuare.
16. Să ai cel puțin câțiva prieteni apropiați
Teoria: Nu se știe exact câți. Aici ni se spune că cinci e cifra ideală. Un profesor de la Nottingham University zice că între cinci și zece. Oricum, există studii cum că persoanele trecute de 70 de ani care au în continuare o rețea puternică de sprijin (adică prieteni buni) au o bătrânețe mai liniștită și sănătoasă.
Practica: Sigur, toate bune și frumoase la petrecere – și în general la faza asta cu prietenii. Dar dacă e să combin teoriile de mai sus cu problemele ridicate de punctul 6, cel care ne spune că rețelele de socializare nu ne fac prea mult bine, îmi dă un pic cu virgulă. Doar rețelele astea ne ajută să avem mulți „prieteni”, nu? Dincolo de ironii, bănuiesc că există un număr ideal de prieteni apropiați, dar în ziua cu experimentul n-am stat să-mi fac o listă. De dragul argumentului, o să spun că prietenii ăia sunt cei trecuți la trusted contacts pe Facebook și la favorites în agenda telefonului. Nu-s cinci. Dar sunt. Și (sper că) asta contează.
17. Petrece-ți timp cu o persoană fericită
Teoria: Un studiu efectuat de-a lungul a douăzeci de ani, pe 4.700 de respondenți, a constatat că apropierea de o persoană fericită ne poate influența până la trei grade de apropiere. Cu alte cuvinte, fericirea e contagioasă. Cu cât ești mai aproape fizic de fericiți, cu-atât ai și tu șanse mai mari să fii fericit.
Practica: În seara zilei cu experimentul, am petrecut destul de mult timp cu cea mai optimistă persoană pe care-o cunosc – partenerul meu. Și, da, o să bănuiesc că a funcționat. Problema e la capitolul proximitate fizică: locuim în capete opuse ale orașului, deci n-am parte de contagiunea pe care-au descoperit-o cercetătorii atât de des cât mi-ar plăcea :)
18. Nu, nu te-ajută să te plângi
Teoria: Și dacă veni vorba de petrecut timp cu persoane optimiste și pozitive, hai să vorbim și despre opusul chestiei ăsteia. Tu s-ar putea să fii mai familiarizat cu o teorie freudiană care zice că nu e bine să-ți reprimi sentimentele. Că e mai bine să te plângi, să-ți exprimi frustrările, să dai din tine tot. Ei bine, un studiu din 2002 al psihologului Brad Bushman zice că nu-i așa. Da, e mai bine să nu dai curs furiei, dacă vrei să fii fericit.
Practica: Sună un pic contraintuitiv și recunosc că mi-a fost greu să pun teoria asta în aplicare, deși e o idee pe care-am explorat-o cu mult înaintea experimentului cu fericirea. Ideea e să te extragi din situație, să nu acționezi imediat, să-ți distragi atenția și – poate cel mai complicat – să oferi o reacție psihologic opusă. Adică în loc să faci spume la gură să te relaxezi, să-ți decontractezi mușchii și să respiri. E fezabil întotdeauna? Nici vorbă. Ajută la fericire? Cam da. Pe de altă parte, scoaterea din ecuație a plângerilor și protestelor îmi miroase destul de tare a strategie numai bună pentru angajatori - deci nu-s complet convinsă dpdv ideologic.
19. Fă-ți o listă de chestii pentru care te simți recunoscător
Teoria: Tot Richard Weisman și tot în studiul pe 26.000 de persoane a pus în aplicare teoria exprimării recunoștinței. Da, ca la americani când se așează în jurul curcanului. Rezultatul a fost că persoanele din grupul care trebuia să facă asta timp de cinci minute pe zi s-au simțit cu 8% mai fericite decât cele din grupul de control, care n-a făcut nimic.
Practica: Mi-am propus să fac asta seara, după petrecere. M-am gândit că ar fi drăguț să încerc. M-a pufnit râsul înainte să adorm, când mi-am amintit de Ally McBeal și-al ei „At least I have my health”, semi-patetic, conștient de sine și, în cele din urmă exasperat de atâta mulțumire asumată. Mi-am spus că e și mâine o zi, pentru cele cinci soluții de fericire cu care rămăsesem restantă, inclusiv pentru recunoștință.
20. Gândește-te la o întâmplare fericită de ieri
Teoria: Din nou studiul lui Weisman – pentru că e unul dintre puținele solide și verificate din domeniu. Cea mai eficientă metodă de a fi mai fericit în fiecare zi e să te gândești timp de cinci minute la ceva bun ce ți s-a întâmplat ieri. Persoanele din grupul cu misiunea asta au fost, în medie, cu 15% mai fericite decât cele din grupul de control.
Practica: „La fix”, mi-am zis a doua zi dimineața, după ce nu reușisem nici de data asta să dorm fix șase ore și un sfert. „O să mă gândesc la ceva bun de ieri.” Și a mers. Mi-am amintit de un moment de intimitate și complicitate în public cu prietenul meu. Am zâmbit și m-am dus să plimb câinele în parc timp de 30 de minute.
21. Fii fericit conjugal
Teoria: Dacă tot am ajuns la subiectul ăsta, e la mintea cocoșului că o relație fericită te ajută cu nivelul general de stare de bine-n viață. Vestea bună vine, desigur, tot de la cercetători. Eli Finkel, profesor de psihologie la Universitatea Northwestern, a studiat 120 de cupluri pe parcursul a doi ani. La fiecare șapte luni, cuplurilor li s-a cerut să facă un exercițiu în scris de șapte minute, prin care să evalueze intimitatea, satisfacția, încrederea și atașamentul. Previzibil, presa a transformat asta în „exercițiul minune de 21 de minute” care-ți salvează relația.
Practica: Nu mi-am pus și prietenul să facă exercițiul ăsta și nici nu știu dacă o să mă țin de el o dată la patru luni. Cert e, însă, că după ce am stat să mă gândesc la cât sunt de fericită în relație timp de șapte minute (și am și scris despre asta), parcă m-am și simțit mai fericită. Autosugestia e lucru mare.
22. Strânge și donează
Teoria: Un studiu de la UCLA zice că mamele care locuiesc în case aglomerate, pline de obiecte, sunt mai stresate. Altul, de la Princeton, zice că birourile aglomerate sporesc riscul de iritare și de pierdere a concentrării. Eu sunt o hoarderiță în devenire, pentru că am și crescut într-o casă de tipul ăsta. Și știu deja că decluttering-ul e un fel de hygge de-acum vreo trei ani, popularizat pe filieră de apropriere a culturii nipone de către scriitoarea Marie Kondo.
Practica: N-am reușit să strâng toate hainele de care nu mai am nevoie în saci, dar am început. Mi-am făcut planul. A existat intenția. Am strâns jumătate de sac. O să-l donez la Samusocial sau la Carusel sau în alte părți de care aud că ar avea nevoie. Și pentru că am făcut asta, tind să cred că o să mă facă să mă simt mai bine.
23. Fă gesturi generoase
Teoria: Teoria lui Weisman, testată în studiul deja menționat, spune că până și gesturile de bunătate făcute „la nimereală” ajută. Însă rezultatele studiului zic altceva: persoanele care au testat exercițiul timp de cinci minute pe zi s-au simțit doar un pic mai fericite decât cele care n-au făcut decât să se gândească la ziua anterioară, în termeni neutri.
Practica: După cum spuneam și mai sus și la punctul trei, bunătatea bine direcționată ajută. Întrebatul unei persoane fără adăpost care stă în fața unui supermarket de ce are nevoie ajută. Dar, în continuare, nu știu cât de comod îmi pică ideea că scopul suprem al unor astfel de gesturi trebuie să fie fericirea mea burgheză și călduță.
24. În loc de concluzie: Cică trebuie să alegi să fii fericit
Teoria: În cartea sa În căutarea fericirii (1930), Bertrand Russell zice-așa:
„Fericirea nu e decât în cazuri foarte rare ceva ce-ți pică sub nas ca o pară mălăiață... Pentru majoritatea bărbaților și femeilor, fericirea trebuie să fie o realizare, mai degrabă decât un dar de la zei; iar pentru realizarea asta, efortul, atât interior cât și exterior, trebuie să joace un rol important.”
În psihologia pozitivistă actuală se bate multă monedă pe alegerea de a fi fericit. Din fericire, avem și alte școli de gândire în psihologie – unele mai optimiste, altele mai puțin optimiste în ce privește căutarea acestui scop. (Cea la care subscriu eu, de exemplu, pornește de la ideea că toată lumea e ok: eu sunt ok, tu ești ok, iar între noi au loc niște tranzacții, mai mult sau mai puțin eficiente. La tranzacțiile astea merită să ne uităm, ca să constatăm dacă ne facem bine sau rău.)
Practica: În practică, am ales să fiu fericită timp de 24+ ore – deci problema fericirii trebuia să fie rezolvată de la sine, conform teoriei de mai sus. Dar, vin eu și mă-ntreb, complet retoric, la finalul Experimentului Fericirea: de ce trebuie să fie fericirea un scop în sine? De ce nu sensul, de exemplu? Sau roșiile de grădină. Sau orice altceva, în loc de o rețetă prestabilită, pictată în roz, care nu ține adeseori cont de diferențele de mediu și abilitate dintre noi. (Ioana Pelehatăi)
