Doamnelor și domnilor, trupa Mes Quins (se pronunță mes-chins) se pregătește să lanseze la începutul lunii noiembrie un nou album. Vyve la promeesqooytate! (pe care-am avut onoarea să-l ascult în avans) e un mockumentary audio despre angoasele noastre coditiene, bun de ascultat când se-adună multă lume în același loc și discută chestii intelectuale, cum ar fi extincția speciei umane. În cele ce urmează vă prezentăm „Totul e alb”, cel mai nou clip al trupei Mes Quins, și un interviu cu Silviu Gherman și Ovidiu Chihaia, realizat cu ajutorul rețelelor sociale, de la Bușteni la București la Iași. Audiție plăcută.
Cine ce-a făcut pe albumul asta?
Ovidiu: Albumul l-am compus, produs şi promovat noi doi. L-am lucrat acasă la mine şi e un album pe care puteam să îl terminăm într-o lună, dar pe lângă Mes Quins mai avem şi alte slujbe, Silviu cu showurile lui, eu cu munca mea, şi nu ne-a stat gândul numai la trupă. Am colaborat cu Ovidiu Bejan de la The Amsterdams la mixatul albumului, dar şi pe partea de post-producţie artistică. El şi cântă pe o piesă de pe album, piesă pe care el şi cu Silviu au compus-o cam prin 1996, dacă nu mă înşel. E un tip extrem de talentat şi ne cunoaştem de foarte mult timp. Avem mare încredere în sugestiile lui. Ovidiu Bejan, de ce nu te alături proiectului Mes Quins într-o zi?
Am mai colaborat cu Ionuţ Chiva (un scriitor român contemporan, trăieşte în exil), care face vocea la o piesă unde eu, din cauză că intrasem în „writer's block”, aveam nevoie de cineva să compună restul de versuri la piesă. L-am rugat pe Ionuţ să compună şi să-şi înregistreze vocea, fapt care l-a emoţionat foarte mult. A ieşit o piesă care se numeşte „Apucat”. Să o asculte cititorii dumneavoastră când vom lansa albumul.
Alexandra, prietena lui Silviu, ne-a ajutat să tragem nişte voci, simţeam nevoia de o voce feminină ca să ne mai echilibreze un pic, o luasem prea tare pe pantă „macho-single-autodestructive-and stuff”. Cred că a făcut o treabă foarte bună, a mai înseninat puţin albumul în punctele lui esenţiale. Mulţumim, Alexandra, să treci într-o zi pe la casa noastră de discuri ca să îţi iei bănuţii.
Silviu: Ovidiu sumarizează în mod cinstit, ardeleneşte, situaţia în care ne-am găsit în ultimele luni. Îmi rămâne doar să adaug faptul că am tras toate piesele la el acasă şi că din acest motiv a avut uneori probleme cu vecinii, chiar dacă noi aveam căştile pe urechi. Va daţi seama, nu puteam să tragem voci dacă în acelaşi timp se auzea şi muzică. S-ar fi creat microfonie. Aşa că vecinii nu auzeau decât urletele noastre, în timp ce noi stăteam cu căştile pe urechi. Nu ştiu dacă mă fac bine înţeles.
De ce a trecut atâta timp de la albumul celălalt?
Ovidiu: Nu cred că moare lumea aşteptând că Mes Quins să scoată un album nou. Lumea mai are de muncă, se mai distrează, mai merge la un concert al formaţiei Carpaţi... Unde să mai fie loc şi de noi în toată treaba asta? Între primul album şi ăsta am avut o perioadă în care am postat o groază de piese pe pagina noastră de Soundcloud, probabil vreo 20. Perioada asta o să fie cunoscută în istorie drept „cea mai bună perioadă Mes Quins”. Când am luat decizia de a face albumul, a venit Silviu foarte plictisit la repetiţii şi a zis că vrea să facem un album serios, eu am zis că nu vreau, dar m-a convins.
Silviu: Consider că colegul meu de trupă face un sumar cinstit al situaţiei în care ne-am aflat în ultimii ani. De asemenea, îmi rămâne să adaug şi faptul că viciul lenei a avut un rol important în gestaţia acestui album, ca de altfel şi a celorlalte albume, îmi cer scuze, a celuilalt album.
De ce faceţi muzică?
Ovidiu: Facem muzică pentru că ne cunoaştem de douăzeci de ani, ne place muzica şi ne-am format gusturile împreună, oarecum. Un alt motiv mai întemeiat nu ştiu să-ţi dau. Ştiu că, în general, oamenii fac chestii creative ca să-şi clarifice nişte lucruri interioare. La mine nu cred că se aplică, eu când vreau să am o discuţie cu mine mă plimb în pădure, fluier tare şi gata! Am clarificat. După aia, îl sun pe Silviu şi îi spun la ce m-am mai gândit. Nu-l interesează niciodată ce am de spus, îmi zice „mai lasă-mă în pace că am de scris la roman şi la show” 😞
Silviu: Sunt de părere că colegul de trupă oferă un răspuns cinstit şi sumarizează bine situaţia. Rămâne doar să adaug faptul că, pentru mine, muzică rămâne, desigur, după literatură, cinematografie, pictură şi coregrafie, prima dragoste.
Piesele de pe albumul nou sunt cam noir. De ce?
Ovidiu: Toate piesele Mes Quins sunt lugubre. Bineînţeles, acum am mers puţin mai departe şi, e drept, eu când am am început să compun piese pentru albumul nou, am căutat cele mai triste armonii, am vrut să plângă lumea mai mult decât a plâns până acum la noi. Dacă tot l-am ascultat pe Silviu când a zis să facem un album serios, am zis că trebuie să iasă foarte trist. E un album mult mai sincer decât se aştepta lumea să îl facem şi nu e important pentru mine dacă o să fie interpretat că fiind ironic, post-ironic sau mai ştiu eu ce.
Silviu: Este foarte interesant cât de bine sumarizează Ovidiu, colegul meu de trupă, situaţia. Îmi rămâne să adaug că, odată cu înaintarea în vârstă, oamenii dezvoltă o apetenţă, sau o propensitate (o aplecare, dacă vreţi) pentru pesimism. Fiecare an scurs înseamnă un an mai aproape de moarte. Fiecare amintire pierdută înseamnă un pas mai aproape de extincţie. Personal, nu mă deranjează absolut deloc extincţia, sunt chiar foarte încântat că există. Extincţia este extraordinar de pozitivă. Vă daţi seama cât de rău ar fi dacă nu ar există extincţie. Un om ca Putin, despre care cântăm pe una dintre piese, nu ar mai muri. Suntem oare pregătiţi să trăim cu un Putin nemuritor?
Cine e domnul profesor (din piesa „Colosul din Rodos”)?
Ovidiu: De fiecare dată când îl aud pe Silviu cântând versurile alea, mă gîndesc la Cristian Tudor Popescu. Ştii că CTP a scris prefaţa la Fabrica de absolut a lui Karel Čapek cu mulţi ani în urmă?
Silviu: Sunt de părere că Ovidiu, colegul meu de trupă, nu sumarizează bine situaţia. Adaug că, pentru mine, profesorul acela nu are o identitate anume, întrucât am scris versurile pentru piesa respectivă în curtea Facultăţii de Drept, unde există câteva statui ale celebrilor profesori de drept.
Care-i mesajul pe care îl transmite clipul nou? Cine l-a făcut? Cât a costat?
Ovidiu: Clipul de la „Totul e alb” e regizat de noi, ne-au filmat doi prieteni, Răzvan Vasilache şi Ovidiu Rusu (alt Ovidiu, da) şi nu are nici un mesaj. Nu am vrut să spunem nimic cu clipul ăsta, dimpotrivă, am vrut să fugim cât mai mult de poveste sau metaforă. Ne-a costat 80 de lei, atât am dat pe toată mâncarea pe care tot noi am gătit-o împreună cu prietena mea, Ştefania, cu o zi înainte de filmare.
Silviu: Ovidiu, colegul meu de trupă, sumarizează doar pe jumătate situaţia. El a cumpărat şi o folie pe care ne gândeam s-o punem pe jos în cazul în care ne cade mâncarea din gură, dar nu am mai folosit-o, fiindcă nu ne-a căzut atâta mâncare din gură. În privinţa metaforei, îmi rămâne să adaug că împărtăşesc viziunea lui asupra unui clip care nu trebuie să sublinieze mesajul piesei, ci să furnizeze un escapism vizual sau, dacă vreţi, o cu totul şi cu totul altă cheie de interpretare, poate inedită, poate nu, a piesei respective. Sublinierea distruge, ocultarea creează.
Care-i profilul ascultătorului ideal Mes Quins?
Ovidiu: Nu m-am gândit niciodată, cred că nu există aşa ceva. Să ne asculte cine vrea, dar, dacă ne ascultă cineva care nu ne convine, facem urât.
Silviu: Ovidiu, colegul meu de trupă, spune un lucru pe care îl combat energic. Eu ştiu foarte bine care este profilul nostru de ascultător, dar, pentru motive pe care le voi dezvălui, probabil, la un moment dat, nu voi face public acest profil. Această formaţie este pâinea noastră cu unt, cum se mai spune, şi funcţionăm după un algoritm. Dacă-l facem public, oameni precum Tudor Chirilă, un artist, de altfel, extraordinar, ne-ar fura succesul.
Ce zice lumea despre voi?
Ovidiu: „Sunteţi o mizerie de trupă”, „sunteţi geniali”, „nu sunteţi normali”, „wow”, „încrezuţi”, „un fel de Divertis mai postmoderni”, dar prima reacţie pe care mi-o aduc cel mai bine aminte a fost: „voi chiar vreţi să apăreţi cu muzica asta în faţa unui public?”.
Silviu: Ovidiu, ca de obicei, face un sumar foarte bun al situaţie în care ne găsim. Îmi rămâne doar să adaug că pe mine mă interesează prea puţin ce crede el, ce cred părinţii, ce crede doamna profesoară, ce crede prietena mea, ce crede biserica sau ce crezi tu.
Ce muzică e asta?
Ovidiu: Dacă erai în faţa mea, te-aş fi întrebat ce vrei să spui cu asta, dar nu eşti în faţa mea, ai preferat să ne iei interviul ascunsă în Internet undeva, relaxată, fără să-ţi creăm probleme.
Silviu: Consider că Ovidiu, colegul meu de trupă, nu s-a achitat corespunzător de sarcina pe care o presupunea această întrebare. Daţi-mi voie să adaug că, pe viitor, trebuie să te fereşti ca de mere pădureţe sau, dacă vrei, ca de agrişe stricate, de a pune întrebări trupelor prin care să le ceri să se circumscrie unui curent. Majoritatea trupelor sunt extrem de eclectice, inteligente şi individualiste. Eu nu ştiu o trupă de oameni proşti pe lumea asta.
Pentru ce film s-ar potrivi albumul ăsta ca OST?
Ovidiu: Perioada OST-urilor e de mult apusă, aproape toţi regizorii au înţeles treaba asta şi foarte bine că au făcut-o. Eu sunt de părere că filmul nu are nevoie de muzică în general, iar când un regizor alege să pună o piesă care mai are şi text într-o secvenţă de film, mi se pare că vrea să păcălească spectatorul cumva. Mulţi au înţeles că muzica diegetică funcţionează mult mai bine, că are un impact mai puternic de multe ori. Îmi aduc aminte că la începutul anilor 2000, toată lumea folosea Radiohead în piese de teatru sau în filme studenţeşti. Nu-i mai intersa contextul, credeau că merge în orice fel de situaţie. Mie nu mi se pare ok ca o secvenţă de film să fie atît de slabă încât să aibă nevoie de coloana sonoră. Mai ales că nu e nevoie de piesele cu voce care vin şi ne explică toată schema, ca să nu cumva să înţelegem prost ce a vrut să zică regizorul. Apropo, „Everything în Its Right Place” de la Radiohead e folosită în două filme, un documentar, un joc video şi un trailer. Ce mulţi bani şi-au luat băieţii!
Silviu: Colegul meu de trupă, Ovidiu, a înţeles bine lecţia minimalismului cinstit al regizorilor români reprezentând noul val. Îmi rămâne doar să adaug că sunt de acord cu această interpretare, pe care o găsesc corectă. Îmi cer scuze pentru gravitatea răspunsului, dar sunt în Iaşi, unde am un spectacol de comedie şi nu pot să stau acum la taclale.
Cu ce (intelectual) român v-ar plăcea să faceţi un featuring?
Ovidiu: Am făcut cu Ionuţ Chiva. El nu e intelectual? Nu am o listă, dar probabil pe următorul album o să colaborăm cu toţi intelectualii care ştiu să cânte corrido şi bossa nova. Cam asta e linia pe care o să mergem: muzică de stat la piscină. O să avem un mare succes. Dacă în timpul ăsta formaţia Taxi vrea să colaborăm, să ne scrie, pentru că şi nouă ne plac subiectele de interes general.
Silviu: Mi se pare că, din nou, Ovidiu, colegul meu de trupă, oferă un sumar potrivit situaţiei. În ceea ce priveşte intelectualitatea, îmi rămâne doar să adaug că mă raliez curentului internaţional care scuipă pe intelectualitate, fiindcă intelectualitatea a dat lumii futurismul fascist şi comunismul. Iluminismul e eşuat, ne trebuie mai multe babe cu genunchi prăfuiţi.
Când/unde/cum lansaţi? Albumul o să existe şi în formă fizică sau doar pe net?
Ovidiu: O să lansăm albumul pe 8 noiembrie la Club Control în Bucureşti şi pe 12 noiembrie la Cluj, în cadrul festivalului „Temps d'image~. Îl lansăm numai pe internet, gratuit.
Silviu: Ce aş mai putea adăuga la această sumarizare corectă, cinstită a situaţiei?
Vreţi să mai adăugaţi ceva?
Ovidiu: Îţi mulţumim pentru faptul că ne-ai pus întrebări care să ne pună în valoare.
Silviu: Aceste răspunsuri le-am dictat în telefonul meu inteligent iPhone, care le-a transformat în cuvinte fără ca eu să modific prea mult. Îmi rămâne doar să adaug faptul că recunosc, aşa cum spune prietena mea, că sunt de multe ori un om frustrat şi speriat, chiar dacă nu-mi dau seama şi consider că, dimpotrivă, sunt un om echilibrat şi împăcat cu mine însumi.
