Mărcuțiu-Rácz Dóra este scriitoare și traducătoare. Este editoare a jurnalului literar Helikon, traduce texte din română și engleză, și a publicat un volum de poezie intitulat Már minden nő hazament (Toate femeile au plecat deja acasă).
Citiți mai jos un poem, despre femei, mașini și animale, tradus în limba română chiar de autoare.
excepția o întărește pe cealaltă
maică-mea zice că-s două tipuri de șoferi
în aglomerația de dimineață:
ăia care-s femei, sau sunt
atât de neîndemânatici
că ar putea fi și femei.
când îi zic instructorului
el râde și mă avertizează
să nu merg pe marginea
drumului să nu-i lovesc mașina,
și să-mi țin mâinile pe volan,
că altfel pic examenul.
toți pot să conducă, îmi zice,
dar în general femeile au nevoie
de mai multe încercări, asta-i
doar statistică
dar
există și excepții.
și maică-mea e de acord
că există excepții, când
stăm bară la bară dimineața,
dar știu că de regulă
nu prea sunt.
mă prind din prima cum parchează
o femeie bogată, o mamă obosită,
un bărbat ținut sub papuc, un
cocalar, și cum parchează
excepțiile.
sunt la a douăzeci și opta oră
când aud o pocnitură sub
roata din față a mașinii.
instructorul meu zice că-i un flacon,
eu zic că a fost o pisică.
două pisici mi-au fost călcate până acum,
și un câine, dar de el nu-mi aduc aminte,
eram mică, îi povestesc instructorului,
dacă aș lovi un animal, n-aș mai
conduce niciodată.
de când am auzit pocnitura
mă uit ca nebuna sub mașini și după
indicatoare, odată aproape mi-a
murit motorul.
iau ore suplimentare.
instructorul încearcă să mă liniștească,
zice că am o atitudine proastă, și
dacă sunt atentă, respect
regulile de circulație și
frânez din timp,
nu pățim nimic,
nici eu, nici pisicile.
times new roman are
un articol cu bărbatul
care a vrut să fie lăsat în pace
vreo două-trei ore,
și-a pus nevasta să parcheze.
dar noi cu instructorul
nu râdem la bancuri cu femei,
nici atunci când femeile ni le povestesc.
instructorul meu nu-i cu protecția
animalelor, nu știe, ce înjurături
iau pe facebook cei care lovesc un animal.
vitezoman.
monstru.
proastă.
psihopat.
și asta și-a luat carnetul pe muie.
nici peste câteva luni nu scap de
reflexele proaste.
maică-mea pe bancheta din spate,
eu conduc, taică-meu lângă mine,
îmi zice că am tras scaunul prea în față,
parchez ca o femeie care
n-a fost învățată să conducă normal,
și dacă îmi mai moare motorul încă o dată,
se duce să ia un cablu de alimentare pentru acumulator.
uneori nici nu semnalizez, de parcă
matizul ar fi bmw, cine m-a învățat așa,
că el sigur nu.
claxonez din timp și opresc luminile când văd câini,
nu-i că aș provoca un accident sau ceva,
dar dacă mă prinde un polițist,
să știu că el nu-mi dă niciun leu.
ușor de zis,
e bărbat, evită aglomerația,
el ne îngroapă toate pisicile,
nu a avut niciun accident
și niciun roadkill până acum.
nu i-am povestit niciodată despre
pocnitură, că poate am lovit o pisică,
nu știe că nu mănânc carne de un an,
sau că sunt supărată pe ăia
care spun bancuri cu femei.
virez brusc pe
contrasens,
linie dublă continuă,
localitate,
am vrut să evit pisica, îi zic,
când mă întreabă ce fac,
de ce nu frânez,
de ce nu semnalizez,
dă-o dracului de mâță,
sunt responsabilă pentru cei din mașină,
să trag la dreapta dacă-s obosită, dar
să nu mai fac niciodată
manevre d-astea.
i-aș spune și lui ce i-am spus
instructorului, că n-aș mai conduce niciodată,
dacă aș ști că am ucis cu mașina,
și nu trebuie să fii doar apt psihologic
pentru carnet, trebuie să fii sigur pe tine,
de-aia conduc femeile așa de prost, că nu sunt,
de-aia se aglomerează podul dimineața, și
de-aia trag scaunul mai aproape că au picioare scurte,
și trebuie să demonstreze că ele
sunt excepția care întărește regula.
schimbăm, taică-meu își reglează scaunul,
oglinzile, maică-mea se pune lângă el,
eu la locul meu, pe bancheta din spate,
mă fac că dorm, la fel cum făceam când eram mică,
îmi aduc aminte de zilele când
învățam să conduc,
și ne povesteam bancuri porcoase
cu instructorul,
și nu aveam curajul să-l invit
la o cafea, pentru că dintre cele trei
fete care au dat examenul
eu am fost singura care n-a picat.
a doua zi taică-meu mă scoate la plimbare cu mașina,
eu conduc, el încet și calm îmi povestește
cum face el economie la benzină și cum are grijă de motor,
în fața mea cineva merge foarte încet,
nu știu dacă-i femeie, dar nu o depășesc,
mult prea multe sunt mult prea importante acum.
n-a murit nici motorul,
nici pisicile, ni pietonii,
eu am fost excepția astăzi,
iar regula poate niciodată
nu avea nevoie de întărire.
Imagine principală generată de Midjourney AI
