Gata, s-a produs Marea Dezghețare. Săptămâna asta avem, pe lângă minunățiile despre care scriem mai jos, niște chitară&laptop în Control, Partizan acustic la Cărturești, un regal de jazz în biserică (Jazz in Church, ediția a șaptea, de neratat), cele mai bune filme europene nominalizate la Premiile Gopo, un spectacol despre un context social la care nu ne uităm prea des, un film care intră în cinematografe pe 8 martie și care face, pentru prima dată, portretul uneia dintre cele mai extravagante scriitoare române din secolul XX, Nina Cassian.
Plus:
O proiecție-eveniment + discuție despre corp, de la Venera
Touch Me Not - Politicile corpului, Grand Cinema Digiplex Băneasa, vineri, 8 martie, de la ora 20.30
Discuțiile despre corp, sexualitate și intimitate la români sunt înăbușite de rușine. Aici nu vorbim despre limitele trasate de traume, de miturile frumuseții care ne bântuie în oglindă și ne refuză poftele, despre normele sociale care ne disciplinează relația cu celălalt.
Vinerea asta, însă, se sparge gheața. Filmul Adinei Pintilie, Touch Me Not, care a câștigat Ursul de aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, ediția 2018, își pregătește lansarea în cinematografe cu câteva seri de dialog despre relația omului cu propriul corp. E o ocazie bună să ne uităm la viețile noastre intime.
Arhive foto și feminism inclusiv, de la Ioana
Arhiva fotografică și istoria cu i mic, Salonul de Proiecte (Palatul „Universul”), de miercuri, 6 martie, de la ora 19.00
Nu cred, de fapt, în istorie cu i mare. Sau, poate un pic mai nuanțat: mi-a cam ajuns, în perioada asta a vieții mele. Ca atare, abia aștept să văd cum e problematizată cea cu i mic, istoria cotidianului, a comunităților și narațiunilor personale, în cadrul expoziției Alexandrei Croitoru. În textul de prezentare ni se promite alăturarea în materiale vizuale folosite în comunicarea publică, fie ea comercială sau oficială (suprapunerea între cele două era aproape completă, în epocă), cu imagini de viață cotidiană, ambele din anii 70-80. Cele două decenii care marchează comunismul târziu în România au fost, de altfel, simțitor distincte: unde anii 70 au fost colorați de atmosfera „dezghețului” deceniului precedent, anii 80 au evoluat spre austeritate, penurii și o înăsprire a măsurilor poliției politice. Pe acest fundal ne uităm la materiale publicitare, design, modă, turism, în perioada respectivă, dar și la „economia dorințelor” și mecanismele ei de funcționare, atunci și acum, la structurarea economiei informale și inegalitățile sociale ale zilelor noastre.
Vernisajul de miercuri va fi punctat de intervenții ale Cristinei David, reflecții cu privire la limitările autoimpuse asupra orizonturilor noastre de așteptări. Expoziția va putea fi vizitată până pe 14 aprilie, inclusiv, de joi până duminică, între orele 15 și 19. Face parte din programul „Arhiva fotografică și istoria în transformare / memorie și cercetare”, având ca punct de pornire colecția fotografică a lui Mihai Oroveanu.
Feminismul celor 99%. Un manifest, Londohome, vineri, 8 martie, de la ora 18.00
Vineri, 8 martie, e cea mai nimerită zi din an în care Editura Fractalia ar fi putut să lanseze volumul „Feminismul celor 99%” de Cinzia Arruzza, Tithi Bhattacharya, Nancy Fraser, trei dintre organizatoarele Grevei Internaționale a Femeilor. Mai întâi, un pic de istorie: pe 8 martie sărbătorim Ziua Internațională a Femeii, așa cum a fost ea stabilită de ONU, în 1975 - originile ei se află în Uniunea Sovietică, după ce femeile și și-au câștigat dreptul de vot în 1917. În 2017, în urma unui proiect de lege care voia să interzică avortul în Polonia și a protestelor împotriva uciderii unei fete de 16 ani în Argentina, a apărut ideea Zilei fără Femei. În 2017 și 2018, Greva Internațională și Ziua Internațională a Femeii au coincis. Vineri, la Londohome, o să discutăm despre feminism și în alți termeni decât spargerea „plafonului de sticlă” în corporații. Care sunt problemele celor 99% dintre femei care nu sunt CEO? Cum fac față inegalităților economice, locuințelor din ce în ce mai scumpe, condițiilor de salarizare și de muncă adverse femeilor? Stăm de vorbă cu Andreea Braga, membră a ONG-ului feminist Centrul FILIA, Antonella Lerca Duda, activistă transgen pentru drepturile omului, Rodica Niță și Oana Uiorean, coordonatoarea colecției în cadrul căreia a apărut volumul de față. Hai și tu, e important.
Bonus: Dacă n-ai planuri pentru luni seara, un tânăr istoric lansează o carte la care a lucrat în ultimii cinci ani, în Sala Foaier a Teatrului Național, de la ora 19: Idealul locuirii bucureștene, de Andrei Răzvan Voinea, e despre cum s-a construit Bucureștiul în prima jumătate a secolului trecut. Iar apoi, dacă ai chef să te distrezi la o bere, Mihai-Alexandru Ilioaia inaugurează un nou concurs de trivia, într-un bar din centrul orașului.
Povestea unui copac foarte bătrân, de la Andra
Stejarul de pe Horei / Tur de noapte, strada Horei (București), miercuri, 6 martie, ora 20.00
E primăvară, copacii-și scot verdeața de la naftalină, iar serviciile primăriei îi toaletează - a se citi: îi mutilează - cu spor. Într-un oraș cu periculos de puțin spațiu verde pe cap de locuitor, mult prea iubitor de betoane, nu prea suntem obișnuiți să vedem copacii din jur drept ceea ce sunt: o resursă teribil de prețioasă și-un patrimoniu de neînlocuit. Pentru a repara o parte din nedreptatea asta, puteți merge să vedeți expoziția Arbori bătrâni, în care artistul Florin Ghenade a strâns fotografii și povești ale unor copaci care-au prins toate schimbările lumii de prin părțile astea din ultimele câteva sute de ani (expoziția mai e deschisă la Muzeul Țăranului Român, până pe 10 martie). Iar după ce o vedeți (sau înainte), mergeți să-l cunoașteți pe stejarul care trăiește de trei secole pe strada Horea din centrul vechi al Bucureștiului. Miercurea asta, fotograful Florin Ghenade și Diana Culescu, președinta Asociației Peisagiștilor din România, au pus la cale o plimbare nocturnă pe strada unuia dintre cei mai bătrâni arbori din București. (Cu Diana Culescu am stat de vorbă aici.)
O pledoarie pentru carte și lectură, de la Luiza
Cartea și timpul, o conferință de Marian Preda, Biblioteca Facultății de Litere, Universitatea București, joi, 7 martie, de la ora 17.00
Marian Preda, sociolog și profesor la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din București, ne invită la o „pledoarie-poveste pentru carte și pentru lectură”. Intenția e explicată în textul event-ului: „Poveștile vor fi despre imaginație, despre aventurile mele și ale altora în lumea lecturii. Voi ilustra impactul pe care cărți excepționale l-au avut asupra umanității, urmărind puterea cuvintelor, lumina lor și imaginile pe care le proiectează în mintea noastră. Voi vorbi despre prejudecățile privind experiențe diferite ale cititorilor din generația mea, cei care citeam romane pe sub bancă, și cele ale studenților de azi, care urmăresc, tot pe sub bancă, texte și imagini în telefoanele lor. O cartea citită este un trecut transformat în prezent continuu. E timpul să-l explorăm pentru a descoperi evoluția și viitorul cărții.” Pe mine m-a convins.
Un film despre familie & iubire, de la Ionuț
Boy Erased - Gala de deschidere DaKino 2019, Muzeul Țăranului Român, joi, 7 martie, de la ora 19.30
Bazat pe un caz adevărat (cartea de memorii a lui Garrard Conley), Boy Erased, filmul lui Joel Edgerton spune povestea lui Jared, un tânăr student gay pe care părinții îl „înscriu” într-un program de terapie de conversie ca să-l „vindece” de homosexualitate. Ce mi se pare mișto la filmul ăsta e că nu merge pe caricaturi și nici pe contraste tari & clișeistice, deși situația oferă din plin material pentru așa ceva. Avem pe de o parte părinții conservatori și religioși (interpretați de Nicole Kidman și Russell Crowe), pe de cealaltă parte e puștiul care se trezește aruncat în „terapia” asta agresivă și traumatizantă (extraordinar Lucas Hedges în rolul lui Jared). Cu toate astea rămâne loc de emoții și nuanțe; de fapt, asta e și ironia tristă aici: Boy Erased e, în cele din urmă, o poveste despre familie & iubire, despre deciziile greșite care se nasc de aici și care pot duce la violență și abuz.
Ilustrație principală de Sorina Vazelina, pentru ancheta 5 scriitoare în literatura bărbaților, numai bună de citit de 8 martie ;)
