Există oameni care muncesc din greu pentru ce ceilalți să aibă un Crăciun liniștit și fără griji. Ei sunt eroii neștiuți ai sărbătorilor.
Printre ei se numără medicul care, chiar și în noaptea de Ajun, oferă îngrijire și alinare pacienților. Piloții de avion sau șoferii de taxi, cu ajutorul cărora ajungem la timp să-i vedem pe cei dragi. Bucătarul care se asigură că invitații lui vor avea o masă de neuitat. Sau reporterii care merg pe teren, pentru ca cei de acasă să rămână informați. Alături de ei, sunt atâția și-atâția alții.
HONOR, producătorul de smartphones și alte dispozitive inteligente, celebrează eroii neștiuți ai sărbătorilor și le aduce povestea mai aproape de noi, cititorii, în semn de mulțumire pentru timpul, efortul și sacrificiul făcut. #HONORtobewithyou toți cei care ne faceți sărbătorile de neuitat.
Astăzi, vă invităm să aflați cum arată o zi de muncă pentru o reporteră de televiziune în preajma sărbătorilor.
Acest articol face parte dintr-o campanie susținută de HONOR. Fotografiile din acest material au fost făcute cu telefonul HONOR 90.
La 10 și un pic dimineața, pe un bulevard din Drumul Taberei, câțiva reporteri și cameramani stau zgribuliți cu microfoanele în fața unei gropi săpate în asfalt, pe fundul căreia se văd țevi încolăcite. Îl așteaptă toți pe primarul Nicușor Dan. Termometrul arată 1 grad, care se simte cu minus când stai pe loc. Un cameraman sare de pe un picior pe altul să se încălzească, o reporteră trage tremurând din țigară. Declarațiile trebuie să înceapă în curând și, în timp ce reporterii mai vorbesc una, alta, camermanii își ajustează camerele și verifică lumina.
Când Valentina Neagu, reporteră la PRO TV, ajunge la fața locului, nici nu mai apucă să-și salute colegii de la celelalte posturi de televiziune. Se așează direct în cârdul reporterilor și-și întinde microfonul către primar.
Ziua de luni a Valentinei a început înainte de ora 8, când editorul și-a dat acordul pentru planul ei de muncă. Tânăra de 23 de ani îi scrisese cu o seară înainte, să-i propună un subiect: primarul Capitalei urma să aibă o vizită de lucru la un șantier de modernizare a rețelei de termoficare. Nu e cel mai sexy și antrenant subiect, dar e unul important pentru oraș și locuitorii lui, mai ales când numeroasele avarii ale sistemului înseamnă pentru unii bucureșteni zile sau chiar săptămâni fără căldură și apă caldă. În plus, subiectul ține și de unul dintre domeniile pe care le are în grijă Valentina – administrația publică.
Pentru că traficul de dimineață în București e un cerc special al iadului, Valentina a întârziat puțin la filmare. Din fericire, nu destul cât să rateze declarațiile. La fel ca reporterii de la celelalte canale de știri, vrea să știe când va fi gata șantierul, cât din rețea se va moderniza și ce alte zone vor intra în lucrări. Cele aproximativ 15 minute, cât au vorbit primarul și constructorul, au trecut fără incidente, în afară de un huo aruncat dintr-o mașină în trecere.
Valentina lucrează la PRO de trei ani. E primul ei job în presă, la care s-a angajat când abia începuse anul al doilea de facultate. Ca toți începătorii, a intrat prima dată pe tura de noapte. Venea în redacție la 20:30 și pleca la 8. A învățat repede și a trecut la programul de zi, unde subiectele sunt mai ofertante, dar și mai complexe.
După declarațiile primarului, reportera rămâne să discute cu cineva din anturajul primarului, se uită și ea la conductă și sună în redacție. „Am luat primarul, am luat constructorul, e un șantier deschis aici. Ce e interesant e că e prima dată când fac lucrări aici,” le transmite colegilor.
Urmează voxurile, scurte interviuri pe care Valentina le ia oamenilor din zonă legat de subiectul reabilitărilor. Vrea să-i întrebe cum e să trăiască lângă un șantier, dacă au probleme cu apa caldă sau termoficarea. Oamenii însă nu prea îi răspund. Primul cuplu pe care-l abordează are chef de vorbă, dar nu e din București, iar următorul domn îi vorbește despre presupusele nedreptăți ale noului sistem de colectare a plasticului, care e important, dar nu are legătură cu conducta. Valentinei zâmbește politicos și încearcă să-i explice, fără succes, cum va funcționa de fapt inițiativa de reciclare. Reportera o abordează apoi pe vânzătoarea de la magazinul din apropiere, dar femeia nu vrea să vorbească în fața camerei. Un alt domn, cu șapcă și fular, o refuză dintr-un singur gest, chiar înainte ca ea să apuce să-i spună ceva, iar o femeie pur și simplu se oprește din drum și o ocolește.
Oamenilor le vine tot mai greu să vorbească cu presa, spune Valentina. „Cred că li s-a luat și lor de toate nenorocirile de la știri, plus că ne bagă pe toți în aceeași oală: ce mi-e PRO, ce mi-e România TV?”
În final, găsește două doamne care îi răspund. Mai vorbește cu șeful de echipă de pe șantier, care e în groapă, la conductă. Cameramanul care o însoțește mai filmează niște muncitori și se întorc în redacție. Tânăra trebuie să scrie știrea și s-o premonteze - adică să asculte înregistrările, să selecteze bucățile de declarații pe care le consideră relevante, să se uite la tot ce s-a filmat și să le spună colegilor de la montaj cu ce imagini crede ea că ar trebui să ilustreze cuvintele ei. Din ziua ei de muncă a ieșit o știre de aproximativ 2 minute, despre sistemul bucureștean de încălzire, vechi de peste 50 de ani și reparat pe bucăți.
A doua zi, Valentina o va lua de la capăt, de data asta cu o știre despre mediu, celălalt domeniu pe care îl are în grijă.
„Când m-am angajat, am vrut să văd ce înseamnă să fii reporter,” povestește Valentina. Acum, ritmul alert e deja obișnuință pentru ea. „Mi-a intrat în sânge. Știu că mă trezesc de dimineață, mă duc la filmare.” Să se trezească de dimineață înseamnă de obicei ora 8, dar poate însemna și 6, 7, chiar și 5, în funcție de nevoile zilei. E mereu trează cu cel puțin două ore înainte de filmare, ca să mai citească și să se documenteze pe subiect.
Când era la liceu își dorea să facă Dreptul, poate să fie avocat. La Jurnalism a ajuns după mai multe discuții cu o mătușă a ei, care terminase aceeași facultate și care i-a deschis noi orizonturi despre o posibilă carieră. A intrat la facultate împreună cu prietena ei cea mai bună, iar acum se bucură că n-a ales Dreptul. „Jurnalismul e de mine.” Îi plac ritmul alert și diversitatea, dar mai ales simte că poate contribui la o lume mai bună, mai ales în contextul în care informarea corectă devine vitală.
Chiar mai mult decât munca de teren, Valentinei îi place să scrie. Îi place acel moment când ajunge în redacție, își pune căștile, ascultă ce-a înregistrat peste zi și începe să scrie. Jurnalismul îi dă o libertate și o mobilitate pe care le descoperă cu fiecare subiect nou.
Și-a dat seama că aceasta e meseria potrivită pentru ea după primele săptămâni în tura de noapte. Era greu, obositor și avea resurse limitate. „Tu trebuie să afli informații când toată lumea doarme,” spune tânăra. Dar atunci a văzut cât înseamnă pentru alții munca ei, efortul a căpătat altă greutate. Când oprea un om pe stradă pentru a-l intervieva și vedea că acesta se bucura că are ocazia să-și spună părerea, că se simte auzit, Valentina a început să înțeleagă că munca ei, și a tuturor reporterilor neobosiți de pe teren, contează.
„Ai o responsabilitate foarte mare pentru o știre. Nu contează cât de mic sau mare e subiectul, nu-mi permit să o dau în bară”. Știe că de cele mai multe ori oamenii nu mai documentează independent subiectele pe care le văd la televizor și tocmai de aceea e important să explice lucrurile clar și să nu dea informații greșite. De când dezinformarea a devenit un pericol atât de răspândit, responsabilitatea ei e cu atât mai mare.
Când era în facultate și auzea vorbindu-se despre presă ca a patra putere în stat, credea că sunt mai degrabă clișee. Dar acum, de când lucrează în media, nu mai simte asta. Acum, misiunea ei ca reporteră e clară: „Traducem lucrurile mai complicate pentru oameni și să le dăm peste mână celor care fac nedreptăți.”
Chiar dacă Valentinei îi place libertatea de mișcare pe care i-o dă munca ei, aceasta are un preț, plătit de multe ori în relație cu cei apropiați. Nu merge foarte des acasă, la Mizil, deși e doar la o oră și ceva de București cu mașina. Are puține zile libere și, când le are, preferă să se odihnească. Dar, chiar și așa, nu prea trece o zi fără să vorbească cu familia. Când iese de la muncă, în loc să ia metroul, preferă să meargă pe jos și să-și sune mama. „Mama mă pune pe difuzor, că de obiciei e și tata pe acolo”, zâmbește tânăra. Vorbesc despre ce a mai filmat ea la muncă, despre ce au mai lucrat ei pe lângă casă, despre cum mai stau cu sănătatea.
În ultimii doi ani, Valentina nu a ajuns acasă nici de Crăciun. „Oamenii se uită și caută știri în orice perioadă, fie că vorbim de ziua de Crăciun sau de Revelion.”
Dar, cum e o perioadă festivă, subiectele pe care le acoperă sunt mai reconfortante. Știri despre ce-și doresc copiii de la Moș Crăciun sau despre bunicuțe care fac sarmale. „Încercăm să dăm o notă pozitivă, să încărcăm oamenii cu o energie ceva mai bună, că știm că în restul anului e vai de mama noastră.”
Și în redacție e o atmosferă caldă de sărbători, mai relaxată decât cea de peste an, când domnesc haosul și agitația. Există un târg de Crăciun, cu mâncare gătită de angajați și cadouri pregătite de ei, iar toții banii strânși merg către o cauză umanitară. Anul ăsta, Valentina și-a cumpărat gofre cu ciocolată făcute de colegii de la știri și o tartă cu legume. Nu își fac cadouri, dar există un brad și o masă plină cu bunătăți, de pe care ciugulesc cu toții, în funcție de cum se întorc de pe teren sau montează știri. „E greu că nu ești cu familia, dar stând atât de mult în redacție, deja ești cu a doua familie.”
Anul ăsta, Valentina va reuși să ajungă acasă de Crăciun. Pentru tatăl ei, pescar amator, a cumpărat momeală și cârlige, iar pentru mama ei o jachetă pufoasă. Urmează bunicuțele, iar cu ele e mai complicat. Poate niște mănuși, dar sigur ness și bomboane cu lichior. A luat o jachetă și pentru sora ei, plecată în Olanda la facultate, dar care vine anul acesta acasă pentru sărbători. Nu s-au mai văzut de 5 luni, cea mai îndelungată perioadă pe care au petrecut-o departe una de cealaltă. „Ăsta e și motivul pentru care am vrut să am liber de Crăciun.”
Re Revelion însă, va fi din nou la muncă.
Ce-și dorește ea de sărbători?
„Liniște. Cred că e cea mai importantă. Duc lipsă de o perioadă.”
