Pe 15 ianuarie, am fost la Ziua Culturii Naționale, ca să descopăr o aplicație de smartphone gândită să apropie tineretul secolului 21 de Eminescu, „omul deplin al culturii române”. Aplicația, deși a fost lansată oficial, n-a fost să fie disponibilă; în schimb am primit trei ore de discursuri care s-au oprit, în mare parte, la secolul 19.
Aproape de prânz, sute de oameni se îmbulzesc să intre pe porțile Ateneului, la ziua de naștere a lui Mihai Eminescu. Un domn în vârstă flutură invitația la intrare, dar nu e lăsat să treacă împreună cu soția - „locurile sunt limitate”. Domnul tremură neputincios, paznicul rămâne imun. Două femei sunt și ele întoarse din drum, nu au legitimația de Academie de ele. Alții sunt refuzați fiindcă nu și-au imprimat invitația. La ceremonie nu se intră oricum.
În hol, Înalt Preafericitul Daniel zâmbește reținut pentru poză, apoi pășește ușor spre loja din care va serba Ziua Culturii Naționale. „Panteonul culturii” (sau „templul muzelor”, cum vor numi câțiva vorbitori sala Ateneului) e arhiplin: „academicieni, ambasadori, excelențe, distinși oaspeți”, printre care și câteva pâlcuri răzlețe de studenți și elevi. Când răzbate imnul, publicul se ridică. Mai mulți duc mâna la inimă, iar câțiva parcă mai degrabă la splină.
Istoricul Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, care s-a remarcat constant de-a lungul timpului prin intervenții conservatoare și naționaliste, uneori chiar prin poziții sceptice la adresa UE, dă startul maratonului de discursuri. Începe tocmai de la latinescul „colo, colere, colui, cultus” (a cultiva), verb de la care avem azi „cultură”. Am tot sperat ca până la finalul speech-ului, să ajungă până în prezent, ca să înțelegem cu toții ce mai mișcă în cultura zilelor noastre, unde doare și ce putem face. Dar deși am așteptat răbdătoare de la Macarie, Eftimie, Azarie, până la Ureche, Cantacuzino, Cantemir, și apoi la Vasile Cârlova (despre care știm că ar fi scris doar cinci poezii), nimic valoros nu pare să nu fi depășit secolul 19 și momentul Eminescu.
Prezentul e, după Pop, în pericol, fiindcă forțe oculte, cu „interese extraștiințifice” ar unelti împotriva culturii noastre strămoșești: asistăm la „atentate grave” la adresa limbii române, iar unii ar urmări chiar „diminuarea numărului orelor de limba română”. Oricum, disprețul academicianului față de generațiile tinere, mereu conectate, e deja folclor: „Oamenii lipsiți de cultură generală și de orizont artistic, oamenii capabili să rezolve doar probleme limitate alcătuiesc generația Google, generația Facebook, generația SMS sau toate la un loc,” spunea Pop în 2016, pe când era rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj. Dar poate că Pop a fi vrut totuși să se apropie de această generație pierdută atunci când a scris o carte de istorie a românilor pentru tineri, tipărită în 58.000 de exemplare pe banii Primăriei București, în condiții deloc transparente.
De altfel, aproape niciunul dintre cei care-au urcat pe scena Ateneului, în aplauzele invariabile ale adunării, nu pare să vadă cultura ca pe-un proces viu, care se întâmplă azi, cu și printre noi. Din discursurile lor, CULTURA, rostită afectat, neapărat cu majuscule, e exclusiv un domeniu al trecutului. Nu degeaba cel mai tânăr artist pomenit de către cei opt vorbitori a fost Nichita Stănescu (mort în 1983) - invocat oricum „cu voia dumneavoastră”, ca și cum ar fi fost un gest de curaj. Despre tinerele generații a amintit în treacăt doar Klaus Iohannis, zicând că participă la „marile simfonii universale” ale culturii. Matematicianul Daniel Breaz, al patrulea ministru al Culturii din ultimii doi ani, de când Ministerul a devenit „și al Identității Naționale”, a folosit, excepțional, cuvântul „contemporan”. Tot Breaz a menționat și singura femeie de cultură din cele trei ore de discursuri (pe Zoe Dumitrescu Bușulenga, specialistă în Eminescu, dar doar pentru un citat care părea să încurajeze turismul) și a extins definiția omului de cultură, adăugând la repertoriul standard de scriitori, academicieni, istorici și preoți:
„lingviști, critici și istorici literari, antropologi, filosofi, artiști vocali și instrumentali, interpreți, compozitori, muzicologi, regizori, scenografi, pictori, graficieni, sculptori, critici de artă, bibliotecari, muzeografi, curatori, jurnaliști, specialiști în mass media, designeri, coregrafi, ansambluri, rapsozi, meșteri populari, artiști și acrobați din lumea circului, manageri culturali” etc.
Cu câteva excepții, pentru acești oameni care conduc instituții importante pentru producția de cunoaștere, prezentul e un teritoriu al crizei și al amenințărilor: „mulți specialiști ne atrag atenția că limba română e în pericol” (Ioan Aurel Pop); azi, când avem de-a face cu „tehnologiile de vârf” și „provocările globalismului”, „aproape toate certitudinile cad” (academicianul Eugen Simion, la rândul lui specialist în Eminescu, implicat recent în scandalul unui „Nobel” fals); „azi, doar 28% dintre tineri sunt interesați de educație și carieră profesională”, iar „bioingineria și revoluțiile tehnologie, aflate în fază incipientă” sunt o provocare uriașă (Ecaterina Andronescu, pentru a treia oară ministru al Educației); „riscăm să nu prețuim nici măcar inteligența artificială” (Daniel Breaz). Cât despre viitor, nu pare decât un nor negru, gata să anihileze nu doar fibra națională, dar și umanitatea așa cum o știm.
Tonul general al „omagiilor” aduse culturii a fost și el unul mai degrabă funest, după cum arată toate personalitățile enumerate, exclusiv din rezervația gloriei apuse, și multe cuvinte-cheie din discursurile corifeilor:
trudă, jertfă, a prăznui, prilej binecuvântat, smerenie, efigie, evocare, rugă, lăcaș, ctitorie.
Lor li se adaugă perla coroanei în materie de plictiseală, prelegerea lui Răzvan Theodorescu, vicepreședintele Academiei și fost ministru al Culturii (care anul trecut declara că românii îi datorează libertatea lui Ion Iliescu), despre „statalitate românească și lăcașe de cult”, despre necropolele unde zac boieri și voievozi, precum și despre „sentimentul dinastic” din secolul 16. La finalul testului de răbdare, după ce academicianul Ioan Aurel Pop i-a mulțumit că ne-a „introdus în pronaosul de la Cozia,” un număr semnificativ de invitați s-au furișat afară din sală.
„Mai stați, fetelor, că o să fie concert, o să fie frumos!” a încercat în van o doamnă să-și oprească colegele.
Pioșenia în fața culturii s-a continuat firesc prin pioșenia în fața Înalt Preafiricirii Sale Patriarhul Daniel, invitat în calitate de reprezentant al Bisericii care „a plămădit” cultura poporului român. După o prelegere de vreo 20 de minute despre pomelnice, liturghiere și molitfelnice, despre meritele lui Varlaam și ale lui Dionisie Exiguul, „un străromân din Dobrogea”, și după o enumerare generoasă de mânăstiri din România, Înalt Preafericitul a ținut să mulțumească lui Ioan Aurel Pop că l-a invitat la această „sesiune științifică”. Pop i-a întors smerit mulțumirile pentru că Biserica, se știe este „un patron, un Mecena al culturii”.
Prezența Patriarhului Daniel ca vorbitor la un eveniment organizat de Academia Română reflectă cel mai bine interesul instituțional pentru cunoaștere în România din zilele noastre, când bugetul pentru cercetare este mai mic decât cel pentru Biserică. „Ca procent în PIB, cheltuielile din învățământul superior cu cercetarea și dezvoltarea înseamnă 0,05%, mai puțin față de 0,069% cât a alocat Guvernul pentru Biserică în același an,” arată o știre de zilele-astea.
Printre atâtea laude, omagii și elogii, să aduci în discuție probleme care țin de cultura vie din România pare de-a dreptul un păcat. Singurii care ating subtil din zbor câte-un subiect mai delicat sunt Eugen Simion, care se plânge vag că din '90 încoace s-ar fi perindat aproape 30 de miniștri ai Culturii, Klaus Iohannis - care aduce vorba de faptul că citim cel mai puțin și avem cea mai slabă piață de carte din Europa - și Ecaterina Andronescu - îngrijorată că tehnologiile comunicării și preaplinul de informație îi bulversează dramatic pe copii. „Algoritmii se bazează pe big data și ne urmăresc oriunde ne ducem. Astăzi, trebuie să alergi mai repede ca Amazon. Și ca să fii mai iute ca Amazon, în bagaj trebuie să ai o carte de Eminescu,” spune ministrul Educației.
Cum tot Ecaterina Andronescu ne asigurase că „prin numele lui magic, putem deschide porțile spiritului”, tot timpul petrecut la Ateneu, am așteptat cu nerăbdare această carte a cărților - aplicația M. Eminescu - Întreaga operă, a cărei lansare fusese anunțată special pentru Ziua Culturii Naționale. Aplicația, care ar urma să fie disponibilă pentru Android și iOS, e o coproducție între Academia Română și două organizații neguvernamentale cu profil naționalist și ultraconservator, NeamUnit și Asociaţia Română de Geopolitică, Geoeconomie şi Geocultură, pe paginile cărora te întâlnești frecvent cu voievozi, familii în ii și figuri legionare, ca în multe organizații apropiate de discursul Coaliției pentru Familie. Despre cele două organizații, vă puteți lămuri mai bine din articolul publicat azi pe Dela0.ro.
În realizarea aplicației a fost implicat, din partea Academiei, Centrul European pentru Studii în Probleme Etnice. Nu e prea clar care e activitatea științifică a centrului ăstuia, atâta vreme cât pe site n-au nici măcar o lucrare. Știm doar că, deși se ocupă cu studii etnice, în 2013 a fost amendat tocmai de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce concediase un cercetător. Acesta reclamase la CNCD două studii discriminatorii la adresa maghiarilor, publicate tocmai de Centrul European pentru Studii în Probleme Etnice, iar CNDC sancționase Academia cu avertisment pentru aceste derapaje. Mai știm și că în același an, actualul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, era membru în Colegiul acestui Centru. De altfel, nu e clară nici legătura acestui institut obscur cu poezia lui Eminescu.
Am așteptat însă zadarnic aplicaţia Mihai Eminescu, întreaga operă, care, potrivit comunicatului, „are ca scop apropierea tineretului de «omul deplin al culturii române» prin intermediul tehnicilor de comunicare moderne”. În timp ce președintele Academiei ne asigura că lansarea ei era iminentă, cei din jurul meu au început să caute înfrigurați în Google și App stores, de pe „terminalele telefonice inteligente”. O doamnă din spatele meu a prins momentul să captiveze tânăra generație și le-a zis puștilor de lângă mine să-și instaleze numaidecât aplicația cu Eminescu. Zis și făcut, ne-am pus toți pe scotocit printre aplicațiile cu poeziile Luceafărului. Doamna samariteană ne asigură că aplicația corectă e „Viața și opera lui Mihai Eminescu”, de-abia updatată pe 15 ianuarie de Supravirtual SRL. Evrika! Ne-am instalat-o cu toții furibund, dar la fel de pasional ne-am și dezumflat. Fiindcă aplicația s-a dovedit chiar mai anostă decât cea mai cenușie carte de comentarii. Așa că puștii au trecut rapid la alte oferte de app, ceva pe bază de South Park.
Abia mai târziu mi-am dat seama că doamna fusese la fel de derutată ca toți ceilalți din sală, pentru care căutarea lui Eminescu în magazinele virtuale s-a dovedit deșertăciune. Ce căutam noi nu exista. Fiindcă nici azi, la două zile după ce s-a încheiat ziua poetului și-a culturii noastre naționale, aplicația nu-i de găsit. De vină, spun realizatorii, ar fi niște probleme tehnice. „E o problemă cu cei de la Apple. Durează mai mult până când aplicaţiile sunt aprobate pe serverele lor,” a declarat unul dintre cercetătorii implicați pentru Mediafax. Aceștia iau în calcul programarea unei noi lansări a aplicației tot la Ateneul Român.
