Scriitorul Mihai Radu continuă seria de jurnale imaginate ale unor personaje celebre în vreme de pandemie. După Patriarhul Daniel, Nuțu Cămătaru și Maria Grapini, acum e rândul Elenei Udrea.

*

Ora 10
M-am trezit agitată. Am avut un vis ciudat. Traian se îmbolnăvise de Covid și eu eram o asistentă medicală la patul suferinței sale. Mi-a zis:
- Nu ți-am spus să vii îmbrăcată în stewardesă?
A râs până s-a sufocat. Îmi făcea semne disperate să-i aprind o țigară ca să-și revină.

Ora 11
Îmi spun rugăciunea. 
Mă gândesc că nu pot fi atât de umilă pe cât îmi spune duhovnicul să fiu. Mă rog cât pot eu de tare, însă trebuie să recunosc că mi-e rușine ca nu cumva Dumnezeu să mă vadă în timp ce mă rog, cum îi vedeam eu pe Baconschi, TRU sau Paleologu când veneau pe la mine prin birou și se milogeau să-i ajut cu ceva. Trebuie să-mi înving mândria asta. Deși odată cu izolarea parcă ceva s-a schimbat în sufeltul meu... Simt cum cuvintele Scripturii picură în mine ca broboanele de apă pe sticla de șampanie în Loft, iar învățăturile Domnului îmi cutremură inima, cum îmi bubuiau plămânii bașii lui Armin Van Buuren. 

Ora 12
Eu am prins criza din 2009, știu cum e. Nu sunt invidioasă deloc pe cei care conduc acum. Lasă, să facă și alții bani.

Ora 13
Mi-e dor să mă spovedesc. Știți ce-mi place la spovedanie? Că preotul niciodată nu-ți spune: Să știți, doamna Udrea, că și tăinuirea de fapte se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 3 ani. Mă rog, în acest moment duhovnicul meu e puțin supărat pe mine pentru că ultima dată când m-am spovedit am lăudat frumusețea bisericii și am întrebat din instict: Cât vrei pe ea, că dacă nu, mâine ai ANAF-ul pe cap?

Ora 14
Incredibil ce servitori retardați am! Cum, cum să pui pe același platou rulorurile cu pesto și toast-ul Shibuya? Un an, un an dacă mai stăteam la putere, îmi promisese Traian că de ziua mea îmi face cadou acel DNA pentru săraci de care l-am tot rugat. Ești sărac? La pușcărie. Nu vezi că numai probleme creezi? Nu ai bani pentru tine, nu ai bani pentru taxe, nu consumi pentru economie, practic ești degeaba, bă, băiatule. Ceri mereu bani, bani, bani. Dar ce-s eu, mă, mă-ta?  Și cum, mă, cum să te plângi că nu ai bani, dar dup-aia să urli că ți se taie 25% din bani? Păi ori ai bani, ori n-ai, ipocritule?
Apropo de servitori, să nu uit să-l sun pe Boc să-l întreb de o chestie. 

Ora 15
Profit de perioada de izolare și învăț o limbă străină. Nu vă închipuiți cât de grea e zanzibareza. De ce naiba nu există țări cu care UE să nu aibă acord de extrădare și în care să se vorbească engleză?

Ora 16
Ce-o face Alina Bica, pe unde o umbla putoarea aia mică? E dată în urmărire generală de câteva luni. Doamne, ce dor îmi e de ea! Să batem de nebune magzinele prin Paris, prin Roma, prin Londra! Odată, după ce am făcut shopping la Paris, l-am rugat pe Trăienelu să ne trimită un avion să aducem acasă cumpărăturile. Să-i fi văzut pe ăștia la Otopeni când a aterizat un Hercule de-ăla dela NATO, credeau că ne-au trimis francezii ajutoare. Luați dracu´ labele, mă! Vă trimiteau francezii pantofi Hermes, nebunilor?

Ora 17
Stau în curte în hamac, îmi privesc copilul care se joacă în piscină alături de cei 5 scafandri și de cele 10 bone filipineze. Citesc din Învățăturile Sfântului Părinte Paisie Aghioritul. Mă gândesc că poate m-am ratat în România ca ortodox ce sunt. Poate că credința mea merita o țară mai mare... Ca Rusia, spre exemplu. De ce nu? Aș fi putut să fiu consiliera lui Vladimir Putin sau chiar prima doamnă. Of, Mama Rusia... Sau, cum mi-ar fi venit mie: Mama Soacră Rusia.

Ora 18
Mi-e dor să pozez pentru un pictorial echidistant într-o revistă glossy. Parcă văd pictorialul... Izolată într-o vilă superbă pe malul mării, la ora asfințitului, îmbrăcată într-o rochie Stella McCartney cu o linie simplă care să-mi trădeze valorile creștine profunde. Să fiu pe terasă, briza mării să se joace tandru în părul meu - dar și mai dură uneori, că așa îmi place, să mă ia de ciuf -, iar câte o pală mai rece să-mi înfioare pielea, iar privirea să-mi trădeze poftă, dorință, eterna luptă dintre bine și rău, carnal și ascetic, bagaboantă și femeie de casă.
Mă rog, ideea e că aș susține presa cu niște zeci de mii de euro în perioada asta grea pentru ea. 

Ora 20
În astfel de vremuri grele, e bine să te gândești la ce ai făcut bine și rău în viață. Îmi amintesc de perioada de început, când eu și Cocoș nu aveam atâția bani. De ce să vă mint, au fost perioade când trebuia să întoarcem banii cu lopata noi doi, pentru că nu ne dădea mâna să angajăm pe cineva.

Ora 21 
Îmi spun rugăciunea de seară.  Nu am chef. Mă gândesc că țin linia ocupată pentru cineva care chiar are probleme. Îmi umplu cada cu apă, pun săruri, spumant, aprind lumânări parfumate și închid ușa băii cu cheia. Abia apoi presar în apă câteva zeci de hârtii de 500 de euro. M-a mai văzut o dată actualul meu soț că băteam un cui în debara cu lingoul de 24 de karate și a făcut ochii mari. O să mă căiesc mâine de dimineață, o să cer iertare la toți sfinții, dar acum chiar am chef să mă destind puțin.