În drum spre casa Mariei, fata de 9 ani ne arată și ne povestește despre punctele de interes din sat. Trecem pe la școli, magazine, poliție, primărie. Ne oprim în curtea familiei, unde ne așteaptă mama cu fratele mai mic. Curioși și poate puțin stânjeniți, viitorii învățători și profesori îi pun întrebări femeii și o ascultă vorbind despre viața din sat și cum se străduiește să ridice casa, alături de soțul care lucrează cu ziua la pădure.
78 de oameni de toate vârstele și din toată țara au venit la Mironeasa, județul Iași, pentru a cunoaște una dintre comunitățile în care vor lucra în următorii doi ani, cu familii, povești și provocări. Această zi de imersiune comunitară face parte din Academia de Leadership și Pedagogie, ultima etapă în procesul de recrutare pentru o nouă generație de profesori Teach for Romania, înainte de începerea școlii. Ulterior, cei care trec de Academie sunt repartizați în mediile vulnerabile din țară, în școlile unde e cea mai mare nevoie de ei.
Îl surprind pe Dan în prima zi din Academia Copiilor cu clasa 1B. Desenează o schemă a clasei pe tablă și îi invită pe copii să deseneze câte un emoticon care să reprezinte starea fiecăruia. „Nu e absolut nici o problemă dacă unul dintre voi e supărat sau obosit, să treacă asta, că noi de-aia suntem aici, să vedem cum facem să nu mai fim supărați.” Stabilește de comun acord cu copii regulile clasei, „o regulă o aleg eu, două voi” și le spune că nu există răspunsuri bune sau rele.
La propune și un cântec al clasei, pe care copiii îl repetă de-a lungul orei:
Suntem clasa 1B
Știm ce vrem și știm de ce
Noi cu toții ne unim
Și împreună reușim.
După ce a lucrat toată viața la privat, în vânzări, în imobiliare și ca antreprenor, Dan Șoldan s-a înscris la 49 de ani în Teach for Romania pentru că voia să dea un sens vieții. Spune că era oricum hotărât să intre în învățământ de ceva timp, iar anul acesta a terminat și Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice. Acolo a întâlnit o profesoară care l-a inspirat și l-a determinat să facă modulul psihopedagogic, iar apoi a dat de Teach, despre care spune că a fost „un fel de revelație, o dragoste la prima vedere”.
Știe și unde i-ar plăcea să predea: într-o comunitate din județul Vaslui de care e deja atașat, pentru că are acolo legături îndepărtate de rudenie. „Învățământul actual are tendința de a-i lăsa în spate pe copiii care învață în ritmul lor, care au un ritm mai greu sau care au un nivel mai scăzut de a reacționa, îi pierde pe undeva pe drum. Eu aveam oricum de gând să mă aplec asupra acestui lucru, dar ceea ce am învățat la Teach m-a făcut să înțeleg cât de importantă este conexiunea emoțională cu copiii și faptul de a nu lăsa pe nimeni în urmă și de a te apleca asupra tuturor.”
Spune că filosofia l-a ajutat să vadă lucrurile din perspective diferite și că nu există adevăruri absolute. De aceea, nu este de acord cu abordarea sistemului actual de învățământ, care, în mod rigid, consideră că există un singur răspuns corect. Copiilor care răspund diferit li se atrage atenția, sau, mai rău, sunt certați, ceea ce apoi îi descurajează să mai participe la clasă. „Aici se pierde foarte mult, pentru că sunt ucise creativitatea și imaginația. Dacă te apleci foarte mult și ești dedicat, auzi niște lucruri de la ei, ceva incredibil. Eu am trăit zilele astea niște experiențe cu niște copii care abia reușesc să-și scrie numele, dar dacă stai suficient cu ei și vorbești, ies niște perle de te gândești de unde și cum au putut să facă acele asocieri?” După ce termină stagiul de doi ani, Dan se gândește să continue formarea și poate să meargă spre directorat.
Din biroul directorului în academie
În unul dintre autocarele care îi duc pe profesori dimineața de la Iași la Mironeasa, câțiva cântă „Mă dusei să trec la Olt”. Pe alții îi aud împărtășind experiențe și planuri de lecții, vorbind despre cum folosesc mere pentru a explica fracțiile.
Daniela Arion este directoare de șapte ani la Școala Gimnazială „Mihai Vodă” din comuna Mihai Viteazu, județul Cluj. Anul acesta a fost premiată la gala Profesorul Anului pentru Mediul Rural, la categoria Prevenirea Abandonului Școlar, organizată de Teach for Romania, ocazie cu care a făcut cunoștință cu organizația și a decis să se înscrie după 31 de ani de vechime în învățământ. „Am rezonat cu ideile pe care le promovează Teach for Romania, că fiecare copil merită o șansă și poate, dar nu toți odată, ci fiecare în ritmul lui. Lucrez într-o școală din mediul rural în care încercăm să-i facem pe toți copiii să termine școala și să ajungă să urmeze ciclul liceal sau profesional, în funcție de opțiunile și capacitățile lor de muncă”, spune Daniela.
Din septembrie va continua stagiul Teach de doi ani la Școala „Mihai Vodă”, unde va folosi în continuare ce a învățat în Academie. „Vorbeam cu colegii din academie cât de mult s-au legat acești copii de noi, cum au transferat sentimentele care le lipsesc de la persoanele de la care au nevoie să le transmită starea aceea de bine. Când ajungeam cu autocarele de la Iași la școala din Mironeasa ne îmbrățișau și știam câtă nevoie aveau de dragoste, de înțelegere, de faptul că aveam răbdare să stăm cu ei, să le explicăm, să vorbim”, povestește Daniela.
Încă dinainte să intre în Teach, Daniela Arion se implica să găsească finanțări pentru elevii ei. A reușit să creeze un after school, caută sponsorizări pentru rechizite și face proiecte cu autoritățile locale pentru activități, premii și ajutorarea celor cu situație mai grea. „Nu reușim să rezolvăm toate problemele, dar ne străduim și vreau să creăm o comunitate puternică și aici în zonă.”
Una dintre schimbările pe care ar vrea să le vadă în sistem este prezența unui consilier școlar în fiecare școală. Directoarea consideră că problemele s-au amplificat în pandemie și nu au fost bine gestionate; copiii nu au înțeles de ce s-a întrerupt brusc școala și au stat acasă și au trecut prin diverse traume. „Acum încercăm să le rezolvăm, de la problemele emoționale până la sincope în pregătirea pentru școală.”
În pauze, profesorii și copiii se joacă în curtea școlii. Fiecare zi din Academia Copiilor se încheie cu o sesiune de reflecție la Iași, unde profesorul vorbește despre ce a observat și cum i-a văzut pe elevi. Mentorul oglindește cum s-a văzut din spate, din punctul de vedere al unui observator obiectiv, ce a transmis comportamentul profesorului și al elevilor; apoi identifică împreună ce poate fi îmbunătățit la ora următoare.
Dacă în prima zi de Academie a Copiilor, cei mici sunt foarte timorați, pe parcurs prind încredere în noii profesori. Încep să vină ei la adulți ca să le povestească cum e acasă, cum văd ei școala, ce și-ar dori să facă în viitor și cum i-a inspirat experiența. La final, una dintre fetițe spune că ea și colegii ei le-au învățat pe doamne foarte multe lucruri - de fiecare dată când profesorii scriau ceva greșit pe tablă, cei mici, atenți, îi corectau. „Domnu’, nu vrem să plecăm acasă, o să ne fie dor de dumneavoastră”, spune alt copil.
Ramona Radu și Georgiana Riglea fac parte din generația a opta de profesori susținuți de Teach for Romania și predau de un an în Mironeasa. Acum, Georgiana a fost Project Manager în Academia Copiilor.
„La final, părinții mi-au spus cum copiii veneau acasă și le povesteau ce au făcut și ce informații au reținut, iar ei nu sunt obișnuiți cu asta, să vină copiii entuziasmați de la școală”, povestește Georgiana. În paralel este și profesor asociat la Marketing, în cadrul Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor (FEAA) de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), unde predă din 2020, cu un an înainte să intre în Teach.
Povestește că în școala generală era marginalizată de profesori, care nu credeau în ea. „Am fost un copil destul de bolnav, am fost declarată și cu cerințe educaționale speciale la un moment dat și tot timpul am trăit cu senzația asta că n-o să pot face nimic, pentru că asta mi se zicea, oricâte eforturi făceam, tot eram văzută ca fiind foarte diferită și că nu am potențial, că nu-s ca ceilalți. Până în clasa a opta doar asta am primit, «Nu ești suficient», «Nu ești bun», «Dacă ești obraznic, ești prost» - și chiar am crezut și eu că n-o să fiu bună de ceva.”
Abia la liceu a dat de profesori empatici, iar apoi și la facultate, perioadă în care spune că a prins aripi. Modelele pozitive de acolo au inspirat-o și motivat-o să facă și ea asta, așa că, după un an de predat la FEAA, „mi-am dat seama că dacă tot îi ajut pe ăștia mari, cum ar fi să primească ajutorul când sunt un pic mai mititei, să nu aștepte până la 20 și ceva de ani să creadă cineva în ei și să-i ajute un pic, cum am avut eu experiența asta?”
După ce termină stagiul de doi ani, Georgiana se gândește să se implice în zona de inovație socială sau politici publice. „Ajuți o clasă sau o școală, dar nu e suficient și cred că aș putea să fac lucrurile diferit și pentru o masă mai mare de oameni decât pentru maxim 300 și ceva de elevi. De asta simt că aș avea mai multe de oferit dacă nu aș rămâne la catedră, dar aș rămâne în continuare cu aceeași misiune. Adică drumul e clar, ăsta o să fie de acum”, argumentează Georgiana.
Poate că astfel de experiențe intensive, la firul ierbii, ar ajuta și autoritățile din educație să gândească politici publice mai relevante și eficiente. „N-ai cum să faci schimbări în ceea ce presupun legile educației, tot sistemul, dacă nu ai fost acolo și n-ai văzut concret care sunt problemele și care-s comunitățile și doar presupui că le dăm o bursă, îi condiționăm să vină la școală și gata, am rezolvat toate problemele. Rezultatele arată clar că n-a funcționat mentalitatea asta”, adaugă profesoara.
Trenulețul cu copii
Ramona, colega Georgianei din Mironeasa, spune că vrea să rămână la catedră după ce termină și al doilea an de stagiu, pentru că îi place să lucreze cu copiii. A început și un master de Diagnoză şi intervenţie la persoanele cu cerinţe speciale la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei de la UAIC. „Tot datorită Teach, copiilor cu care lucrez și întrebărilor pe care mi le pun la clasă atunci când copiii nu înțeleg și nu știu de ce.”
A făcut Facultatea de Geografie și Geologie la UAIC, perioadă în care lucra în paralel ca barista pentru a se întreține - familia ei nu avea resursele necesare. Ca mulți dintre copiii cu care lucrează, vine la rândul ei dintr-o zonă defavorizată; în școală a suferit din cauza comportamentelor abuzive ale profesorilor, care se purtau urât cu ea pentru că se îmbrăca diferit și nu avea „cele necesare”. Asta a determinat-o să intre în Teach for Romania. „Mi-am dorit ca alți copii să nu treacă prin așa ceva, să mă duc mai mult către copii și să-i ajut mai mult pe ei și să-i fac și pe ceilalți să-i ajute.”
Anul trecut a avut clasa a treia, cu care a început de la un nivel foarte scăzut, pentru că în ultimii ani li se tot schimbase învățătorul de la un semestru la altul. „Am alfabetizat șase copii din clasă, i-am adus la un nivel de clasa I.” Apoi s-a confruntat cu absenteismul, cu care s-a luptat organizând activități și jocuri. A făcut un „trenuleț” de copii care se plimbă și cântă prin sat, ca să îi atragă și pe ceilalți.
„Ne alegeam o zi în care mergeam în comunitate sau mergeam la pădure, mergeam la magazin să mâncăm o înghețată sau orice activitate non-formală și cu ocazia asta încercam să vorbesc și cu părinții, că mă opream la fiecare în parte să-i las acasă și să vorbesc și cu ei și făceam și zarvă prin sat cu diferite cântecele, cântam orice cântecel, cântam pe stradă și făceam gălăgie să ne audă toată lumea și oarecum să ieșim așa în evidență.
Și astfel crede-mă că am adunat foarte, foarte mulți copii care nu veneau la școală, ne-au văzut și «Doamna, vrem și noi!” și am reușit să-i aduc la școală.”
Spune că a ajutat-o că a avut o clasă provocatoare, i-a pus mintea la contribuție și a încercat să se adapteze, să schimbe metode, să vadă ce merge și ce nu merge. „Cu obligații și cu forța nu se poate, fug copiii. Dacă abordam această mentalitate și mă duceam acolo să-mi fac programa și să vreau să trec prin toate până la finalul anului, eu nu mai aveam copii a doua zi la școală.” Așa că a încercat prima oară să se conecteze cu copiii, povestind că i-a luat un semestru numai să-i facă să nu se mai bată între ei.
În timpul anului, Ramona și Georgiana rămân după ore, împart copiii pe grupe și cu cei mici lucrează pe litere, pe text, fac joculețe de identificare a fonemelor și grafemelor, iar cu cei mari fac citire și înțelegerea textului și joculețe de comunicare.
Ramona este acum și mentor în organizație și îi susține pe viitorii profesori sau pe cei care deja sunt profesori și vor să facă schimbări în educație.
Jocuri și planuri de viitor
Munca unui profesor nu este doar acasă, unde își pregătește lecția, și la clasă, unde predă, iar scopul lui nu este doar să parcurgă programa până la capăt. Programa poate fi parcursă și parțial, câtă vreme li se acordă copiilor timpul și răbdarea necesare ca ei chiar să înțeleagă ce li se predă.
Profesorul încearcă să creeze relații strânse nu doar cu copiii, ci și cu familiile și cu persoanele relevante sau cu putere de decizie în comunitate. Dacă un copil lipsește de mai multe ori la rând de la școală, merge la el acasă și vorbește cu părinții sau bunicii, încearcă să înțeleagă situația de acolo și să le explice, fără reproșuri, cu exemple pozitive, importanța școlii. În situațiile în care părinții au făcut doar câteva clase, nu îi vor încuraja nici mai departe pe copii să se țină de carte, iar absenteismul se transformă în abandon. Pentru că ei n-au avut oportunități, nu văd nici oportunitățile pe care le-ar putea avea copiii lor datorită școlii, așa că nu-i încurajează în direcția asta. „Suntem învățați să le aducem exemple de bune practici din afară care să-i inspire, să vadă că se pot face și ei doctori, polițiști, bucătari, croitorese, orice. Să vadă un model, pentru că, dacă la ei este lipsă de locuri de muncă, lipsesc și aceste modele”, explică Georgiana.
Când merge acasă la părinți, le spune de ce este important ca copiii lor să nu lipsească de la ore, le zice că dacă nu sunt acolo când se învață literele, rămân cu goluri și apoi merg degeaba la școală, că nu mai rețin, nu mai au baza pe care să construiască. „Ei au nevoie de un context. Și îl oferim discutând cu ei, alocându-le timp, fără ceartă și vinovăție.”
Pe copii i-a „păcălit”, transformând activitățile didactice în joacă. Spune că deși i-a „nimicit” cu teme în ultimul an, aceștia le-au făcut cu drag. „O fetiță la finalul anului a spus «Doamna nu ne dă să facem teme, ea ne dă să citim și să scriem în jurnal.» Dar de fapt asta le dezvoltă foarte mult abilitățile, faptul că povestesc după ce citesc le dezvoltă vocabularul și exprimarea, li se îmbunătățește literația.” Pentru a le stârni și mai mult interesul, la un moment dat copiii de clasa I din Mironeasa și-au trimis scrisori cu alți copii din alt oraș îndrumați de altă învățătoare Teach.
Textele obișnuite din abecedar de tipul „Ion avea trei mere” au fost înlocuite cu texte despre emoții și înțelegerea lor. „Faci practic tot română, dar înțeleg mai bine, sunt mai conectați, se creează o legătură mai bună între mine și ei, între ei ca grup și ei și restul școlii, părinți și colaborările astea ajută mult pentru a îi motiva să vină la școală.” Copiii știu și că nu se țipă la ei, că nu sunt certați când greșesc, ba chiar că e bine să greșească, ca să învețe de acolo.
Metodele de lucru interactive și bazate pe recompense, planurile de învățare pe modelul brain-based learning (stil de învățare evoluat din neuroștiință, bazat pe abilitățile creierului de a asimila informații) și atitudinea empatică îi ajută pe copiii care altfel s-ar pierde sau care sunt trecuți din inerție cu restul clasei, chiar dacă nu înțeleg materia. Georgiana povestește că a avut un așa zis „copil problemă”, care era agresiv cu colegii și voia să nu mai vină la școală. După ce a vorbit cu el și a aflat că mama plecase de acasă și tatăl urma să meargă la muncă în afara țării, „am zis că mai am eu grijă de el, îl mai ajut să mai recapituleze și să mai prindă ce a pierdut, îl mai sunam pe tata cu video de pe numărul meu. I-am spus că n-o să fie singur, că o să fie cu colegii, că și ei îi pot fi familie. Și a devenit printre cei mai silitori copii din clasă, îi ajuta pe toți, făcea liniște.”
După vizita prin sat, ne oprim în curtea bisericii, în așteptarea mesei de prânz. La umbra clădirii mari, câteva profesoare le împletesc părul fetelor din sat. Alții s-au strâns în cercuri și se joacă cu copiii.
„Domn’ profesor, am citit despre hiene!”
Andrei Bărbos, tutor Teach for Romania, a avut în primul an la catedră un băiat de 18 ani în clasa a șaptea care nu știa să citească. Uneori era lăsat repetent, alteori era trecut, însă era ignorată situația lui. I-a propus să încerce împreună un proiect de literație remedială și băiatul a fost foarte încântat. „Prima etapă este să testezi, este un test de literație care începe cu literația emergentă, dacă știe să deschidă cartea, să țină o carte în mână, dacă știe să identifice semne de punctuație, dacă știe să identifice literele, dacă poate să arate un cuvânt, dacă știe tot alfabetul, dacă poate să scrie tot alfabetul și după aia se trece pe citirea cuvintelor simple, trebuie să rețină «În poiana din pădure aveau casă doi pitici» și să identifice corect cuvintele.”
Băiatul a fost foarte implicat, i-a cerut cărți pentru acasă, unde citea povești despre animale. „Venea și îmi spunea «Domn profesor, am citit despre hiene” și îmi povestea ce a citit.”
După patru luni, l-a sunat pe profesor, mentor pe atunci în Academia de vara trecută, și i-a spus că a reușit să ia carnetul de șofer și i-a mulțumit.
Ne adunăm înapoi la școală. Una dintre grupe se întoarce cu o căruță în care profesorii s-au urcat cum au încăput în jurul săteanului, în fund, ținându-se în brațe sau cu picioarele pe afară.
Segregare pe minus, diversitate pe plus
Ziua de community immersion include și o sesiune de discuții între profesori și persoane relevante din comunitate: un preot, un polițist, o directoare de școală, o educatoare, un mediator școlar. Aici se vede cel mai bine relația nesinceră pe care o avem ca societate cu trecutul și prezentul nostru rasist. Discuțiile se poartă în două clase; în clasa în care mă aflu, pentru că sunt și autorități printre invitați, problema discriminării este minimizată, aproape ca și cum n-ar exista. Aflu de la cei care au fost în cealaltă clasă că acolo s-a discutat mai pe față și oamenii au vorbit și de discriminarea prezentă în comunitate.
În partea de debrief care urmează, unde-s doar cei din organizație între ei, viitorii profesori vorbesc despre această realitate coafată și recunosc că va fi una dintre provocări.
Un efect al rasismului societății românești este faptul că minoritățile din comunități își ascund sau nu-și recunosc identitatea. Unul dintre invitații la dezbateri ține să precizeze că el nu e rom, fenomen care, îmi spun profesorii, e des întâlnit.
În comunitățile cu minorități, Teach for Romania derulează și proiectul „Segregare pe minus, diversitate pe plus”, lansat anul trecut în parteneriat cu Roma Education Fund, cu scopul de a promova tratamentul egal, fără discriminare pe bază de etnie în contextul accesului la educație. Proiectul promovează activități de învățare interculturală, curriculum care să includă cultura și istoria minorității rome și contexte de interacțiune în comunitate, mizând pe ideea că, dacă ne cunoaștem mai bine, putem depăși și barierele dintre noi.
„Nu doar accepți elevul la clasă, ci îl pui în valoare, cu fiecare element cultural din clasa respectivă. Dacă ai clase în care sunt majoritari elevi de etnie, atunci poți să duci conținuturi alternative cu care să atingi aceleași obiective, aceleași competențe, dar să se simtă valorificat copilul”, explică Andrei.
O pâlnie foarte strictă
Din cei 78 de candidați care au intrat anul acesta în Academia de Leadership și Pedagogie, 64 încep să predea în septembrie în școlile din comunitățile vulnerabile din țară. Pe parcursul academiei, sunt și candidați care realizează că încă nu sunt pregătiți pentru ce presupune această experiență. E vorba de un volum mare de muncă și care presupune și un anumit grad de reziliență. Mai sunt și candidați despre care își dau seama cei care-i evaluează că nu se pliază în totalitate pe profilul de profesor pe care-l caută.
Profesorii Teach sunt nevoiți să facă naveta sau chiar să se mute în sau lângă comunitățile în care predau, iar ziua de muncă poate fi și de 12 ore. Pe lângă pregătire și predare, ei construiesc și legături cu comunitatea și încearcă să implice actorii relevanți și factorii de decizie pentru a rezolva probleme punctuale.
În timp ce ne plimbăm de-a lungul satului, mai facem pauze la umbră. Îi aud pe câțiva că se plâng de căldură și că e mult de mers, iar alții nu mai vor să facă traseul până la capăt, renunță să mai meargă și-n târg. Mă întreb dacă vor rezista să predea și să umble doi ani prin sat, dacă au obosit după o oră. Și Maria, fata de 9 ani, a obosit, dar nu pare așa deranjată.
Academia este etapa finală înainte de începerea anului școlar, însă procesul de recrutare Teach este unul lung și prin care se cern mulți candidați. Anul acesta au fost 2.000 de formulare de înregistrare, cu oameni interesați de program, din care 950 au depus și un formular de înscriere. Urmează un interviu online de jumătate de oră, apoi un centru de evaluare online care durează o zi întreagă și o perioadă de integrare în organizație, apoi Academia.
În acest amplu proces de selecție, organizația se uită nu doar la abilitățile didactice ale candidatului, dar și la reziliență, mentalitate și motivație.
Realitățile din teren cu care se confruntă profesorii pot fi uneori copleșitoare. E greu să predai unui copil care nu a mâncat în ziua respectivă și, oricât te-ai strădui, nu poți schimba contextul socio-economic în care trăiește o comunitate. În Teach sunt încurajați să dezvolte parteneriate cu instituții ale statului, ONG-uri sau rețele de sprijin care pot rezolva o problemă concretă la nivel local. „Profesorii devin un liant între cei care vor și pot să ajute și realitățile elevilor lor. Avem foarte mulți profesori care fac strângeri de resurse pentru elevi. De exemplu iarna copiii nu vin la școală pentru că nu au încălțări și atunci facem un parteneriat cu un magazin care ne poate oferi lucrul ăsta. Sau copiii nu au rechizite și cu ajutorul rețelelor sociale sau a diferitelor ONG-uri atragem fonduri. Nu poți rezolva problema sistemică în acești doi ani, dar poți avea o intervenție care să rezolve problema sau nevoia copilului din punctul respectiv, astfel încât să-i asigure accesul la școală”, spune Cristina.
Propuneri pentru proiectele de legi ale educației
Pe 6 august, Teach for Romania a organizat conferința „Pregătire relevantă pentru cariera didactică” la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași, unde au participat profesori, directori de școli, reprezentanți de asociații și sindicate și ministrul Educației. Scopul conferinței a fost o ilustrare, cu modele de bună practică din experiența organizației, a felului în care poate fi regândită cariera didactică, astfel încât să răspundă nevoilor legitime ale copiilor, profesorilor, părinților și ale altor entități implicate. Împreună cu Alianța „O voce pentru educație”, Teach for Romania a prezentat ministrului o serie de propuneri pentru proiectele de legi ale educației.
În elaborarea propunerilor, cele două organizații au analizat nevoile elevilor, profesorilor, părinților și mediului de afaceri, au prezentat apoi un prototip acestora, parlamentarilor și sindicatelor și au integrat feedback-ul.
Câteva dintre propunerile Teach vizează flexibilizarea rutelor de acces în cariera didactică, cu respectarea unor standarde ridicate de selecție, investiția în educație în România să ajungă în maximum trei ani la media europeană și începând cu 2023 să beneficieze de un buget echivalent cu cel puțin 15% din Bugetul General Consolidat, sprijinul financiar să asigure stabilitatea și resursele de care profesorii au nevoie și alfabetizarea funcțională a elevilor să devină cel mai important obiectiv de țară anual, sprijinit cu resurse în mod preferențial și adoptarea și implementarea unui pachet integrat de intervenții pe educația incluzivă.
Unul dintre amendamentele propuse la articolul 143 este de a include explicit la categoria „Excelență didactică” profesorii „care lucrează cu elevi în risc educațional și care demonstrează progres în învățarea acestora”.
Un alt aspect considerat important de către cei din Teach for Romania este mentoratul cadrelor didactice. Profesorii spun că alți profesori tineri care nu sunt în organizație li s-au plâns că ei n-au învățat în facultate, la modulul psihopedagogic, ce au învățat ei în academie, metode de lucru și relaționare cu elevii, care să-i ajute să stabilească relații sănătoase cu ei la clasă.
Profesorii din comunități spun că e bine că reprezentanții autorităților din educație vin la dezbateri, vin în vizită în sate și văd situația la fața locului, însă au nevoie de mult mai mult timp ca să o înțeleagă cu adevărat și să nu vină doar cu soluții de suprafață.
„Sunt multe puncte de discutat, cred că ar fi trebuit să se și prelungească discuțiile mult mai mult pe fiecare punct. Eu sper că se va ține cont de toate experiențele noastre și toate problemele ridicate”, spune Daniela Arion.
La o vizită anterioară în sat, un reprezentant a întrebat dacă nu i-ar ajuta niște tablete pe copii. Într-un sat fără semnal.
„De multe ori se pierde esențialul, au nevoie și ei mai mult, să se ducă în comunități dar nu să se ducă în inspecție, ci chiar să cunoască poveștile oamenilor, care le sunt greutățile de acasă”, spune Georgiana Riglea.
Rămâne de văzut în ce măsură propunerile Teach for Romania vor fi ascultate de către autorități. Unii profesori spun că atitudinea autorităților este de multe ori superficială: vin la vizite în teren, participă la dezbateri, dar nu își alocă timpul necesar să înțeleagă în profunzime problemele din comunități, motiv pentru care și soluțiile sunt de suprafață sau tratează efectele și nu cauzele.
Provocările cu care profesorii se confruntă au crescut în ultimii doi ani de pandemie, care a accentuat inechitățile sociale, crescând riscul de abandon școlar. Școala online a pus mai multe bariere între profesori și elevi, complicând o relație care și față în față e greu de construit de multe ori. În locurile în care semnalul e slab sau inexistent, școala s-a făcut prin fișe lăsate acasă la elevi, dintre care mulți au unul sau ambii părinți plecați în străinătate. Criza economică care de-abia începe amplifică deja provocările, iar în multe zone minoritățile se confruntă și cu discriminare.
La fel ca alte ONG-uri din educație, Teach for Romania lucrează pe un teren mereu schimbător, odată cu fiecare nou ministru care mai propune o reformă. Vacanța de vară a fost marcată de discuții legate de noile legi ale educației, cu profesori și părinți din toată țara încercând să convingă ministrul să nu distrugă ce a mai rămas din educație.
***
La final de debriefing, Ana-Maria desenează un copil pe un flipchart și îi roagă pe viitorii profesori să completeze cu toate caracteristicile pe care le-au observat de-a lungul zilei. Într-un minut, flipchart-ul devine neîncăpător. „Jucăuș”, „curios”, „muncitor”, „înfometat”, „nedormit”, „maturizat înainte de vreme”.
„Cu visuri mărețe”
Ana-Maria le spune că ce au văzut până acum e doar 10% din bagajul pe care-l poartă și îi îndeamnă pe cei din sală să se gândească un minut în liniște la experiențele pe care le-au trăit în comunitate, apoi să ridice mâna dacă cred că pot face o schimbare în viața copiilor. Aproape toți ridică mâna.
