În pregătirea revistei Scena9 pe hârtie #5, citește editorialul care o deschide, misiunea cu care am plecat de data asta la drum. Și apoi, dacă vrei, vezi o parte din sumar pe pagina de pre-comandă a revistei.
Aici este un punct. Un punct de plecare sau din care nu te mai poți întoarce, unul fix, care susține tot ce clădim sau imaginăm după, sau unul care fluctuează, un punct de final sau de intersecție. O stare din care nu poți ieși, un moment de grație, o bornă colectivă. Și toate punctele acestea formează linii. Sunt granițele noastre. Aici-uri trecute sau din vieți paralele, bucăți vii cu istorii personale.
Trăim în numele a câtorva linii imaginate. Cele care ne separă. Granițele care ne transformă în popoare, limitele care ne definesc identitatea, marginile lumilor din mintea noastră care ne țin departe unii de alții. Contururi a ceea ce suntem și a ceea ce nu vrem să fim.
Să ne imaginăm o lume fără granițe, spun, uneori, mesagerii umanității, la capătul sau începutul unor capitole ciclice de istorie, obosiți de război, moarte inutilă și sânge. Au spus-o de curând, câțiva visători, la buza războiului din Ucraina. Au spus-o mereu artiștii, dar ei nu știu că mersul lumii are nevoie de ordine și bani.
Când începem să mergem pe firul acestui scenariu, pentru unii se cască prăpastia anarhiei, pentru alții începe libertatea totală. O lume fără granițe poate fi un hău în care ne vom pierde sau o ocazie să începem să ne înțelegem mai bine responsabilitatea pe care o avem unii față de alții.
Numărul cinci al revistei Scena 9 pornește de aici, din burta balenei. Și își caută drumul spre ieșire. Celelalte au vorbit despre curaj, supraviețuire, schimbare, viitor. Almanahurile noastre încep să pară capitole dintr-un roman SF. Am ajuns la granițe.
Din oboseală sau pentru că e mai convenabil așa, uităm că orice linie e formată dintr-un infinit de puncte. Matematica poate părea rigidă, dar e cea care îți oferă, oriunde te-ai afla pe axă, libertatea totală: între oricare două numere, există un infinit. Prin orice punct poate trece un infinit de linii. Oriunde te-ai afla în plan, ți se deschide un infinit de posibilități: în interior sau în exterior.
Pentru a înțelege mai bine granițele, nevoia de a ne înconjura de ele, frica de a le pierde, absurdul lor, am putea să face din când în când o probă simplă: să luăm un punct, la întâmplare, din interiorul lor și să vedem ce rămâne în urma acestei dislocări.
Avem impresia că frontierele pe care le-am fixat lumii sunt fixe. Atât cele fizice, care separă pâmântul de apă și ordonează exact cetățenii țărilor în teritoriile lor, dar și cele mentale, care ne înfașă identitatea. Atât cele individuale, ale propriilor limite și deveniri, cât și cele colective, liniile sociale care pot deveni conexiuni sau scuze pentru indiferență. Dar marginile lumii noastre se schimbă în fiecare zi, punct cu punct, aici cu aici. Sunt schimbări imperceptibile uneori, aproape invizibile de la apropiere și altele care dau naștere la revoluții.
Despre ele vorbim în paginile care urmează. Despre liniile desenate pe hartă care alimentează război și suferință și cele care ne conduc dincolo de planeta noastră, unde marginile nu mai contează, despre eutanasia digitală și noile stări de agregare, în care computerele devin alte case ale sufletului, despre lumi fără frică și insule pustii, călătorii imaginare, centre autodeclarate ale unui continent, frontierele sărăciei, abuz, anxietate, depășirea intimității, fuga de comunism, întoarcerea la 0 și 1.
Inteligență artificială, mămăligă, western-uri, călugări, extaz digital, arta din buncăr, creația algoritmilor, psihogeografie, vederi din trecut, sultani din Ada Kaleh, căruțe, sateliți, recorduri interplanetare, oracole computaționale. Ne place harta care a rezultat. E o hartă vie, onestă cu frământările noastre. O hartă pe care sperăm să o explorați alături de noi.
Numărul 5 al revistei Scena9 poate fi pre-comandat acum de pe site-ul nostru.
