Sâmbătă seara pe la 7, o doamnă plictisită fuma în faţa cinematografului Europa, acompaniată de doi bărbaţi toropiţi de căldură. Am dat să intrăm spre casa de bilete, când toţi trei s-au însufleţit brusc şi ne-au barat calea: „Nu dăm drumul la film pentru două persoane... Aşteptaţi, să mai vină măcar trei-patru”. Ora de începere a spectacolului s-a scurs agale pe lângă noi, am privit întrebător spre cerberii transpiraţi, care au ridicat din umeri a lehamite, csf, n-ai csf, am plecat acasă. Ne-am luat revanşa abia a doua zi, la Muzeul Ţăranului Român. Nu-i prea ușor să vezi film românesc în România.
Dublu, debutul în lungmetraj al regizoarei Catrinel Dănăiață, se plasează în zona pe care o aştepta publicul românesc alergic la mizerabilism, bifând conştiincios câteva atribute care ar trebui să definească personajul principal drept reprezentantul middle class-ului bucureştean. George (Bogdan Dumitrache) are o muncă de birou cu mult overtime, proiecte cu termene presante şi şefi nesuferiţi; o locuinţă nouă şi spaţioasă, mobilată în stil IKEA; o aplecare către anestezia cu alcool şi iarbă prin cluburi ori pe la petreceri. Detaliu suplimentar: George şi iubita lui, Corina (Corina Moise), nu mănâncă ciorbă la cină, cum s-a mai văzut pe la alţii; ei ciugulesc delicat brânzeturi şi struguri, alături de un pahar de vin roşu. Amândoi muncesc mult, însă la ore complet diferite, aşa încât nu le rămâne prea mult timp de petrecut împreună şi, oricum, eroul nostru ţine la spaţiul şi independenţa lui, n-are chef de convieţuire şi obligaţii.
Inevitabil, în relaţia lor sufocată de rutină apare elementul destabilizator - Alina (Maria Dinulescu), genul de tipă care agaţă în toaleta clubului recitând din Walt Whitman. În mod bizar, ăsta nu e un turn off pentru George, ba dimpotrivă. Întâlnirea fugară şi pipăiala febrilă se transformă într-o mică obsesie, care îl face să lase baltă cel mai important proiect din viaţă că să dea fuga la mare pentru o noapte de băutură şi sex. Ar fi fost mai interesant ca personajul Mariei Dinulescu să aibă numai Whitman în repertoriu, în loc de replici bizare gen „a ce miroase palma ta?” (veţi fi dezamăgiţi - „a metal” era răspunsul, deşi publicul din sala de cinema ar fi avut câteva alternative mai kinky).
Viaţa lui George se complică şi cu problemele de sănătate ale mamei, iar vizita la casa părintească e o incursiune într-un muzeu al kitsch-ului familiar: milieul de pe televizor, bibelourile din vitrină, reproducerea ieftină din rama greoaie. Pe dulapul scorojit din bucătărie, o sticlă de sifon şi una de Pepsi dau senzaţia că au fost plasate acolo pentru că regizorul nu vrea să rateze niciun reper din recuzita nostalgică la care ar putea vibra spectatorii.
În scenele de final, cineva vorbeşte despre prieteni imaginari, şi am sperat o vreme că retrăim visul Pamelei din Dallas, că episodul Alina a fost doar un trip nasol pricinuit de o iarbă de proastă calitate. Asta ar fi explicat parţial stângăciile dialogurilor ori semnele prevestitoare înfipte în ochiul spectatorului, precum păianjenul din duş ori corbul de pe capotă care îl bântuie pe George, anticipând necazurile ce vor să vină. Ne-am consolat însă cu soundtrack-ul fresh și energic, care îmbibă de senzualitate scenele din club - îi bănuiesc aici pe oamenii de la Peripatetic, dar nu reuşesc să găsesc pe nicăieri o confirmare. Şi cu rolul extrem de expresiv pe care îl face Bogdan Dumitrache. Chiar şi fără nuditate frontală.
Dublu rulează în cinematografele din România începând cu 17 iunie. Mergeţi să-l vedeţi dacă sunteţi curioşi ce-a învăţat Maria Dinulescu la Hollywood. Sau dacă aveţi chef să vă pupaţi cu iubita sub un pretext cultural - partea de fior erotic e realmente reuşită.
