DUBLĂ EXPUNERE LA FEMININ reunește câteva dintre cele mai importante voci feminine din literatura și arta contemporană din România. Inițiat și realizat pentru prima dată în 2014, de către Asociația Kontakt, demersul propune explorarea narativelor din zona artelor vizuale și reformularea lor în limbaj literar. Ediția din 2024 reia ideea originală, însă, de această dată, vocile sunt exclusiv feminine. Zece scriitoare se întâlnesc într-un spațiu liminal cu lucrările a zece artiste. Fiecare autoare a fost invitată să scrie un text deslușit în urma unei investigații personale, dintr-un număr infinit de narațiuni posibile pe care o operă de artă îl poate genera.
Autoarele sunt Ana Barton, Svetlana Cârstean, Anastasia Gavrilovici, Ioana Nicolaie, Ioana Pârvulescu, Simona Popescu, Ana Maria Sandu, Moni Stănilă, Livia Ștefan, Tatiana Țîbuleac, expuse alături de lucrări ale artistelor Beatrice Arzoiu, Geta Brătescu, Suzana Dan, Hortensia Mi Kafchin, Sigalit Landau, Lea Rasovszky, Larisa Sitar, Norica Popescu, Ecaterina Vrana, Victoria Zidaru. Scriitoarele au avut libertate deplină în alegerea artistei și a lucrării, precum și în modul în care au decis să lege proza de imaginea ce le-a inspirat.
Textele sunt reunite într-o publicație hibridă - carte de literatură și album de artă contemporană, ce se lansează odată cu vernisajul expoziției DUBLĂ EXPUNERE LA FEMININ, care va avea loc joi, 14 noiembrie, de la ora 18:00, la galeria Mobius, iar apoi expoziția va putea fi vizitată de miercuri până sâmbătă între 16:00 și 20:00.
De asemenea DUBLĂ EXPUNERE LA FEMININ include și un podcast găzduit de Black Rhino Radio, care a difuzat deja 10 din cele 20 de episoade planificate, precum și evenimente publice cu artistele și scriitoarele implicate în proiect.
Citește mai jos un extras din textul introductiv al Dianei Marincu, curator şi critic de artă și apoi un fragment dintr-unul dintre textele din volum.
Proiectul editorial DUBLĂ EXPUNERE LA FEMININ îşi dezvăluie încă de la început caracterul hibrid şi „agenda” nedisimulată, îndreptată spre „expunerea” artistelor şi a autoarelor care constituie substanţa acestei cărţi. Conţinutul dual pe care şi l-a asumat acum un deceniu, când a apărut primul volum, continuă să creeze premisele formării „unei a treia conştiinţe (a third mind)”, aşa cum a fost formulată de William S. Burroughs şi de Brion Gysin, ideea unei contopiri absolute între două metode de cunoaştere: vizuală şi literară. Intersecţia ideală poate fi dizolvarea minţilor individuale într-un al treilea spirit, capabil să înglobeze dualitatea şi să ofere o a treia cale, a experimentului şi, aş merge chiar mai departe, a sublimului. Spun sublim extrapolând experienţa şi exaltarea pe care contradicţia sau paradoxul le poate stârni atunci când nu te aştepţi, dar şi reflectând asupra naşterii unui spirit nou, cu o viaţă distinctă de sursele iniţiale.
Întâlnirea mea cu această carte-album a venit într-un moment al dizolvării graniţelor dintre viaţa personală şi ambiţiile profesionale, al chestionărilor de tot felul şi al ciocnirii dintre fragilitatea survenită recent şi o forţă lăuntrică nebănuită, a cărei sursă caut încă să o înţeleg. Astfel, lectura a devenit o pendulare între textele de care m-am legat ca de nişte perfuzii necesare, şi lucrările de artă corespondente, privite intermediat, prin paginile de hârtie, care au devenit temporar un passe-partout cu dublu sens – o împrejmuire şi o invazie totală. Captive în carte prin reproduceri, lucrările au înţeles că, şi prin dispariţia „aurei” care le acorda originalitatea, şi-au acceptat „înfrăţirea” sau, mai exact, „suroritatea” cu textul, intrând într-un dialog firesc cu el, fără să-şi mai reclame cu tot dinadinsul peretele galeriei.
Mai jos poți citi și un fragment dintr-unul dintre textele din carte, Ana are mere de Moni Stănilă și lucrarea de la care a pornit acesta Time is a Hunter de Hortensia Mi Kafchin.
Ana are timp, nu mere. Merele nu i-au plăcut în mod deosebit niciodată, n-a putut niciodată să mănânce un măr întreg, aşa că atunci când o sileau părinţii să mănânce vitamine, Ana lăsa mult pe cotor şi tatăl ei îi spunea ameninţător că lasă că o să vadă ea cum o să îşi mănânce negrul de sub unghii, că cine în viaţă crede că o să aibă aşa, mere, carne. Că o să vină foamete şi atunci o să vadă ea cum o să îşi mănânce negrul…
Dar acum are timp şi ar da toate merele pentru cât mai mult timp. Pentru un vagon de timp. Pentru un catralion de vagoane de timp. Fiindcă asta vrea ea. Pentru timp şi-ar mânca şi negrul de sub unghii.
Ar fi fost mult mai bine dacă i-ar fi lăsat să citească direct de pe foi.
Nu să spună liber. E un non-sens toată treaba asta. Ca şi cum cineva îţi cere ca tot ce ştii să poţi spune liber, nu de pe foi. Dar ea tot ce ştie, de pe foi ştie. Din cărţi a învăţat Ana tot ce ştie ea în plus faţă de alţii. Chiar şi matematica a învăţat-o de pe foi. Atunci de ce li se cere lor astăzi să vorbească „liber”. Păi ce înseamnă liber? Dacă Ana ar fi cu adevărat liberă să facă ce vrea, ar citi mai departe de pe foi cum până la urmă au ajuns, ea şi câinele, de cealaltă parte a cerului şi cum au învăţat să facă o puşcă deosebită care să înghită ceasurile, o puşcă specială care face ceasurile să meargă pe-napoi.
Dar ea nu e liberă şi trebuie să „prezinte liber”. Şi i s-a oferit un timp, iar acest timp ea îl are la dispoziţie ca să prezinte „liber”. Ana şi-ar dori, dacă ar fi liberă, să plângă. Dar nu o face, e liberă să se abţină.
Şi asta cu timpul chiar i se pare o prostie maximă, adică exact ca asta cu „prezentatul liber”. Dar cine se cred ei? Dumnezei? Cum pot da ei timp cuiva? Ce prostolănie, se gândeşte Ana acum şi simte că o apucă furia. Dar cine vă credeţi voi să acordaţi timp?, îşi zice în sine şi nu ştie dacă să pufnească în râs sau în plâns. Ei nu sunt în stare nici măcar să controleze culoarea câinelui, dar uită-te la ei! Acordă timp!
Ce idioţenie!
„Acordă” timp şi „impun” libertăţi. Ce fel de libertăţi? Că nu i-au zis: eşti liberă să prezinţi, ci prezintă liber! Şi i-au acordat timp. Gloanţe cum ar fi. Un timp care trece acum pe lângă banca ei. Un timp care se duce şi nu se întoarce. Şi bine că măcar acum ea a ales să se aşeze şi să tacă, dar trece şi timpul celorlalţi care stau ca nişte prostălani şi se uită la ea cum tace şi îşi netezeşte fusta sau părul, cum îşi îndreaptă
Cămaşa.
