Ministerul Culturii a lansat de curând campania #citeșteromânește, pentru a încuraja lectura autorilor români. Ideea este, desigur, binevenită, mai ales că în România citim cel mai puțin din Europa. Însă realizarea campaniei a primit numeroase critici pentru anacronism. Aproape toate discursurile oficiale despre lectură din ultimii ani sunt urgente, asfixiate, răsuflate. Una dintre probleme este că prea puțin îi cunoaștem pe cei cărora ne adresăm atunci când vorbim despre acest subiect. Și cel mai trist e atunci când ajungem să transmitem în public exact opusul mesajului pe care îl aveam în minte, iar îndemnurile sforăitoare îndepărtează și mai mult oamenii de cărți. Am vrut să aflăm cum s-ar ocupa de o asemenea campanie o cititoare împătimită de 11 ani, care pe deasupra a și înscris pe frigiderul familiei o serie de drepturi ale cititorilor.
Pentru că cititorii au și ei drepturi. Unii le știu, alții nu, dar cel mai bine ar fi să vorbiți cu copiii despre subiectul ăsta. Eu așa am făcut azi cu Smaranda, fiica mea cea mare care până la 11 ani cât împlinește în curând, a citit o grămadă de cărți. De fapt, deși nu ne-am numărat cărțile până acum, cred că biblioteca ei este la fel de mare ca și a mea. Sunt și cărțile surorii ei mai mici, evident. Dar mezina noastră de șapte ani preferă încă să i se citească, refuză să o facă singură și, în orice caz, muzica i se pare deocamdată mult mai cool. Nu le-am obligat niciodată să citească, dar le-am cumpărat sau împrumutat de la bibliotecă multe cărți și avem un obicei în familie: nu ne culcăm fără să ne citim unii altora. Deși seara suntem de obicei obosiți, cititul împreună ne limpezește un pic mintea înainte de odihnă. Acasă ne ținem departe de toate teoriile despre literație, pur și simplu este un obicei plăcut pe care îl putem face oricând împreună.
Ideea manifestului i-a venit de la școală și de atunci își scrie drepturile de cititoare în caiete, pe frigider, uneori le strecurăm prietenilor în cărțile pe care li le dăruim. Sunt inspirate din felul ei de a relaționa cu cărțile de când se știe.
Ce e cu drepturile astea ale cititorului?
Le-am ales pentru că eu cred că sunt cele mai importante. Sunt importante pentru că fără ele oamenii nu ar putea citi liniștiți. De exemplu, cum ar fi ca tu să începi o carte, să nu-ți placă, dar să te simți obligată să o termini. Nu e drept să te simți așa. Dar eu m-am simțit de câteva ori.
Ce te-a inspirat să scrii despre dreptul de a nu termina o carte?
M-a inspirat o întâmplare din viața mea, când am început o carte (nu dau nume), dar erau cuvinte cam grele, iar cartea nu prea avea sens. Am închis-o și am pus-o înapoi pe raftul de cărți necitite.
Ce legătură are cititul cu mâncatul?
În povești uneori este vorba despre mâncare și ți se face poftă. E bine să mănânci ca să nu mori de poftă. L-am scris printre drepturile cititorului pentru că e foarte important și poate unora dintre copii nu li se dă voie să mănânce în pat sau pe canapea. (aluzie la mine)
De ce citești așa de mult?
Evadez din lumea reală atunci când citesc și e minunat să intri în altă lume. Și mai citesc pentru că cititul îmi dezvoltă mintea.
(Elisabeta, sora mai mică, vocea din off care se bagă în seamă: “Citește pentru că are în inimă instinct de cititoare!”)
Ai fost obligată vreodată să citești ceva ce nu ți-a plăcut?
Da, Dumbrava minunată, de Mihail Sadoveanu, care din punctul meu de vedere este plictisitoare: nu am plâns, nu am râs, nu am simțit nimic, m-am plicitisit. Era în programa școlară, a trebuit să o citesc. Dar din manual mi-au plăcut Nina Cassian, o poveste numită Cipi, acest pitic uriaș, de Fodor Sandor, Harap-Alb de Ion Creangă. Autorul meu preferat este Șerban Foarță. E cel mai tare la scris poezii. Cel mai mult îmi place Viteze maxime sau minimale a felurite animale mai mult sau mai puțin viteze. Poeziile lui sunt foarte haioase și seamănă cu niște frământări de limbă. Mi se par inteligent făcute.
Ce citești acum?
Quidditch, de J.K Rowling.
Cum e?
E interesantă. E o carte de istorie mai degrabă, dar îmi place. E vorba despre istoria jocului de Vâjthaț din Harry Potter. Apoi am văzut interviuri cu copii și oameni mari care chiar joacă acest joc. J.K. Rowling este uimitoare nu doar că a scris o super carte, dar a creat și un sport nou.
Știu că îți plac mult niște scriitori români. Cum îi cheamă?
Șerban Foarță, Victoria Pătrașcu, Alex Moldovan, Adina Rosetti, Lavinia Braniște, Gellu Naum.
Cum crezi că ar putea cineva să-i facă pe oameni curioși în legătură cu cititul? Tu cum ai face o campanie pentru lectură?
Aș da o mică petrecere unde să invit pe toată lumea și aș face un joc. Fiecare invitat va avea la dispoziție patru cărți. După ce își alege, se fac echipe pentru fiecare carte, iar echipele vor intra în camere separate. Jocul este un Escape room. Ca să găsească comoara, trebuie să găsească indicii care fac parte din cele patru povești, dar indiciile nu se aleg din toată cartea. După ce ieși din cameră, primești cartea pe care ai ales-o ca temă în Escape room. Dar urmează un club de lectură unde oamenii sunt invitați să povestească și să scrie cum li s-a părut și, după aceea, cine vrea este invitat să creeze un nou joc pentru următorii oameni care vor veni. Din punctul meu de vedere, o dată ce au citit acea carte (cea pe care au primit-o din joc), vor prinde gustul cititului.
Iar pentru cei care nu pot veni până la Escape room, aș face un film la televizor inspirat după Vânătorii de cărți, de Jennifer Chambliss Bertman, pentru că pe mine m-a făcut să vreau să citesc și mai mult și pentru că la început nu prea eram prea interesată de coduri, dar citind această carte am realizat cât de frumoase pot fi codurile.
Spune-mi 3 recomandări de cărți (din toată literatura lumii) pe care le-ai face cuiva care nu a citit niciodată nicio carte, dar cu care ar avea șanse să prindă gustul!
Recomand cărțile din seria Micuțul Nicolas, scrise de René Goscinny pentru că sunt foarte amuzante, palpitante, de aceea oricine va simți nevoia să citească mai departe pentru a vedea ce se întâmplă. Toți iubitorii de comedie ar trebui să le citească.
Mai recomand și Anotimpul albinelor de Lindsay Eager, pentru că citind cartea am simțit tot ce putea simți un cititor atunci când citește o carte: tristețe, fericire, bucurie, confuzie, furie. Cartea spune că orice ființă oricât de mică poate face lucruri uriașe.
Mi-ar plăcea să recomand Fata care a băut luna de Kelly Barnhill, dar este foarte lungă și s-ar putea să nu vrea oricine să o citească. Însă este foarte frumoasă. A treia carte pe care o recomand este Bătrânul din lună de Grace Lin, pentru că este scurtă, ușoară, dar este plină de fantezie. Am ales și o carte de fantezie pură pentru ca oamenii să vadă că printr-o carte poți să intri într-o lume nouă.
Foto: Shutterstock
