De mai bine de o lună, pe blocurile și panourile publicitare din capitală și din țară poți să-i vezi pe Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Avram Iancu și alte personalități istorice, care fac campanie partidului AUR chiar dacă sunt morți de secole. Vlad Țepeș a venit chiar și la relansarea candidaților AUR, unde ne-a spus ce moarte îi așteaptă pe cei care seamănă teamă în poporul român, iar pe net circulă un clip cu Mihai Viteazul, care ne spune să ne deschidem ochii, pentru că „oastea poporului e aici”. Pe fundalul acestui îndemn, rulează imagini cu candidații AUR. Imaginea conducătorilor e folosită pentru a-i convinge pe români să voteze cu galben la europarlamentare, prezentate mai degrabă ca niște cruciade.
Am vrut să înțelegem mai bine ce implicații are folosirea unor figuri istorice importante ca monedă electorală de către un partid populist și naționalist. I-am invitat să contribuie cu gânduri pe această temă pe istoricul Vlad Pașca și pe sociologa Adina Marincea, pe Radu Oltean, autor de lucrări documentare cu subiect istoric și pe Șerban Alexandrescu, expert în comunicare. Textele lor au fost editate pentru claritate și concretețe.
„Au fost aleși doar lideri care s-au remarcat prin politică militară”
AUR se identifică ca partid naționalist. Una din cele mai facile și comune asocieri cu naționalismul e apelul la un trecut glorios. Bine, trecutul, mai ales cel antic sau medieval, oricât de glorios (conform narațiunilor patriotice), nu știu cât influențează politica prezentului. Că doar nu îi alegi ca parlamentar pe Mihai Viteazul sau pe Ștefan cel Mare.
Nu știu cât de imoral e să te folosești de niște personalități istorice care sunt ale întregii românități, ca să îți promovezi viziunea de extremă dreaptă. Dar sigur e absurd. Mihai, Mircea sau Ștefan au fost oameni medievali, oameni ai epocii lor. Nu au nici în clin nici în mânecă cu politica secolului XXI, de oricare ar fi ea. Doar nu suntem interesați în 2024 de politica antiotomană a țărilor române din secolul XV sau XVI.
AUR trimite la niște clișee dezvoltate de către regimul ceaușist, puternic naționalist. Naționalismul românesc face apel în mod constant la trei grupuri de elemente: apel la o istorie glorioasă reprezentată de câteva personalități-icoane, la ortodoxism și la xenofobie/autohtonism. Cea mai facilă și mai lipsită de riscuri idee de campanie e apelul la personalități-icoană. Ideea – extrem de ridicolă – ar fi că „noi suntem patrioți/noi ne iubim strămoșii viteji/și vom fi la fel de patrioți ca și ei”. E de observat că au fost aleși doar lideri care s-au remarcat prin politică militară. Nu oameni de cultură, ci cei care au „dat” în dușmanii țării. Turci, unguri, nemți!
Sunt lideri militari care s-au luptat cu „invadatorii” cu „străinii de neam”. Asta trebuie relevat. S-au luptat pentru „neatârnare și credință” așa cum fac și urmașii lor, AUR. E un mesaj extrem de simplist și grosolan, fals în totalitate, dar asta nu contează pentru electoratul AUR.
Nu știu dacă se poate reglementa ca figurile istorici să fie protejate împotriva instrumentalizării lor politice. Dacă ar exista asemenea reglementări, ar fi rău. Ar semăna cu o lege tip Șoșoacă, care zicea că ar trebui o lege contra anti-românismului, însemnând aici și ironiile și sarcasmul față de narațiunile și miturile naționaliste.
Face AUR ceva diferit de celelalte partide prin această campanie? AUR nu are oameni de calitate. Nici măcar șmecheri, găinari sau hoți cu gulere albe precum PSD, PNL sau Piedone. AUR are fanatici. Sau dependenți de un naționalism simplist, de bâlci, de arenă de fotbal. Nu cred că AUR face ceva special. Sunt foarte harnici și eficienți în a aduna un electorat resentimentar și incult-politic care rămăsese fără far după dispariția lui Vadim Tudor și a României Mari. Doar că campania acestora e mult mai simplistă. Vezi și logo-ul cu familia-tradițională.
Expresii ca „Armata de cruciați”, care se va lupta cu „rechinii” de la Bruxelles, sau „Scopul nostru? Eliberarea țării din mâna celor care au uitat cine stăpânește cu adevărat România!”, care au fost folosite în lansarea candidaților la europarlamentare, sunt cuvinte groase parcă luate direct din declarațiile belicoase ale militanților ISIS sau ale propagandiștilor putiniști. Și-au dat seama că există un public plin de furie (contra a orice), care rezonează cu așa ceva. Ei se folosesc în mod eficace de electoratul care a fost spălat pe creier în mod constant de propaganda rusă din 2014 încoace. De când regimul lui Putin a început un program masiv de infestare a online-ului și a rețelelor de socializare cu narațiuni false și teme a căror scop a fost radicalizarea și scindarea societăților occidentale. Nu trebuie minimalizat acest subiect. Electoratul AUR este cel mai afectat de propaganda putinistă, care a fost și continuă să afecteze toate țările UE. Iar AUR a speculat acest electorat. Care înainte era sensibil la discursurile xenofobe și antimaghiare ale României Mari, dar nu era neapărat anti-UE și sufocat de convingeri conspiraționiste. Iar folosirea chipurilor de voievozi sugerează și autohtonism. Ideea poporului strâns unit în jurul liderului militar autoritar, dar carismatic. Toți împotriva străinilor care ne sug sângele. În trecut turcii, ungurii (niciodată rușii), azi UE.
Radu Oltean face ilustrație documentară cu subiect istoric. Între lucrările sale se numără una despre castele, cetăți și fortificații din Români și una despre războaiele daco-romane
„Nu cred că a existat vreo generație politică care să nu îl invoce pe Vlad Țepeș”
Folosirea figurilor politice din trecut, în scopuri propagandistice, este o practică răspândită în lume. E greu de zis dacă aceasta e etică, din moment ce scopul istoriei și al miturilor istorice este tocmai acela de a informa prezentul și de a mobiliza o națiune. Importanța unor anumite simboluri e acordată de către societate: dacă acea societate le consideră încă importante, acestea vor fi folosite în discursurile politice (verbale sau vizuale), în cultură, în discursul public al instituțiilor (mari amatoare de voievozi sunt armata și biserica). Dacă ele își vor pierde din puterea de a anima populația, atunci ele vor fi înlocuite cu alte simboluri și mituri mai eficiente. Nu putem scăpa de uzul (și de abuzul) de istorie. Putem însă mult mai ușor să catalogăm drept prost-gust sau exagerare caraghioasă această apropriere de către extrema dreaptă a figurilor istorice.
Într-o societate mai prosperă, mai egalitară, mai educată în spiritul valorilor civice și democratice, asocierea cu despoții medievali ar fi luată în râs. În România, aceste mituri istorice încă animă segmente largi ale populației. Ele reprezintă valori ale unor epoci de aur: eroismul, demnitatea, onestitatea, grija elitelor față de popor. Valori care, iată, în prezent ar fi pe cale de dispariție. Școala și cultura (imnul național, poeziile, filmele, social media) au contribuit din plin la consolidarea acestor mituri. Identitatea națională și mai ales patriotismul folosesc în mod curent aceste simboluri.
De aceea, e de așteptat ca o mișcare care se consideră „patriotică” și naționalistă să defileze cu astfel de figuri ale istoriei. AUR nici nu a trebuit să ia o decizie, miturile istorice și clișeele cu care au fost îndoctrinați în școala comunistă și apoi nouăzecistă se potrivesc mănușă cu ideologia și cu valorile acestui partid. Cred că cel puțin față de electoratul AUR, acest uz de simboluri cu rezonanță naționalistă funcționează cu succes, atât ca să mobilizeze în sensul unei întoarceri la o fantezistă viață „curat românească” (apropo, această reîntoarcere fiind un „red flag” al fascismului), cât și ca să deturneze atenția de la problemele și dilemele reale din prezent. Atât timp cât vom avea generații îndoctrinate naționalist în cultul unor figuri precum Mihai, Ștefan, Vlad, astfel de asocieri vor avea capacitatea de a declanșa emoții identitare și de a strânge lumea în jurul pretinșilor apostoli ai acelor vremuri eroice.
Cred că efectul folosirii unor astfel de imagini iconice cu figuri istorice care au parte de mai multă vizibilitate decât candidații AUR e unul de consolidare în ceea ce-i privește pe liderii cunoscuți (George Simion & co). Pentru ceilalți, e bineînțeles un efect de substituție. Electoratul naționalist, care acordă din oficiu puncte celor care îi preamăresc pe voievozi, nu ar putea vota împotriva figurilor din panteonul naționalist. Ar fi un sacrilegiu. E totuși un pariu la aceste alegeri: prin folosirea abundentă a acestor simboluri, prin contradicția dintre mit și realitate testată în timp, mesajul ar putea să se erodeze și, în stil caragialesc, să frizeze ridicolul. Cred că succesul acestei tactici față de electoratul căruia i-a fost captată atenția (nu încă și loialitatea), sau față de electoratul indecis, depinde în mai mare măsură de mesajele și tacticile celorlalte partide politice. În definitiv, așa s-a născut AUR – din nemulțumirea populară față de condițiile socio-economice și politice din România (deci din greșelile celorlalți).
Deloc surprinzător, figurile istorice luate în brațe neconsensual de către AUR sunt acelea care au primit locul de onoare la orele de istorie și de literatură română în anii în care generația lui George Simion și Claudiu Târziu (de ce nu și a lui Mihail Neamțu) au făcut școala. Eu sunt de-o seamă cu aceștia. Îmi aduc aminte de manualul de istorie a românilor pentru clasa a IV-a, din anii ’90, care îl reproducea pe cel din vremea derivelor naționaliste ale lui Ceaușescu (după ce a fost curățat doar de referințele marxisto-leniniste). Îmi aduc aminte de profesorii, ceremoniile, filmele lui Sergiu Nicolaescu, emisiunile și discursurile care îi evocau lacrimogen pe Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Vlad Țepeș, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Ferdinand „Întregitorul”, toți în fruntea unor armate pornite să-i stârpească pe dușmani. Cine se uită cu sinceritate în sufletul său știe că a fost îndoctrinat în scop naționalist, xenofob, colectivist în anii 70-80-90. Unii consideră că acest lucru a fost ceva pozitiv. Acum vedem efectele educației, în contextul sărăciei endemice. Folosind aceste clișee ceaușiste, AUR nu face decât să reactiveze emoții și imagini familiare poporului român.
Dacă AUR face ceva diferit de celelalte partide în această campanie, e prin derizoriul și ridicolul pe care îl creează, chiar în sânul electoratului care, în lipsa altor stimuli și a unor rezultate concrete, s-ar putea reîntoarce la cinism și apatie. Instrumentalizarea figurilor istorice a fost făcută cu mai multă seriozitate (și încrâncenare) și a avut mai multă popularitate în epocile anterioare. Nicolae Ceaușescu se imagina coborâtor din voievozii românilor, pictorii de curte îl portretizau la capătul unui lung șir de conducători iubitori de popor, încă de la Burebista. E drept că nu avea în ce campanii electorale să participe, dar întreaga viață cotidiană (a lui și a poporului) era organizată ca o campanie „electorală”. Și în epoca anterioară regimului comunist s-a făcut uz de figuri istorice, dar nu cu atâta emfază (din cel puțin două motive: 1) naționalismul era generalizat, banalizat, nu era un criteriu de diferențiere între partidele mari, și 2) monarhia, loialitatea față de rege, era un simbol mobilizant mai puternic). Cât despre Vlad Țepeș, care hrănește fanteziile de răzbunare și de justiție sumară în piața publică, nu cred că a existat vreo generație politică care să nu îl invoce.
Cum spunea Eminescu în Scrisoarea III, acum 140 de ani:
„Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei, [politicienii liberali, Eminescu fiind conservator]
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni.”
Imaginarul istoric naționalist asociază automat figurile istorice cu lupta (de eliberare) împotriva dușmanilor care „sug sângele poporului”, și nu orice fel de luptă, ci cu crucea-n mână (împotriva otomanilor, „papistașilor”, bolșevicilor atei, „iudeo-masoneriei” etc.). Doar un memento: Cei care au mai folosit ideea de cruciadă în context modern românesc au fost legionarii și Ion Antonescu. În prezent, dușmanul imaginat al AUR e Uniunea Europeană (pe banii căreia vor și membrii acestui partid să trăiască în Parlamentul European), căreia i se alătură capitalul internațional (AUR pretinde că apără capitalul românesc). În competiția politică e oportun să se folosească opoziții simple de tipul ei (răi, împotriva poporului) vs. noi (buni, cu poporul). Dacă aceste discursuri nu se vor lovi de gândirea critică a românilor, riscul ca ideea unui RO-Exit (însoțit de apropierea de Rusia lui Putin) să devină populară în rândul majorității e destul de mare. Dacă tot am vorbit despre atâtea filiații cu regimul Ceaușescu, să nu uităm că ideea autohtonismului și autocrației, a independenței care duce în izolare internațională, a câștigat multe inimi în perioada comunistă, cu nici 50 de ani în urmă.
Vlad Pașca este istoric.Realizează mini-documentare despre trecutul României pe canalul de YouTube Istorie pe șleau.
„Nici măcar Simion nu are cifre de notorietate mai mari decât Mihai Viteazul”
E destul de evident de ce a ales AUR acest tip de comunicare. În primul rând, e un bun mod de a face „branding” pentru pretinsa lor cauză. Dacă ei vor să se definească ca fiind „patrioți”, atunci trebuie să se asocieze unor simboluri sau figuri care evocă „patriotism”. Cum mișcarea dânșilor duce mare lipsă de astfel de figuri – fiind notorie pentru cu totul și cu totul altfel de calități – au găsit iute niște simboluri în acest sens. Care au și marele avantaj de a nu putea protesta în niciun fel, fiind cu toții morți de multă vreme. Și nu au nici familii deținătoare de „drepturi de imagine” care să-i dea în judecată.
Să fim sinceri, dacă și noi am arăta ca ei, și am vorbi ca ei, probabil că și noi am da repede să ne ascundem după hlamida lui Ștefan cel Mare. Ne-am pune cușma lui Mihai, ne-am lipi pe față mustața lui Vlad și am aștepta liniștiți să fim luați pe sus de valul votului de protest.
Tehnic vorbind, e o chestiune de notorietate („awareness”, în jargon de specialitate). Nici măcar Simion nu are cifre de notorietate mai mari decât Mihai Viteazul, deci ce să mai zicem de toți candidații aceia ignari pe care i-au scos rapid din căciulă și i-au pus pe listele lor electorale. Or, notorietatea e ceva foarte valoros în alegeri. Cine i-a sfătuit, i-a sfătuit bine. Te asociezi cu simboluri în concordanță cu imaginea pe care vrei să o creezi despre tine, crești în notorietate, și nici nu ai probleme de „legal”. What’s not to like?
E o mișcare ridicolă? Da. E una eficientă? Din nou, da. Deși, și ridicolul ăsta – cine îl percepe, probabil că nu e în publicul lor țintă. Câinii „superiori” latră, caravana naționalistă trece.
Cât de eficace e acest gen de campanie? Moderat eficace. Nu doar că n-o să le facă rău, dar va mai și trage niște nehotărâți de partea lor. Nu va aduce mult peste „fidelii” AUR, dar miza nu era să câștigi zece procente cu voievozii ăștia. Miza era sa nu te faci de rahat cu listele tale improvizate și răsmodificate.
Ideea era să aibă un start mulțumitor înainte de celelalte alegeri, mult mai importante pentru ce e AUR, și ce vrea să fie el în perspectiva – respectiv, alegerile parlamentare. Și, de ce nu, un loc 2 la prezidențiale nu l-ar deranja prea tare pe Simion Vadim cel Mare și Viteaz. Acum, la primele alegeri din 2024, trebuie doar să nu alunece pe o coajă de banană, în văzul tuturor.
Văzând „consumul de carte” din România, e destul de clar că manualele școlare continuă să fie cele mai citite – sau măcar răsfoite – cărți din România. Scrie acolo de „Fab Three”, de Mircea, Vlad și Ștefan? Scrie.
Rezultă din ele, conform istoriei „oficiale” că au fost niște „eroi ai neamului”? Rezultă. Arată ei, așa, desenați, mai bine decât ar arăta vreun securist zbârcit pus pe un afiș? Sau decât vreun candidat extras din trening și din pepiniera „Uniți sub Tricolor”? Clar arată mai bine.
Ai zice că asistăm la niște alegeri din anul 1415. Voievozii, cruciații, armatele – însă viețuind în același spațiu cu reel-urile, tiktok-urile și WhatsApp group-urile partidului. Mă simt ca într-un film care încearcă să fie, concomitent, și Un yankeu la curtea regelui Arthur, și Les Visiteurs. Oameni moderni călătorind în trecut, împreună cu strămoși aterizați în contemporaneitate, amestecați într-o supă politică nebună.
Un amestec de secol XIV cu secol XXI, ăsta e „locul de desfășurare al acțiunii”. Avem în jur oameni care urlă că pământul e plat, în timp ce caută o adresă pe Waze, care se bazează pe sateliți geostaționari. Poate că sunt un fel de „soldatul Švejk” – care, în mod identic, nu știi dacă e chiar dobitoc sau asta e doar o acoperire. Însă e o poziționare perfect camuflată în timp ce niște vremuri se crapă cu zgomot și un imperiu se prăbușește încet în jurul tău.
Ce riscuri are apelul la cruciade, eliberări, sulițe și săbii? E o întrebare retorică. Știm bine ce efect are. Întotdeauna, când apar săbiile voievozilor, indiferent că e vorba de sabia lui Ștefan cel Mare, sau de sabia lui Charlemagne, sau de sabia generalului Lee, trei lucruri sunt clare. Unu: că societății îi stă în gât ceva nasol de tot. Doi: că atenția trebuie distrasă; cu surle și trâmbițe, ca la Războieni. Trei: că oamenii cu sabia nu au nimic altceva de spus sau de oferit societății, decât săbii ruginite și nițică dictatură (sau, minim, nițel autoritarism), în caz că alba-neagra lor electorală prinde la târgoveți.
Dar în această campanie electorală nu voievozii auriști m-au surprins. M-au lăsat cu gura căscată „recomandările publice” venite din partea unor oameni care au făcut pușcărie, dar cu care candidații respectivi se mândresc și pe care le exhibă mândri, pe bannere și panouri stradale. Cum să te superi major pe oamenii care vor să încerce și AUR, când partidele mari, care au avut puterea atâta vreme, își fac schimbul de generații cu „endorsements” din partea unor condamnați penal? Când vezi că, public, juniorii sunt proptiți de infractori, și se laudă cu asta, oare nu te gândești că parcă unii care și-l pun pe Țepeș pe prapor sunt preferabili?
Tocmai „forțele neprihănite ale progresului” au folosit în prealabil „voievozii” – fusese vorba de o campanie publicitară care voia să facă oamenii să iasă în număr mai mare la vot. Intenția era bună, dar ce te faci, că – fundamental – era vorba de același lucru. Era aceeași idee. Adică, în 2 spoturi diferite dar similare în construcție, Mihai și Ștefan erau necăjiți că oștenii lor nu mai veneau la bătălie, pentru că aveau acasă altceva mai plăcut de făcut. De unde „morală”: vino și tu acum, cum au venit și moșii tăi, atunci. Vino la bătălia ta modernă, vino la vot.
Dincolo de ridicolul faptului că nici măcar campania nu s-au putut abține să nu și-o „inspire” din altă parte, AUR nu poate acum să fie urecheat, dacă noi atunci nu am urecheat varianta „civică” a fix aceluiași discurs. „Da, dar ăia erau buni, și ăștia sunt răi!” Nu, mă tem că lucrurile nu funcționează așa. OK, acela era un apel general, mai difuz (dar nu complet ne-partizan, știm bine contextul), în vreme ce acum e total atribuibil unui partid. Da, e o diferență – dar nu una foarte mare.
Șerban Alexandrescu este cofondator al agenției de publicitate Headvertising. A scris pentru Noul Cinema, Opinia Studențească, Pro Cinema, Dilema, Decât O Revistă și alte publicații.
Vlad Țepeș și țepele de AUR. 20 de ani de țepari și țepe, sau despre cum instrumentalizează extrema dreaptă istoria
Alegerea lui Vlad Țepeș ca figură centrală atât în campania electorală cât și pentru spectacolul lansăriii candidaților AUR de la Târgoviște nu este una întamplătoare. AUR se folosește de imaginile cu domnitori pentru că sunt fețe recognoscibile, cu capital cultural și simbolic puternic, spre deosebire de imaginile unor candidați necunoscuți pentru majoritatea și care nu se disting de candidații altor partide. Chipul lui Vlad Țepeș cu siguranță spune mai multe decât al unui Mihai Enache. În plus, alegerea lui Vlad Țepeș are la bază mai multe niveluri simbolice. AUR își propune să cultive o identitate națională, sau mai bine zis naționalistă, care să-i servească electoral, prin apelul la „demnitatea” de a fi român si asocierea cu figuri istorice cultivate de o istoriografie naționalistă ca modele absolute de demnitate. O calitate care în contextele dificile actuale – (post)pandemie, criză economică, războaie și instabilitate geopolitică, poate părea greu accesibilă pentru românii care se simt lipsiți de putere, la marginea Europei, și ignorați de o clasă politică marcată de corupție, incompetență și autosuficiență.
Frustrarea acumulată față de ceea ce cunoscutul slogan protestatar numește „aceeași mizerie” și sentimentul de neputință creează resentimente, exploatate cu iscusință de populiștii dreptei radicale prin figuri autoritare crude și răzbunătoare precum cea a lui Vlad Țepeș. Simpla invocare a spiritului lui Țepeș ca luptător nemilos cu politicienii corupți poate fi cathartică, și ideologii AUR (ca și alții înaintea lor) știu prea bine pe ce butoane emoționale să apese, nu întâmplător spunea Claudiu Târziu că Țepeș „este în fiecare dintre noi” și trebuie „scos la luptă”.
Această identitate naționalistă este construită de AUR pe mai multe paliere: educațional-cultural și geopolitic.
Pe palierul educațional-cultural, AUR își propune să instituie Programul național „SĂPTĂMÂNA ISTORICĂ” pentru clasele I – XII, care ar consta în excursii și tabere la obiective istorice și alte activități de cunoaștere și înțelegere a istoriei naționale. Deci accentul pe eroii neamului și istoriografia naționalistă care îi glorifică, fără o lentilă critică privind barbaria lor – cum e cazul lui Vlad Țepeș, sau implicarea lor în sclavia romilor – cum e cazul lui Ștefan cel Mare, printre alții. La capitolul educație, AUR promite „programe de reconstituire a educației bazate pe valorile naționale”, reflectate, desigur, și în manuale.
Interesul AUR pentru controlul istoriei și uneori chiar rescrierea ei nu e deloc întâmplător sau singular. Arătam recent cum diferiți parlamentari AUR precum Claudiu Târziu și Sorin Lavric, precum și „presa alternativă” care îi susține și alte grupuri de extremă dreapta și neo-legionare, s-au mobilizat coordonat online și offline în mai multe rânduri pentru reabilitarea criminalului de război Mircea Vulcănescu. Istoria contează, și contează cine o spune. Ea poate fi uitată sau chiar rescrisă, mai ales când este puțin știută și neconsolidată.
Pe plan geopolitic, identitatea naționalistă ia forma suveranismului – curentul la modă în rândul populiștilor dreptei radicale europene actuale. Pentru suveraniștii AUR, „Înalta Poartă” cu care se lupta Vlad Țepeș e astăzi la Bruxelles. O spune însuși Claudiu Târziu, pentru care Comisia Europeană reprezintă „o nouă Înaltă Poartă” care „hotărăşte destinul popoarelor supuse” și unde „se clocesc ideologii criminale, unde sunt unşi noii şefi de stat şi de guvern, unde se plăteşte tributul”.
Și Mihail Neamțu, candidat AUR la europarlamentare, vorbește de o „armată de cruciaţi care va merge la Bruxelles să se lupte”. Cruciada creștină a lui Țepeș cu Înalta Poartă otomană poate fi privită astăzi și în cheie creștin-naționalistă anti-colonialistă, o retorică populară în rândul extremei drepte din România, deși retorica anti-colonialistă a fost apropriată mai degrabă din luptele stângii anti-rasiste, în timp ce extrema dreaptă rămâne fundamental rasistă.
Astfel, Vlad Țepeș poate funcționa pentru urechile potrivite ca un soi de dog-whistle (fluier auzit doar de urechile antrenate) xenofob, anti-imigranți, îndeosebi anti-imigranții ne-creștini, mai ales musulmani. Deși programul AUR se ferește să vorbească explicit despre imigrația vizibil în creștere, programul creștin-naționalist-suveranist precum și declarațiile ideologilor AUR ne indică aproximativ poziția partidului față de imigranți.
La conferința de inspirație trumpistă „Make Europe Great Again” (MEGA) organizată de AUR în luna aprilie, senatorul și candidatul AUR la europarlamentare Claudiu Târziu, cunoscut pentru ideile și colaborările sale cu grupuri neo-legionare și de extremă dreapta, a subliniat trei direcții de acțiune în așa-zisa „revoluție conservatoare”, menită să „redea măreția Europei”. Între acestea se numără o politică anti-imigrație pe care Târziu o împachetează într-o teorie conspiraționistă rasistă bine cunoscută, cea a „Marii înlocuiri”, cunoscută și ca „Genocidul alb” („Great Replacement”, „White Genocide”).
În ton cu sloganul campaniei AUR „Apărătorii Patriei Române”, Claudiu Târziu spune că „Europa trebuie să apere și să promoveze vechea sa civilizație, care s-a fondat pe filosofia greacă, dreptul roman și credința creștină”, care ar fi astăzi „în primejdie din pricina fenomenului migrației”, a cărui amenințare este că „dispare civilizația europeană, moare o lume”. Târziu adaugă că „Politicile europene au încurajat migrații masive dinspre alte continente spre cel european. Oameni de culturi diferite de cea europeană, cu alte credințe religioase, tradiții și obiceiuri, cu alt mod de viață, au luat cu asalt Europa, s-au stabilit aici și s-au enclavizat, în zonele unde nu sunt majoritari, sau au devenit opresivi acolo unde sunt majoritari. Devenind tot mai numeroși, ei determină înlocuirea autohtonilor, întâi cultural și apoi și biologic”.
Pe vremea naziștilor, o variantă a teoriei conspiraționiste a „Marii înlocuiri” dădea vina pe populația evreiască pentru o presupusă invazie și înlocuire sau „spurcare” a rasei ariene, ceea ce a pus bazele exterminării din perioada Holocaustului. Ulterior, conspirația a devenit un vehicul important pentru islamofobie și pentru ostilitatea fată de imigranți și refugiați, îndeosebi cei ne-creștini. Astfel, răspândirea acestor idei conspiraționiste a dus inclusiv la atacuri teroriste ale suprematiștilor albi, atacuri antisemite, islamofobe sau împotriva populației de culoare.
AUR nu este original în instrumentalizarea electorală a lui Vlad Țepeș ca simbol al luptei antisistem. În campania prezidențială din 2004, Traian Băsescu, pe atunci auto-portretizat ca erou al luptei anti-corupție, își chema oponenții din PSD „La țepe, în Piața Victoriei”. În 2012, la al doilea mandat, Băsescu revenea asupra analogiei, lămurind publicul că „țepele” lui Vlad Țepeș au fost condamnările din justiție din timpul mandatelor lui:
„Ţepele anunţate de preşedintele Traian Băsescu în Piaţa Victoriei se văd astăzi în condamnările date de instanţele româneşti! Bănuiesc că nimeni nu se aştepta să punem ţepe ca pe vremea lui Vlad Ţepeş”, spunea atunci Băsescu într-un interviu pentru Evenimentul Zilei.
La un deceniu distanță de țepele lui Băsescu, în 2014, Vlad Țepeș apărea chiar pe sigla unui alt partid de extremă dreapta predecesor AUR - Partidul România Unită (PRU). PRU fusese înființat de foști membri PRM împreună cu fostul deputat PSD Bogdan Diaconu – zis și „Noul Vadim” (care, deși se dorea simbol al anti-corupției, făcea împreună cu colegul PRU Sebastian Ghiță afaceri cu statul; business învățat de la Diaconu senior). În 2016 PRU, a candidat fără succes la alegerile parlamentare, iar în 2017 a format împreună cu PRM și partidul de extremă dreapta Noua Dreaptă alianța politică Blocul Identității Naționale în Europa (BINE).
Există câteva asemănări între PRU și AUR. Pe de o parte, ambele sunt centrate în jurul unor lideri carismatici, criticați în interiorul partidului pentru accesele autoritare (Bogdan Diaconu a și fost îndepărtat de la președinția partidului în 2017).
Apoi amestecul de filoane ideologice, cu preluări atât din național-comunismul ceaușist, cât și din istoria fascistă interbelică. La momentul înființării, PRU declara că se revendică din doctrina Partidului Naționalist-Democrat, un partid ultranaționalist xenofob și virulent antisemit înființat în 1910 de Nicolae Iorga și A. C. Cuza – acesta din urmă fiind părintele antisemitismului radical, care a pus bazele violenței ce a urmat în timpul Holocaustului. Pe de altă parte, în programul politic PRU din 2016 apar măsuri de inspirație național-comunistă și, am spune astăzi, și „suveranistă”, precum cooperativizarea, ajutoare de stat exclusiv pentru companiile românești și alte măsuri de protecționism economic, oprirea „vânzării pământului către străini” și a „Colonizării României cu refugiaţi”, printre altele.
Astfel, PRU motiva alegerea lui Vlad Țepeș ca simbol pentru o „mişcare de recuperare a valorilor româneşti şi de corectare a imaginii false care i s-a făcut lui Vlad Ţepeş pentru că îşi apăra ţara cu metode dure”. Sub sigla lui Țepeș, PRU declara că „Apărăm românismul, civilizația creștină, susținem familia tradițională [...] Vă protejăm de Occident, luptăm cu multinaționalele de acolo! […] Nu acceptăm îndemnurile ambasadelor și lobby-ul homosexual de la Bruxelles și Washington! […] Oprim colonizarea țării cu refugiați!”. Aceleași mesaje sub același stindard Țepeș-ist cu care defilează AUR la un deceniu distanță.
Adina Marincea este cercetătoare în Ştiinţe sociale, cu doctoratul în Ştiinţele comunicării. În prezent lucrează ca Cercetător Științific la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.
